ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 6 august 2002, M.(fostă G.)D. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar general și Ș.M.I., anularea dispozițiilor nr. 360 din 17 iunie 2002 și nr. 283 din 3 aprilie 2002 emise de Primarul general al municipiului București și obligarea acestui pârât la emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilului proprietatea sa, situat în București, respectiv construcția și terenul aferent în suprafață de 112,55 mp. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin hotărârea nr. 718 din 3 decembrie 2003 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în ceea ce privește constatarea nulității dispoziției nr. 283 din 3 aprilie 2002, ca neîntemeiată.

A admis acțiunea formulată de reclamanta M.D. în contradictoriu cu pârâții Primarul general al municipiului București și Ș.M.I. A constatat nule dispoziția nr. 283 din 3 aprilie 2002 și dispoziția nr. 360 din 17 iunie 2002 emise de Primarul general al municipiului București. A obligat pe pârâtul Primarul general al municipiului București să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în București, (construcție și teren în suprafață de 112,55 mp) în favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la dosar reiese că reclamanta are calitate procesuală activă. Astfel s-a constatat că N.P.A.

este unicul moștenitor al defunctei N.P.R., conform certificatului de moștenitor nr. 60 din 15 noiembrie 2002 emis de B.N.P. E.E., că de pe urma acestuia, potrivit certificatului de moștenitor nr. 425/2002 emis de Notarul Public N.M., a rămas ca unică moștenitoare C.C., în calitate de fiică, iar unica moștenitoare a acesteia este reclamanta M.(fostă G.)D. (certificat de moștenitor nr. 243/1976 eliberat de Notariatul de Stat Local sector 5 București). Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că prin dispoziția nr.283 din 3 aprilie 2002 s-a dispus restituirea în natură către pârâta Ș.M.I. a imobilului în litigiu, pe baza înscrisurilor anexate notificării, din care rezultă că este moștenitoarea lui N.A., care la rândul său a fost unicul moștenitor al numitei N.E.

(născută D.), aceasta din urmă fiind proprietara imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare și autorizației de construire, iar prin dispoziția nr. 360 din 17 iunie 2002, s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a aceluiași imobil, reținându-se că aceasta nu a probat faptul că la data naționalizării, imobilul figura în proprietatea autorului său, întrucât naționalizarea s-a făcut pe numele altui proprietar, respectiv N.E., care figurează, de asemenea, în toate evidențele. S-a reținut că prin ultima dispoziție s-a omis însă a se face referire la aspectul esențial care dă notificatorului calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv la Ordonanța Definitivă de Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, transcrisă din oficiu, potrivit art. 722 pct. 6 C. proc.

civ. în vigoare la acea dată. Din respectivul act rezultă că imobilul în litigiu, proprietatea debitoarei N.E. (autoarea pârâtei Ș.M.I.) a fost adjudecat definitiv de N.P.R. (autoarea reclamantei M.D.), în urma procedurii de vânzare la licitație publică pornită de creditorul urmăritor P.G. Împrejurarea că în Decretul nr. 92/1950, imobilul apare ca fiind naționalizat de la N.E. nu este de natură de a dovedi dreptul de proprietate al acesteia la data naționalizării, ci dimpotrivă, probează o dată în plus caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar. Apelurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primar general și Ș.M.I.

împotriva hotărârii pronunțată de tribunal au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia nr. 424/A din 31 mai 2004. Instanța a reținut, cu privire la apelul pârâtei Ș.M.I., că imobilul în litigiu a ieșit din proprietatea lui N.E. (bunica pârâtei Ș.M.I.) prin Ordonanța de Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943 a Tribunalului Ilfov, Secția Notariat, pentru neplata împrumutului luat de la P.G., respectivul imobil fiind adjudecat definitiv de către autoarea reclamantei M.D., astfel încât instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept, în raport de obiectul cauzei și probatoriul administrat.

