ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14

decembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

42910/3/2006, reclamanții T.N. și G.I. au solicitat, în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Primăriei

Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin primar general,

anularea dispoziției nr. 6751 din 14 noiembrie 2006, emisă de Primarul General

al Municipiului București și obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții de

restituire în natură a imobilului situat în București, str. D.G. nr. 80, sector

1

.

În motivare, reclamanții

au arătat că în mod greșit prin dispoziția sus menționată le-a fost respinsă notificarea,

atâta vreme cât prin sentința civilă nr. 85 din 10 iunie 1974 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, li s-a stabilit calitatea de comoștenitori asupra

averii defuncților P.Ș.N. și P.P., din a căror masă partajabilă a făcut parte suprafața

de teren de 2.303,80 mp situată în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1.

Din această suprafață

de teren, o bună parte a făcut obiectul unui decret de expropriere, așa încât li

se cuvine, în indiviziune cu V.M., ei fiind singurii moștenitori ai celor doi defuncți

care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 1266

din 10 octombrie 2007 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea, reținându-se că, prin dispoziția nr. 6751 din 14

noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului București a dispus respingerea

notificării formulată de către contestatori, privind restituirea în natură a imobilului

situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, motivat de faptul că, prin titlul

de proprietate din 20 noiembrie 1995 emis în baza Legii nr. 18/1991, li s-a reconstituit

dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3.05 ha teren, depășind cota de 1/7,

la care aveau dreptul, în calitate de moștenitori ai defunctului P.Ș.V., astfel

cum a fost stabilită prin sentința nr. 85/1974 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, și sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului

1 București.

Tribunalul a mai reținut

că imobilul în litigiu situat în str. D.G. nr. 80, sector 1, a fost atribuit numitei

V.M. conform sentinței civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria

sectorului 1 București, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor prin decizia

nr. 828 din 08 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și irevocabilă

prin respingerea recursurilor prin decizia nr. 679 din 07 octombrie 2004 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă. În raport de această sentință, imobilul

în litigiu a fost restituit în natură numitei V.M. prin dispoziția nr. 6749 din

14 noiembrie 2006, reținându-se că aceasta a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită la restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin hotărârea judecătorească

mai sus arătată s-a pus capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul imobil stăpânit

în comun de către copărtași a fost împărțit între aceștia, proprietară exclusivă

asupra bunului în litigiu devenind numita V.M.

Deși contestatorii invocă

un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform art. 4 din Legea

nr. 10/2001, tribunalul a constatat că aceștia nu fac dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu, din actele depuse rezultând că dreptul de proprietate

aparține numitei V.M., căreia i s-a și restituit în natură imobilul în litigiu.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții T.N. și G.I. arătând că instanța a făcut o greșită

apreciere a probelor dosarului când a reținut că notificarea lor are drept obiect

suprafața de 584,70 mp teren situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, ce

a fost atribuită în exclusivitate numitei V.M. prin sentința civilă nr. 22282

din 20 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

În realitate, atât V.M.,

cât și reclamanții au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața

de 1.719,61 mp teren situat tot în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, care a

fost preluată la stat prin expropriere și care este diferită de suprafața de 584,70

mp teren rămasă neexpropriată și atribuită numitei V.M. prin hotărâre judecătorească

de ieșire din indiviziune pronunțată în 1999.

De asemenea, instanța

a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 10/2001, căci în temeiul art. 4 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 10/2001, atât lor cât și numitei V.M., li se cuveneau drepturi

la măsuri reparatorii, în cote de ½, pentru suprafața de 1.719,61 mp teren,

ei beneficiind și de restul cotelor de 1/7 ale celorlalți comoștenitori care nu

au formulat notificări.

Prin decizia nr. 891 din

26 noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 42910/3/2006, Curtea de Apel București

a respins apelul, ca nefondat, instanța însușindu-și motivarea din sentință.

Prin decizia nr. 1893

din 19 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 42910/3/2006 Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților

declarat împotriva acestei decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare

instanței de apel.

Instanța de recurs a reținut

că, pentru o legală soluționare a cauzei, în apel trebuia să se analizeze pe fond

criticile reclamanților și să se stabilească, pe baza probelor administrate, dacă

într-adevăr terenul pentru care s-au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001,

este dat de diferența dintre cei 2.303,80 mp reținuți în prima hotărâre de partaj

și cei 584,70 mp, atribuiți prin a doua hotărâre, dacă această diferență a fost

preluată de stat abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și dacă da,

când anume.

