ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 42910/3/2006, reclamanții T.N. și G.I. au solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Primăriei Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin primar general, anularea dispoziției nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, emisă de Primarul General al Municipiului București și obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1 . În motivare, reclamanții au arătat că în mod greșit prin dispoziția sus menționată le-a fost respinsă notificarea, atâta vreme cât prin sentința civilă nr. 85 din 10 iunie 1974 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, li s-a stabilit calitatea de comoștenitori asupra averii defuncților P.Ș.N.

și P.P., din a căror masă partajabilă a făcut parte suprafața de teren de 2.303,80 mp situată în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1. Din această suprafață de teren, o bună parte a făcut obiectul unui decret de expropriere, așa încât li se cuvine, în indiviziune cu V.M., ei fiind singurii moștenitori ai celor doi defuncți care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin sentința nr. 1266 din 10 octombrie 2007 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținându-se că, prin dispoziția nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului București a dispus respingerea notificării formulată de către contestatori, privind restituirea în natură a imobilului situat în București, str. D.G.

nr. 80, sector 1, motivat de faptul că, prin titlul de proprietate din 20 noiembrie 1995 emis în baza Legii nr. 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3.05 ha teren, depășind cota de 1/7, la care aveau dreptul, în calitate de moștenitori ai defunctului P.Ș.V., astfel cum a fost stabilită prin sentința nr. 85/1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București. Tribunalul a mai reținut că imobilul în litigiu situat în str. D.G. nr. 80, sector 1, a fost atribuit numitei V.M. conform sentinței civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor prin decizia nr. 828 din 08 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și irevocabilă prin respingerea recursurilor prin decizia nr. 679 din 07 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

În raport de această sentință, imobilul în litigiu a fost restituit în natură numitei V.M. prin dispoziția nr. 6749 din 14 noiembrie 2006, reținându-se că aceasta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin hotărârea judecătorească mai sus arătată s-a pus capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul imobil stăpânit în comun de către copărtași a fost împărțit între aceștia, proprietară exclusivă asupra bunului în litigiu devenind numita V.M. Deși contestatorii invocă un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că aceștia nu fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, din actele depuse rezultând că dreptul de proprietate aparține numitei V.M., căreia i s-a și restituit în natură imobilul în litigiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții T.N. și G.I. arătând că instanța a făcut o greșită apreciere a probelor dosarului când a reținut că notificarea lor are drept obiect suprafața de 584,70 mp teren situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, ce a fost atribuită în exclusivitate numitei V.M. prin sentința civilă nr. 22282 din 20 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București. În realitate, atât V.M., cât și reclamanții au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 1.719,61 mp teren situat tot în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, care a fost preluată la stat prin expropriere și care este diferită de suprafața de 584,70 mp teren rămasă neexpropriată și atribuită numitei V.M.

prin hotărâre judecătorească de ieșire din indiviziune pronunțată în 1999. De asemenea, instanța a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 10/2001, căci în temeiul art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, atât lor cât și numitei V.M., li se cuveneau drepturi la măsuri reparatorii, în cote de ½, pentru suprafața de 1.719,61 mp teren, ei beneficiind și de restul cotelor de 1/7 ale celorlalți comoștenitori care nu au formulat notificări. Prin decizia nr. 891 din 26 noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 42910/3/2006, Curtea de Apel București a respins apelul, ca nefondat, instanța însușindu-și motivarea din sentință. Prin decizia nr. 1893 din 19 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 42910/3/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților declarat împotriva acestei decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Instanța de recurs a reținut că, pentru o legală soluționare a cauzei, în apel trebuia să se analizeze pe fond criticile reclamanților și să se stabilească, pe baza probelor administrate, dacă într-adevăr terenul pentru care s-au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, este dat de diferența dintre cei 2.303,80 mp reținuți în prima hotărâre de partaj și cei 584,70 mp, atribuiți prin a doua hotărâre, dacă această diferență a fost preluată de stat abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și dacă da, când anume. Numai în raport de aceste elemente hotărâtoare se poate stabili dacă imobilul în litigiu intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 10/2001 și, după caz, în patrimoniul cui se găsea la momentul preluării, pentru a se putea ști dacă cei doi reclamanți beneficiază sau nu de dispozițiile de favoare cuprinse în art. 4 al legii, așa cum susțin.

