ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7941/2008

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1305 din 3

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

admis contestația formulată de contestatorii

M.T.O.J.L., C.M.A.T. și M.M.E.T. în

contradictoriu cu intimata A.V.A.S.; s-a anulat decizia nr. 84 din 24 februarie

2006 emisă de intimată și a fost obligată să emită propuneri de acordare de

măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor pentru imobilul

situat în București, compus din teren în suprafață de 1.277 mp și 2 corpuri de

clădire; s-a constatat că T.S.L. nu are capacitate procesuală de folosință.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin notificarea nr. 1785 din 8 august 2001,

contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului format din teren

și construcție situat în București, proprietatea numitului H.T., autorul

contestatorilor, preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin decizia nr. 84 din 24 februarie

2006, intimata A.V.A.S. a respins notificarea contestatorilor, reținând că

dreptul de proprietate asupra imobilului pretins, a aparținut lui H.T., iar din

certificatul de moștenitor nr. 145 din 14 iunie 1996 emis de B.N.P. M.E. în

dosarele succesorale nr. 167 și nr. 168/1996, de pe urma defuncților T.D. și

T.H. rezultă că petenții nu au calitatea de moștenitori și, prin urmare, nu se

încadrează în dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În raport de

actele depuse, instanța a reținut că, imobilul solicitat a aparținut numitului

T.D.H., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

19684 din 16 iulie 1931, procesul-verbal încheiat la 1 aprilie 1940 de Comisia

pentru Înființarea Cărților Funciare în București și extrasul de carte

funciară.

Din declarația de notorietate,

autentificată sub nr. 2218 din 18 iunie 2003 de B.N.P. M.C.F. rezultă că

T.D.H., decedat la 28 octombrie 1964 este aceiași persoană cu T.H., T.C., C.T.,

T.R. și T.C.

Din certificatul de calitate de

moștenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 emis de B.N.P. M.E. rezultă că de pe urma

defunctului T.H. au rămas ca moștenitori T.D. în calitate de fiu, T.A. în

calitate de soție supraviețuitoare și A.T. în calitate de fiu.

Din actele de stare civilă ( fila

20-21, 24, 26 și 29 ) prima instanță a reținut că moștenitor al lui T.H. este

și T.G., aceiași persoană cu G.T. și T.G., acesta având calitatea de fiu și

vocație succesorală.

În ceea ce privește dovada

acceptării moștenirii, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

succesibilii care nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile din domeniul de aplicare a Legii nr.

10/2001, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.

Din vreme ce prin beneficiul Legii

nr. 10/2001, în patrimoniul lui T.G.S. s-a născut, la data intrării în vigoare

a legii, dreptul de a accepta succesiunea, aceasta a fost transmisă pe cale

succesorală și moștenitorilor săi, contestatorii din cauză, conform

certificatului de calitate de moștenitor nr. 29 din 13 noiembrie 2001 eliberat

de B.N.P. T.C.

Prin urmare, instanța de fond a

constata calitatea de persoană îndreptățită la restituire a contestatorilor.

În ceea ce privește modalitatea de

restituire, prima instanță a reținut, că potrivit certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0048 din 6 octombrie

1999 eliberat de Consiliul Municipiului București, terenul este situat în

București, și a trecut în proprietatea SC I.M.S.A. SA, în baza Legii nr.

15/1990 și a H.G. nr. 134/1991, astfel că, în raport de dispozițiile art. 10 și

art. 45 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, contestatorii

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel intimata A.V.A.S., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică

pentru următoarele motive:

- instanța fondului a apreciat

superficial probele cauzei și a aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 23 și

art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, contestatorii fiind obligați să

depună toate actele doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra

imobilului revendicat, a situației regimului juridic al imobilului, a calității

de moștenitori a acestora după autorul proprietar al institutului;

- din certificatul de moștenitor nr.