Numai în raport de aceste

elemente hotărâtoare se poate stabili dacă imobilul în litigiu intră în câmpul de

aplicare al Legii nr. 10/2001 și, după caz, în patrimoniul cui se găsea la momentul

preluării, pentru a se putea ști dacă cei doi reclamanți beneficiază sau nu de dispozițiile

de favoare cuprinse în art. 4 al legii, așa cum susțin.

Dacă se vor confirma susținerile

reclamanților, faptul că a formulat notificare și V.M. și că, fără a dispune conexarea,

pârâtul Primarul municipiului București i-a soluționat-o cu prioritate și favorabil,

nu poate constitui un argument valabil pentru respingerea notificării reclamanților.

Prin decizia nr. 191/A

din 28 aprilie 2014 pronunțată în rejudecare Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis apelul reclamanților G.I. și T.N. împotriva sentinței nr.

1266 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului București, a admis în parte acțiunea și

a anulat dispoziția atacată, obligându-l pe pârâtul Municipiul București să emită

o dispoziție nouă cu propunere de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață

de 405,17 mp situat în București, sector 1, str. C.D.G. nr. 80.

Instanța de apel a reținut

că prin dispoziția nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 s-a restituit în natură numitei

V.M. teren în suprafață de 511,84 mp în str. S.R. nr. 55, sector 1, secțiune din

imobilul situat în str. D.G. nr. 80, sector 1, teren ce a fost vândut către Consiliul

Local sector 1 în baza contractului de vânzare–cumpărare autentificat din 28

decembrie 2011 la B.N.P. B.A.M.G.

De asemenea, prin dispoziția

nr. 6750 din 14 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București

s-au acordat numitei V.M. măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață

de 753,16 mp situat în București, str. D.G. nr. 80, sector 1, dispoziție ce a fost

revocată prin dispoziția nr. 10501 din 19 mai 2008 emisă de aceeași autoritate și

prin care s-a mai dispus restituirea în natură în favoarea cesionarei F.R.L. (conform

contractului de cesiune autentificat din 08 februarie 2008 încheiat de B.N.P.A.

C.S.N.A.) terenul în suprafață de 346,33 mp, situat în București, str. D.G. nr.

80, sector 1. Și acest teren de 346,33 mp a fost înstrăinat către Consiliul Local

sector 1 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 decembrie 2011

la B.N.P. B.A.M.G., în prezent având adresă poștală în București, sector 1,

str. S.R. nr. 55 A.

Cât privește întinderea

suprafeței de teren din str. C.D.G. nr. 80, s-a reținut că, potrivit declarației

întocmită de defunctul P.N. la 13 februarie 1958, acesta deținea 1800 mp; totodată,

prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 pronunțată în Dosarul nr. 3585/1973 s-a reținut,

pe baza unor expertize și pe baza acordului părților, că terenul de la aceeași adresă

ar avea suprafața de 2.303,80 mp. În anul 1999, după ce se expropriase suprafața

de 1.265 mp, s-a constatat că părțile mai dețineau în str. D.G. nr. 80, sector 1

numai 584,70 mp care a fost atribuită numitei V.M. Însumând cele două suprafețe

de 1265 și 584,70 mp, rezultă că în str. C.D.G. nr. 80, sector 1 a existat circa

1800 mp (din calcul circa 1848,70 mp), suprafața semnificativ identică cu cea arătată

în declarația de impunere.

S-a concluzionat astfel

că terenul, atribuit numitei V.M. prin sentința nr. 2228 din 20 decembrie 1999 pronunțată

în Dosarul nr. 14802/1992, reprezintă o parte din terenul deținut de P.Ș.N. în raza

comunei Băneasa, str. C.D.G. nr. 80, sector 1, restul de teren de 1265 mp fiind

expropriat în anul 1975.

Din totalul de 1800 mp

(din calcul circa 1849,70), numita V.M. a beneficiat direct sau prin cesionar de

următoarele terenuri: 584,70 mp prin sentința nr. 22282/1999, 511,84 mp prin dispoziția

nr. 6749 din 14 noiembrie 2000 și 346,33 mp prin cesionara F.R.L. – în total 1442,87

mp. În consecință, din suprafața inițială de teren din calcul de circa 1848 mp,

au mai rămas de restituit circa 405 mp.

