ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1893/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată sub nr. 42910/3 din 14 decembrie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, contestatorii T.N. și G.I. au chemat în judecată pe intimații Primarul General al Primăriei Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin Primarul General, solicitând instanței să dispună anularea dispoziției nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, emisă de Primarul General al Municipiului București, constatarea ca întemeiată a notificării ce formează obiectul dosarului nr. 5047/2001 privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1 și obligarea intimatului Primarul General al Municipiului București să emită o nouă dispoziție de admitere a notificării privind restituirea în natură a imobilului, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1266 din 10 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ce nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului București a dispus respingerea notificării formulată de către contestatori privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1, motivat de faptul că, prin titlul de proprietate nr. 24229 din 20 noiembrie 1995 emis în baza Legii nr. 18/1991, aceștia au obținut suprafața de 3.05 ha teren, depășind cota de 1/7 la care aveau dreptul, în calitate de moștenitori ai defunctului P.S.V., stabilită prin sentința civilă nr. 85/1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă nr. 22282/1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Din actele dosarului rezultă că imobilul în litigiu situat în sector 1, a fost atribuit numitei V.M. conform sentinței civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 pronunțară de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor prin decizia civilă nr. 828 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și irevocabilă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 679 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În raport de această hotărâre judecătorească, imobilul în litigiu a fost restituit în natură numitei V.M. prin dispoziția nr. 6749 din 14 noiembrie 2006, reținându-se că aceasta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită ia restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. În cauză, se constată că bunul imobil în litigiu a fost proprietatea defuncților P.Ș.N. și P.P., contestatorii având calitatea de moștenitori ai defuncților cu o cotă de 1/7, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 85/1974 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Prin această hotărâre s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin vânzarea la licitație publică.

Întrucât nu s-a adus la îndeplinire dispoziția sentinței civile susmenționate, prin sentința civilă nr. 22282 din 20 decembrie 1999, Judecătoria sectorului 1 București a stabilit o modalitate de sistare a stării de indiviziune, respectiv, prin atribuirea imobilului în litigiu către numita V.M., cu obligarea la sultă către ceilalți moștenitori, printre care și contestatorii din prezenta cauză. Astfel, prin hotărârea judecătorească mai sus arătată, s-a pus capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul imobil stăpânit în comun de către copărtași a fost împărțit materialmente între aceștia, proprietară exclusivă asupra bunului în litigiu devenind numita V.M.

Deși contestatorii invocă un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că aceștia nu fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, din actele depuse rezultând că dreptul de proprietate aparține numitei V.M., căreia i s-a și restituit în natură imobilul în litigiu. Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 891 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. d) și art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin sentința civilă nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor și a recursurilor, a fost sistată starea de indiviziune existentă între apelanții-reclamanți și V.M., iar întregul imobil în litigiu a fost atribuit acesteia cu obligarea sa la sultă către ceilalți moștenitori, printre care și contestatorii din prezenta cauză. Conform acestei hotărâri, singura proprietară exclusivă asupra bunului a devenit V.M., iar dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la acceptarea succesiunii nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece a fost dezbătură succesiunea defuncților P.Ș.N.

și P.P., stabilindu-se calitatea de moștenitori a părților, dar, în același timp, a fost dispusă și ieșirea din indiviziune asupra acestora asupra masei succesorale și a atribuit imobilului către V.M. Existând această dezbatere succesorală, nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii prin notificare, de către un succesibil ce nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de dispozițiile art. 700 C. civ., deoarece s-a stabilit calitatea de succesori, iar bunul în litigiu a fost atribuit unuia dintre succesori. Calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de aparține numitei V.M., iar apelanții-contestatori nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Judecata în recurs Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G.I. și T.N. 1. Recurenta G.I. invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține că: Obiectul pricinii îl constituie o contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001, care derogă de la dreptul comun, iar dispozițiile acesteia sunt obligatorii de la data intrării sale in vigoare, raportat la adagiile ,, generalia specialibus non derogant” și „specialia generalibus derogant ”. Astfel, în speța de față, nu se aplică cota de 1/7 stabilită potrivit dreptului comun prin sentința civila nr. 85/1974, ci dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind vorba despre un imobil trecut în proprietatea statului în mod abuziv.

Judecătoria sector 1 București nu avea cum să stabilească ieșirea din indiviziune cu privire la un bun care la data pronunțării sentinței civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 se afla in proprietatea statului. Acesta este și motivul pentru care în anul 2001, atât numita V.M., cât și reclamanta au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 asupra bunului in litigiu. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 republicata se stabilește în mod imperativ că: „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta de Cap .III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

De asemenea, art. 4.7 din H.G. nr. 250/2007 stabilește că, în situația în care persoanele care au calitatea de moștenitori ai persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cererea de restituie. Aceasta soluție fiind în acord și cu dispozițiile aplicabile in materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 C. civ.), potrivit căruia ,,de partea renunțătorului profita coerezii săi" Prin urmare comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 este considerat moștenitor acceptant și culege cota comoștenitorilor care nu au acceptat succesiunea în termen legal, respectiv care nu au depus notificarea până la data de 14 februarie 2002. După apariția Legii nr. 10/2001, și reclamanții și V.M.

