ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de

față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București la data de 6 august 2002, M.(fostă

G.)D. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar

general și Ș.M.I., anularea dispozițiilor nr. 360 din 17 iunie

2002 și nr. 283 din 3 aprilie 2002 emise de Primarul general al

municipiului București și obligarea acestui pârât la emiterea

dispoziției de restituire în natură a imobilului proprietatea sa,

situat în București, respectiv construcția și terenul aferent în

suprafață de 112,55 mp.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin hotărârea nr. 718 din 3 decembrie 2003

a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, în ceea ce privește constatarea nulității dispoziției

nr. 283 din 3 aprilie 2002, ca neîntemeiată. A admis acțiunea

formulată de reclamanta M.D. în contradictoriu cu pârâții Primarul

general al municipiului București și Ș.M.I. A constatat nule

dispoziția nr. 283 din 3 aprilie 2002 și dispoziția nr. 360 din

17 iunie 2002 emise de Primarul general al municipiului București. A

obligat pe pârâtul Primarul general al municipiului București să

emită dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în

București, (construcție și teren în suprafață de

112,55 mp) în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din actele de stare civilă

și certificatele de moștenitor depuse la dosar reiese că

reclamanta are calitate procesuală activă. Astfel s-a constatat că

N.P.A. este unicul moștenitor al defunctei N.P.R., conform certificatului

de moștenitor nr. 60 din 15 noiembrie 2002 emis de B.N.P. E.E., că de

pe urma acestuia, potrivit certificatului de moștenitor nr. 425/2002 emis

de Notarul Public N.M., a rămas ca unică moștenitoare C.C., în

calitate de fiică, iar unica moștenitoare a acesteia este reclamanta

M.(fostă G.)D. (certificat de moștenitor nr. 243/1976 eliberat de

Notariatul de Stat Local sector 5 București). Cu privire la fondul cauzei,

s-a constatat că prin dispoziția nr.283 din 3 aprilie 2002 s-a dispus

restituirea în natură către pârâta Ș.M.I. a imobilului în

litigiu, pe baza înscrisurilor anexate notificării, din care rezultă

că este moștenitoarea lui N.A., care la rândul său a fost unicul

moștenitor al numitei N.E. (născută D.), aceasta din urmă

fiind proprietara imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare

și autorizației de construire, iar prin dispoziția nr. 360 din

17 iunie 2002, s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a

aceluiași imobil, reținându-se că aceasta nu a probat faptul

că la data naționalizării, imobilul figura în proprietatea

autorului său, întrucât naționalizarea s-a făcut pe numele altui

proprietar, respectiv N.E., care figurează, de asemenea, în toate

evidențele. S-a reținut că prin ultima dispoziție s-a omis

însă a se face referire la aspectul esențial care dă

notificatorului calitatea de persoană îndreptățită în

sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

respectiv la Ordonanța Definitivă de Adjudecare nr. 58 din 21 august

1943 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat,

transcrisă din oficiu, potrivit art. 722 pct. 6 C. proc. civ. în vigoare

la acea dată. Din respectivul act rezultă că imobilul în

litigiu, proprietatea debitoarei N.E. (autoarea pârâtei Ș.M.I.) a fost

adjudecat definitiv de N.P.R. (autoarea reclamantei M.D.), în urma procedurii

de vânzare la licitație publică pornită de creditorul

urmăritor P.G. Împrejurarea că în Decretul nr. 92/1950, imobilul

apare ca fiind naționalizat de la N.E. nu este de natură de a dovedi

dreptul de proprietate al acesteia la data naționalizării, ci

dimpotrivă, probează o dată în plus caracterul abuziv al

preluării imobilului de către stat pe numele altei persoane decât

adevăratul proprietar.

Apelurile declarate de pârâții

Municipiul București prin Primar general și Ș.M.I. împotriva

hotărârii pronunțată de tribunal au fost respinse ca nefondate

de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

litigii de muncă, prin decizia nr. 424/A din 31 mai 2004.

Instanța a reținut, cu

privire la apelul pârâtei Ș.M.I., că imobilul în litigiu a ieșit

din proprietatea lui N.E. (bunica pârâtei Ș.M.I.) prin Ordonanța de

Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943 a Tribunalului Ilfov, Secția

Notariat, pentru neplata împrumutului luat de la P.G., respectivul imobil fiind

adjudecat definitiv de către autoarea reclamantei M.D., astfel încât

instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept,

în raport de obiectul cauzei și probatoriul administrat. A fost

înlăturată și susținerea potrivit căreia

Ordonanța de adjudecare trebuia transcrisă de autoarea reclamantei

după trecerea termenului de 40 de zile de recurs de la pronunțarea

acesteia, pe considerentul că după trecerea termenului de recurs,

ordonanța rămâne definitivă și irevocabilă și nu

s-au produs dovezi că s-ar fi exercitat recurs.

Referitor la apelul declarat de Municipiul

București prin Primar general, acesta a fost analizat numai pe baza celor

invocate la instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 292 alin.

(2) C. proc. civ. S-a reținut că întrucât titlul de proprietate al

autoarei reclamantei îl reprezintă Ordonanța de adjudecare

definitivă nr.58/1943, reclamanta ca moștenitoare dovedită este

îndreptățită la restituirea imobilului, instanța de fond

făcând o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei ultime decizii, au

declarat recursuri pârâții Municipiul București prin Primar general

și Ș.M.I.

Prin motivele de recurs, Municipiul

București prin Primar general a arătat că dispozițiile nr.