S-a mai arătat că terenul

din str. C.D.G. nr. 80, sector 1 este diferit de terenul de 15.000 mp situat în

șoseaua N. nr. 58 – 60, sector 1, pentru care s-a emis dispoziția nr. 10512 din

19 mai 2008 numai pe numele reclamanților și că ceilalți moștenitori (în afară de

V.M.) ori urmașii acestora, nominalizați în sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 și

sentința nr. 22282 din 20 decembrie 1999, nu au depus notificări pe Legea nr. 10/2001,

astfel că de drepturile acestora beneficiază V.M. și reclamanții T.N. și G.I.

Reclamanții, deși au luat

cunoștință de dispozițiile emise pe numele numitei V.M., nu le-au contestat, motiv

pentru care nu mai pot beneficia decât pentru restul de teren nerestituit sau pentru

care nu s-au acordat măsuri reparatorii.

Cum diferența de teren

de circa 405 mp, pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii, este (potrivit

rapoartelor de expertiză) ocupată de Școala generală nr. XX, pentru care s-a și

expropriat terenul, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, astfel că, neputându-se asigura restituirea în natură, reclamanții

sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții și pârâtul Municipiul București prin primar general.

Prin decizia nr. 3001

din 4 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I a civilă, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanți, dar a admis recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin primar general, a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare la instanța de apel.

Referitor la recursul

reclamanților - al cărui singurul motiv a fost acela că numitei V.M. nu ar fi trebuit

să i se acorde o suprafața atât de mare de teren, în raport de cota de 1/7 a autorului

său, ci de cel mul ½, ca urmare a formulării notificărilor numai de către

ei reclamanți și de către aceasta – s-a arătat că pune în discuție legalitatea emiterii

dispozițiilor nr. 6749 din 14 noiembrie 2006 și nr. 10501 din 19 mai 2008, prin

care a fost soluționată notificarea formulată de către V.M. în temeiul Legii

nr. 10/2001, care nu face obiectul prezentului dosar.

Referitor la recursul

pârâtului s-a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 alin.

(1) C. proc. civ., nerespectând dispozițiile deciziei de casare.

Astfel, prin decizia de

casare nr. 1893 din 19 martie 2010 s-a constatat că prin apel s-a susținut că terenul

din prezentul litigiu este distinct de cel care a făcut obiectul procedurii urmate

în temeiul Legii nr. 18/1991, însă instanța de apel nu a răspuns în nici un fel

acestor critici.

Instanța de apel a stabilit

că terenul în suprafață de 1265 mp a fost expropriat în 1975 și că reclamanții ar

fi trebuit să obțină, potrivit Legii nr. 10/2001, cota ½ din acest teren

care nu a fost inclus în masa partajabilă în 1999, fără să explice cum a ajuns la

această concluzie prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au formulat

notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind terenul din str. D.G. nr. 80, sector

1, arătând că sunt moștenitorii defuncților P.Ș.N. și P.P., raportat la moștenirea

cărora s-a dispus ieșirea din indiviziune potrivit sentinței civile nr. 85 din

10 iunie 1974, prin care s-a constatat că reclamanții au împreună o cotă succesorală

de 1/7.

Alin. (3) al art. 4 nu

este aplicabil întrucât succesiunea defuncților P.Ș.N. și P.P. a fost acceptată

și dezbătută conform sentinței din 1974.

Atâta timp cât terenul

care face obiectul notificării în cauză a fost expropriat în 1975, persoane îndreptățite

sunt reclamanții, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar nu

autorii lor, care au decedat înainte de exproprierea terenului.

Potrivit art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care

nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Reclamanții se situează

în categoria persoanelor îndreptățite, iar nu a moștenitorilor persoanei îndreptățite,

astfel că nu pot susține întemeiat că li se aplică art. 4 alin. (4) atâta timp cât

nu au susținut nici un moment că ar fi formulat notificarea și în calitate de succesori

ai celorlalți moștenitori ai autorilor comuni decedați anterior exproprierii.

În rejudecare, curtea

de apel a dispus efectuarea unei noi expertize topometrice pentru elucidarea situației

de fapt în raport de îndrumările date de instanța supremă prin cele două decizii

de casare.