Dacă se vor confirma susținerile reclamanților, faptul că a formulat notificare și V.M. și că, fără a dispune conexarea, pârâtul Primarul municipiului București i-a soluționat-o cu prioritate și favorabil, nu poate constitui un argument valabil pentru respingerea notificării reclamanților. Prin decizia nr. 191/A din 28 aprilie 2014 pronunțată în rejudecare Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamanților G.I. și T.N. împotriva sentinței nr. 1266 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului București, a admis în parte acțiunea și a anulat dispoziția atacată, obligându-l pe pârâtul Municipiul București să emită o dispoziție nouă cu propunere de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 405,17 mp situat în București, sector 1, str. C.D.G.

nr. 80. Instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 s-a restituit în natură numitei V.M. teren în suprafață de 511,84 mp în str. S.R. nr. 55, sector 1, secțiune din imobilul situat în str. D.G. nr. 80, sector 1, teren ce a fost vândut către Consiliul Local sector 1 în baza contractului de vânzare–cumpărare autentificat din 28 decembrie 2011 la B.N.P. B.A.M.G. De asemenea, prin dispoziția nr. 6750 din 14 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București s-au acordat numitei V.M. măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 753,16 mp situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, dispoziție ce a fost revocată prin dispoziția nr. 10501 din 19 mai 2008 emisă de aceeași autoritate și prin care s-a mai dispus restituirea în natură în favoarea cesionarei F.R.L.

(conform contractului de cesiune autentificat din 08 februarie 2008 încheiat de B.N.P.A. C.S.N.A.) terenul în suprafață de 346,33 mp, situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1. Și acest teren de 346,33 mp a fost înstrăinat către Consiliul Local sector 1 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 decembrie 2011 la B.N.P. B.A.M.G., în prezent având adresă poștală în București, sector 1, str. S.R. nr. 55 A. Cât privește întinderea suprafeței de teren din str. C.D.G. nr. 80, s-a reținut că, potrivit declarației întocmită de defunctul P.N. la 13 februarie 1958, acesta deținea 1800 mp; totodată, prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 pronunțată în Dosarul nr. 3585/1973 s-a reținut, pe baza unor expertize și pe baza acordului părților, că terenul de la aceeași adresă ar avea suprafața de 2.303,80 mp.

În anul 1999, după ce se expropriase suprafața de 1.265 mp, s-a constatat că părțile mai dețineau în str. D.G. nr. 80, sector 1 numai 584,70 mp care a fost atribuită numitei V.M. Însumând cele două suprafețe de 1265 și 584,70 mp, rezultă că în str. C.D.G. nr. 80, sector 1 a existat circa 1800 mp (din calcul circa 1848,70 mp), suprafața semnificativ identică cu cea arătată în declarația de impunere. S-a concluzionat astfel că terenul, atribuit numitei V.M. prin sentința nr. 2228 din 20 decembrie 1999 pronunțată în Dosarul nr. 14802/1992, reprezintă o parte din terenul deținut de P.Ș.N. în raza comunei Băneasa, str. C.D.G. nr. 80, sector 1, restul de teren de 1265 mp fiind expropriat în anul 1975. Din totalul de 1800 mp (din calcul circa 1849,70), numita V.M.

