ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5305/2010

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 577

din 16 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis

cererea formulată de contestatorii R.V., T.V.V., S.M., V.N. și V.M.G. în

temeiul Legii nr. 10/2001, dispunându-se anularea dispoziției nr. 2736 din 21

aprilie 2004 a Municipiului București, pârâtul fiind obligat să emită

dispoziție de restituire prin echivalent constând în despăgubiri, în condițiile

legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul

teren în suprafață de 139 mp, situat în București, sector 1 și pentru

construcția demolată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost respinsă

notificarea nr. 1254/2001, motivat de faptul că în susținerea acesteia nu au

fost depuse acte doveditoare în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001. Astfel

s-a constatat că imobilul a fost preluat de la autorul reclamanților și de la

reclamanții fără un titlu, ceea ce se înscrie în prevederile art. 2 lit. i) din

Legea nr. 10/2001, aceștia făcând dovada calității de persoane îndreptățite a

autorilor lor în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din același act normativ,

precum și incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2), potrivit cărora de

prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari

ai persoanelor fizice îndreptățite.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând admiterea

apelului, schimbarea hotărârii de fond în sensul respingerii contestației ca

neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 668

din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel

București,

secția a

IV-a

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de

Municipiul București prin Primarul General, reținând ca legală și

temeinică hotărârea primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că din probele administrate la instanța de fond s-a constatat calitatea

contestatorilor de moștenitori ai proprietarilor și deci de persoane

îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, iar soluționarea

notificării de către Primăria Municipiului București doar față de

contestatoarea R.V. și nesoluționarea ei față de ceilalți petenți reprezintă un

refuz de soluționare ce a fost interpretat de către instanță prin prisma

dispozițiilor cuprinse în Decizia nr.

XX

din 19 martie 2007 pronunțată

în recurs, în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva menționatei decizii

a formulat și motivat recurs, în termen legal, recurentul - pârât Municipiul

București prin Primar General pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

I.

Instanța de apel în mod greșit a respins apelul,

atâta vreme cât chiar legiuitorul a stabilit, prin dispozițiile art. 21-23 din

Legea nr. 10/2001, că notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana

ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor

foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a

acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile

legii (termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost propagat apoi

prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001). În

argumentarea susținerilor, notificarea nu a putut fi soluționată, întrucât

reclamanții nu au depus la dosar înscrisurile solicitate.

II.

Un alt motiv de recurs, vizează faptul că preluarea

imobilului s-a făcut cu titlu, astfel încât nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

Trebuie remarcat în primul

rând că motivele de recurs nu prezintă o construcție închegată, care să arate

în ce anume constă pretinsa încălcare a legii.

In orice caz, această critică

privind faptul că preluarea s-a făcut cu titlu nu pot fi primită, ea fiind

exprimată pentru prima dată în recurs.

Cum în motivele de apel

critică privind faptul că preluarea s-a făcut cu titlu nu a fost criticată, ea

fiind exprimată pentru prima dată în recurs, aceasta nu poate fi analizată

omisso

medio

, decât cu încălcarea unui grad de jurisdicție, în raport cu

prevederile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Este de reținut că, în mod

corect în cauză a fost demonstrată calitatea reclamanților de moștenitori ai

proprietarilor de la care a fost preluat imobilul și deci de persoane

îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001.

In ceea ce privește incidența

art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în verificarea legalității dispoziției

contestate, avem în vedere că aceste dispoziții vizează alte aspecte, fără

nicio legătura cu speța de față iar instanța de fond a reținut potrivit art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 calitatea reclamanților de persoane

îndreptățite de a beneficia de prevederile prezentei legi.

Astfel, în mod just, instanța

de apel a apreciat corect faptul că, în ceea ce privește soluționarea

Notificării de către pârât doar față de reclamanta R.V. și nesoluționarea

acesteia față de ceilalți reclamanți, a fost interpretată în mod corect de

către Tribunalul București prin prisma dispozițiilor cuprinse în Decizia nr.

XX

din

data de 19 martie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit deciziei nr.

XX

din

data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite:

„lipsa răspunsului unității

deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării,

echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea răspuns nu poate

rămâne necenzurat, pentru ca nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui

care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci,

dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu

poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției

pentru apărarea intereselor sale legitime".

Instanța Supremă, spre a da o

interpretare unitară prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a

stabilit că, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, ce i s-a

acordat prin lege, instanța judecătorească, este competentă să soluționeze pe

fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, dispunând

ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.

Aceasta înseamnă că potrivit

art. 11 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 valoarea măsurilor reparatorii prin

echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor

primite pentru teren respectiv pentru construcție, din valoarea corespunzătoare

a imobilului expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în

natură.

Aceasta înseamnă că și în

situația în care s-ar fi primit despăgubiri, nu se poate considera că imobilul

nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente se

va constata că sunt neîntemeiate criticile reclamanților și, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin primar General împotriva deciziei

civile nr. 668 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie

2010.