ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5932/2010

Asupra recursurilor

civile de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1560 din 17 octombrie 2008,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta T.M. contradictoriu cu pârâții Z.L., Z.D.N., Primăria

municipiului București, prin primar general și cu pârâta chemată în judecată

Ț.D.M.

A respins cererea de

chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâtul Z.D.N., ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta

T.M. a formulat acțiune în revendicare prin care a solicitat obligarea

pârâților persoane fizice să îi lase în deplină proprietate posesie imobilul

situat în București, S.U. terenul aferent, în suprafață de 357 mp, iar, în

subsidar, anularea Dispoziției din 1 iulie 2005, emisă de Primăria municipiului

București, de restituire în natură a imobilului.

Tribunalul a

constatat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, singurii care au

formulat notificare au fost pârâții Z.L. și Z.D.N., iar la momentul notificării

nu există nicio dovadă că reclamanta ar fi acceptat succesiunea defuncților

T.F., I.Ș. și C.S., certificatele de moștenitor fiind emise ulterior

notificării.

Nici de la data

eliberării certificatelor de moștenitor și pană la data emiterii dispoziției

din 1 iulie 2005 a Primăriei municipiului București reclamanta nu a dovedit că

ar fi fost vreun demers pentru a figura în dispoziția de restituire.

În cauză, pârâții

persoane fizice beneficiază de bun, în condițiile în care reclamanta nu a formulat

notificare și nu a dovedit că a acceptat în termen succesiunea defuncților

T.F., I.Ș. și C.S.

Tribunalul a mai

constatat că nu există niciun motiv de nulitate absolută sau relativă a

dispoziției emisă de primărie și că cererea de chemare în judecată a altor

persoane nu este întemeiată, deoarece Ț.D.M. nu a emis nicio pretenție cu

privire la moștenire, iar constatarea nulității absolute parțiale cu privire la

aceasta este o nulitate relativă, care poate fi invocată doar de cei

interesați.

Prin Decizia nr. 504

din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în

parte.

A admis cererea

formulată de reclamantă în subsidiar.

A anulat dispoziția

din 1 iulie 2005, emisă de Primăria municipiului București, pe care a obligat-o

să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului către

persoanele îndreptățite T.M., Z.L. și Z.D.N.

A respins cererea

reclamantei privind obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și

posesie cota de 1/2 din imobil.

Instanța de apel a

constatat că la data de 2 mai 2001, pârâții Z.L. și Z.D.N. au formulat

notificare privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.

În mod eronat

instanța de fond a constatat că reclamanta nu a acceptat în termen succesiunea

de pe urma defunctului său tată, T.F. și a mătușilor sale, I.Ș. și C.S., în

acest sens certificatul de moștenitor nr. x/1979 referindu-se la acceptarea

succesiunii de pe urma autoarei comune G.S. de către T.F., tatăl reclamantei.

Reclamanta a acceptat

în termen succesiunea defunctului său tată, conform certificatului de

moștenitor din 14 august 1991 și suplimentului de certificat de moștenitor din

anul 2005, precum și succesiunea defunctelor I.Ș. și C.S., conform certificatului

de moștenitor din 27 martie 2001, emis de B.N.P. E.

Instanța de apel a

mai reținut că la data emiterii dispoziției din 1 iulie 2005, Legea nr.

247/2005 nu era în vigoare, astfel încât nu este incident în cauză art. 4 alin.

ultim din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții Z.D.N., Z.L. și Primăria

municipiului București, prin primar general.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenții Z.D.N. și Z.L. au arătat, în

esență, că decizia atacată a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, conform

dispozițiilor acestui text de lege, în forma în vigoare până la publicarea

Legii nr. 247/2005, de prevederile legii speciale beneficiază moștenitorii

persoanei fizice îndreptățite cu condiția ca aceștia să solicite restituirea.

În cauză, reclamanta

nu a formulat notificare, singurii care s-au conformat art. 21 din Legea nr.

10/2001 fiind pârâții-recurenți.

Prin urmare, susțin

recurenții, regula unanimității nu este aplicabilă, iar împrejurarea că numai o

parte din moștenitori au cerut restituirea imobilului preluat abuziv are

relevanță în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii

nr. 10/2001.

