Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.10.2010
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5151/2010

HOTĂRÂRE
12.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5151/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Primarul general al municipiului București a emis dispoziția nr. 3277 din 27 august 2004, prin care a fost respinsă notificarea formulată de petentul W.A., privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sectorul 3, cu motivarea că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute în Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 991 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată contestația formulată de petent împotriva acestei dispoziții. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu a fost făcută de către contestator dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii cu privire la imobilul ce formează obiectul litigiului.

Apelul declarat de contestator împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 28 A din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că a făcut dovada calității de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului, A.W. și I.W., cu certificatul de calitate de moștenitor depus la dosar, a numelui său real și al dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului. Recursul este fondat. Prin petiția aflată la dosarul tribunalului, contestatorul a precizat că revendică apartamentul situat la etajul 1 al imobilului din București, sectorul 3, iar prin contestație a susținut că este succesorul foștilor proprietari, A.W.

și I.W. Prin contractului de vânzare-cumpărare din 1946, Ion Bratu le-a vândut soților A.W. și I.W. apartamentul, situat la etajul 1 al imobilului din București. La instanța de fond a fost depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor din 29 iunie 2009 emis în Israel, de către Biroul notarului av. G.E., certificat ce poartă apostila. Prin acest certificat a fost dezbătură, printre altele, succesiunea numiților S. (I.W.) B. și E. (A.) (M.) W. (B.). În același certificat se menționează faptul că printre alți moștenitori se numără A. (M.) W., iar în finalul certificatului este menționată calitatea sa de moștenitor și de pe urma celor decedați ulterior. Conform încheierii de autentificare a procurii aflată la dosarul tribunalului, contestatorul a fost legitimat cu pașaportul emis de autoritățile israeliene, în care numele său era W. S.A.

A. (A.M.). Așa fiind, se constată că a fost făcută dovada de către contestator a calității de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului, A.W. și I.W., deci a calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001. În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casate decizia Curții de Apel, precum și sentința tribunalului și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul W. S.A. A. (A.M.) împotriva deciziei nr. 28/A din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 991 din 02 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5900/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 septembrie 2008 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul R.D. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solic
ÎCCJ 2009-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2009
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 09 martie 2004, ulterior precizată, P.N. a c
ÎCCJ 2010-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5110/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 323 din 9 martie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin P
ÎCCJ 2010-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5305/2010
declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii de fond în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 668 din 15 decembrie 2009, Curtea de A
ÎCCJ 2010-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4704/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la 1 decembrie 2003, reclamanta G.E.I. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin primarul general, solicitând instanței ca, p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă