ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4238/2010

Asupra cauzei de față , constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 iulie 2008 la Tribunalul București și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanții M.A.M., M.T., M.M.I., M.C.C. și P.B.Z. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea dispoziției nr. 4338 din 1 iulie 2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă dispoziție conform drepturilor obținute prin succesiune. În motivare reclamanții au susținut că au formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin intermediul mătușii M.A. (decedată între timp și moștenită de N.D.C.) prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1, urmărindu-se ca prin această acțiune să se întoarcă imobilul în patrimoniul reclamanților în calitate de succesori legali a autorului comun M.M.

Reprezentantul mătușii a precizat că cererea formulată în numele reclamanților și al celorlalți moștenitori este legală și i-a rugat să nu depună notificare separat pentru a nu crea o situație confuză , arătând că s-au făcut precizările necesare privind drepturile succesorale ale fiecăruia din moștenitori. Notificarea a fost respinsă ca fiind făcută de o persoană care la data depunerii notificării nu avea o procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în baza Legii nr. 10/2001. Reclamanții arată că această soluție nu este legală, întrucât nu au fost încunoștiințați nici de Primăria Municipiului București nici de rudele lor despre faptul că trebuiau să trimită o procură specială. Reclamanții au mai arătat că singurele solicitări, la care au răspuns au fost de a face dovada calității de moștenitori și de a depune acte de stare civilă și certificate de moștenitori.

De altfel, în motivarea dispoziției se arată că reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori și de persoane îndreptățite la restituire. La termenul din 23 ianuarie 2009 în raport de obiectul cauzei, la cererea reclamanților s-a dispus lărgirea cadrului procesual fiind chemați în calitate de pârâți și persoanele cărora li s-a restituit imobilul solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv N.D.C. și M.C.D., care prin întâmpinare au invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1759 din 20 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Prin sentința civilă nr. 229 din 20 februarie 2009 Tribunalul București a respins acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin dispoziția nr. 4338 din 1 iulie 2005 emisă de Primăria municipiului București prin Primarul General s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtului N.D.C.

și a pârâtului M.C.D. imobilul situat în București, sector 1 cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. A fost respinsă notificarea formulată de A.B. pentru lipsa calității de persoană îndreptățită la restituire. S-a mai reținut că prin aceeași dispoziție a fost respinsă și notificarea formulată de reclamanții M.T., M.A., M.I.M., B.P. și B.C., deoarece a fost formulată de o persoană care nu avea la data depunerii notificării o procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în baza Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1759 din 20 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 31368/3/2006, rămasă definitivă și irevocabilă a fost respinsă contestația formulată de aceiași contestatori-reclamanți în contradictoriu cu aceiași pârâți, împotriva aceleiași dispoziții care face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 163 C. proc. civ., potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și aceeași parte înaintea mai multor instanțe. Potrivit art. 1201 C. civ. s-a reținut că în cauză este autoritate de lucru judecat, fiind identitate de obiect, cauză și părți. Astfel, instanța a reținut că în cele două procese există identitate de părți, cu aceeași calitate. Cât privește obiectul, în sfera acestei noțiuni se cuprinde nu numai pretenția concretă a reclamantului ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material. Există identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit în cele două cereri, dar scopul urmărit de reclamant este același.

Cauza cererii de chemare în judecată privește fundamentul raportului juridic dedus judecății. Instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 1759 din 20 decembrie 2006 a fost soluționată cererea contestatorilor reclamanți de a se anula Dispoziția nr. 4338 din 1 iulie 2005 emisă de PMB și de a se emite o nouă dispoziție, în care să se menționeze și faptul că reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctei M.M., să se dispună restituirea către aceștia a cotei de ½ din imobilul situat în București, sector 1. Prin această hotărâre instanța a respins contestația ca tardiv formulată, reținându-se că a fost introdusă pese termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, depășire sancționată cu decăderea, în condițiile în care nu s-a făcut dovada unei împrejurări obiective care să-i pună pe contestatori în imposibilitate de a acționa în justiție în termenul legal pentru anularea Dispoziției nr. 4338/2005.

