ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3390/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 84 din 24 februarie 2006, A.V.A.S., a respins notificarea formulată de M.T.O.J.L., S.L.T., C.M.A.T. și M.M.E.T., cu motivarea că cei în cauză nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar al imobilului notificat – situat în București, sector 1 – nefiind întrunite cerințele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. La 28 martie 2006, persoanele îndreptățite au contestat decizia, solicitând instanței anularea acesteia iar pe cale de consecință să dispună obligarea pârâtei la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, pentru cota ce le revine din imobil.

Investit în primă instanță Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1305 din 3 noiembrie 2006, a admis contestația și anulând decizia a obligat-o pe intimată să emită propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor, pentru imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 1277 mp și 2 corpuri de construcție. A constatat totodată că T.S.L., nu are capacitate procesuală de folosință. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că, prin actele de stare civilă depuse în cauză, reclamanții au făcut dovada faptului că sunt moștenitorii lui T.G., fiul fostului proprietar al imobilului T.D.H., cunoscut și sub numele de T.H., T.C.S., T.C.D., T.H.

și T.C.U. Ca atare, se mai arată, cum prin beneficiul Legii nr. 10/2001 în patrimoniul lui T.G. s-a născut la data intrării în vigoare a acestui act normativ dreptul de a accepta succesiunea, acesta a fost transmis pe cale succesorală și moștenitorilor săi, contestatorii în cauză. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 766 din 21 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7941 din 11 decembrie 2008, a admis recursul pârâtei A.V.A.S. și casând decizia dată în apel a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut în esență că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, existând o vădită contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, în sensul că nu s-a stabilit cu certitudine cât anume s-a restituit în natură din imobilul teren în suprafață de 1277 mp și din cele două edificate aflate pe acesta. Tot astfel, instanța de apel a fost îndrumată să analizeze situația juridică a imobilului în litigiu, în raport de hotărârile judecătorești de restituire, respectiv sentințele civile nr. 7397 din 5 iunie 1997 și nr. 9550 din 11 iunie 1998, ale Judecătoriei Sector 1 București și să procedeze la identificarea acestuia, urmând a dispune motivat în fapt și în drept, cu privire la întinderea drepturilor recunoscute contestatorilor.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 555 din 5 noiembrie 2009 a admis apelul declarat de A.V.A.S., împotriva sentinței civile nr. 1305 din 3 noiembrie 2006 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să emită propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor, pentru imobilul situat în sector 1, compus din teren de 687 mp și o construcție. A trimis spre competentă soluționare către Primarul General al Municipiului București, notificarea vizând construcția „Corp A”, demolată, și terenul de 60 mp din sector 1. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în mod greșit tribunalul a stabilit obligația de plată a despăgubirilor pentru întreaga suprafață de 1277 mp teren și două corpuri de clădire, întrucât pentru o suprafață de 470 mp s-a dispus, prin hotărâre irevocabilă, pusă în executare, restituirea în natură către T.A. iar pe de altă parte, terenul aferent corpului A, nu se află în patrimoniul SC I.S. SA. Cât privește restul terenului nerestituit, de 60 mp nici acesta nu se află în patrimoniul SC I.S. SA, competența de soluționare revenind de asemenea unității administrativ teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul revendicat, în acord cu dispozițiile art. 10, art. 11 și art. 23 alin. (1) din lege, respectiv Primarului General al Municipiului București.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâta A.V.A.S. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - instanțele au apreciat greșit asupra calității de persoane îndreptățite a contestatorilor în condițiile în care aceștia nu au anexat notificării, în dosarul administrativ al A.V.A.S., toate actele doveditoare, în susținerea drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, republicată, deși li s-a solicitat completarea dosarului; Ca atare, decizia nr. 84/2006, atacată, s-a fundamentat pe actele inițial depuse în dosarul administrativ. - din actele cauzei rezultă că imobilul notificat a aparținut lui H.T., din certificatul de moștenitor emis de pe urma acestuia nerezultând calitatea de moștenitori a petenților, care nu se încadrează în dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

- în condițiile Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii în echivalent, așadar obligația stabilită în sarcina A.V.A.S. de a acorda despăgubiri atât pentru teren cât și pentru construcție este nelegală. - în cauză sunt incidente dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 81/2007 din care rezultă că A.V.A.S. nu mai are competența legală de a stabili valoarea și a acorda măsuri reparatorii prin echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor instituției competente, în condițiile legii. Tot astfel, se mai arată, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nici instanța nu mai este abilitată să analizeze și să stabilească cuantumul despăgubirilor.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate … și orice alte înscrisuri necesare dovedirii pretențiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluționării notificării. În interpretarea acestui text, instanțele s-au pronunțat constant în sensul că sintagma folosită de legiuitor, vizează doare procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu și etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziției, în fața instanței judecătorești.

În adevăr, din nicio dispoziție a legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire. Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziție, prevalează principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate. Or, în cauză, din actele depuse în dosar, analizate judicios de prima instanță, rezultă că fostul proprietar al imobilului, T.H.

(cunoscut potrivit declarațiilor de notorietate aflate la dosar și cu numele de T.H.S., T.C.S., T.H. sau T.C.U.) decedat la 28 octombrie 1964, a mai avut un fiu – în afară de T.A. - respectiv, T.G., autorul reclamanților, care, în virtutea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii tatălui său. Astfel, certificatul de moștenitor nr. 145 din 24 iunie 1996, la care recurenta face trimitere, nu atestă că T.G., ar fi renunțat la moștenirea autorului său, situație în care, așa cum corect constată instanța fondului, în patrimoniul acestuia s-a născut la data intrării în vigoare a legii, dreptul de a accepta succesiunea care a fost retransmis pe cale succesorală și moștenitorilor săi, contestatorii în cauză.

Este adevărat că persoanele îndreptățite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii pentru același imobil, trimiterea pe care a făcut-o instanța de control judiciar referindu-se însă la împrejurarea că o suprafață de 470 mp, din terenul notificat a fost restituită în natură celor în cauză, urmare punerii în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Or, în acord cu dispozițiile art. 10 și art. 32 alin. (1) din lege, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent al contestatorilor subzistă pentru diferența de 687 mp teren și construcția aflată pe acesta, ulterior demolată, în legătură cu care, în mod corect recurenta a fost obligată să propună acordarea despăgubirilor. Ca atare, nu au fost încălcate prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, așa cum în mod surprinzător se susține prin motivele de recurs, dispoziția instanței de control judiciar fiind clară și neechivocă în sensul obligării A.V.A.S.

la emiterea propunerilor, către organismul abilitat, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu se mai pot restitui în natură. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 555 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.