Primăria municipiului

București a invocat, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. și a arătat că restituirea unui imobil, în condițiile Legii nr. 10/2001,

se poate dispune numai după parcurgerea procedurii administrative prealabile,

iar notificarea a fost soluționată sub imperiul Legii nr. 10/2001,

nemodificată.

Criticile formulate

permit încadrarea recursurilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. și sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Imobilul în litigiu,

situat în București, S.U., sector 4, a constituit proprietatea numitei G.S., de

la care a fost preluat de Statul Român în baza dispozițiilor Decretului nr.

92/1950.

G.S. a decedat la

data de 30 ianuarie 1952 și a lăsat ca moștenitori, potrivit certificatului de

moștenitor din 7 noiembrie 1979, eliberat de fostul Notariat de Stat al

sectorului 4, pe Z.V., C.V., T.F., I.Ș. și C.S., în calitate de nepoți de soră.

Așa cum rezultă din

dosarul administrativ depus în copie la dosar, la data de 2 mai 2001, Z.L. și

Z.D.N. au transmis către Primăria sectorului 4 București notificarea

înregistrată sub nr. 1325 la Biroul executorilor judecătorești de pe lângă

Judecătoria sectorului 4.

Potrivit art. 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, termenul

stabilit inițial fiind apoi prelungit prin acte normative succesive.

Același articol

cuprinde în alin. (5) și dispoziția potrivit căreia, nerespectarea termenului

stabilit pentru transmiterea notificării atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent

Cele două alineate

ale art. 21 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 după republicare) au rămas

neschimbate și după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, în

procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, transmiterea notificării

și parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, cu consecința

pierderii dreptului de a cere măsuri reparatorii în instanță.

În cauză, singurii

care au formulat notificare și au parcurs procedura administrativă obligatorie

au fost pârâții Z.D.N. și Z.L., reclamanta arătând chiar prin cererea de

chemare în judecată că nu a formulat notificare, deoarece a aflat după după

emiterea certificatelor de moștenitor că poate beneficia de restituirea în

natură a imobilului.

Prin urmare,

neparcurgând procedura administrativă, a pierdut dreptul de a cere în instanță

măsurile reparatorii care i s-ar fi cuvenit.

Reclamanta-intimată a

arătat pe parcursul procesului și prin concluziile scrise depuse în recurs că,

până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cererea de restituire

profită tuturor moștenitorilor acceptanți, deoarece depunerea notificării

reprezenta un act de administrare făcut în favoarea tuturor celorlalți

moștenitori.

Această susținere

este, însă, greșită deoarece, așa cum s-a arătat, dispoziția referitoare la

pierderea dreptului de a cere în instanță măsuri reparatorii pentru persoanele

fizice există și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Mai mult decât atât,

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în forma înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, cât și după această dată, condiționa acordarea

măsurilor reparatorii de formularea unei cereri de restituire în natură.

Prin urmare,

legiuitorul a exclus posibilitatea ca cererea de restituire făcută de unul din

moștenitori să profite și celorlalți moștenitori.

De altfel, practica

judiciară anterioară momentului intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost

constantă în sensul că ce cotă parte ce s-ar fi cuvenit moștenitorilor care nu

au făcut cerere de restituire profită moștenitorii care au făcut o astfel ce

cerere, în virtutea dreptului de acrescământ, iar modificările aduse art. 4 din

Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au făcut altceva decât să dea

consacrare legislativă practicii judiciare conturată până la acea dată.

Nici susținerea

intimatei-reclamante că pârâții persoane fizice ar fi acționat în baza unui

mandat tacit nu este fondată, deoarece nicio probă administrată în cauză nu

dovedește că s-ar fi manifestat voința ca aceștia să acționeze în numele ei sau

că pârâții ar fi acționat și în numele reclamantei.

Față de cele expuse

mai sus, ambele recursuri se vor privi ca fondate și vor fi admise, cu

consecința modificării deciziei pronunțată de instanța de apel, în sensul

respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta T.M. împotriva

Sentinței nr. 1560 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

Intimata-reclamantă

T.M. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de

intimații-pârâți, în cuantum redus, conform art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., în funcție de natura și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Z.D.N. și Z.L. și de Primăria municipiului București, prin

primar general împotriva Deciziei nr. 504 din 20 octombrie 2009 Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia, în

sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta T.M. împotriva

Sentinței nr. 1560 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

Obligă pe

intimata-reclamantă T.M. la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform

art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. către recurenții-pârâți Z.D.N. și Z.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS