ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21

decembrie 2006 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, contestatorul

M.D., ulterior prin moștenitor I.E.M. a formulat contestație împotriva

Dispoziției nr. 7056 din 28 noiembrie 2006 și a solicitat instanței să anuleze

în parte dispoziția contestată, respectiv art. 1 din cuprinsul acesteia, să

dispună obligarea intimatei Primăria Municipiului București la restituirea în

natură a terenului în suprafață de 6.508 mp situat în București, sector 7, în

prezent sector 6, iar în subsidiar, în situația în care nu se va putea restitui

în natură, obligarea acesteia la măsuri reparatorii în echivalent

corespunzătoare valorii de circulație a imobilului, precum și obligarea la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că este singurul moștenitor al părinților săi M.G. decedat și M.C.

decedată, conform certificatelor de moștenitor din 1969 și din 1971 eliberate

de către Notariatul de Stat al sectorului 7 București, calitate în care a

formulat notificarea din 2002 pentru restituirea imobilului de care au fost

deposedați abuziv, în anul 1973 prin expropriere, prin efectul Decretului nr. 378/1973

emis de către Consiliul de Stat al R.S.R.

Prin dispoziția contestată,

pârâta a constatat pe de o parte, că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

ci al Legii nr. 18/1991, iar pe de altă parte, că în temeiul ultimei legi

menționate, a fost soluționată o notificare prin care s-au acordat măsuri

reparatorii.

Prin sentința civilă nr.

685 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

s-a admis contestația, a fost anulat art. 1 din Dispoziția nr. 7056/2006 emisă

de intimată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 886

mp, individualizată în raportul de expertiză întocmit de expert D.D. și a

suprafeței de 2.013 mp, individualizată în același raport ca zona benzinărie A.G.I.P.

și s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafețele individualizate în

același raport, ce nu pot fi restituite în natură și anume suprafața de 553 mp

(zonă parcare) suprafața de 814 mp (zonă construcții biserică) și suprafața de

1.126 mp (spațiu verde și trotuar).

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și că

preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă și fără titlu valabil, în

sensul art. 2 lit. h) din Lege.

Cu privire la

modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, tribunalul a apreciat că

restituirea în natură nu mai este posibilă decât în parte, deoarece astfel cum

rezultă din adresa comunicată de S.E.P. la 05 ianuarie 2006, terenul este

ocupat cu alei de circulație și spațiu verde, ceea ce atrage aplicabilitatea

dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că a

rezultat din raportul de expertiză că suprafața terenului este de 5.391 mp, din

care zonă liberă este de 886 mp, 553 mp fiind parcare, 814 mp zonă construcție

biserică pentru care există autorizație de construcție, 2013 mp zonă ocupată de

benzinăria A., construcție fără autorizație și care se poate ridica și 1.126 mp

zonă spațiu verde și trotuar.

Prin cererea

înregistrată la 03 octombrie 2008, moștenitoarea contestatorului a solicitat

completarea sentinței civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în sensul pronunțării și cu

privire la terenul în suprafață de 998 mp intitulat „spațiu verde” (identificat

în completarea la expertiza tehnică efectuată în cauză).

Prin sentința civilă nr.

1518 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinței civile nr. 685

din 16 aprilie 2008 a aceleiași instanțe.

Tribunalul a

considerat că nu poate constitui o omisiune a instanței, nepronunțarea cu

privire la o suprafață de teren cu privire la care în cauză nu s-au solicitat

nici un fel de probe și nu s-au formulat concluzii pe fond, suprafața de teren

de 998 mp fiind identificată într-o expertiză extrajudiciară din 2005 de un alt

expert decât cel al cauzei.

Împotriva sentinței

civile nr. 685 din 16 aprilie 2008, părțile au formulat apel, astfel:

- pârâtul Municipiul

București prin primarul general, care a arătat că Dispoziția nr. 7056 din 28

noiembrie 2006 este legală și temeinică și că pct. 1 din dispoziție a fost

pronunțat în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

A susținut apelantul

că în mod greșit prima instanță a reținut că suprafețele de teren indicate în pct.

1 al dispoziției, ar face obiectul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Cât

privește terenul și construcția demolată pentru care prin dispoziția contestată

s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, apelantul a arătat că nu

puteau fi restituite în natură, deoarece pe de o parte, construcția era

demolată, iar terenul aferent construcției, nu putea fi restituit în natură.

- contestatoarea I.E.M.,

care a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul restituirii

în natură, inclusiv a următoarelor terenuri: suprafața de 440 mp (descrisă în

anexa 1 la raport ca fiind zonă spațiu verde și trotuar), suprafața de teren

intitulată „zonă parcare” de 553 mp, suprafața de teren de 814 mp intitulată

„zonă construcții biserică” și suprafața de 998 mp intitulată „spațiu verde” identificată

în completarea raportului de expertiză - anexa nr. 2, situată în, sector 6 București.

Reluând concluziile

raportului de expertiză, inclusiv ale completării la raport, apelanta a

considerat că suprafețele menționate de teren pot fi restituite în natură, față

de dispozițiile art. 7, art. 9 și art. 20 din Legea nr. 10/2001, susținându-se

că dispozițiile art. 18 lit. c), nu sunt aplicabile suprafețelor de teren arătate.

De asemenea,

împotriva sentinței civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008, a declarat apel

contestatoarea I.E.M., arătând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 282

2

C. proc. civ., pentru a se dispune și asupra restituirii în natură a terenului

de 998 mp, intitulat „spațiu verde”.

Prin decizia civilă nr.

554/05 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul pârâtului Municipiul București și a schimbat în tot sentința, în sensul

că a respins cererea dedusă judecății. Prin aceeași decizie, instanța a respins

apelurile declarate de contestatoare împotriva sentințelor nr. 685 din 16

aprilie 2008 și nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunțate de tribunal.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea.

Prin Decizia civilă nr.

3088 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și de

proprietate intelectuală a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 554 din 05

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Prin Decizia civilă nr.

807/A din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-contestatoare I.E.M. și

apelantul-pârât Municipiul București prin primarul general.

Împotriva acestei

decizii de apel, ambele părți au declarat recurs.

Prin Decizia nr. 6056

din 05 octombrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

respins ca nefondat recursul declarat de pârât și a admis recursul declarat de

contestatoare împotriva Deciziei nr. 807/A din 20 octombrie 2011, a casat în

parte decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de

contestatoare (împotriva sentinței civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 și

sentinței civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul București,

secția a III-a civilă), la aceeași instanță de apel, menținându-se celelalte

dispoziții ale deciziei.

Pentru a soluționa

astfel, instanța de casare a reținut ca întemeiate doar criticile

recurentei-contestatoare în privința respingerii cererii de completare a

dispozitivului cu suprafața de 998 mp teren.

S-a constatat că

trebuie să fie analizată și situația juridică a acestei parcele de teren, care

face parte din obiectul de 6.508 mp teren cu care instanța a fost sesizată,

deoarece instanțele anterioare s-au pronunțat numai asupra unei suprafețe

însumate de 5.392 mp, rămânând nesoluționată diferența de 1.116 mp teren, din

care contestatoarea, în temeiul principiului disponibilității, a înțeles să

solicite numai 998 mp.

În rejudecare, s-a

luat act de precizările contestatoarei referitoare la adresa poștală a

imobilului în discuție, indicată ca fiind sector 6 București.

Au fost administrate

probatorii cu înscrisuri constând în adrese ale Direcției Patrimoniu din cadrul

Primăriei Municipiului București (filele 31, 40 și 71) și D.I.T.L., sector 6

București (fila 46), precum și un raport de expertiză topografică întocmit în

cauză de expert B.C.G. (filele 60-67 dosar apel), pentru identificarea

terenului și a vecinătăților, verificarea dacă este liber de construcții și

utilități, situarea actuală pentru a se stabili regimul juridic.

Prin Decizia civilă

nr. 153/A din 9

aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondate, apelurile

declarate de apelanta reclamantă I.E.M. împotriva sentinței civile nr. 685 din 16

aprilie 2008 și sentinței civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunțate de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu

intimatul-pârât Municipiul București prin primarul general.

Curtea de Apel a reținut

că în rejudecare a fost învestită a verifica conținutul notificării din 13

februarie 2002, exclusiv pentru restituirea imobilului teren în suprafață de

988 mp (consemnată și ca 998 mp), limitele judecății impunând analiza unitară a

ambelor soluții ale instanței de fond, care au fost atacate.

Inițial, în

contestația formulată împotriva Dispoziției pârâtului nr. 7056 din 28 noiembrie

2006, imobilul notificat a fost indicat ca fiind situat în București, sector 6.

Aceeași situare a imobilului s-a consemnată și în cuprinsul notificării (fila

71 vol. I Dosar fond nr. 43696/3/2006 al Tribunalului București, secția a III-a

civilă).

La rejudecare,

contestatoarea a precizat pentru terenul în suprafață de 988 mp, o nouă adresă

poștală, respectiv sector 6 București, conform consemnării din încheierea de

ședință din 19 iunie 2013 (fila 28).

Pe de o parte,

expertiza topografică efectuată în rejudecarea apelului, a concluzionat că

terenul în suprafață de 988 mp se află situat la momentul actual, în zona

blocului din sector 6 București, fiind ocupat de spațiul verde aferent

blocului, parcare și alee de acces, iar conform planurilor de rețele vechi

(actualizate înainte de 1990) nu este afectat de rețele edilitare subterane.

Nu s-a specificat în

cuprinsul expertizei, modalitatea tehnică în care expertul a ajuns la concluzia

că aceasta este suprafața în discuție, pentru a înlătura dubiul că ceea ce

consideră a fi liber de construcție, nu se suprapune cu vreuna dintre

suprafețele de teren solicitate de către contestatoare și asupra cărora

instanța de fond a soluționat deja în cadrul procesului. Nu sunt indicate

măsurătorile raportate nici la celelalte suprafețe restituite acesteia (în

natură sau prin echivalent), nici la vecinătăți ori titlul autorului

contestatoarei, iar concluzia, ca și anexele raportului fac referire la

măsurătoarea pe care instanța de fond a înlăturat-o ca fiind efectuată într-o

expertiză extrajudiciară din anul 2005, de către expert F.L.

Ca atare, proba cu

expertiza apelului nu poate fi valorificată decât prin coroborare cu celelalte

dovezi ale cauzei.

Pe de altă parte,

adresa din 27 februarie 2014 a Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei

Municipiului București (fila 70 dosar apel), căreia i-a fost comunicat acest

raport de expertiză, se susține că suprafața identificată de expertul apelului

se suprapune peste secțiuni din alte foste loturi învecinate, enunțate

explicit, care aparțin unor titulari diferiți de autorii contestatoarei. Din

verificarea situației juridice a suprafeței de teren în discuție, s-a constatat

că terenul identificat de expert reprezintă secțiuni din alte foste imobile

care au făcut obiectul unor acte normative de trecere în proprietatea statului.

De asemenea,

conținutul celorlalte adrese efectuate în cadrul demersurilor de identificare,

inclusiv în evidențele fiscale ale zonei, a relevat faptul că pentru imobilul

situat în sector 6 București, titularii de rol fiscal înaintea preluării de

către stat, au fost alte persoane decât autorii contestatoarei.

Ca atare, nu se poate

considera că în cauză a fost dovedită de către contestatoare, identitatea între

terenul de 988 mp solicitat prin notificare și cel despre care se pretinde că a

fost preluat de stat în mod abuziv.

În concluzie, în

absența unor dovezi coroborate, instanța de rejudecare a reținut că se impune

respingerea cererii contestatoarei de restituire în natură sau prin echivalent,

a suprafeței de teren de 988 mp, situat în zona blocului din sector 6

București, fiind corectă soluția instanței de fond cu privire la această

suprafață.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta

I.E.M., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a susținut că prin decizia de casare s-a statuat că

instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la suprafața de 998 mp care

face parte din suprafața totală de 6508 mp pentru care a fost sesizată

instanța.

Cu privire la această

suprafață expertul a atras atenția că face parte din vechiul amplasament și

este situată între blocuri, cu destinația de spațiu verde, însă nu se pronunță

cu privire la această parcelă deoarece este situată la altă adresă decât cea

asupra căreia s-a dispus efectuarea expertizei.

Instanța de casare a

statuat că trebuie analizată și situația juridică a acestei parcele de teren

care face parte din obiectul cu care instanța a fost învestită și asupra căreia

trebuie să se pronunțe.

În mod nelegal

instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză, iar în situația în

care a apreciat că expertiza nu lămurește pe deplin situația

suprafeței de teren de 998 mp care face parte din suprafața totală de 6.508 mp

și pentru care i-a fost recunoscut dreptul, avea obligația să dispună

întregirea sau o nouă expertiză, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

A arătat reclamanta

că instanța a fost în eroare în ce privește amplasamentul suprafeței de 998 mp,

ca urmare a modificării denumirii străzii și numerotării.

Autorii săi au

deținut două suprafețe de teren astfel:13.608 mp în str. X.

Raportarea instanței

la adresa din 27 februarie 2014, potrivit căreia pe str. X s-a expropriat un

imobil în suprafață de 253 mp de la alte persoane este greșită întrucât din

conținutul adresei din 2005 rezultă că autorii săi au fost expropriați cu

suprafața de 3.025 mp de la aceeași adresă (fiind indicată doar strada)

fiind evident că exproprierea a privit două suprafețe de teren distincte.

A susținut reclamanta

că dreptul de proprietate al autorilor săi a fost recunoscut ca întindere ca

fiind în suprafață de 6.508 mp astfel că și în situația în care instanța nu a

putut identifica amplasamentul actual al terenului avea obligația să se

pronunțe asupra cererii subsidiare de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Prin Dispoziția nr.

7056 din 28 noiembrie 2006 s-a soluționat notificarea formulată de autorul reclamantei

având ca obiect restituirea în natură a suprafeței de 7.200 mp, indicată ca

fiind situată în sector 6 București.

Prin această

dispoziție s-a decis declinarea competenței de soluționare a notificării în

favoarea Consiliului local al sectorului 6 în ce privește suprafața de 6.508 mp

apreciindu-se că fiind teren agricol sunt incidente dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, iar în ce privește suprafața de 692 mp s-a propus acordarea

de măsuri reparatori în echivalent.

Se constată că atât

prin dispoziție cât și în cursul judecății prezentei cauze, pârâtul Municipiul

București nu a contestat întinderea dreptului autorului reclamantei, respectiv

suprafața de 6.508 mp, pentru care Înalta Curte a statuat cu caracter

obligatoriu că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Având în vedere că

atât prin dispoziția contestată cât și prin decizia de casare

intimatei-reclamante i-a fost recunoscută întinderea dreptului ceea ce are

semnificația unei „valori patrimoniale” ce se circumscrie noțiunii de „bun” prevăzută

de art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană și că, în

același timp contestația cu care prima instanță a fost învestită este o cale de

atac declanșată de reclamantă, iar prin soluționare ei nu se poate agrava

situația, instanța avea obligația de a se pronunța asupra existenței dreptului

la măsurile reparatorii prevăzute de lege: restituire în natură sau prin

echivalent.

Raportul de expertiză

efectuat în rejudecarea apelurilor și în limitele stabilite prin decizia de

casare a identificat suprafața de 988 mp ca fiind situată în str. X ce a purtat

anterior numele de str. Y.

Expertul a

concluzionat că suprafața de 988 mp se suprapune cu suprafața de 21.250 mp pe

care expertul F.L. a identificat-o într-un raport de expertiză extrajudiciară

ca aparținând autorilor reclamantei.

Deși instanța a

constatat că raportul de expertiză a fost efectuat cu nerespectarea dispozițiilor

art. 201-214 C. proc. civ. - respectiv faptul că expertul nu a răspuns la obiectivele

stabilite de către instanță - nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 212 C.

proc. civ., în sensul obligării expertului să răspundă la obiectivele

expertizei sau să ordone efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea

situației de fapt, având în vedere și apărările pârâtei susținute prin

înscrisurile depuse după întocmirea raportului de expertiză și care impuneau cu

necesitate verificări de fapt și de specialitate topometrie pentru

identificarea amplasamentului fostei proprietăți a autorului reclamantei și,

respectiv, faptul dacă suprafața de 988 mp individualizată în prezent făcea

parte din vechiul amplasament.

Este fondată și

critica formulată în subsidiar de reclamantă, în sensul că, chiar în situația

constatării imposibilității restituirii în natură a suprafeței de 988 mp

identificată de expert și solicitată, determinat de faptul că nu s-a făcut dovada

că făcea parte din vechiul amplasament al proprietății autorului său, instanța avea

obligația să se pronunțe pe dreptul la măsuri reparatorii în echivalent atât

timp cât întinderea dreptului său nu a fost contestată și este dovedită cu

înscrisuri și reținută ca fiind cea reală prin hotărârea de casare.

Apelul fiind o cale

de atac devolutivă, iar în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța

de apel are obligația verificării situației de fapt și a aplicării legii, în

limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel, cât și în limitele fixate

prin decizia de casare, instanța de apel avea obligația să încuviințeze

refacerea, completarea sau administrarea unor probe noi în apel.

Având în vedere

aceste considerente și constatând că instanța de apel nu a stabilit situația de

fapt privind identificarea amplasamentelor suprafețelor de teren ce au

aparținut autorului reclamantei; dacă suprafața de 988 mp identificată

prin raportul de expertiză se include în amplasamentul fostei proprietăți; dacă

aceasta este o suprafață de teren liberă în sensul Legii nr. 10/2001; dacă

suprafața de 988 mp nu se identifică în amplasamentul vechii proprietăți,

identificarea acesteia în raport de vechiul amplasament și suprafețele de teren

deja restituite în natură sau pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în

echivalent pentru analizarea posibilității restituirii în natură sau acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent.

Nefiind lămurită

situația de fapt sub aceste aspecte esențiale, Înalta Curte nu poate verifica

dacă reclamanta este îndreptățită la restituirea suprafeței de teren solicitate

sau a celei ce se va identifica ca făcând parte din vechiul amplasament sau la

acordarea doar de măsuri reparatorii în echivalent.

În baza art. 304 pct.

9 și 314 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa decizia și se va

trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta I.E.M. împotriva Deciziei nr. 153/A din 9 aprilie 2014 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 mai 2015.