A fost înlăturată și susținerea potrivit căreia Ordonanța de adjudecare trebuia transcrisă de autoarea reclamantei după trecerea termenului de 40 de zile de recurs de la pronunțarea acesteia, pe considerentul că după trecerea termenului de recurs, ordonanța rămâne definitivă și irevocabilă și nu s-au produs dovezi că s-ar fi exercitat recurs. Referitor la apelul declarat de Municipiul București prin Primar general, acesta a fost analizat numai pe baza celor invocate la instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. S-a reținut că întrucât titlul de proprietate al autoarei reclamantei îl reprezintă Ordonanța de adjudecare definitivă nr.58/1943, reclamanta ca moștenitoare dovedită este îndreptățită la restituirea imobilului, instanța de fond făcând o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei ultime decizii, au declarat recursuri pârâții Municipiul București prin Primar general și Ș.M.I. Prin motivele de recurs, Municipiul București prin Primar general a arătat că dispozițiile nr. 283 din 3 aprilie 2002 și nr.360 din 17 iunie 2002 au fost emise cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respingerea notificării reclamantei M.D. datorându-se atât lipsei actelor cât și faptului că Ordonanța de adjudecare nu a produs efecte juridice, nefiind însoțită de certificatul de grefă conform art. 564 C. proc. civ.. A precizat că dacă respectivul act ar fi produs efecte juridice, N.P.R., autoarea reclamantei, ar fi trebuit să figureze în evidențele administrative ulterioare datei adjudecării și până la naționalizare.

Pârâta Ș. (în prezent A.) M.I. a arătat că analizând comparativ cele două notificări depuse, respectiv a sa și a reclamantei, precum și toate documentele de la dosar, în mod corect Primăria municipiului București a emis decizia nr. 283 din 3 aprilie 2002 prin care i s-a restituit în natură imobilul în litigiu. Astfel, instanțele de fond și de apel nu au ținut cont de faptul că reclamanta nu a dovedit că imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 din proprietatea autoarei sale N.P.R. și de faptul că Ordonanța de adjudecare nu a produs efecte juridice și au pronunțat o hotărâre fără a se solicita reclamantei să facă dovada că întrunea toate condițiile cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a fi persoană îndreptățită la restituirea imobilului.

Potrivit art. 559 C. proc. civ., în forma în vigoare în anul 1943, ordonanța de adjudecare este supusă recursului în casație, în termen de 40 de zile de la data transcrierii în registrul de mutațiuni de proprietate al tribunalului, iar conform art. 564 alin. ultim din același cod, nefacerea recursului se va dovedi de partea interesată printr-un certificat de la primul grefier al Curții de Casație. Deci, transcrierea ordonanței în registrul de mutațiuni se substituie funcției publicității, sens în care conferea oricărei persoane interesate, inclusiv debitorului și creditorului, vocația de a formula recurs în casație. În mod cert, ordonanța nu a produs efecte juridice întrucât în procesul verbal și în extrasul de carte funciară întocmit la 3 ani de la data adjudecării, se înscrie ca unic titular al dreptului de proprietate bunica pârâtei, N.E..

În plus, ca proprietar al imobilului în litigiu, adjudecatara era obligată să se supună prevederilor legale privind sarcinile fiscale, în sensul că trebuia să depună declarații de impunere în termen de 30 de zile de la data dobândirii imobilului. Totodată, restituirea în natură nu este posibilă, atâta vreme cât, exercitându-și toate atributele dreptului de proprietate, recurenta - pârâtă a arătat că a vândut imobilul în cauză. Pârâta și-a completat motivele de recurs și cu excepțiile privind tardivitatea atacării dispozițiilor nr. 283 din 3 aprilie 2002 și nr.360 din 17 iunie 2002 și privind lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante M.D., în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

A invocat totodată nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare. Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Referitor la recursul declarat de pârâta A.(fostă Ș.) M.I., se reține că prin dispoziția nr. 283 din 3 aprilie 2002, emisă de Primarul general al municipiului București urmare notificării înregistrată sub nr. 631/2001 la executorul judecătoresc, s-a restituit în natură în proprietatea recurentei Ș.M.I. imobilul situat în București, compus din spațiile comerciale în care funcționează SC A.C. SRL în suprafață de 94,30 mp și SC N. SA în suprafață de 22,47 mp și a terenului în suprafață de 112,55 mp aferent și curte, care se identifică conform schițelor cadastrale, care fac parte din dispoziție, cu drept de servitute pentru ceilalți proprietari.

Ulterior, prin dispoziția nr. 360 din 17 iunie 2002, emisă de Primarul general al municipiului București urmare notificării înregistrată sub nr.4596/2001 la executorul judecătoresc s-a respins cererea formulată de M.D. fostă G. de restituire în natură a imobilului situat în București. Urmare atacării în instanță de către M.D. a dispozițiilor despre care s-a făcut vorbire, s-a constatat nulitatea acestora și a fost obligat Primarul general al municipiului București să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului în litigiu în favoarea reclamantei. Se reține că este corectă soluția pronunțată, menținută de instanța de apel, având în vedere faptul că prin Ordonanța de Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943, imobilul în litigiu, proprietatea autoarei recurentei-pârâte A. (fostă Ș.) M.I.

