ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1125/2010

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția din 24 ianuarie 2006, primarul

General al Municipiului București, a dispus restituirea în natură către

notificatoarele B.R.M.G. și M.B.C.M., a imobilului situat în București, sector

2, compus din construcții cu anexele aferente și teren în suprafață de 1.084 mp.

La 24 iulie 2006, B.L.M.,

a contestat această dispoziție, solicitând instanței să modifice actul, în

sensul ca restituirea în natură a imobilului să se facă și în favoarea sa,

alături de celelalte două notificatoare, în calitate de moștenitoare a

autorului comun B.C., fostul proprietar al nemișcătorului.

Investit în primă

instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 388

din 12 martie 2007, a admis contestația și pe cale de consecință a modificat

dispoziția atacată în sensul că imobilul situat în București, sector 2,

alcătuit din construcții și teren în suprafață de 1.084 mp, se restituie în

natură și către contestatoare.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta este moștenitoarea lui

B.E., care la rândul său este descendenta lui B.T., unul din cei trei fiii au

autorului comun, B. (B.) C.

Din probele cauzei,

se mai arată, rezultă că reclamanta a notificat personal unitatea deținătoare,

în calitate de moștenitoare, prin reprezentare, a defunctului B.T., decedat la

16 septembrie 1997, depunând și actele doveditoare ale dreptului său de

proprietate, asupra cotei corespunzătoare din imobilul în litigiu.

Ca atare, conchide

instanța fondului, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, profită

ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea

de restituire.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin Decizia

nr. 197/A din 18 martie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate în

cauză de pârât și interveniente, reținând în esență că probele cauzei atestă

fără echivoc, manifestarea de voință a contestatoarei, în sensul inițierii

procedurii administrative prevăzută de lege, vizând restituirea în natură și în

persoana sa, în calitate de succesoare a autorului comun, a imobilului ce a făcut

obiectul notificărilor.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal, atât intervenientele B.R.M.G. și M.B.C.M. cât și

Municipiul București, prin primar General.

În recursul lor,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., intervenientele

critică hotărârile pronunțate în cauză, după cum urmează:

- cauza a fost

soluționată cu încălcarea dispozițiilor art. 85, 89, 90, 93, 106 și 107 C.

proc. civ., întrucât pe tot parcursul judecății în fond și în apel a fost lipsă

de procedură cu intimata B.N., care nu a avut cunoștință de proces și respectiv

de hotărârile pronunțate.

- instanța de apel nu

s-a pronunțat, în limitele caracterului devolutiv, asupra excepțiilor vizând

lipsa calității procesuale active a contestatoarei și respectiv lipsa calității

procesual pasive a lui B.N., cât și asupra criticii privind schimbarea din

oficiu de către instanța fondului a temeiului juridic al contestației.

- în cauză, s-a făcut

o aplicare greșită a dispozițiilor art. 22 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, reținându-se

eronat că B.L.M., ar fi notificat personal unitatea deținătoare, în termenul

prevăzut de lege.

- reclamanta este

terț față de procedura prealabilă administrativă obligatorie, necontencioasă,

finalizată prin emiterea dispoziției atacate, exercitându-și cu rea credință

drepturile procesuale, în vederea dobândirii unei părți din imobilul litigios.

În recursul său,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Municipiul București,

prin primar General critică decizia dată în apel, pe considerentul greșitei

rețineri a calității de persoană îndreptățită, a contestatoarei B.L.M., în

condițiile în care înscrisul prin care se pretinde că s-ar fi inițiat procedura

administrativă prevăzută de lege, nu întrunește condițiile și forma prevăzută

de lege, neputând fi asimilat cu o notificare, în sensul dispozițiilor art. 22

al Legii nr. 10/2001.

Recursurile se

privesc ca nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.

Determinând regimul

juridic al nulităților, art. 108 C. proc. civ., face o distincție clară între

nulitățile absolute și cele relative, sub aspectul fazei procesuale în care pot

fi invocate și a părților ce se pot prevala de arătarea neregularităților

procedurale.