Prin decizia nr. 298/A

din 5 iunie 2015 pronunțată în rejudecare Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul, a schimbat sentința, a admis contestația și a anulat dispoziția

nr. 6751 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului București, pe

care l-a obligat să emită o nouă dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin

echivalent sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru cota de

1/7 din suprafața de 1719 mp (cota indiviză de 245,5 mp) situat în municipiul București,

str. D.G. nr. 80, sector 1, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul

G.S. în chenar, în favoarea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă, a fost admisă acțiunea de partaj

formulată de reclamantul V.D. împotriva pârâților V.N., V.C., S.M., G.A., I.F.,

T.N. și G.I., în sensul că s-a constatat deschisă succesiunea defuncților P.Ș.N.

și P.P., calitatea de moștenitori ai reclamantului și pârâților, în cote de 1/7

(pârâților T.N. și G.I. revenindu-le împreună cota de 1/7 după mama lor predecedată,

fiică a defuncților) și compunerea masei succesorale ca fiind de 2303,80 mp teren

situat în comuna Băneasa, str. D.G. nr. 80, sector 1 și din alte terenuri ce nu

interesează prezenta cauză. Prin aceeași sentință s-a dispus ieșirea din indiviziune

prin vânzarea la licitare publică după obținerea autorizației legale a terenului

susmenționat.

Prin sentința nr.

22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă,

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții T.N. și G.I. în contradictoriu

cu pârâții I.R., V.E., R.A.M., I.V., L.I., A.C., V.M., R.T.C., I.A., I.F., S.N.,

V.E., S.F., I.A., P.C., I.C., I.G., D.E. și A.M. în sensul că:

- a fost admisă excepția

autorității de lucru judecat ridicată de către pârâți cu privire la capetele de

cerere privind deschiderea succesiunii după defuncții P.Ș.N. și P.P., stabilirea

masei succesorale și a calității de succesori și a cotelor acestora, astfel cum

au fost stabilite prin sentința civilă nr. 85/1974 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă;

- a constatat că dispoziția

privind ieșirea din indiviziune prin vânzare la licitație a pierdut autoritatea

de lucru judecat;

- a constatat că unica

moștenitoare a lui V.D. decedat la 28 octombrie 1007 este V.M., soția supraviețuitoare,

căreia îi revine cota de 1/7 stabilită prin sentința civilă nr. 85/1974 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă;

- a atribuit imobilul

constând din suprafața de 584,70 mp teren și construcție de 83,19 mp situat în București,

str. D.G. nr. 80, sector 1 către pârâta V.M.

Or, prin sentința nr.

85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, intrată astfel

în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că din masa succesorală rămasă după defuncții

P.Ș.N. și P.P. face parte suprafața de 2303,80 mp teren situat în comuna Băneasa,

str. D.G. nr. 80, sector 1, că autorului numitei V.M., respectiv V.D., între timp

decedat, i se cuvine cota de 1/7, iar reclamanților T.N. și G.I., împreună, cota

de 1/7 din acest teren, desigur alături de alți moștenitori.

Din raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit de expertul G.S. rezultă că prin Decretul nr. 88/1975,

aplicat prin decizia nr. 637/1975, a fost trecută în fapt în proprietatea statului

o parte din suprafața de 2303,80 mp teren, respectiv suprafața de 1719 mp teren

în scopul de a se construi o școală, restul terenului de 584,70 mp rămânând în proprietate

particulară.

Acest din urmă teren,

respectiv suprafața de 584,70 mp din str. C.D.G. nr. 80, sector 1, care nu a făcut

obiectul exproprierii, a fost atribuit numitei V.M. prin sentința nr. 22282 din

20 decembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă.

Terenul din str. D.G.

nr. 80, sector 1 nu a făcut obiectul titlului de proprietate din 20 noiembrie 1995

și nici a proceselor verbale de punere în posesie a Primăriei Otopeni emise în baza

Legii nr. 18/1991 deoarece aceste imobile se află în extravilanul localității și

sunt diferite de cele aflate în intravilan și care fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr.

6749 din 14 noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului București, aceleiași

V.M. i s-au acordat măsuri reparatorii pentru suprafața de 511,84 mp, iar cesionarei

de drepturi litigioase F.R.L., tot în contul numitei V.M., prin dispoziția nr.

10501 din 19 mai 2008 a Primarului General al Municipiului București, i s-au acordat

măsuri reparatorii, pentru o altă suprafață de teren de 346,33 mp, ambele făcând

parte din suprafața de 1719 mp din perimetrul din București, str. D.G. nr. 80, sector

1, ce a făcut obiectul exproprierii.

