ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1827/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2006 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 14029/3/2006 C.P. și C.A.A. au solicitat anularea deciziei nr. 165 din 22 martie 2006 emisă de R.A.A.P.P.S. - motivat de faptul că li se refuza restituirea imobilului din București, pentru lipsa actelor doveditoare, deși acestea depuse fiind la dosarul administrativ nr. 14239/2001 au dispărut. În instanță contestatorii au depus actele care-i atestă calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii și dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilului revendicat. Tribunalul București prin sentința nr. 1342 din 17 noiembrie 2006 - a admis contestația reclamanților C.P.

și C.A.A. în contradictoriu cu R.A.A.P.P.S., a anulat decizia nr. 165 din 22 martie 2006 emisă de intimată și a obligat intimata R.A.A.P.P.S. să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a părții din imobilul în litigiu pe care îl are în administrare. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții-contestatori au probat că la nivelul anului 1947 și ulterior, M.T. (fostă D.) a deținut în proprietate imobilul din București, naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și că aceștia sunt moștenitorii numitei C.P., succesoarea proprietarei imobilului. Notificarea adresată de reclamanții-contestatori Primăriei Municipiului București a fost înaintată fără a fi însoțită de actele doveditoare atașate acesteia intimatei R.A.A.P.P.S.

care are în administrare o parte din imobilul naționalizat. Cum din actele atașate dosarului cauzei a rezultat că imobilul face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și că reclamanții-contestatori sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru partea din imobilul aflat în administrarea R.A.A.P.P.S. - respectiv apartamentul nr. 2 parter și garaj cu terenul aferent în suprafață de 40,70 mp, instanța a procedat la anularea dispoziției nr. 165/2006 emisă de R.A.A.P.P.S. și la obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a imobilului în litigiu pe care îl are în administrare. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de R.A.A.P.P.S.

împotriva sentinței nr. 1342 din 7 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a concluzionat că cele reținute de tribunal, ca instanță de fond în considerentele sentinței își găsesc suport în probele dosarului și corespondent în dispozițiunile legale, astfel că, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în privința părții din imobilul pe care intimata îl are în administrare. În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul apelantei - formulată de Z.A., Curtea a concluzionat că absența nejustificată a acesteia la două termene de judecată, fapt pentru care nu s-a putut discuta admisibilitatea în principiu a intervenției, echivalează cu retragerea cererii.

Împotriva deciziei a declarat recurs R.A.A.P.P.S., în motivele de recurs fiind invocate în nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea recursului se critică decizia sub următoarele aspecte: - Administrarea de acte noi în faza contencioasă a cauzei contravine art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanța fiind investită doar cu verificarea legalității deciziei în condițiile în care entitatea deținătoare a avut în vedere anumite acte, pronunțându-se în faza contencioasă. - Instanța de fond și aceea de apel nu au arătat în baza căror acte și-au întemeiat convingerea că reclamanții sunt persoane îndreptățite, deși aceștia sunt culpabili de nedepunerea lor urmare adresei ce le-a fost înaintată de R.A.A.P.P.S.

S-a apreciat de asemenea de recurentă că decizia apelată este nelegală și din perspectiva actelor depuse cu ocazia procesului, deoarece acestea nu probează calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și nici descrierea construcției demolate pentru care urmează a fi acordate despăgubiri. - Instanța de apel nu s-a pronunțat în privința criticilor aduse în apel de R.A.A.P.P.S. procesului-verbal de înscriere a imobilului în C.F. 39162/1940 – care este o copie xerox ilizibilă, cu multiple ștersături și adăugiri, care vizează un alt imobil decât cel revendicat de reclamanți. - Copia deciziei nr. 675/606/1929 are în vedere un act de partaj voluntar al masei succesorale a defunctului T.I. din care nu reiese că imobilul solicitat a fi restituit a fost atribuit antecesoarei reclamanților T.P.

- Reclamanții-contestatori nu și-au probat descendența și nici nu au depus declarațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 – cum că autorii lor nu au primit despăgubiri în temeiul acordurilor internaționale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. - În afară de aceasta nu au probat împrejurarea potrivit căreia imobilul teren nu a făcut obiectul măsurilor de reparație prevăzute de Legea nr. 18/1991. Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Art. 23 din Legea nr.1 0/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretențiunilor de restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă – până la soluționarea notificării, fără a obstrucționa această posibilitate și în faza contencioasă supusă dispozițiunilor Codului de procedură civilă.

Verificarea legalității deciziei unității deținătoare nu se face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în rațiunea legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul celor îndreptățiți la restituirea bunurilor de care au fost lipsiți în mod abuziv. În cauză însă instanța de apel nu și-a fondat soluția pe un material probator complet menit să identifice imobilul a cărui restituire s-a solicitat, dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților, calitatea acestora de succesori și dacă imobilul a fost preluat de stat ori a fost supus altor operațiuni juridice.

Decizia nr. 675 din 06 iunie 1929, care are în vedere un act de partaj voluntar al averii succesorale a defunctului T.I. face trimitere la modalitatea de lotizare propusă prin expertiză, fără a se putea deduce dacă atribuirea imobilului în litigiu s-a făcut în lotul antecesorilor reclamanților. În atari condițiuni, decizia nu atestă dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților în absența actului de proprietate al defunctului T.I. asupra imobilului în litigiu și a probei privind posesiunea imobilului. Certificatul de moștenitor nr. 81/1956 al defunctei T.I.M. (fila 19 dosar fond) care atestă calitatea de succesoare a P.C. autoarea reclamanților nu confirmă existența în masa succesorală a imobilului în litigiu, deși în procesul-verbal din 11 decembrie 1941 pentru înscrierea în C.F.

M.I.T., căsătorită D., figurează cu imobilul din București – compus din teren în suprafață de 658 mp și o construcție cu parter, etaj și mansardă. Față de aceste incoerențe a actelor de proprietate, instanța era datoare să dispună atașarea la dosarul cauzei a extrasului de carte funciară, istoricul de rol fiscal din care să reiasă data și motivul închiderii rolului, actul de preluare a imobilului sau orice alt act emanând de la o autoritate, care atestă direct sau indirect faptul că bunul a aparținut și a fost preluat de stat de la T.I.M. căsătorită D. sau de la C.P. ori că acesta a făcut obiectul altor operațiuni juridice.

De asemenea, instanța era datoare să dispună depunerea la dosarul cauzei a unui certificat de nomenclatură urbană pentru a stabili dacă imobilul de la nr. 37, 39, – a primit actualul nr. 29 și să procedeze pe calea unei expertize topo – având în vedere actul de proprietate al antecesorului reclamanților, I.T., la identificarea imobilului în litigiu, la determinarea suprafeței reale a terenului (658 mp sau 400 mp) și a construcțiilor existente pe teren – în prezent demolate, pentru care se va face în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001. În același scop vor fi suplimentate probele – pentru descrierea construcțiilor aflate pe teren și determinarea momentului demolării lor, anterior sau ulterior preluării de către stat.

- În aplicarea dispozițiunilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, reclamanții vor depune la dosar, declarații autentice pe proprie răspundere privitoare la despăgubirile eventual primite de autorii lor potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Din perspectiva insuficienței probatoriilor administrate în cauză, care echivalează cu nesoluționarea cauzei pe fondul său, se impune aplicarea în cauză a dispozițiunilor art. 314 C. proc. civ. în sensul admiterii recursului R.A.A.P.P.S. și casarea deciziei nr. 51 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel București cu trimitere spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 51 A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția III-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.