a beneficiat direct sau prin cesionar de următoarele terenuri: 584,70 mp prin sentința nr. 22282/1999, 511,84 mp prin dispoziția nr. 6749 din 14 noiembrie 2000 și 346,33 mp prin cesionara F.R.L. – în total 1442,87 mp. În consecință, din suprafața inițială de teren din calcul de circa 1848 mp, au mai rămas de restituit circa 405 mp. S-a mai arătat că terenul din str. C.D.G. nr. 80, sector 1 este diferit de terenul de 15.000 mp situat în șoseaua N. nr. 58 – 60, sector 1, pentru care s-a emis dispoziția nr. 10512 din 19 mai 2008 numai pe numele reclamanților și că ceilalți moștenitori (în afară de V.M.) ori urmașii acestora, nominalizați în sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 și sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999, nu au depus notificări pe Legea nr. 10/2001, astfel că de drepturile acestora beneficiază V.M.

și reclamanții T.N. și G.I. Reclamanții, deși au luat cunoștință de dispozițiile emise pe numele numitei V.M., nu le-au contestat, motiv pentru care nu mai pot beneficia decât pentru restul de teren nerestituit sau pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii. Cum diferența de teren de circa 405 mp, pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii, este (potrivit rapoartelor de expertiză) ocupată de Școala generală nr. XX, pentru care s-a și expropriat terenul, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că, neputându-se asigura restituirea în natură, reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în echivalent. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâtul Municipiul București prin primar general.

Prin decizia nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți, dar a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel. Referitor la recursul reclamanților - al cărui singurul motiv a fost acela că numitei V.M. nu ar fi trebuit să i se acorde o suprafața atât de mare de teren, în raport de cota de 1/7 a autorului său, ci de cel mul ½, ca urmare a formulării notificărilor numai de către ei reclamanți și de către aceasta – s-a arătat că pune în discuție legalitatea emiterii dispozițiilor nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 și nr. 10501 din 19 mai 2008, prin care a fost soluționată notificarea formulată de către V.M.

în temeiul Legii nr. 10/2001, care nu face obiectul prezentului dosar. Referitor la recursul pârâtului s-a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nerespectând dispozițiile deciziei de casare. Astfel, prin decizia de casare nr. 1893 din 19 martie 2010 s-a constatat că prin apel s-a susținut că terenul din prezentul litigiu este distinct de cel care a făcut obiectul procedurii urmate în temeiul Legii nr. 18/1991, însă instanța de apel nu a răspuns în nici un fel acestor critici. Instanța de apel a stabilit că terenul în suprafață de 1265 mp a fost expropriat în 1975 și că reclamanții ar fi trebuit să obțină, potrivit Legii nr. 10/2001, cota ½ din acest teren care nu a fost inclus în masa partajabilă în 1999, fără să explice cum a ajuns la această concluzie prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind terenul din str. D.G. nr. 80, sector 1, arătând că sunt moștenitorii defuncților P.Ș.N. și P.P., raportat la moștenirea cărora s-a dispus ieșirea din indiviziune potrivit sentinței civile nr. 85 din 10 iunie 1974, prin care s-a constatat că reclamanții au împreună o cotă succesorală de 1/7. Alin. (3) al art. 4 nu este aplicabil întrucât succesiunea defuncților P.Ș.N. și P.P. a fost acceptată și dezbătută conform sentinței din 1974. Atâta timp cât terenul care face obiectul notificării în cauză a fost expropriat în 1975, persoane îndreptățite sunt reclamanții, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu autorii lor, care au decedat înainte de exproprierea terenului.

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Reclamanții se situează în categoria persoanelor îndreptățite, iar nu a moștenitorilor persoanei îndreptățite, astfel că nu pot susține întemeiat că li se aplică art. 4 alin. (4) atâta timp cât nu au susținut nici un moment că ar fi formulat notificarea și în calitate de succesori ai celorlalți moștenitori ai autorilor comuni decedați anterior exproprierii. În rejudecare, curtea de apel a dispus efectuarea unei noi expertize topometrice pentru elucidarea situației de fapt în raport de îndrumările date de instanța supremă prin cele două decizii de casare.

