ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5104/2010

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Judecata în

primă instanța

Prin acțiunea înregistrată la 21

iunie 2004 reclamanta S.A.M. (născută S.) a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția

nr. 224 din 12 mai 2004 emisă de pârât, prin care i s-a respins notificarea

având ca obiect cererea de restituire în natură a imobilului situat în, Mediaș,

județul Sibiu.

Rejudecând

cauza în fond după casare, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 546 din 1 aprilie 2007, prin care a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Din actele de

stare civilă depuse la dosar, care nu întrunesc cerințele impuse de Legea nr.

105/1992 și de O.G. nr. 66/1999, nu rezultă cu certitudine că reclamanta este

succesoarea în drepturi a mamei sale, Stânge Marianne, despre care susține că a

fost proprietara imobilului în litigiu.

Astfel,

potrivit extrasului de carte funciară depus la dosar rezultă că imobilul era

înscris pe numele A.M., iar naționalizarea s-a făcut pe numele S.M., reclamanta

nefăcând dovada că autoarea sa și-a schimbat numele prin căsătorie și că este

una și aceeași persoană cu cea de la cale s-a naționalizat imobilul.

În drept,

tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001.

Judecata în

apel

Prin Decizia

civilă nr. 486 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința, a

admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 224 din 12 mai 2005 emisă de pârât și l-a

obligat să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului, precum

și să plătească reclamantei suma de 1.505 lei cu titlul de cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Imobilul în

litigiu a fost naționalizat de la A.M., care, așa cum rezultă din actele de

stare civilă depuse la dosar, s-a născut la Mediaș la data de 20 septembrie

1911, a fost căsătorită cu E.I.S. și a fost fiica lui A.M. și a J.S.

După moartea

lui E.I.S., A.M. s-a căsătorit la data de 16 august 1951 cu W.E.S.

Fiica acesteia,

reclamanta din prezenta cauză,s-a căsătorit la data de 9 iulie 1971 cu G.P.K.S.,

astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie din 1971 tradus, legalizat și

depus la dosarul cauzei.

Prin urmare,

reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire așa cum prevăd

dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul F.S., imobilul în litigiu

se află pe același amplasament în localitatea Mediaș, și este format din corpul

de clădire din zidărie de tip S +P +E, P +E, S +P și terenul aferent.

Imobilul în

litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, apoi

a fost închiriat Miliției Mediaș, iar din anul 1973 a fost transferat în

întregime în administrarea M.A.I.

Cum imobilul se

află în administrarea pârâtului, nu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.

112/1995 și nu a făcut obiectul privatizării, poate fi restituit în natură.

Judecata în

recurs

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâtul, susținând că decizia este nelegală sub

următoarele aspecte.

Documentele

depuse la dosar de către reclamantă, încheiate de către o autoritate străină nu

au fost depuse în copie legalizată și nu îndeplineau condițiile impuse de O.G.

nr. 66/1999, nepurtând niciun semn de autenticitate.

Deși prin

Decizia nr. 2572 din 8 martie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la

tribunal, cu indicația de a se examina dacă actele prezentate în copie

îndeplinesc cerințele prevăzute de Legea nr. 105/1992 și de O.G. nr. 66/1999,

curtea de apel, schimbând hotărârea primei instanțe, nu a respectat această

indicație.

De asemenea,

instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 1188 C. civ. referitoare la

forța probantă a înscrisurilor și nu a solicitat reclamantei să se conformeze

dispozițiilor instanței supreme.

Pe de altă

parte, deși din raportul de expertiză rezultă că la imobilul construcție s-au

efectuat modificări structurale în sensul că s-au demolat o parte din

construcțiile vechi și au fost edificate altele, instanța de apel a dispus

restituirea în întregime a imobilului nesocotind prevederile art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Pentru a se

respecta textul de lege menționat era necesar să se stabilească ce construcții

existente pe terenul de 1.518 mp fac parte din fosta proprietate și ce

construcții au fost edificate după preluarea imobilului de către stat, precum

și dacă există sau nu amenajări subterane care fac imposibilă restituirea în

natură a terenului.

În opinia

recurentei, imobilul nu poate face obiectul restituirii în natură, fiind

aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta

solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fond, respingerea

acțiunii reclamantei.

Intimata

reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul este

fondat în limitele și pentru motivele ce se vor arăta.

Într-adevăr,

prin Decizia nr. 2575 din 8 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a

constatat că instanțele anterioare se pronunțaseră asupra înscrisurilor depuse

la dosar în fotocopie, cu neobservarea prevederilor art. 1188 C. civ.

referitoare la forța probantă a înscrisurilor, iar în ceea ce privește

înscrisurile emise în alte state fără a se verifica dacă acestea întrunesc

cerințele prevăzute de Legea nr. 105/1992 și de O.G. nr. 66/1999.

Schimbând

sentința tribunalului de respingere a acțiunii curtea de apel s-a limitat să

prezinte situația de fapt, pe care a reținut-o din coroborarea înscrisurilor

depuse la dosar, fără a motiva în ce măsură aceste înscrisuri întrunesc

exigențele legale la care s-a făcut referire în decizia de casare și fără a

respecta astfel prevederile art. 315 C. proc. civ.

Aceste

clarificări erau necesare cu atât mai mult cu cât în întâmpinarea depusă la

dosar în apel intimatul contesta înscrisurile depuse în fotocopie, solicita

depunerea de copii legalizate sau certificate, iar în cazul celor emise în

Germania și în Argentina invoca necesitatea apostilării lor în conformitate cu

Convenția de la Haga din anul 1961.

De asemenea,

intimatul a susținut în apel că imobilul a cărui restituire o solicită

reclamanta a fost reconstruit integral, ceea ce echivalează cu o transformare

într-un imobil nou, și că nu mai poate face obiectul restituirii în natură.

Or, o atare

susținere nu a fost verificată de instanța de apel, deși pentru a se putea

stabili dacă imobilul despre care reclamanta susține că a aparținut autoarei

sale se poate sau nu restitui în natură, nu era suficient ca acesta să nu fi

fost înstrăinat de stat prin vânzare sau în procesul de privatizare.

Față de susținerile

intimatului și de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, era esențial să se

identifice care a fost configurația inițială a imobilului - teren și/sau

construcție - dacă a avut loc o demolare și, respectiv, o reconstruire a

acestuia ori, dacă s-au adăugat corpuri noi și care este proporția acestora.

Cum prin

decizia atacată curtea de apel nu răspunde în niciun fel acestor susțineri, Înalta

Curte nu poate exercita controlul judiciar și verifica dacă s-au aplicat sau nu

corect dispozițiile art. 3, 4, 7 și 10 din Legea nr. 10/2001, astfel încât în

baza art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia și

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de trimitere va respecta dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. și indicațiile privitoare la verificarea înscrisurilor cuprinse în decizia

de casare anterioară și, totodată, va lămuri situația de fapt și sub aspectul

existenței sau inexistenței unor construcții noi în raport de cele care au fost

preluate prin naționalizare odată cu terenul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 486 din 14 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2010.