ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV a civilă, reclamantul S.D.

a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta A.V.A.S., anularea deciziei nr. 18 din 8 iulie 2004 emisă de aceasta și

restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din teren în

suprafață de 2387 mp și 3 corpuri de clădire.

În motivarea contestației, reclamantul a arătat că,

împreună cu M.K., P.H. și D. (născută H.), a formulat notificare în baza Legii

nr. 10/2001, înregistrată la Prefectura municipiului București.

Fără a-i invita pe contestatori pentru a-și susține

cererea, pârâta A.V.A.S. a respins notificarea, ca sancțiune a nedepunerii în

termenul prevăzut de lege a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004, Tribunalul

București, secția a IV a civilă, a respins contestația, reținând în esență că

sarcina probei dreptului de proprietate și a calității de moștenitor incumbă

celui care pretinde dreptul, potrivit art. 1191 C. civ. și art. 22 din Legea

nr. 10/2001.

Or, până la data de 1 iulie 2003, contestatorul nu a

depus actele care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilului și

nici actele care să probeze calitatea sa de moștenitor al fostului proprietar.

În acest context, contestatorul nu poate invoca

faptul că nu a fost invitat pentru a-și susține notificarea, ca motiv al

nedepunerii acestor acte în termenul prevăzut de lege, deoarece nimeni nu poate

invoca necunoașterea legii, la dosarul de notificare nefiind depus nici un act

de proprietate, deși solicitanții si-au asumat chiar prin notificare obligația

depunerii în termenul legal a actelor doveditoare.

Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de

Apel București, secția a IV a civilă, care, prin decizia nr. 1506 din 22

noiembrie 2005, a respins apelul reclamantului.

Prin decizia nr. 6787 din 2 octombrie 2006, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

admis recursul declarat de contestator, a casat decizia recurată și, admițând

apelul, a desființat sentința civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului București, trimițând cauza acestei instanțe, pentru rejudecarea fondului

acțiunii.

În motivarea soluției instanța de recurs a reținut

că, față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate sau cele care atestă calitatea de

moștenitor , precum și orice alte înscrisuri necesare identificării imobilelor

revendicate pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Aceste dispoziții erau în vigoare la data când

instanța a respins apelul reclamantului, astfel că în cauză se impunea

aplicarea textului de lege menționat.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul

Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. 4538/3/2007.

Prin sentința civilă nr. 1508 din 21 octombrie 2008,

Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis contestația, a anulat

decizia nr. 18 din 8 iulie 2007 și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie

motivată de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector

2.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a

reținut că din actele depuse de contestator rezultă că autorul său, P.H., a

avut în proprietate imobilul situat în București, și, întrucât la data

formulării notificării, imobilul se afla în patrimoniul SC E. SA, societate

privatizată integral la data apariției Legii nr. 10/2001, devin aplicabile

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile

reparatorii se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea.

Prin decizia civilă nr. 363 din 29 mai 2009, Curtea

de Apel București, secția a IV a civilă, a respins apelul declarat de pârâta A.V.A.S.,

reținând în esență că autorul contestatorului a fost proprietarul imobilului în

litigiu, iar identificarea fabricii de dulciuri „P.H.”, devenită ulterior SC E.

justifică aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S.

care, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulează următoarele

critici:

Prima critică vizează greșita aplicare în cauză a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât contestatorul nu a

dovedit calitatea de proprietar exclusiv a antecesorului său, fapt ce exclude

aplicarea acestor dispoziții legale.

Pe de altă parte, contestatorul nu a făcut dovada preluării

patrimoniului societății naționalizate de către o societate privatizată de A.V.A.S.,

astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 31 alin. (3) și nu cele

ale art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Al doilea motiv de recurs vizează aprecierea eronată făcută

de instanța de fond asupra înscrisurilor depuse la dosar, în sensul că

reclamantul nu a dovedit că autorul său a fost proprietar asupra imobilului

revendicat, ci doar calitatea de acționar la P.H. SAR.

În sfârșit, o ultimă critică vizează greșita obligare a A.V.A.S.

de a emite decizie motivată de restituire prin echivalent pentru imobilul

revendicat, față de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora are obligația de a propune măsuri reparatorii.

Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii apelului pârâtei A.V.A.S., iar pe fond,

respingerea contestației.

A

nalizând hotărârea atacată în limitele criticilor

formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 27

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactare inițială) pentru imobilele

preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii,

acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,

corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Dispoziția legală menționată

nu era incidentă în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu

valabil ori dacă societățile deținătoare ale bunului nu au fost privatizate în

conformitate cu dispozițiile legale, situație în care se putea dispune

restituirea în natură.

Dispoziția art. 27 alin. (1)

(devenit, după republicare, art. 29) a fost modificată prin art. I pct. 60 din

titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la

preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate

imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate cu

respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.

(1)-(2), persoanele îndreptățite au dreptul doar la despăgubiri în condițiile

legii speciale, anume a Legii nr. 247/2005.

Dispoziția art. I pct. 60

din Titlul I al Legii nr. 247/2005 a fost declarată a fi neconstituțională prin

decizia nr .830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale ( M. Of. nr. 559 din

24 iulie 2008).

În consecință, cererile

referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în

patrimoniul societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare

dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării

prin dispoziția art. I pct. 60.

În speța supusă analizei,

instanțele de fond au stabilit că imobilul în litigiu a aparținut autorului

reclamantului, iar la data formulării notificării se afla în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate, astfel că, față de dispozițiile art. 29 alin.

(3) obligația de a propune măsuri reparatorii foștilor proprietari sau

moștenitorilor acestora revine instituției care a efectuat privatizarea, în

speță A.V.A.S..

În speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, astfel cum susține recurenta,

întrucât autorul reclamantului nu a avut calitatea de acționar la SAR P.H., ci de proprietar al imobilului revendicat, astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare

nr. 298 din 05 ianuarie 1921 și din celelalte înscrisuri depuse la dosarul

cauzei.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs, se contestă aprecierea făcută de instanțe asupra înscrisurilor depuse

la dosar.

Critica vizează deci, greșita

interpretare de către instanță a probelor administrate în cauză, așa încât ea

nu se încadrează în cazul de modificare indicat de recurentă – art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., care reglementează ipoteza în care hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii

De asemenea, critica nu se încadrează

nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele expres și

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului

judiciar în recurs.

Față de actuala configurație a art. 304 C.

proc. civ. care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive

de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de

a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurenta A.V.A.S.,

ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt

pe care aceasta o constată.

În ce privește

ultima critică formulată prin motivele de recurs, aceasta este pur formală

întrucât, soluția instanțelor privind obligarea de a emite dispoziție motivată

de restituire prin echivalent presupune, față de dispozițiile art. 29 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, obligația de a propune măsuri reparatorii, ce urmează a

fi acordate în condițiile legii speciale.

Față de cele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 363 din 29 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 ianuarie 2010.