Astfel fiind, a rămas

neatribuită suprafața de 860,93 mp teren situată în curtea Școlii nr. XX, sector

1 din str. S.R. nr. 55 A, aflată în proprietatea Municipiului București și în administrarea

Consiliului Local al Primăriei sectorului 1 București.

Instanța de apel a constatat

că, în realitate, și suprafețele de 346,33 mp teren și 511,84 mp teren, ce au făcut

obiectul dispozițiilor sus menționate emise în baza Legii nr. 10/2001, sunt aferente

tot Școlii nr. XX, sector 1 București și au rămas în proprietatea Municipiului București.

Conform art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent

pentru întreg imobilul, astfel că reclamanții, care au făcut dovada că sunt persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din suprafața de 1719 mp teren

cuprinsă în perimetru identificat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză, nu pot

obține restituirea terenului în natură, ci doar măsuri reparatorii în echivalent

sub formă de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013.

Reamintind statuările

obligatorii ale instanței de casare din cuprinsul deciziei nr. 3001 din 4

noiembrie 2014, care a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanții -

care erau proprietarii cotei de 1/7 din imobilul situat în București, str. D.G.

nr. 80, sector 1 la data exproprierii acestuia - sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii

în calitate de persoane fizice, în baza art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001,

iar nu în temeiul art. 4 alin. (3) și 4 din aceeași lege, s-a arătat că aceștia

nu pot beneficia de cotele celorlalți comoștenitori, astfel cum au fost ele stabilite

prin sentința nr. 85 din 10 iunie 1974 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ei fiind proprietarii imobilului

la data preluării în mod abuziv a acestuia prin expropriere, astfel încât le sunt

incidente art. 3 alin. (1) lit. a) conform cu care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii,

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul

Municipiul București, prin primar general, arătând că deși prin cele două hotărâri

de casare s-a dispus suplimentarea probatoriului în sensul stabilirii cu certitudine

a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii preluării abuzive

și a deținătorului acestor imobile la momentul preluării, în apel nu s-au administrat

astfel de probe.

În apel trebuia stabilită

aplicabilitatea art. 3 sau 4 din Legea nr. 10/2001, stabilirea cuprinsului și titularilor

tuturor notificărilor formulate pentru acest imobil, lucru care, de asemenea, nu

s-a realizat.

Se stabilește faptul că

reclamanții dețin o cotă de 1/7 din suprafața de 1719 mp (cota indiviză de 245,5

mp), deși se reține faptul că suprafața de 584,70 mp din str. C.D.G. nr. 80, sector

1, nu a făcut obiectul exproprierii.

De asemenea, nu s-a făcut

dovada situației juridice, urmare a noii configurații a terenului de la momentul

actual.

La data de 06

noiembrie 2015, intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate

probe suplimentare.

Analizând recursul declarat,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, motiv pentru care îl va respinge

în consecință.

Deși recurentul critică

o pretinsă nerespectare de către instanța de apel a deciziilor de casare intermediare

anterioare, dovedește el însuși o necunoaștere sau o neînțelegere exactă a dezlegărilor

acestora.

Aceasta întrucât, invocând

o nedeterminare cu certitudine a câmpului de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin

stabilirea preluării abuzive și a deținătorului imobilului la momentul preluării

abuzive, ca și o nedeterminare a aplicabilității în cauză fie a dispozițiilor

art. 3, fie a celor ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, recurentul ignoră nu doar

judecată înfăptuită prin decizia de apel atacată, dar și pe aceea obligatorie și

intrară în puterea lucrului judecat a deciziei de casare nr. 3001 din 4

noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Bunăoară, prin decizia

de recurs amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod obligatoriu

și cu putere de lucru judecat în privința judecăților ulterioare, pornindu-se de

la anexa nr. 6 a Decretului de expropriere nr. 88/1975 (ce menționa ca titulari

ai dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, situat în str. D.G.

nr. 80, pe toți succesorii defuncților P.Ș.N. și P.P. regăsiți în sentința civilă

nr. 85/1974 a Tribunalului București) că art. 4 alin. (3) nu este incident cauzei

atâta timp cât terenul care face obiectul notificării a fost expropriat în 1975,

reclamanții fiind persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001, iar nu autorii lor, care au decedat înainte de exproprierea terenului.