au formulat cerere de restituire în natura a imobilelor alcătuite din teren intravilan în suprafața de 3,70 ha și, deși, notificarea reclamanților a fost înregistrată înaintea notificării formulate de către V.M., aceasta din urma este soluționată mai înainte, în sensul emiterii dispoziției de admitere. Astfel, au formulat notificări doar trei moștenitori (din care doi prin reprezentant) ai autorului P.Ș.N., respectiv T.N., G.I. si V.M. (soție supraviețuitoare a moștenitorului V.D.), iar în temeiul Legii nr. 18/1991 au formulat cerere doar trei moștenitori (din care doi prin reprezentare) ai aceluiași autor, respectiv T.N. si G.I. și G.N.A. Potrivit sentinței civile nr. 85/1974, privind dezbaterea succesiunii și partajul succesoral după defunctul P.Ș.N., rezultă ca le-ar fi revenit o cota de 1/7 din moștenire, având în vedere că autorul a avut 7 copii, iar petenții sunt moștenitori prin reprezentare ai defunctei T.I.

(E.), fiica autorului. În aceasta situație, atât parații Primăria Municipiului București si Primarul General cât și cele două instanțe, în mod greșit au reținut că reclamantei revine alături de T.N. cota de 1/7, fără sa aibă vedere ca aceasta cererea de restituire în natura a terenului intravilan e formulata doar de trei moștenitori. Din sentința civilă nr. 85/1974 și sentința civilă nr. 22282 din 20 noiembrie 1999, se constată că defuncții P.Ș.N. si P.P. au avut 7 moștenitori legali și trei imobile, inclusiv imobilul din litigiu. În urma partajării conform sentinței nr. 85/1974 fiecărui moștenitor îi revine o cota de 1/7 din fiecare imobil in parte. Potrivit sentinței civile nr. 22282/20 decembrie 1999, se atribuie imobilul situat in București, sect.

1 in suprafața totala de 584,70 mp si construcție in suprafața de 83.19 mp numitei V.M. Or, potrivit sentinței civile nr. 85/1974 imobilul era alcătuit din teren în suprafață de 2.303, 80 mp pe care se afla o casa de cărămidă cu patru camere, un garaj de cărămidă și un patul de lemne. În speța de față, este vorba de două imobile și anume terenul în suprafața de 584.70 mp atribuit numitei V.M. prin sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999 aferent casei in suprafața de 83,19 mp și terenul învecinat acestuia, de aproximativ 1719, 61 mp. Mai mult decât atât, prin sentința civila nr. 22282 din 20 decembrie 1999, Judecătoria Sector 1 București nu putea sa se pronunțe decât pentru o ieșire din indiviziune cu privire la un imobil ce se afla în proprietatea moștenitorilor în cote indivize și nu asupra unui teren aflat în proprietatea statului ca urmare a preluării abuzive.

Or, atât reclamanta, dar și numita V.M. au formula notificări cu privire la imobilul situat cu aceeași adresă, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 88/1975, respectiv, teren în suprafață de 1719,61 mp. Ca o dovada a confuziei făcute de instanță este și menționarea dispoziției nr. 6751 din 14 noiembrie 2007 date de Primarului General al Municipiului București, prin care a acordat numitei V.M. masuri prin echivalent pentru suprafața de 753,16 mp, deși sentința civilă nr. 22282 din 20 decembrie 1999 face referire la terenul în suprafață de 584,70 mp și casa în suprafață de 83,19 mp. Prin adresa nr. 29922 din 25 septembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului București aflată în dosarul de apel rezultă că nu există alte notificări cu privire la imobilul în litigiu în afară de cele sus menționate.

În ceea ce privește soluționarea celor două notificări prin două prin dispoziții separate, aceasta s-a făcut cu încălcarea principiului celerității soluționării notificărilor. În cazul în care pentru același imobil s-au depus două sau mai multe notificări de către mai multe persoane care se pretind a fi îndreptățite, dosarele respective se pot conexa, în cazul în care toți solicitanții au depus actele doveditoare sau au comunicat în mod expres că nu mai au alte dovezi de depus. În cazul în care restituirea aceluiași imobil este solicitată de mai multe persoane care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive și numai dosarele unora dintre solicitanți sunt complete, acestea se pot disjunge, urmând a fi soluționate independent, situație în care se va da o decizie de restituire în care se va consemna cota ideală prevăzută în titlul de proprietate invocat.

Instanța de apel nu numai că a înțeles greșit situația de fapt, dar a interpretat greșit dispozițiile imperative prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 250/2007, care obligă unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării să aprecieze, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptățită și pe baza analizei împrejurărilor de fapt și drept ale situației invocate în notificare, că: - preluarea nu a fost abuzivă; - dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor nu sunt dovedite; - proprietarul nu avea vocația de a fi persoană îndreptățită potrivit legii; de exemplu, este criminal de război, persoană ale cărei bunuri au fost confiscate ca pedeapsă complimentară, este renunțător și altele asemenea și va emite o decizie motivată de respingere a notificării.