În prezenta cauză formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu aceiași pârâți s-a solicitat tot desființarea dispoziției nr. 4338/2005 și emiterea unei noi dispoziții în conformitate cu prevederile legii și conform drepturilor succesorale obținute de reclamanți prin succesiune, însă reclamanții au apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat întrucât cea de a doua contestație este fondată pe declarațiile de primire a dispoziției din data de 3 iulie 2008. Instanța a apreciat că în cauză nu se poate reține o astfel de susținere întrucât chiar dacă reclamanții M.A. și M.B.M.I.

au semnat două declarații de primire a dispoziției contestate la data de 3 iulie 2008, în raport de care au formulat o nouă contestație, comunicată prin poștă la data de 22 iulie 2008 nu înseamnă că au fost repuși în termenul de formulare a contestației și că s-a înlăturat sancțiunea decăderii reținută prin sentința civilă nr. 1759 din 20 decembrie 2006. Pe lângă faptul că odată ce aceiași reclamanți au contestat această dispoziție prin prima contestație înregistrată la data de 19 septembrie 2006, fapt ce presupune că aveau cunoștință de dispoziție și că se poate socoti comunicată cel mai târziu la data înregistrării primei contestații, potrivit principiului echipolenței, instanța a apreciat că declarațiile datate 3 iulie 2008 de primire a dispoziției nr. 4338 din 1 iulie 2005 nu îi îndreptățește pe reclamanți să formuleze o nouă contestație, cu atât mai mult cu cât cu ocazia primului proces li s-a dat posibilitatea de a dovedi împrejurări obiective pentru repunerea în termenul de formulare a contestației, aspecte care ar fi putut fi invocate în cadrul căilor de atac.

Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă sub aspectul tardivității formulării contestației împotriva dispoziției nr. 4338 din 1 iulie 2005, dezlegarea acestei probleme a intrat în puterea lucrului judecat, reclamanții nu au nicio posibilitate legală de a formula o nouă contestație, întemeiată pe același obiect, și cauză, doar pentru faptul că au dat declarații de ridicare a dispoziției la data de 3 iulie 2008. Instanța a apreciat că aceste înscrisuri au fost întocmite pro causa , cu atât mai mult cu cât au fost și invocate ca argument de respingere a excepției autorității de lucru judecat, susținându-se că nu ar exista identitate câtă vreme cea de a doua contestație este fondată pe declarațiile de primire a dispoziției din data de 3 iulie 2008. Reclamanții au mai solicitat anularea aceleiași dispoziții, iar declarațiile de primire nu pot fi echivalate cu o repunere în termenul de formulare a contestației.

Prin admiterea excepției tardivității formulării primei contestații și prin soluționarea acesteia în mod definitiv și irevocabil s-a paralizat reclamanților posibilitatea formulării unei noi cereri în care să existe tripla identitate de elemente, în caz contrar fiind încălcată autoritatea de lucru judecat pe acest aspect. Reclamanții aveau posibilitatea să solicite repunerea în termenul de formulare a contestației conform art. 103 C. proc. civ. și să dovedească împrejurări obiective care să-i pună în imposibilitatea de a acționa în justiție în termenul legal, și nu să formuleze o nouă contestație, exercitată abuziv, doar în baza declarațiilor de primire a dispoziției, ulterioare pronunțării sentinței civile nr. 1759/2006, dispoziție de care aveau cunoștință încă din primul litigiu.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel arătând că în mod netemeinic instanța de fond a reținut că au semnat două declarații de primire a dispoziției contestate deși nici la dosarul de instanță nici la dosarul administrativ comunicat de pârâtă nu există decât câte o singură declarație, cea a lui M.A.M. și cea a lui M.M.I., semnate în data de 3 iulie 2008 în fața funcționarului pârâtei. Este nefondată aprecierea instanței de fond cu privire la actele depuse de reclamanți în sensul că acestea au fost întocmite „ pro causa ”. Nu există o dovadă asupra faptului că pârâta ar fi comunicat la o altă dată dispoziția contestată, singura probă fiind cea prezentată de reclamanți, iar instanța nu poate să facă presupuneri în alt sens.

Declarația de comunicare a fost invocată ca argument de respingere a excepției autorității de lucru judecat reclamanții precizând că au luat cunoștință de dispoziție în data de 3 iulie 2008, deci nu puteau introduce o contestație împotriva acestei dispoziții cu doi ani în urmă, cu atât mai mult cu cât pârâtul N.D.C. i-a asigurat mereu că drepturile le-au fost recunoscute și au fost formulate acțiuni în instanță pentru anularea vânzărilor făcute către chiriași. S-a susținut la instanța de fond că cererea soluționată prin sentința civilă nr. 1759/2006 nu a fost formulată de reclamanți și că a fost solicitată acordarea unui termen pentru a face demersuri în vederea identificării dosarului în care a fost pronunțată sentința și cine a formulat cererea în numele reclamanților, dacă la dosar există vreo împuternicire, termen ce nu s-a acordat.