145 din 24 iunie 1936 emis de pe urma defuncților T.D. și T.H. rezultă că

petenții nu au calitatea de moștenitori de pe urma acestora și nu se încadrează

în dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;

- din adresa emisă de Primăria

municipiului București, Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, Serviciul

Evidența Proprietății cu numerele de înregistrare nr. 1607 din 31 martie 2006

și nr. 3905 din 31 martie 2006, înregistrată la A.V.A.S. cu nr. DJ/2472 din 7

aprilie 2006 rezultă că, în baza sentinței civile nr. 7397/1997 a Judecătoriei sector

1, prin dispoziția nr. 1032/1997, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței

de teren de 530 mp, situat în calea V. nr. 166-168, sector 1, către T.A., iar

în baza sentinței civile nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei sector 1, a

fost restituită în proprietatea numiților T.A. și A.T. suprafața de 687 mp,

teren situat în calea V. nr. 166-168, sector 1.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 766 din 21 noiembrie 2007 a respins ca nefondat

apelul declarat de intimata A.V.A.S.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, a reținut, în esență următoarele:

În privința primului motiv de apel,

prin care s-a susținut că petenții nu au calitatea de persoane îndreptățite în

baza Legii nr. 10/2001, de pe urma defuncților T.D. și T.H. a constatat că este

nefondat în raport de actul de vânzare-cumpărare nr. 17684 din 16 iulie 1931,

procesul-verbal nr. 1657/1940, declarația autentificată sub nr. 2218 din 18

iunie 2003, certificatul de calitate de moștenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 și

nr. 28 din 13 noiembrie 2001.

Referitor la motivul de apel vizând

restituirea în natură a imobilului în litigiu, instanța de apel, a reținut că

și acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Imobilul din calea V. nr. 166-168,

care a aparținut lui T.C. era compus din 1.277 mp, teren și 2 corpuri de casă.

Prin sentința civilă nr. 7397 din 5

iunie 1997 a Judecătoriei sectorului1 București, s-a dispus restituirea în

natură numitei T.A. a suprafeței de 530 mp teren liber situat în calea V. nr.

166-168, suprafață pe care s-a aflat corpul A de clădire, ce a fost demolată în

1967.

Dispoziția emisă de Primarul General

, dată în aplicarea acestei sentințe vizează 470 mp, din totalul suprafeței de

teren, iar nu întregul imobil.

Prin urmare, pentru suprafața de 687

mp, și corpul B de clădiri există în continuare obligația de despăgubiri a

statului.

Existența celei de-a doua sentințe,

respectiv nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, prin care s-a

dispus restituirea în natură către T.A. și A.T. a imobilului compus din corpul

B clădire și teren în suprafață de 687 mp, nu are relevanță deoarece această

hotărâre nu a fost pusă în executare, întrucât imobilul nu se mai afla în

patrimoniul Consiliului general al Municipiului București ci în proprietatea I.M.S.A.

S.A. din 6 octombrie 1999, conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0048.

Cum persoanele fizice cărora li s-a

restituit prin hotărârea judecătorească nr. 9550 din 11 iunie 1998 nu au făcut

alte demersuri pentru a obține despăgubiri sau restituirea în natură și nu au

insistat în executarea obligațiilor de restituire , curtea de apel a apreciat

că există în continuare obligația statului de a despăgubi persoanele

îndreptățite.

Împotriva acestei decizii, intimata

A.V.A.S. a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Ambele instanțe au interpretat și

aplicat în mod greșit dispozițiile art. 10, art. 23 și art. 32 din Legea nr.

10/2001.

Sub acest aspect, recurenta a arătat

că prin notificarea înregistrată la nr. 2795 din 08 august 2001, contestatorii

au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, calea V.

nr. 166-168, compus din teren în suprafață de 1.277 mp și 2 corpuri de clădire.

Din analiza actelor doveditoare

aflate la dosarul cauzei rezultă că una dintre construcțiile revendicate a fost

demolată, situație juridică relevată însăși de intimată.

