ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5932/2010

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin Sentința nr. 1560 din 17 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta T.M. contradictoriu cu pârâții Z.L., Z.D.N., Primăria municipiului București, prin primar general și cu pârâta chemată în judecată Ț.D.M. A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâtul Z.D.N., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta T.M. a formulat acțiune în revendicare prin care a solicitat obligarea pârâților persoane fizice să îi lase în deplină proprietate posesie imobilul situat în București, S.U.

terenul aferent, în suprafață de 357 mp, iar, în subsidar, anularea Dispoziției din 1 iulie 2005, emisă de Primăria municipiului București, de restituire în natură a imobilului. Tribunalul a constatat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, singurii care au formulat notificare au fost pârâții Z.L. și Z.D.N., iar la momentul notificării nu există nicio dovadă că reclamanta ar fi acceptat succesiunea defuncților T.F., I.Ș. și C.S., certificatele de moștenitor fiind emise ulterior notificării. Nici de la data eliberării certificatelor de moștenitor și pană la data emiterii dispoziției din 1 iulie 2005 a Primăriei municipiului București reclamanta nu a dovedit că ar fi fost vreun demers pentru a figura în dispoziția de restituire.

În cauză, pârâții persoane fizice beneficiază de bun, în condițiile în care reclamanta nu a formulat notificare și nu a dovedit că a acceptat în termen succesiunea defuncților T.F., I.Ș. și C.S. Tribunalul a mai constatat că nu există niciun motiv de nulitate absolută sau relativă a dispoziției emisă de primărie și că cererea de chemare în judecată a altor persoane nu este întemeiată, deoarece Ț.D.M. nu a emis nicio pretenție cu privire la moștenire, iar constatarea nulității absolute parțiale cu privire la aceasta este o nulitate relativă, care poate fi invocată doar de cei interesați. Prin Decizia nr. 504 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte.

A admis cererea formulată de reclamantă în subsidiar. A anulat dispoziția din 1 iulie 2005, emisă de Primăria municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului către persoanele îndreptățite T.M., Z.L. și Z.D.N. A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie cota de 1/2 din imobil. Instanța de apel a constatat că la data de 2 mai 2001, pârâții Z.L. și Z.D.N. au formulat notificare privind restituirea în natură a imobilului în litigiu. În mod eronat instanța de fond a constatat că reclamanta nu a acceptat în termen succesiunea de pe urma defunctului său tată, T.F. și a mătușilor sale, I.Ș.

și C.S., în acest sens certificatul de moștenitor nr. x/1979 referindu-se la acceptarea succesiunii de pe urma autoarei comune G.S. de către T.F., tatăl reclamantei. Reclamanta a acceptat în termen succesiunea defunctului său tată, conform certificatului de moștenitor din 14 august 1991 și suplimentului de certificat de moștenitor din anul 2005, precum și succesiunea defunctelor I.Ș. și C.S., conform certificatului de moștenitor din 27 martie 2001, emis de B.N.P. E. Instanța de apel a mai reținut că la data emiterii dispoziției din 1 iulie 2005, Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare, astfel încât nu este incident în cauză art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții Z.D.N., Z.L.

și Primăria municipiului București, prin primar general. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenții Z.D.N. și Z.L. au arătat, în esență, că decizia atacată a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, conform dispozițiilor acestui text de lege, în forma în vigoare până la publicarea Legii nr. 247/2005, de prevederile legii speciale beneficiază moștenitorii persoanei fizice îndreptățite cu condiția ca aceștia să solicite restituirea. În cauză, reclamanta nu a formulat notificare, singurii care s-au conformat art. 21 din Legea nr. 10/2001 fiind pârâții-recurenți. Prin urmare, susțin recurenții, regula unanimității nu este aplicabilă, iar împrejurarea că numai o parte din moștenitori au cerut restituirea imobilului preluat abuziv are relevanță în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001.

