ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4704/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată la 1 decembrie

2003, reclamanta G.E.I. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București

prin primarul general, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să anuleze Dispoziția nr. 1640 din 30 octombrie 2003, prin care i s-a

respins notificarea având ca obiect imobilul din București și să dispună

restituirea în natură a imobilului către reclamantă, imobil ce a fost

naționalizat în baza Decret nr. 92/1950.

Prin Sentința civilă

nr. 361 din 27 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a V-a civilă a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul a cărui

restituire se solicită a aparținut lui I.M., conform procesului-verbal de carte

funciară nr. 1711/1940.

Din actele de stare

civilă depuse la dosar reiese că, la decesul proprietarului, care a intervenit

la 11 iunie 1946, a venit la moștenire A.M., soție și M.I.M., fiu.

Acesta din urmă s-a

căsătorit cu E.L.B., iar reclamanta este fiica acesteia din afara căsătoriei.

Pentru a avea dreptul

la măsuri reparatorii, reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că vine la

succesiunea mamei sale, care, la rândul ei, îl moștenește pe M.I.M., succesorul

lui I.M., ceea ce nu rezultă din certificatele de moștenitor depuse la dosar.

Judecata în apel

Prin Decizia civilă

nr. 1629 din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamanta este unica

succesoare a mamei sale, M.E.L., care a fost căsătorită cu M.M.I., începând cu

data de 24 octombrie 1946, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor

eliberat de Judecătoria Hamburg.

Contrar celor

menționate în certificatul de moștenitor din 22 iulie 1994 eliberat de

Notariatul de Stat sector 1 București, M.I. nu putea fi moștenit în calitate de

soție de mama reclamantei, care a fost căsătorită cu fiul defunctului M.M.I..

În cauză nu există

dovezi că mama reclamantei și-ar fi moștenit soțul și că astfel are calitatea

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul naționalizat

conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Mai concret, pe

proprietarul imobilului nu putea să-l moștenească decât M.I.M., care la rândul

său prin moarte să-i transmită averea soției E.L.M.

Procesul-verbal al

Comitetului provizoriu al capitalei de aplicare a Decretului nr. 92/1950 din

care rezultă că naționalizarea s-a făcut de la E.L.M. nu constituie titlul de

proprietate al acesteia, ci denotă că naționalizarea s-a făcut pe numele altei

persoane decât adevăratul proprietar M.I., decedat.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând în motivarea cererii următoarele:

Curtea de apel nu i-a

dat posibilitatea să administreze proba cu înscrisuri, pe care a încuviințat-o

la data de 7 decembrie 2004, dată la care a respins totodată cererea de amânare

a judecării cauzei.

Cu înscrisurile noi

urmărea să dovedească împrejurarea că în certificatul de moștenitor nr. x/1994

s-a strecurat o eroare, din cauză că numele fostului soț al mamei sale este

același cu numele socrului acesteia.

La data

naționalizării imobilului, atât M.M.I. cât și M.I.M. erau decedați și E.L.M.

era proprietara imobilului, astfel încât reclamanta, ca moștenitoare a acesteia

din urmă, este îndreptățită la restituirea imobilului în natură, nefiind înstrăinat

către chiriași în baza Legii nr. 112/1995.

Refuzând acordarea

unui termen pentru clarificarea acestui aspect, curtea de apel a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală.

La data de 30 martie

2007, judecata recursului s-a suspendat în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

După repunerea cauzei

pe rol, recurenta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri noi:

Sentința civilă nr. 14949 din 29 octombrie 2007 a Judecătoriei sectorului 1

București, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 863 din 3 iunie

2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și prin Decizia civilă nr.

379 din 4 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

Sentința civilă nr. 1902 din 10 februarie 2010 a Judecătoriei sectorului 1

București, definitivă și irevocabilă prin neapelare, certificatul de deces

eliberat de Consiliul local sector 1 de pe urma defunctului M.M.I., și

certificatul de calitate de moștenitor de pe urma aceluiași defunct din 9

septembrie 2010 eliberat de B.N.P. A.N.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că acesta este încadrabil în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ. și fondat în limitele și pentru motivele ce se vor arăta:

Deși a încuviințat

reclamantei proba cu înscrisuri "astfel cum a fost solicitată în

scris", iar prin cererea scrisă reclamanta arăta că o parte din înscrisuri

se vor depune până la termenul ce se va acorda, instanța de apel a trecut la

judecata pricinii fără a motiva în vreun fel de ce nu dispune amânarea cauzei

pentru administrarea probei.