a fost adjudecat de către autoarea intimatei-reclamante M.D., respectiv de N.P.R., în urma procedurii de vânzare la licitație publică pornită de creditorul urmăritor P.G., iar expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a concluzionat că imobilul identificat prin ordonanța de adjudecare este același cu cel ce face obiectul prezentului litigiu. În dispozitivul ordonanței de adjudecare s-a precizat că în privința transmiterii dreptului de proprietate și folosință asupra imobilului în favoarea adjudecatarului, ordonanța are efect retroactiv din chiar momentul depunerii prețului și este supusă recursului în casație în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia în registrul de mutațiuni de proprietate al tribunalului, potrivit art. 559 C. proc.

civ.. S-a stipulat totodată că operațiunea transcrierii ordonanței de adjudecare se va face din oficiu, potrivit art. 722 pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, în forma în vigoare la data emiterii ordonanței de adjudecare, transcrierea acesteia în registrul de mutațiuni de proprietate al tribunalului se făcea din oficiu, iar conform art. 557 alin. (2) din același cod, partea interesată va dovedi neatacarea cu recurs a ordonanței de adjudecare printr-un certificat eliberat de instanța competentă, potrivit legii, să primească cererea de recurs. În raport de aceste dispoziții legale, nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora ordonanța de adjudecare nu a produs efecte juridice, iar în speță partea interesată de a dovedi atacarea cu recurs a respectivului act este chiar recurenta-pârâtă A. (fostă Ș.) M.I.

Se reține totodată că la fila 21 a dosarului nr. 1504/CA/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, există o declarație, prin care autoarea recurentei-pârâte A. (fostă Ș.) M.I., N.A.E. arată că a primit de la N.P.R., autoarea intimatei-reclamante M.D., suma reprezentând diferența de preț peste creanța creditorului urmăritor P.G. și suma cu care s-a adjudecat imobilul în litigiu. Autoarea recurentei-pârâte a precizat, de asemenea, prin respectivul înscris, că prin primirea sumei menționate, se declară satisfăcută de toate drepturile ce i se cuvin în imobilul menționat și că nu mai are nici o pretenție de nici un fel asupra imobilului, putându-se solicita formarea ordonanței de adjudecare pe numele autoarei intimatei–reclamante.

Astfel, situația de fapt și de drept a fost corect stabilită, din actele dosarului reieșind că autoarea recurentei-pârâte a pierdut proprietatea imobilului, motiv pentru care este corectă constatarea instanței de apel potrivit căreia faptul că naționalizarea imobilului s-a făcut pe numele de N.E., care nu mai era proprietară, dovedește o dată mai mult caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat. În ceea ce privește critica privind neatacarea în termen a dispozițiilor, se reține că dispoziția nr. 360 din 17 iunie 2002 a fost comunicată, potrivit înscrisurilor depuse de recurentul-pârât Municipiul București prin Primar general, intimatei-reclamante M.D. la data de 9 iulie 2002, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 6 august 2002. Referitor la dispoziția nr. 283 din 3 aprilie 2002, se reține că aceasta nu a fost comunicată intimatei-reclamante M.D.

Mai mult, se constată că această excepție a tardivității atacării dispozițiilor nu a fost invocată în apel. Cu privire la critica privind lipsa calității procesuale active a reclamantei M.D., se reține că aceasta a fost soluționată corect de instanța de fond, iar judecarea acțiunii privind anularea celor două dispoziții nu se putea realiza decât unitar. Totodată se constată că invocarea nulității absolute a ordonanței de adjudecare reprezintă o cerere nouă în recurs, în raport de dispozițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și nu constituie un motiv de ordine publică. Referitor la recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general, se constată, așa cum corect a reținut și instanța de apel și cum s-a arătat mai sus, că ordonanța de adjudecare a produs efecte juridice, imobilul în litigiu ieșind din proprietatea autoarei recurentei-pârâte A.(fostă Ș.)M.I.

Mai mult, se reține că recurentul-pârât Municipiul București prin Primar general a arătat că s-a conformat celor dispuse de instanțele de judecată și a emis dispoziția nr. 4193 din 6 aprilie 2005 prin care s-a luat act de anularea dispozițiilor nr. 283 din 3 aprilie 2002 și nr.360 din 17 iunie 2002 și s-a restituit în natură în proprietatea intimatei-reclamante M.D. imobilul situat în București, compus din construcție (subsol și parter) și teren în suprafață totală de 112,55 mp. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâți vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții A. (fostă Ș.) M.I. și de Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 424/A din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.