ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5305/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 577 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de contestatorii R.V., T.V.V., S.M., V.N. și V.M.G. în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunându-se anularea dispoziției nr. 2736 din 21 aprilie 2004 a Municipiului București, pârâtul fiind obligat să emită dispoziție de restituire prin echivalent constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 139 mp, situat în București, sector 1 și pentru construcția demolată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost respinsă notificarea nr. 1254/2001, motivat de faptul că în susținerea acesteia nu au fost depuse acte doveditoare în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001. Astfel s-a constatat că imobilul a fost preluat de la autorul reclamanților și de la reclamanții fără un titlu, ceea ce se înscrie în prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, aceștia făcând dovada calității de persoane îndreptățite a autorilor lor în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din același act normativ, precum și incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2), potrivit cărora de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii de fond în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 668 din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General, reținând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că din probele administrate la instanța de fond s-a constatat calitatea contestatorilor de moștenitori ai proprietarilor și deci de persoane îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, iar soluționarea notificării de către Primăria Municipiului București doar față de contestatoarea R.V.

și nesoluționarea ei față de ceilalți petenți reprezintă un refuz de soluționare ce a fost interpretat de către instanță prin prisma dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată în recurs, în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, recurentul - pârât Municipiul București prin Primar General pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

I. Instanța de apel în mod greșit a respins apelul, atâta vreme cât chiar legiuitorul a stabilit, prin dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, că notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost propagat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001). În argumentarea susținerilor, notificarea nu a putut fi soluționată, întrucât reclamanții nu au depus la dosar înscrisurile solicitate.

II. Un alt motiv de recurs, vizează faptul că preluarea imobilului s-a făcut cu titlu, astfel încât nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Trebuie remarcat în primul rând că motivele de recurs nu prezintă o construcție închegată, care să arate în ce anume constă pretinsa încălcare a legii. In orice caz, această critică privind faptul că preluarea s-a făcut cu titlu nu pot fi primită, ea fiind exprimată pentru prima dată în recurs. Cum în motivele de apel critică privind faptul că preluarea s-a făcut cu titlu nu a fost criticată, ea fiind exprimată pentru prima dată în recurs, aceasta nu poate fi analizată omisso medio , decât cu încălcarea unui grad de jurisdicție, în raport cu prevederile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. Este de reținut că, în mod corect în cauză a fost demonstrată calitatea reclamanților de moștenitori ai proprietarilor de la care a fost preluat imobilul și deci de persoane îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001. In ceea ce privește incidența art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în verificarea legalității dispoziției contestate, avem în vedere că aceste dispoziții vizează alte aspecte, fără nicio legătura cu speța de față iar instanța de fond a reținut potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 calitatea reclamanților de persoane îndreptățite de a beneficia de prevederile prezentei legi. Astfel, în mod just, instanța de apel a apreciat corect faptul că, în ceea ce privește soluționarea Notificării de către pârât doar față de reclamanta R.V.

și nesoluționarea acesteia față de ceilalți reclamanți, a fost interpretată în mod corect de către Tribunalul București prin prisma dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit deciziei nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite: „lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea răspuns nu poate rămâne necenzurat, pentru ca nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime". Instanța Supremă, spre a da o interpretare unitară prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a stabilit că, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.

Aceasta înseamnă că potrivit art. 11 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren respectiv pentru construcție, din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură. Aceasta înseamnă că și în situația în care s-ar fi primit despăgubiri, nu se poate considera că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Pentru aceste considerente se va constata că sunt neîntemeiate criticile reclamanților și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar General împotriva deciziei civile nr. 668 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2010.