Prin decizia nr. 298/A din 5 iunie 2015 pronunțată în rejudecare Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat sentința, a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 6751 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului București, pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru cota de 1/7 din suprafața de 1719 mp (cota indiviză de 245,5 mp) situat în municipiul București, str. D.G. nr. 80, sector 1, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul G.S. în chenar, în favoarea reclamanților. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă, a fost admisă acțiunea de partaj formulată de reclamantul V.D.

împotriva pârâților V.N., V.C., S.M., G.A., I.F., T.N. și G.I., în sensul că s-a constatat deschisă succesiunea defuncților P.Ș.N. și P.P., calitatea de moștenitori ai reclamantului și pârâților, în cote de 1/7 (pârâților T.N. și G.I. revenindu-le împreună cota de 1/7 după mama lor predecedată, fiică a defuncților) și compunerea masei succesorale ca fiind de 2303,80 mp teren situat în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1 și din alte terenuri ce nu interesează prezenta cauză. Prin aceeași sentință s-a dispus ieșirea din indiviziune prin vânzarea la licitare publică după obținerea autorizației legale a terenului susmenționat. Prin sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții T.N.

și G.I. în contradictoriu cu pârâții I.R., V.E., R.A.M., I.V., L.I., A.C., V.M., R.T.C., I.A., I.F., S.N., V.E., S.F., I.A., P.C., I.C., I.G., D.E. și A.M. în sensul că: - a fost admisă excepția autorității de lucru judecat ridicată de către pârâți cu privire la capetele de cerere privind deschiderea succesiunii după defuncții P.Ș.N. și P.P., stabilirea masei succesorale și a calității de succesori și a cotelor acestora, astfel cum au fost stabilite prin sentința civilă nr. 85/1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; - a constatat că dispoziția privind ieșirea din indiviziune prin vânzare la licitație a pierdut autoritatea de lucru judecat; - a constatat că unica moștenitoare a lui V.D.

decedat la 28 octombrie 1007 este V.M., soția supraviețuitoare, căreia îi revine cota de 1/7 stabilită prin sentința civilă nr. 85/1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; - a atribuit imobilul constând din suprafața de 584,70 mp teren și construcție de 83,19 mp situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1 către pârâta V.M. Or, prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, intrată astfel în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că din masa succesorală rămasă după defuncții P.Ș.N. și P.P. face parte suprafața de 2303,80 mp teren situat în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1, că autorului numitei V.M., respectiv V.D., între timp decedat, i se cuvine cota de 1/7, iar reclamanților T.N.

și G.I., împreună, cota de 1/7 din acest teren, desigur alături de alți moștenitori. Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G.S. rezultă că prin Decretul nr. 88/1975, aplicat prin decizia nr. 637/1975, a fost trecută în fapt în proprietatea statului o parte din suprafața de 2303,80 mp teren, respectiv suprafața de 1719 mp teren în scopul de a se construi o școală, restul terenului de 584,70 mp rămânând în proprietate particulară. Acest din urmă teren, respectiv suprafața de 584,70 mp din str. C.D.G. nr. 80, sector 1, care nu a făcut obiectul exproprierii, a fost atribuit numitei V.M. prin sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă.

Terenul din str. D.G. nr. 80, sector 1 nu a făcut obiectul titlului de proprietate din 20 noiembrie 1995 și nici a proceselor verbale de punere în posesie a Primăriei Otopeni emise în baza Legii nr. 18/1991 deoarece aceste imobile se află în extravilanul localității și sunt diferite de cele aflate în intravilan și care fac obiectul Legii nr. 10/2001. Prin dispoziția nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului București, aceleiași V.M. i s-au acordat măsuri reparatorii pentru suprafața de 511,84 mp, iar cesionarei de drepturi litigioase F.R.L., tot în contul numitei V.M., prin dispoziția nr. 10501 din 19 mai 2008 a Primarului General al Municipiului București, i s-au acordat măsuri reparatorii, pentru o altă suprafață de teren de 346,33 mp, ambele făcând parte din suprafața de 1719 mp din perimetrul din București, str. D.G.

