ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3390/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 84 din 24 februarie

2006, A.V.A.S., a respins notificarea formulată de M.T.O.J.L., S.L.T., C.M.A.T.

și M.M.E.T., cu motivarea că cei în cauză nu au făcut dovada calității de

moștenitor de pe urma fostului proprietar al imobilului notificat – situat în

București, sector 1 – nefiind întrunite cerințele art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, republicată.

La 28 martie 2006, persoanele

îndreptățite au contestat decizia, solicitând instanței anularea acesteia iar

pe cale de consecință să dispună obligarea pârâtei la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, pentru cota ce le revine

din imobil.

Investit în primă instanță

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1305 din 3

noiembrie 2006, a admis contestația și anulând decizia a obligat-o pe intimată

să emită propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în

favoarea contestatorilor, pentru imobilul situat în București, compus din teren

în suprafață de 1277 mp și 2 corpuri de construcție.

A constatat totodată că T.S.L., nu

are capacitate procesuală de folosință.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că, prin actele de stare civilă depuse în cauză,

reclamanții au făcut dovada faptului că sunt moștenitorii lui T.G., fiul

fostului proprietar al imobilului T.D.H., cunoscut și sub numele de T.H., T.C.S.,

T.C.D., T.H. și T.C.U.

Ca atare, se mai arată, cum prin

beneficiul Legii nr. 10/2001 în patrimoniul lui T.G. s-a născut la data

intrării în vigoare a acestui act normativ dreptul de a accepta succesiunea,

acesta a fost transmis pe cale succesorală și moștenitorilor săi, contestatorii

în cauză.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 766 din 21

noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7941 din 11

decembrie 2008, a admis recursul pârâtei A.V.A.S. și casând decizia dată în

apel a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut în esență că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită,

existând o vădită contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii

atacate, în sensul că nu s-a stabilit cu certitudine cât anume s-a restituit în

natură din imobilul teren în suprafață de 1277 mp și din cele două edificate

aflate pe acesta.

Tot astfel, instanța de apel a fost

îndrumată să analizeze situația juridică a imobilului în litigiu, în raport de

hotărârile judecătorești de restituire, respectiv sentințele civile nr. 7397

din 5 iunie 1997 și nr. 9550 din 11 iunie 1998, ale Judecătoriei Sector 1

București și să procedeze la identificarea acestuia, urmând a dispune motivat

în fapt și în drept, cu privire la întinderea drepturilor recunoscute

contestatorilor.

În rejudecare, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 555 din 5 noiembrie 2009 a

admis apelul declarat de A.V.A.S., împotriva sentinței civile nr. 1305 din 3

noiembrie 2006 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să

emită propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în

favoarea contestatorilor, pentru imobilul situat în sector 1, compus din teren

de 687 mp și o construcție.

A trimis spre competentă soluționare

către Primarul General al Municipiului București, notificarea vizând

construcția „Corp A”, demolată, și terenul de 60 mp din sector 1.

A păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în mod greșit tribunalul a stabilit

obligația de plată a despăgubirilor pentru întreaga suprafață de 1277 mp teren

și două corpuri de clădire, întrucât pentru o suprafață de 470 mp s-a dispus,

prin hotărâre irevocabilă, pusă în executare, restituirea în natură către T.A.

iar pe de altă parte, terenul aferent corpului A, nu se află în patrimoniul SC

I.S. SA.

Cât privește restul terenului

nerestituit, de 60 mp nici acesta nu se află în patrimoniul SC I.S. SA,

competența de soluționare revenind de asemenea unității administrativ

teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul revendicat, în acord

cu dispozițiile art. 10, art. 11 și art. 23 alin. (1) din lege, respectiv

Primarului General al Municipiului București.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, pârâta A.V.A.S. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- instanțele au apreciat greșit

asupra calității de persoane îndreptățite a contestatorilor în condițiile în

care aceștia nu au anexat notificării, în dosarul administrativ al A.V.A.S.,

toate actele doveditoare, în susținerea drepturilor conferite de Legea nr.

10/2001, republicată, deși li s-a solicitat completarea dosarului;

Ca atare, decizia nr. 84/2006,

atacată, s-a fundamentat pe actele inițial depuse în dosarul administrativ.

- din actele cauzei rezultă că

imobilul notificat a aparținut lui H.T., din certificatul de moștenitor emis de

pe urma acestuia nerezultând calitatea de moștenitori a petenților, care nu se

încadrează în dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

- în condițiile Legii nr. 10/2001,

persoanele îndreptățite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii în

echivalent, așadar obligația stabilită în sarcina A.V.A.S. de a acorda

despăgubiri atât pentru teren cât și pentru construcție este nelegală.

- în cauză sunt incidente

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum acestea au fost

modificate prin O.U.G. nr. 81/2007 din care rezultă că A.V.A.S. nu mai are

competența legală de a stabili valoarea și a acorda măsuri reparatorii prin

echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor instituției competente,

în condițiile legii.

Tot astfel, se mai arată, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nici instanța nu mai este abilitată să

analizeze și să stabilească cuantumul despăgubirilor.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 23 din

Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea

nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz,

ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate … și orice alte

înscrisuri necesare dovedirii pretențiilor de restituire, decurgând din acest

act normativ, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

În interpretarea acestui text,

instanțele s-au pronunțat constant în sensul că sintagma folosită de legiuitor,

vizează doare procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea

investită cu soluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu

și etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziției, în fața instanței

judecătorești.

În adevăr, din nicio dispoziție a

legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere

a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte

calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al

imobilului ce face obiectul cererii de restituire.

Ca atare, cum legea nu cuprinde o

asemenea dispoziție, prevalează principiul realizării dreptului în raport cu

cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituționale și ale

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

privitoare la garantarea dreptului de proprietate.

Or, în cauză, din actele depuse în

dosar, analizate judicios de prima instanță, rezultă că fostul proprietar al

imobilului, T.H. (cunoscut potrivit declarațiilor de notorietate aflate la

dosar și cu numele de T.H.S., T.C.S., T.H. sau T.C.U.) decedat la 28 octombrie

1964, a mai avut un fiu – în afară de T.A. - respectiv, T.G., autorul

reclamanților, care, în virtutea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, a fost repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii tatălui

său.

Astfel, certificatul de moștenitor

nr. 145 din 24 iunie 1996, la care recurenta face trimitere, nu atestă că T.G.,

ar fi renunțat la moștenirea autorului său, situație în care, așa cum corect

constată instanța fondului, în patrimoniul acestuia s-a născut la data intrării

în vigoare a legii, dreptul de a accepta succesiunea care a fost retransmis pe

cale succesorală și moștenitorilor săi, contestatorii în cauză.

Este adevărat că persoanele

îndreptățite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii pentru același imobil,

trimiterea pe care a făcut-o instanța de control judiciar referindu-se însă la

împrejurarea că o suprafață de 470 mp, din terenul notificat a fost restituită

în natură celor în cauză, urmare punerii în executare a unei hotărâri

judecătorești irevocabile.

Or, în acord cu dispozițiile art. 10

și art. 32 alin. (1) din lege, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent al

contestatorilor subzistă pentru diferența de 687 mp teren și construcția aflată

pe acesta, ulterior demolată, în legătură cu care, în mod corect recurenta a

fost obligată să propună acordarea despăgubirilor.

Ca atare, nu au fost încălcate

prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, așa cum în mod surprinzător se

susține prin motivele de recurs, dispoziția instanței de control judiciar fiind

clară și neechivocă în sensul obligării A.V.A.S. la emiterea propunerilor,

către organismul abilitat, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru imobilele ce nu se mai pot restitui în natură.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 555 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2010.