În speța de față pârâții-intimați își depășesc atribuțiile cu care au fost învestiți, pronunțându-se pe dezbaterea succesiunii și stabilind în mod abuziv ca acea cotă de 1/7 cuvenită potrivit dreptului comun nu poate fi depășită în prezența unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001. Recurenta solicită schimbare în totalitate a celor două hotărâri, în sensul admiterii contestației, anulării dispoziției nr. 6751 din 14 noiembrie 2006 date de către Primarul General al Primăriei Municipiului București și obligării paratului să emită o noua decizie prin care să admită notificarea reclamanților și, pe cale de consecință, să dispună restituirea în natură a imobilului - teren situat în București, sector 1. 2. Recurentul T.N.

invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără a dezvolta separat cele două motive de recurs. Într-o manieră sintetică susține, ca și recurenta G.I., că terenul cu privire la care s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 nu are nicio legătură cu cel care face obiectul prezentului litigiu și care a fost restituit în întregime, în baza unei notificări distincte numitei V.M. Mai arată că, în legătură cu dispoziția emisă în favoarea acesteia, există un alt dosar pe rolul tribunalului București, deoarece dispoziția a fost atacată de Prefectura Municipiului București. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.

Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 85 din 10 iunie 1974 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea de partaj introdusă de reclamantul V.D. împotriva mai multor pârâți, printre care și reclamanții din actualul litigiu și, constatând deschisă succesiunea defuncților P.S.N. și P.P., a stabilit masa succesorală de pe urma acestora și a dispus sistarea stării de indiviziune între părțile litigante. S-a constatat că din masa succesorală face parte, printre altele, și imobilul din sector 1, constând din teren în suprafață de 2 303,80 mp, pe care se afla o casa, un grajd și un pătul și s-a dispus vânzarea acestuia prin licitație publică.

În ceea ce-i privește pe G.I. și T.N., li s-a reținut o cotă de 1/7 din masa succesorală amândurora. Prin sentința civilă nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor și recursurilor, s-a constatat, în contradictoriu și cu reclamanții din prezenta cauză, că dispoziția din sentința nr. 85/1974 a Tribunalului București privitoare la vânzarea la licitație publică a imobilelor și-a pierdut autoritatea de lucru judecat și a atribuit pârâtei V.M. imobilul din sector 1, constând din teren în suprafață de 584,70 mp și construcție de 83,19 mp. Aceste aspecte au fost reținute de instanțele anterioare, nefiind contestate nici în recurs.

În apel s-a susținut însă că terenul pentru care cei doi reclamanți, dar și numita V.M., au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, situat tot în sector 1, București, dar având 1719,61 mp, nu este unul și același cu terenul care a fost atribuit prin sentința civilă nr. 22282/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, edificatoare în acest sens fiind diferența de întindere a suprafețelor, dar și împrejurarea că notificările privesc o porțiune de teren care a fost preluată abuziv de stat prin Decretul nr. 88/1975 și care, la data pronunțării sentinței nr. 22/1999, nu mai aparținea moștenitorilor foștilor proprietari și, ca atare, nici nu mai putea fi partajată, fiind deținută de stat. De asemenea, s-a susținut că terenul din prezentul litigiu este distinct și de cel care a făcut obiectul procedurii urmate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Instanța de apel nu a răspuns în niciun fel acestor critici, ci s-a mărginit să reia considerentele primei instanțe, în senul că singura proprietară a imobilului în litigiu este V.M., în baza sentinței nr. 22282/1999 a Tribunalului București, regimul juridic al acestei proprietăți fiind cel de drept comun. Or, pentru o legală soluționare a cauzei, curtea de apel trebuia să analizeze pe fond criticile reclamanților și să stabilească, pe baza probelor administrate, dacă într-adevăr terenul pentru care s-au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 este dat de diferența dintre cei 2303,80 mp reținuți în prima hotărâre de partaj și cei 584,70 mp, atribuiți prin a doua hotărâre, dacă această diferență a fost preluată de stat abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și dacă da, când anume.

În raport de aceste elemente hotărâtoare se poate stabili dacă imobilul în litigiu intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 10/2001 și, după caz, în patrimoniul cui se găsea la momentul preluării, pentru a se putea ști dacă cei doi reclamanți beneficiază sau nu de dispozițiile de favoare cuprinse în art. 4 al legii, așa cum susțin. Dacă se vor confirma susținerile în acest sens ale reclamanților, faptul că a formulat notificare și V.M. și că, fără a dispune conexarea, pârâtul Primarul municipiului București i-a soluționat-o cu prioritate și favorabil nu poate constitui un argument valabil pentru respingerea notificării reclamanților. Cum însă curtea de apel nu a analizat pe fond criticile - reluate și în recurs - Înalta Curte urmează ca, în baza art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc.

civ., să admită recursurile, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții G.I. și T.N. împotriva deciziei nr. 891 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.