nr. 80, sector 1, ce a făcut obiectul exproprierii. Astfel fiind, a rămas neatribuită suprafața de 860,93 mp teren situată în curtea Școlii nr. XX, sector 1 din str. S.R. nr. 55 A, aflată în proprietatea Municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Primăriei sectorului 1 București. Instanța de apel a constatat că, în realitate, și suprafețele de 346,33 mp teren și 511,84 mp teren, ce au făcut obiectul dispozițiilor sus menționate emise în baza Legii nr. 10/2001, sunt aferente tot Școlii nr. XX, sector 1 București și au rămas în proprietatea Municipiului București.

Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul, astfel că reclamanții, care au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din suprafața de 1719 mp teren cuprinsă în perimetru identificat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză, nu pot obține restituirea terenului în natură, ci doar măsuri reparatorii în echivalent sub formă de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013. Reamintind statuările obligatorii ale instanței de casare din cuprinsul deciziei nr. 3001 din 4 noiembrie 2014, care a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanții - care erau proprietarii cotei de 1/7 din imobilul situat în București, str. D.G.

nr. 80, sector 1 la data exproprierii acestuia - sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în calitate de persoane fizice, în baza art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu în temeiul art. 4 alin. (3) și 4 din aceeași lege, s-a arătat că aceștia nu pot beneficia de cotele celorlalți comoștenitori, astfel cum au fost ele stabilite prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ei fiind proprietarii imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia prin expropriere, astfel încât le sunt incidente art. 3 alin. (1) lit. a) conform cu care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București, prin primar general, arătând că deși prin cele două hotărâri de casare s-a dispus suplimentarea probatoriului în sensul stabilirii cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii preluării abuzive și a deținătorului acestor imobile la momentul preluării, în apel nu s-au administrat astfel de probe. În apel trebuia stabilită aplicabilitatea art. 3 sau 4 din Legea nr. 10/2001, stabilirea cuprinsului și titularilor tuturor notificărilor formulate pentru acest imobil, lucru care, de asemenea, nu s-a realizat. Se stabilește faptul că reclamanții dețin o cotă de 1/7 din suprafața de 1719 mp (cota indiviză de 245,5 mp), deși se reține faptul că suprafața de 584,70 mp din str. C.D.G.

nr. 80, sector 1, nu a făcut obiectul exproprierii. De asemenea, nu s-a făcut dovada situației juridice, urmare a noii configurații a terenului de la momentul actual. La data de 06 noiembrie 2015, intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, motiv pentru care îl va respinge în consecință. Deși recurentul critică o pretinsă nerespectare de către instanța de apel a deciziilor de casare intermediare anterioare, dovedește el însuși o necunoaștere sau o neînțelegere exactă a dezlegărilor acestora.

Aceasta întrucât, invocând o nedeterminare cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin stabilirea preluării abuzive și a deținătorului imobilului la momentul preluării abuzive, ca și o nedeterminare a aplicabilității în cauză fie a dispozițiilor art. 3, fie a celor ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, recurentul ignoră nu doar judecată înfăptuită prin decizia de apel atacată, dar și pe aceea obligatorie și intrară în puterea lucrului judecat a deciziei de casare nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Bunăoară, prin decizia de recurs amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod obligatoriu și cu putere de lucru judecat în privința judecăților ulterioare, pornindu-se de la anexa nr. 6 a Decretului de expropriere nr. 88/1975 (ce menționa ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, situat în str. D.G.

nr. 80, pe toți succesorii defuncților P.Ș.N. și P.P. regăsiți în sentința civilă nr. 85/1974 a Tribunalului București) că art. 4 alin. (3) nu este incident cauzei atâta timp cât terenul care face obiectul notificării a fost expropriat în 1975, reclamanții fiind persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu autorii lor, care au decedat înainte de exproprierea terenului. Tocmai întrucât reclamanții se situează în categoria persoanelor îndreptățite, iar nu a moștenitorilor persoanei îndreptățite, s-a reținut și că, în cazul lor, nu pot fi incidente nici dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