Primăria municipiului București a invocat, de asemenea, dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și a arătat că restituirea unui imobil, în condițiile Legii nr. 10/2001, se poate dispune numai după parcurgerea procedurii administrative prealabile, iar notificarea a fost soluționată sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificată. Criticile formulate permit încadrarea recursurilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare. Imobilul în litigiu, situat în București, S.U., sector 4, a constituit proprietatea numitei G.S., de la care a fost preluat de Statul Român în baza dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. G.S. a decedat la data de 30 ianuarie 1952 și a lăsat ca moștenitori, potrivit certificatului de moștenitor din 7 noiembrie 1979, eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 4, pe Z.V., C.V., T.F., I.Ș.

și C.S., în calitate de nepoți de soră. Așa cum rezultă din dosarul administrativ depus în copie la dosar, la data de 2 mai 2001, Z.L. și Z.D.N. au transmis către Primăria sectorului 4 București notificarea înregistrată sub nr. 1325 la Biroul executorilor judecătorești de pe lângă Judecătoria sectorului 4. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, termenul stabilit inițial fiind apoi prelungit prin acte normative succesive.

Același articol cuprinde în alin. (5) și dispoziția potrivit căreia, nerespectarea termenului stabilit pentru transmiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent Cele două alineate ale art. 21 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 după republicare) au rămas neschimbate și după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Prin urmare, în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, transmiterea notificării și parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, cu consecința pierderii dreptului de a cere măsuri reparatorii în instanță. În cauză, singurii care au formulat notificare și au parcurs procedura administrativă obligatorie au fost pârâții Z.D.N.

și Z.L., reclamanta arătând chiar prin cererea de chemare în judecată că nu a formulat notificare, deoarece a aflat după după emiterea certificatelor de moștenitor că poate beneficia de restituirea în natură a imobilului. Prin urmare, neparcurgând procedura administrativă, a pierdut dreptul de a cere în instanță măsurile reparatorii care i s-ar fi cuvenit. Reclamanta-intimată a arătat pe parcursul procesului și prin concluziile scrise depuse în recurs că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cererea de restituire profită tuturor moștenitorilor acceptanți, deoarece depunerea notificării reprezenta un act de administrare făcut în favoarea tuturor celorlalți moștenitori. Această susținere este, însă, greșită deoarece, așa cum s-a arătat, dispoziția referitoare la pierderea dreptului de a cere în instanță măsuri reparatorii pentru persoanele fizice există și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Mai mult decât atât, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în forma înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cât și după această dată, condiționa acordarea măsurilor reparatorii de formularea unei cereri de restituire în natură. Prin urmare, legiuitorul a exclus posibilitatea ca cererea de restituire făcută de unul din moștenitori să profite și celorlalți moștenitori. De altfel, practica judiciară anterioară momentului intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost constantă în sensul că ce cotă parte ce s-ar fi cuvenit moștenitorilor care nu au făcut cerere de restituire profită moștenitorii care au făcut o astfel ce cerere, în virtutea dreptului de acrescământ, iar modificările aduse art. 4 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au făcut altceva decât să dea consacrare legislativă practicii judiciare conturată până la acea dată.

Nici susținerea intimatei-reclamante că pârâții persoane fizice ar fi acționat în baza unui mandat tacit nu este fondată, deoarece nicio probă administrată în cauză nu dovedește că s-ar fi manifestat voința ca aceștia să acționeze în numele ei sau că pârâții ar fi acționat și în numele reclamantei. Față de cele expuse mai sus, ambele recursuri se vor privi ca fondate și vor fi admise, cu consecința modificării deciziei pronunțată de instanța de apel, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta T.M. împotriva Sentinței nr. 1560 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Intimata-reclamantă T.M. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații-pârâți, în cuantum redus, conform art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., în funcție de natura și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Z.D.N. și Z.L. și de Primăria municipiului București, prin primar general împotriva Deciziei nr. 504 din 20 octombrie 2009 Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta T.M. împotriva Sentinței nr. 1560 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Obligă pe intimata-reclamantă T.M. la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. către recurenții-pârâți Z.D.N. și Z.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS