ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1125/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția din 24 ianuarie 2006, primarul General al Municipiului București, a dispus restituirea în natură către notificatoarele B.R.M.G. și M.B.C.M., a imobilului situat în București, sector 2, compus din construcții cu anexele aferente și teren în suprafață de 1.084 mp. La 24 iulie 2006, B.L.M., a contestat această dispoziție, solicitând instanței să modifice actul, în sensul ca restituirea în natură a imobilului să se facă și în favoarea sa, alături de celelalte două notificatoare, în calitate de moștenitoare a autorului comun B.C., fostul proprietar al nemișcătorului.

Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 388 din 12 martie 2007, a admis contestația și pe cale de consecință a modificat dispoziția atacată în sensul că imobilul situat în București, sector 2, alcătuit din construcții și teren în suprafață de 1.084 mp, se restituie în natură și către contestatoare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta este moștenitoarea lui B.E., care la rândul său este descendenta lui B.T., unul din cei trei fiii au autorului comun, B. (B.) C. Din probele cauzei, se mai arată, rezultă că reclamanta a notificat personal unitatea deținătoare, în calitate de moștenitoare, prin reprezentare, a defunctului B.T., decedat la 16 septembrie 1997, depunând și actele doveditoare ale dreptului său de proprietate, asupra cotei corespunzătoare din imobilul în litigiu.

Ca atare, conchide instanța fondului, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 197/A din 18 martie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de pârât și interveniente, reținând în esență că probele cauzei atestă fără echivoc, manifestarea de voință a contestatoarei, în sensul inițierii procedurii administrative prevăzută de lege, vizând restituirea în natură și în persoana sa, în calitate de succesoare a autorului comun, a imobilului ce a făcut obiectul notificărilor.

În cauză, au declarat recurs în termen legal, atât intervenientele B.R.M.G. și M.B.C.M. cât și Municipiul București, prin primar General. În recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., intervenientele critică hotărârile pronunțate în cauză, după cum urmează: - cauza a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor art. 85, 89, 90, 93, 106 și 107 C. proc. civ., întrucât pe tot parcursul judecății în fond și în apel a fost lipsă de procedură cu intimata B.N., care nu a avut cunoștință de proces și respectiv de hotărârile pronunțate. - instanța de apel nu s-a pronunțat, în limitele caracterului devolutiv, asupra excepțiilor vizând lipsa calității procesuale active a contestatoarei și respectiv lipsa calității procesual pasive a lui B.N., cât și asupra criticii privind schimbarea din oficiu de către instanța fondului a temeiului juridic al contestației.

- în cauză, s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 22 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, reținându-se eronat că B.L.M., ar fi notificat personal unitatea deținătoare, în termenul prevăzut de lege. - reclamanta este terț față de procedura prealabilă administrativă obligatorie, necontencioasă, finalizată prin emiterea dispoziției atacate, exercitându-și cu rea credință drepturile procesuale, în vederea dobândirii unei părți din imobilul litigios. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Municipiul București, prin primar General critică decizia dată în apel, pe considerentul greșitei rețineri a calității de persoană îndreptățită, a contestatoarei B.L.M., în condițiile în care înscrisul prin care se pretinde că s-ar fi inițiat procedura administrativă prevăzută de lege, nu întrunește condițiile și forma prevăzută de lege, neputând fi asimilat cu o notificare, în sensul dispozițiilor art. 22 al Legii nr. 10/2001.

Recursurile se privesc ca nefondate, în considerarea argumentelor ce succed. Determinând regimul juridic al nulităților, art. 108 C. proc. civ., face o distincție clară între nulitățile absolute și cele relative, sub aspectul fazei procesuale în care pot fi invocate și a părților ce se pot prevala de arătarea neregularităților procedurale. Astfel, nulităților relative li se instituie un regim juridic diferit, în sensul că ele pot fi invocate doar in limine litis (respectiv cel mai târziu la prima zi de înfățișare sau imediat după ivirea cauzei ce le-a determinat), și doar de partea în favoarea căreia a fost edictată norma procedurală încălcată și care a fost vătămată prin întocmirea actului de procedură.

Exigențele principiului disponibilității exclud posibilitatea invocării nulității relative de către alte părți, decât acelea în favoarea cărora norma încălcată a fost instituită. Or, în speță, viciul referitor la neîndeplinirea procedurii de citare a intervenientei B.N. a fost invocat abia în faza procesuală a apelului și nu de către partea vătămată, ci de către ceilalți intervenienți, ale căror interese contrare sunt evidențiate prin însăși cererea adresată instanței de a constata că B.N. nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, întrucât nu a acceptat în termen succesiunea autorului său, B.R., decedat la 1 aprilie 1999, și nici nu a formulat notificare în termen legal. Ca atare, nu subzistă nici ipoteza particulară a coparticipării procesuale, care ar fi permis invocarea nulității relative a actului de procedură, de către oricare din părțile care susțin în instanță, același interes.

Nefondate sunt și celelalte critici formulate de către ambii recurenți, care vizează calitatea procesuală activă a contestatoarei B.L.M. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare. Ca atare, calitatea procesuală activă a unei persoane de a ataca în instanță o decizie sau o dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001, este strâns legată de calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege și respectiv de notificator, în accepțiunea art. 22 (1) din Lege.

Or, atât instanța fondului cât și instanța de control judiciar, au reținut corect că reclamanta, în calitate de moștenitoare a lui B.T., fiul lui B.C., fostul proprietar al imobilului, preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 588 - și-a manifestat neîndoielnic, prin înscrisurile expediate unității deținătoare, voința de a i se restitui în natură, alături de celelalte două notificatoare, imobilul situat în București, sector 2, ce a constituit proprietatea autorului comun al acestora. În adevăr, prin înscrisul intitulat „notificare”, înregistrat la unitatea deținătoare din 30 octombrie 2001, reclamanta s-a manifestat fără echivoc, în sensul solicitării de a i se recunoaște dreptul la restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut autorului său B.C.

respectiv cele din București, sector 2, ce face obiectul prezentului litigiu, și strada L. (fila 169 - Dosar nr. 25931/3/2006 al Tribunalului București, secția a III-a civilă). Necomunicarea notificării, prin executorul judecătoresc, ca o condiție de formă prescrisă de legiuitor, nu poate atrage nulitatea acesteia, întrucât prevalează principiul realizării dreptului, în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.

Ca atare, în condițiile în care reclamanta a făcut atât dovada îndreptățirii sale la restituirea cotei cuvenite din imobil, potrivit gradului de rudenie față de fostul proprietar - de la care nemișcătorul a fost preluat abuziv - cât și a solicitării formulată în acest sens unității deținătoare, nu se poate reține că aceasta este terț față de procedura prealabilă derulată anterior emiterii dispoziției atacate. Tot astfel, nu rezultă în ce mod instanța fondului, ar fi schimbat - potrivit celor susținute de recurentele interveniente - „din oficiu” temeiul juridic al contestației, în condițiile în care, prin chiar cererea introductivă s-a precizat că demersul judiciar este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În ceea ce o privește pe intervenienta B.N., chemarea sa în judecată de către reclamantă își are sorgintea în dispozițiile art. 57 C. proc. civ., recurentele neavând interes nici în formularea criticii vizând lipsa calității procesual pasive a acesteia, în condițiile în care modificarea dispoziției nu a vizat restituirea în natură a imobilului și către această intervenientă. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile pârâtului Municipiul București prin primar General și intervenienților B.R.M.G. și M.B.C.M. împotriva Deciziei nr. 197/A din 18 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate. Obligă pe recurenți la 2000 lei cheltuieli de judecată față de intimata B.L.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.