În raport de aceste dezlegări irevocabile și obligatorii în puterea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecare nu mai avea nici sarcina determinării „cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii preluării abuzive și a deținătorului acestor imobile la momentul preluării” sau pe aceea a stabilirii aplicabilității art. 3 ori a art. 4 din Legea nr. 10/2001, dar nici pe aceea a administrării unor probe suplimentare pe aceste aspecte, cum fără temei susține recurentul, fiind suficient ca, în judecata sa, instanța de apel să se raporteze la aceste dezlegări ca elemente ale litigiului câștigate cauzei (ceea ce, de altfel, aceasta a și făcut). Contrar susținerilor recurentului, care a invocat faptul că în apel nu s-ar fi stabilit cuprinsul și titularii notificărilor formulate pentru imobilul din str. D.G.

nr. 80, se constată că decizia recurată evocă și acest element al cauzei, clarificat, de altfel, încă din a doua rejudecare a litigiului în apel, în sensul că pentru același imobil, în afara reclamanților, a mai formulat notificări și numita V.M. care a beneficiat de restituirea în natură a unor secțiuni din teren, în mod direct, în baza dispoziției nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului București (pentru suprafața de 511,84 mp teren), și prin cesionara F.R.L., în baza dispoziției nr. 10501 din 19 mai 22008 (pentru suprafața de 346,33 mp).

Nu decizia de apel atacată a stabilit că reclamanților le revine o cotă de 1/7 din imobilul notificat, ci acest element a fost reținut pornindu-se de la dezlegările intrate în puterea lucrului judecat ale sentinței civile nr. 85/1974 a Tribunalului București, rămasă definitivă, și cele ale sentinței civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 1, definitivă și irevocabilă, potrivit cărora reclamanții au cules moștenirea defuncților P.Ș.N. și P.P. în limita cotei de 1/7, în calitate de descendenți ai numitei T.I. (E.), fiica predecedată a celor doi defuncți.

Această statuare, unită cu dezlegarea obligatorie a deciziei de recurs nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că reclamanții acționează în calitate de persoane îndreptățite, iar nu de moștenitori ai persoanei îndreptățite [ei neputând beneficia, în virtutea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor ce nu au formulat notificare], a condus instanța de apel la concluzia corectă în sensul că acestora li se cuvine o cotă de 1/7 din imobilul preluat de stat prin expropriere (ei figurând, alături de ceilalți moștenitori ai celor doi defuncți, în calitate de titulari ai dreptului în anexa 6 a Decretului de expropriere nr. 88/1975), din care s-a scăzut suprafața de 584,70 mp atribuită numitei V.M.

în proprietate exclusivă, prin ieșirea din indiviziune dispusă în baza sentinței civile nr. 22282/1999 a Judecătoriei sector 1, definitivă și irevocabilă (dovedindu-se prin aceasta că din totalul de 2.303,80 mp cât a figurat la adresa din str. D.G. nr. 80, potrivit sentinței civile nr. 85/1974 a Tribunalului București, doar suprafața de 584,70 mp nu a făcut obiectul exproprierii).

În sfârșit, nedovedirea situației juridice, urmare a noii configurații a terenului la momentul actual – critică ce vizează elemente de netemeinicie a hotărârii atacate și care excede controlului în legalitate al judecății de recurs – este nu doar impropriu invocată pe această cale, dar și nejustificată, de vreme ce tocmai configurația actuală a terenului și situația sa juridică au fost cele care au stat la baza aprecierii instanței de apel asupra imposibilității asigurării unei restituirii în natură a terenului solicitat de reclamanți și a acordării în favoarea acestora a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 (terenul nerestituit, în suprafață de 860,93 mp fiind ocupat de școală, curtea școlii, alei de acces, etc.).

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că este nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 298 A din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.