Reclamanții au mai arătat că din anul 2003 au dat procură în vederea reprezentării pentru recuperarea drepturilor succesorale doamnei avocat G.M., care l-a reprezentat și pe pârâtul N.D.C. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre în contradicție cu doctrina și practica judiciară. Reclamanții arată că au solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat deoarece nu au avut cunoștință despre formularea unei alte cereri având același obiect, iar, pe de altă parte în sentința invocată instanța nu a analizat fondul, pronunțându-se pe o excepție. Conform doctrinei „pentru ca o hotărâre să aibă autoritatea lucrului judecat, trebuie ca prin ea să se acorde ceva uneia din părțile litigante, așa încât dacă tribunalul omite să se explice, sau dacă stabilind drepturile părților, omite să prevadă ceea ce admite sau refuză, soluționarea dată nu poate constitui în principiu o hotărâre”.(C. Hamangiu, N. Georgean – Codul civil adnotat).

Puterea lucrului judecat nu însoțește acele hotărâri prin care cererea a fost respinsă pentru considerații procedurale, așa încât existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment în soluționarea cererii ulterioare, de vreme ce, în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost soluționat. Prin decizia civilă nr. 403 A din 24 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că într-adevăr potrivit doctrinei și practicii judiciare puterea lucrului judecat nu însoțește acele hotărâri prin care cererea a fost respinsă pentru considerații procesuale.

În speță instanța de fond s-a pronunțat pe un aspect procedural și anume cu privire la respectarea termenului de formulare a contestației. Față de probele administrate s-a reținut corect că din moment ce în prima cauză soluționată definitiv și irevocabil s-a constatat că reclamanții au formulat contestația peste termen acest aspect a intrat puterea lucrului judecat nu poate fi reanalizat în cea de-a doua cerere de aceeași natură, împotriva aceleiași decizii și între aceleași părți. Prin admiterea excepției tardivității formulării primei contestații s-a paralizat reclamanților dreptul de a formula o cerere identică.

În ce privește susținerile reclamanților în sensul că au luat cunoștință de dispoziția nr. 4388/2005 la data de 3 iulie 2008, că nu au formulat contestație în cauza ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1759/2006 pronunțată de Tribunalul București, nu a fost primită deoarece aceștia sunt menționați în cuprinsul întregii hotărâri nr. 1759/2009 în calitate de contestatori, precum și în dispozitiv. În apel nu s-au depus de către apelanți înscrisuri noi care să dovedească contrariul, ci copii de pe procurile speciale date de reclamanții M.A., M.M.I., M.T., M.C.C. și B.Z.P., prin care aceștia împuternicesc pe numitul M.H.D. să le reprezinte interesele în cererea de anulare a dispozițiilor de restituire a imobilului situat în București, care fac obiectul dosarelor nr. 31368/3/2006, 31369/3/2006.

Dosarul nr. 31368/3/2006 este tocmai dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1759/2006. În consecință înscrisurile privind comunicarea dispoziției la data de 3 iulie 2008 sunt întocmite pro causa . Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia este criticată pentru că greșit a reținut că reclamanții ar fi semnat două declarații de primire a dispoziției contestate, deși nici la dosarul de instanță, nici la dosarul administrativ comunicat de pârâtă nu există decât o singură declarație, cea a lui M.A.M. și M.M.I. semnate în data de 3 iulie 2008 în fața funcționarului pârâtei. Greșit instanța de apel a reținut ca fiind corectă aprecierea instanței de fond că aceste înscrisuri au fost întocmite pro causa , cu atât mai mult cu cât au fost invocate ca argument de respingere a excepției autorității de lucru judecat.

Este o interpretare abuzivă, nesusținută de vreun act aflat la dosar. Cererea soluționată prin sentința civilă nr. 1759/2006 nu a fost formulată de reclamanți, sens în care au solicitat acordarea unui termen pentru a face demersuri în vederea identificării dosarului în care s-a pronunțat această sentință. Decizia încalcă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și doctrina și practica judiciară.

Conform doctrinei „pentru ca o hotărâre să aibă autoritatea lucrului judecat, trebuie ca prin ea să se acorde ceva uneia din părțile litigante, așa încât dacă tribunalul omite să se explice, sau dacă stabilind drepturile părților, omite să prevadă ceea ce admite sau refuză, soluționarea dată nu poate constitui în principiu o hotărâre”.(C. Hamangiu, N. Georgean – Codul civil adnotat).Puterea lucrului judecat nu însoțește acele hotărâri prin care cererea a fost respinsă pentru considerații procedurale, deci existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment în soluționarea cererii ulterioare de vreme ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu fusese soluționat.

În lumina acestor prevederi arată reclamanții instanța de apel face o gravă confuzie, reține că în cauza ce face obiectul prezentului dosar instanța de fond s-a pronunțat nu cu privire la fondul cauzei, ci tot pe un aspect procedural, și anume respectarea termenului de formulare a contestației, iar în continuare apreciază că din moment ce în primul dosar instanța s-a pronunțat pe excepția tardivității introducerii contestației, acea hotărâre, intrând în puterea lucrului judecat, în prezentul dosar nu mai putea fi analizată aceeași cerere. Cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, raportat la data de 3 iulie 2008. Recursul nu este fondat și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1201 C. civ. este lucru judecat atunci când o a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate. Instituția puterii lucrului judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată în mod diferit decât o singură dată, iar soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a explica adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, dată în alt proces. Pentru a verifica dacă există sau nu puterea de lucru judecat trebuie observată tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 C. civ.: parte, obiect și cauză, elemente ale cererii de chemare în judecată, care nu se confundă cu elementele acțiunii civile.