Tocmai întrucât reclamanții

se situează în categoria persoanelor îndreptățite, iar nu a moștenitorilor persoanei

îndreptățite, s-a reținut și că, în cazul lor, nu pot fi incidente nici dispozițiile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „de cotele moștenitorilor

legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită

ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire”.

În raport de aceste dezlegări

irevocabile și obligatorii în puterea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța

de judecare nu mai avea nici sarcina determinării „cu certitudine a câmpului de

aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii preluării abuzive și a deținătorului

acestor imobile la momentul preluării” sau pe aceea a stabilirii aplicabilității

art. 3 ori a art. 4 din Legea nr. 10/2001, dar nici pe aceea a administrării unor

probe suplimentare pe aceste aspecte, cum fără temei susține recurentul, fiind suficient

ca, în judecata sa, instanța de apel să se raporteze la aceste dezlegări ca elemente

ale litigiului câștigate cauzei (ceea ce, de altfel, aceasta a și făcut).

Contrar susținerilor recurentului,

care a invocat faptul că în apel nu s-ar fi stabilit cuprinsul și titularii notificărilor

formulate pentru imobilul din str. D.G. nr. 80, se constată că decizia recurată

evocă și acest element al cauzei, clarificat, de altfel, încă din a doua rejudecare

a litigiului în apel, în sensul că pentru același imobil, în afara reclamanților,

a mai formulat notificări și numita V.M. care a beneficiat de restituirea în natură

a unor secțiuni din teren, în mod direct, în baza dispoziției nr. 6749 din 14

noiembrie 2006 a Primarului General al Municipiului București (pentru suprafața

de 511,84 mp teren), și prin cesionara F.R.L., în baza dispoziției nr. 10501

din 19 mai 22008 (pentru suprafața de 346,33 mp).

Nu decizia de apel atacată

a stabilit că reclamanților le revine o cotă de 1/7 din imobilul notificat, ci acest

element a fost reținut pornindu-se de la dezlegările intrate în puterea lucrului

judecat ale sentinței civile nr. 85/1974 a Tribunalului București, rămasă definitivă,

și cele ale sentinței civile nr. 22282 din 20 decembrie 1999 a Judecătoriei sector

1, definitivă și irevocabilă, potrivit cărora reclamanții au cules moștenirea defuncților

P.Ș.N. și P.P. în limita cotei de 1/7, în calitate de descendenți ai numitei T.I.

(E.), fiica predecedată a celor doi defuncți.

Această statuare, unită

cu dezlegarea obligatorie a deciziei de recurs nr. 3001 din 4 noiembrie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în sensul că reclamanții acționează în calitate de

persoane îndreptățite, iar nu de moștenitori ai persoanei îndreptățite [ei neputând

beneficia, în virtutea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor

ce nu au formulat notificare], a condus instanța de apel la concluzia corectă în

sensul că acestora li se cuvine o cotă de 1/7 din imobilul preluat de stat prin

expropriere (ei figurând, alături de ceilalți moștenitori ai celor doi defuncți,

în calitate de titulari ai dreptului în anexa 6 a Decretului de expropriere nr.

88/1975), din care s-a scăzut suprafața de 584,70 mp atribuită numitei V.M. în proprietate

exclusivă, prin ieșirea din indiviziune dispusă în baza sentinței civile nr. 22282/1999

a Judecătoriei sector 1, definitivă și irevocabilă (dovedindu-se prin aceasta că

din totalul de 2.303,80 mp cât a figurat la adresa din str. D.G. nr. 80, potrivit

sentinței civile nr. 85/1974 a Tribunalului București, doar suprafața de 584,70

mp nu a făcut obiectul exproprierii).

În sfârșit, nedovedirea

situației juridice, urmare a noii configurații a terenului la momentul actual –

critică ce vizează elemente de netemeinicie a hotărârii atacate și care excede controlului

în legalitate al judecății de recurs – este nu doar impropriu invocată pe această

cale, dar și nejustificată, de vreme ce tocmai configurația actuală a terenului

și situația sa juridică au fost cele care au stat la baza aprecierii instanței de

apel asupra imposibilității asigurării unei restituirii în natură a terenului solicitat

de reclamanți și a acordării în favoarea acestora a măsurilor reparatorii prevăzute

de Legea nr. 165/2013 (terenul nerestituit, în suprafață de 860,93 mp fiind ocupat

de școală, curtea școlii, alei de acces, etc.).

În considerarea tuturor

acestor motive, apreciind că este nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 298 A din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.