Alte dovezi certe care relevă

situația juridică a imobilului în litigiu sunt adresele nr. 5E/22369 din 17

octombrie 2002 a Consiliului Local al Municipiului București, din care rezultă

că „având în vedere durata de serviciu …. a clădirilor de locuit …. a procedat

la demolarea imobiliară din calea V. nr. 166-168, mai puțin corpul B” și nr.

2607/2006 a Primăriei Municipiului București.

A mai invocat faptul că ambele

instanțe au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 23 și art. 29 din Legea nr.

10/2001, în sensul că nelegal a fost stabilită obligația de a propune măsuri

reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de teren de 1.277 mp,

situat în calea V. nr. 166-168 București.

În susținerea acestui motiv

recurenta a invocat adresele nr. 2607 din 31 martie 2006 și 3905 din 31 martie

2006 emise de Primăria municipiului București, cât și sentințele civile nr.

7397/1997 și 9550 din 11 iunie 1998 ale Judecătoriei sectorului 1 București

prin care s-a restituit contestatoarei T.A., suprafața de 530 mp, și numiților

T.A. și A.T. suprafața de 687 mp teren situat în București, calea V. nr.

166-168, sector 1.

În condițiile Legii nr. 10/2001,

persoanele îndreptățite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii prin

echivalent, astfel încât recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei nr. 766 din 21 noiembrie 2007 și schimbarea în tot a

sentinței civile nr. 1305 din 3 noiembrie 2007 a Tribunalului București, în

sensul respingerii acțiunii față de A.V.A.S.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din considerentele deciziei atacate

cu recurs rezultă că imobilul din calea V. nr. 166-168 București era compus din

1.277 mp și 2 corpuri de casă.

Prin sentința civilă nr. 7397 din 5

iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a restituit în natură

numitei T.A. suprafața de 530 mp teren situat în calea V. nr. 166-168,

suprafață pe care s-a aflat corpul A de clădire, ce a fost demolat în 1967.

Mai reține curtea de apel, că

printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentința nr. 9550 din 11 iunie

1998 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a dispus restituirea către T.A.

și A.T. a imobilului compus din corpul B și teren în suprafață de 687 mp,

situat în București, calea V. nr. 166-168.

În acest context, instanța de apel, ajunge

la concluzia că pentru persoanele fizice care nu au făcut alte demersuri pentru

a obține despăgubiri sau restituirea în natură după apariția Legii nr. 10/2001

și nu au insistat în executarea obligațiilor, există în continuare obligația

statului de a-i despăgubi pe contestatori pentru imobilul situat în București,

calea V. nr. 166-168 compus din teren în suprafață de 687 mp și corpul B

construcții.

Or, din dispozitivul sentinței

civile nr. 1305 din 3 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, rezultă că s-a dispus obligarea recurentului de a emite

propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea

contestatorilor pentru imobilul situat în București, calea V. nr. 166-168

compus din teren în suprafață de 1.277 mp și 2 corpuri de clădire.

În raport cu cele expuse, există o

vădită contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate.

Nefiind stabilit cu certitudine cât s-a restituit în natură din imobilul teren

în suprafață de 1.277 mp și din cele două construcții A și B.

Nefiind lămurită pe deplin situația

de fapt, Înalta Curte, în temeiul art. 314 pct. 7 și art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., va admite recursul declarat de intimata A.V.A.S., va casa decizia

nr. 766 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În rejudecare, instanța de apel, va

analiza situația juridică a imobilului în litigiu în raport de hotărârile

judecătorești de restituire, respectiv, sentințele civile nr. 7397 din 5 iunie

1997 și nr. 9550 din 11 iunie 1998 formulate de Judecătoria sectorului 1

București, identificarea imobilelor și existența acestora și va dispune

motivat, în fapt și în drept, cu privire la întinderea drepturilor recunoscute

contestatorilor într-o măsură clară și explicită.

În conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001, în vigoare la data judecății, instanța de apel, va analiza

și celelalte critici formulate prin recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva

deciziei nr. 766 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 decembrie 2008.