Referindu-se la aceleași părți art. 1201 C. civ. are în vedere participarea lor în proces în nume propriu ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul litigiului sau în calitate de reprezentante. În sfera noțiunii de obiect se include nu numai obiectul material ci și dreptul subiectiv, care poartă asupra obiectului sub aspect material, iar în ceea ce privește cauza trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu cauza acțiunii, dar nici cu dreptului subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic.

În raport de cele arătate,analizând cererea de chemare în judecată (fila 1 dosar fond) ce a făcut obiectul dosarului nr. 28688/3/2008 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, și sentința civilă nr. 1759 din 20 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 31368/3/2006 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, (fila 192 dosar fond) constatăm că în ambele acțiuni au calitatea de reclamanți aceleași părți,în ambele acțiuni temeiul juridic l-a reprezentat Legea nr. 10/200 și în ambele s-a solicitat desființarea dispoziției nr. 4338/2005 emisă de Primăria Municipiului București privind imobilul situat în București, sector 1. În concluzie nu este reală susținerea că cererea soluționată prin sentința civilă nr. 1759/2006 nu a fost formulată de reclamanți și această sentință rămasă definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, are autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu, cum corect au reținut ambele instanțe.

Critica privind împrejurarea că puterea lucrului judecat nu însoțește acele hotărâri prin care cererea a fost respinsă pentru considerații procedurale, deci existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment în soluționarea cererii ulterioare de vreme ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu fusese soluționat nu poate fi primită. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este o lege specială. Aceasta înseamnă că termenul de 30 de zile statuat de art. 24 devenit după republicare art. 26 are caracter special și de strictă aplicare, fiind o condiție legală de fond prevăzută explicit, iar instanțelor învestite cu soluționarea acțiunilor derivând din nemulțumirea modului de soluționare a notificărilor le revine obligația de a verifica îndeplinirea acestei condiții.

Astfel, legea dispune: „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se altă sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”. În acest context rezultă că acest termen este o condiție de fond impusă de lege, analizată ca atare de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a care a pronunțat sentința nr. 1759/2006, intrată după cum am arătat în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel nu a făcut nicio confuzie reținând că instanța de fond a apreciat corect asupra tardivității introducerii acțiunii.

Potrivit art. 1532 C. civ. „ Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea”, iar potrivit art. 1533 C. civ.: „Mandatul poate fi expres sau tacit. Și primirea mandatului poate să fie tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului”. Față de aceste dispoziții mandatul este un contract consensual, care ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale, putând fi expres sau tacit. În acest context, este de relevat că, în conținutul Legii nr. 10/2001, nu sunt dispoziții care să deroge de la normele dreptului comun și care să interzică posibilitatea părților de a uza de dispozițiile citate în scopul realizării drepturilor lor.

Din studiul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la filele 18, 19, 20, 21 dosar apel se află procurile speciale date de reclamanți numitului M.H.D., analizate de instanța de apel, prin care acesta a fost împuternicit să le reprezinte interesele în cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 4338/2005 emisă de Primăria Municipiului București privind imobilului situat în București, nr. 14, care a făcut obiectul dosarului nr. 31368/3/2006 – Tribunalul București, secția a III-a civilă, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1759/2006. În consecință înscrisurile privind comunicarea dispoziției la data de 3 iulie 2008 nu au nicio eficiență în raport de faptul că față de cele expuse este evident că reclamanții au avut cunoștință de litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 1759/2006 precum și în raport de faptul că nu au utilizat mijloacele procedurale legale, respectiv nu au solicitat potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc.

civ. repunerea în termen dovedind împrejurări obiective care să-i pună în imposibilitatea de a acționa în justiție în termenul legal și nu au formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prin care să invoce existența de înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, după darea hotărârii. Cât privește celelalte critici, care se referă la împrejurările de fapt reținute de instanță(cum ar fi faptul că declarațiile din data de 3 iulie 2008 semnate de M.A.M. și M.M.I. - filele 3,4 dosar fond - sunt întocmite „ pro causa ”), urmează a se constata că prin ele se tinde la reaprecierea, la reevaluarea situației de fapt , ceea ce nu este posibil a se realiza în recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.A.M., M.T., M.M.I., M.C.C. și P.B.Z. împotriva deciziei nr. 403 A din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 8 iulie 2010.