Astfel, nulităților

relative li se instituie un regim juridic diferit, în sensul că ele pot fi

invocate doar in limine litis (respectiv cel mai târziu la prima zi de

înfățișare sau imediat după ivirea cauzei ce le-a determinat), și doar de

partea în favoarea căreia a fost edictată norma procedurală încălcată și care a

fost vătămată prin întocmirea actului de procedură.

Exigențele

principiului disponibilității exclud posibilitatea invocării nulității relative

de către alte părți, decât acelea în favoarea cărora norma încălcată a fost

instituită.

Or, în speță, viciul

referitor la neîndeplinirea procedurii de citare a intervenientei B.N. a fost

invocat abia în faza procesuală a apelului și nu de către partea vătămată, ci

de către ceilalți intervenienți, ale căror interese contrare sunt evidențiate

prin însăși cererea adresată instanței de a constata că B.N. nu are calitatea

de persoană îndreptățită la restituire, întrucât nu a acceptat în termen

succesiunea autorului său, B.R., decedat la 1 aprilie 1999, și nici nu a

formulat notificare în termen legal.

Ca atare, nu subzistă

nici ipoteza particulară a coparticipării procesuale, care ar fi permis

invocarea nulității relative a actului de procedură, de către oricare din

părțile care susțin în instanță, același interes.

Nefondate sunt și

celelalte critici formulate de către ambii recurenți, care vizează calitatea

procesuală activă a contestatoarei B.L.M.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Ca atare, calitatea

procesuală activă a unei persoane de a ataca în instanță o decizie sau o

dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001, este strâns legată de calitatea sa

de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege

și respectiv de notificator, în accepțiunea art. 22 (1) din Lege.

Or, atât instanța

fondului cât și instanța de control judiciar, au reținut corect că reclamanta,

în calitate de moștenitoare a lui B.T., fiul lui B.C., fostul proprietar al

imobilului, preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 588 - și-a

manifestat neîndoielnic, prin înscrisurile expediate unității deținătoare,

voința de a i se restitui în natură, alături de celelalte două notificatoare,

imobilul situat în București, sector 2, ce a constituit proprietatea autorului

comun al acestora.

În adevăr, prin

înscrisul intitulat „notificare”, înregistrat la unitatea deținătoare din 30

octombrie 2001, reclamanta s-a manifestat fără echivoc, în sensul solicitării

de a i se recunoaște dreptul la restituirea în natură a imobilelor ce au

aparținut autorului său B.C. respectiv cele din București, sector 2, ce face

obiectul prezentului litigiu, și strada L. (fila 169 - Dosar nr. 25931/3/2006 al

Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Necomunicarea

notificării, prin executorul judecătoresc, ca o condiție de formă prescrisă de

legiuitor, nu poate atrage nulitatea acesteia, întrucât prevalează principiul

realizării dreptului, în raport cu cel al respectării procedurii, conform

prevederilor constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de

proprietate.

Ca atare, în

condițiile în care reclamanta a făcut atât dovada îndreptățirii sale la

restituirea cotei cuvenite din imobil, potrivit gradului de rudenie față de

fostul proprietar - de la care nemișcătorul a fost preluat abuziv - cât și a

solicitării formulată în acest sens unității deținătoare, nu se poate reține că

aceasta este terț față de procedura prealabilă derulată anterior emiterii

dispoziției atacate.

Tot astfel, nu

rezultă în ce mod instanța fondului, ar fi schimbat - potrivit celor susținute

de recurentele interveniente - „din oficiu” temeiul juridic al contestației, în

condițiile în care, prin chiar cererea introductivă s-a precizat că demersul

judiciar este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În ceea ce o privește

pe intervenienta B.N., chemarea sa în judecată de către reclamantă își are

sorgintea în dispozițiile art. 57 C. proc. civ., recurentele neavând interes

nici în formularea criticii vizând lipsa calității procesual pasive a acesteia,

în condițiile în care modificarea dispoziției nu a vizat restituirea în natură

a imobilului și către această intervenientă.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

pârâtului Municipiul București prin primar General și intervenienților B.R.M.G.

și M.B.C.M. împotriva Deciziei nr. 197/A din 18 martie 2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondate.

Obligă pe recurenți

la 2000 lei cheltuieli de judecată față de intimata B.L.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.