Cu toate acestea,

pentru a se putea aplica dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. cu referire

la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cărora li se circumscrie critica

recurentei, ar trebui ca în acest fel să i se fi produs o vătămare care să nu

poată fi remediată decât prin casarea deciziei. Or, reclamanta avea

posibilitatea de a depune în recurs actele pe care instanța de apel nu i-a dat

posibilitatea să le administreze.

În realitate, pentru

dovedirea celor susținute în mod constant pe parcursul procesului, reclamanta a

fost nevoită să inițieze un alt proces, prin care să obțină declararea

judecătorească a morții lui M.M.I., fostul soț al mamei sale.

O primă acțiune a

fost respinsă irevocabil prin Sentința civilă nr. 14949 din 29 octombrie 2007 a

Judecătoriei sectorului 1 București, irevocabilă, prin care s-a reținut că

îmbolnăvirea de cancer nu reprezintă o situație excepțională, care să atragă

incidența art. 16 alin. (3) din Decret nr. 31/1954 și să dispenseze pe

reclamantă de procedura declarării dispariției persoanei.

Prin Sentința civilă

nr. 1902 din 10 februarie 2010 a aceleiași instanțe s-a admis acțiunea și

M.M.I. a fost declarat mort la data de 31 decembrie 1951.

În motivarea acestei

hotărâri s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 1946 din 13 februarie 2008 a Judecătoriei

sectorului 1 București s-a declarat dispariția numitului M.M.I. și că din

referatul întocmit de Primăria sectorului 1 București și din adresa Direcției

Generale Publice de Evidență a persoanelor rezultă că acesta a decedat în anul

1947, după ce anterior a fost internat în Spitalul Burghele.

În lipsa unor indicii

îndestulătoare, în raport de prevederile art. 17 din Decret nr. 31/1954 și art.

18 alin. (3) din Decret nr. 31/1954, instanța a stabilit ca dată a morții

ultima zi a termenului de patru ani de la data ultimelor știri despre defunct,

respectiv 31 decembrie 1951.

Cu actele noi depuse

în recurs, a căror administrare este permisă de art. 305 C. proc. civ.,

recurenta a făcut dovada că mama sa, M.E.L. a fost unica moștenitoare a

defunctului M.M.I., așa cum se menționează în certificatul de moștenitor

eliberat la 7 septembrie 2010 de BNP A.N.

Faptul că M.M.I. și-a

moștenit tatăl a fost reținut de tribunal, pe baza contractului de împrumut

garantat cu ipotecă încheiat de acesta la data de 14 august 1946, alături de

comoștenitoarea M.A., soția supraviețuitoare.

Prin urmare,

reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru

imobilul în litigiu, ca moștenitoare a E.M., care l-a moștenit pe M.I.M., care

l-a moștenit pe I.M., cumpărătorul imobilului din anul 1940.

Față de această

situație de fapt, atestată de actele noi depuse în apel, sunt întrunite

condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și condițiile modificării

deciziei în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

natura măsurilor reparatorii și întinderea acestora, instanța de recurs

constată că sub acest aspect situația de fapt nu a fost lămurită de instanța de

apel, din moment ce soluția adoptată de aceasta a fost determinată de lipsa

dovezii calității de moștenitoare a mamei reclamantei de pe urma soțului său,

așa încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare la curtea de apel, în baza și 314 C. proc. civ.

Pentru a se putea

dispune restituirea în natură a imobilului, așa cum solicită reclamanta,

instanța de trimitere urmează a verifica dacă imobilul este liber în sensul

art. 7 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, cum

imobilul nu a fost naționalizat în timpul vieții lui I.M., în stabilirea

întinderii măsurilor reparatorii la care reclamanta are dreptul se impune a se

verifica dacă soția defunctului, A.M. a dobândit, la rândul său, prin moștenire

vreun drept asupra imobilului în litigiu și, eventual dacă acesta a fost

transmis lui M.I.M..

În stabilirea acestei

situații, instanța va ține seama și de dispozițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001 modificată prin legea nr. 247/2005, care prevăd că:

"În absența unor

probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive."

Chiar dacă

procesul-verbal întocmit cu ocazia naționalizării nu constituie titlu de

proprietate, așa cum just a observat curtea de apel, acesta poate fi avut în

vedere, în absența unor dovezi contrare pentru a se stabili întinderea

dreptului de proprietate dobândit de autoarea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta G.E.I. împotriva Deciziei nr. 1629/A din 7

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2010.

Procesat de GGC - CL