283 din 3 aprilie 2002 și nr.360 din 17 iunie 2002 au fost emise cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respingerea notificării

reclamantei M.D. datorându-se atât lipsei actelor cât și faptului că

Ordonanța de adjudecare nu a produs efecte juridice, nefiind

însoțită de certificatul de grefă conform art. 564 C. proc.

civ.. A precizat că dacă respectivul act ar fi produs efecte

juridice, N.P.R., autoarea reclamantei, ar fi trebuit să figureze în

evidențele administrative ulterioare datei adjudecării și

până la naționalizare.

Pârâta Ș. (în prezent A.) M.I.

a arătat că analizând comparativ cele două notificări

depuse, respectiv a sa și a reclamantei, precum și toate documentele

de la dosar, în mod corect Primăria municipiului București a emis

decizia nr. 283 din 3 aprilie 2002 prin care i s-a restituit în natură imobilul

în litigiu. Astfel, instanțele de fond și de apel nu au ținut

cont de faptul că reclamanta nu a dovedit că imobilul în litigiu a

fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 din proprietatea autoarei

sale N.P.R. și de faptul că Ordonanța de adjudecare nu a produs

efecte juridice și au pronunțat o hotărâre fără a se

solicita reclamantei să facă dovada că întrunea toate

condițiile cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a fi persoană

îndreptățită la restituirea imobilului. Potrivit art. 559 C.

proc. civ., în forma în vigoare în anul 1943, ordonanța de adjudecare este

supusă recursului în casație, în termen de 40 de zile de la data

transcrierii în registrul de mutațiuni de proprietate al tribunalului, iar

conform art. 564 alin. ultim din același cod, nefacerea recursului se va

dovedi de partea interesată printr-un certificat de la primul grefier al

Curții de Casație. Deci, transcrierea ordonanței în registrul de

mutațiuni se substituie funcției publicității, sens în care

conferea oricărei persoane interesate, inclusiv debitorului și

creditorului, vocația de a formula recurs în casație. În mod cert,

ordonanța nu a produs efecte juridice întrucât în procesul verbal și

în extrasul de carte funciară întocmit la 3 ani de la data

adjudecării, se înscrie ca unic titular al dreptului de proprietate bunica

pârâtei, N.E.. În plus, ca proprietar al imobilului în litigiu, adjudecatara

era obligată să se supună prevederilor legale privind sarcinile

fiscale, în sensul că trebuia să depună declarații de

impunere în termen de 30 de zile de la data dobândirii imobilului.

Totodată, restituirea în natură nu este posibilă, atâta vreme

cât, exercitându-și toate atributele dreptului de proprietate, recurenta -

pârâtă a arătat că a vândut imobilul în cauză.

Pârâta și-a completat motivele

de recurs și cu excepțiile privind tardivitatea atacării

dispozițiilor nr. 283 din 3 aprilie 2002 și nr.360 din 17 iunie 2002

și privind lipsa calității procesuale active a

intimatei-reclamante M.D., în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3)

și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. A invocat totodată

nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare.

Recursurile sunt nefondate, urmând a

fi respinse ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Referitor la recursul declarat de

pârâta A.(fostă Ș.) M.I., se reține că prin dispoziția

nr. 283 din 3 aprilie 2002, emisă de Primarul general al municipiului

București urmare notificării înregistrată sub nr. 631/2001 la

executorul judecătoresc, s-a restituit în natură în proprietatea

recurentei Ș.M.I. imobilul situat în București, compus din

spațiile comerciale în care funcționează SC A.C. SRL în

suprafață de 94,30 mp și SC N. SA în suprafață de

22,47 mp și a terenului în suprafață de 112,55 mp aferent

și curte, care se identifică conform schițelor cadastrale, care

fac parte din dispoziție, cu drept de servitute pentru ceilalți

proprietari.

Ulterior, prin dispoziția nr.

360 din 17 iunie 2002, emisă de Primarul general al municipiului

București urmare notificării înregistrată sub nr.4596/2001 la

executorul judecătoresc s-a respins cererea formulată de M.D.

fostă G. de restituire în natură a imobilului situat în

București.

Urmare atacării în

instanță de către M.D. a dispozițiilor despre care s-a

făcut vorbire, s-a constatat nulitatea acestora și a fost obligat

Primarul general al municipiului București să emită

dispoziție de restituire în natură a imobilului în litigiu în

favoarea reclamantei.

Se reține că este

corectă soluția pronunțată, menținută de

instanța de apel, având în vedere faptul că prin Ordonanța de

Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943, imobilul în litigiu, proprietatea

autoarei recurentei-pârâte A. (fostă Ș.) M.I. a fost adjudecat de

către autoarea intimatei-reclamante M.D., respectiv de N.P.R., în urma

procedurii de vânzare la licitație publică pornită de creditorul

urmăritor P.G., iar expertiza tehnică judiciară efectuată

în cauză a concluzionat că imobilul identificat prin ordonanța

de adjudecare este același cu cel ce face obiectul prezentului litigiu. În

dispozitivul ordonanței de adjudecare s-a precizat că în

privința transmiterii dreptului de proprietate și folosință

asupra imobilului în favoarea adjudecatarului, ordonanța are efect

retroactiv din chiar momentul depunerii prețului și este supusă

recursului în casație în termen de 40 de zile de la data transcrierii

acesteia în registrul de mutațiuni de proprietate al tribunalului,

potrivit art. 559 C. proc. civ.. S-a stipulat totodată că

operațiunea transcrierii ordonanței de adjudecare se va face din

oficiu, potrivit art. 722 pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, potrivit

dispozițiilor Codului de procedură civilă, în forma în vigoare

la data emiterii ordonanței de adjudecare, transcrierea acesteia în

registrul de mutațiuni de proprietate al tribunalului se făcea din

oficiu, iar conform art. 557 alin. (2) din același cod, partea

interesată va dovedi neatacarea cu recurs a ordonanței de adjudecare

printr-un certificat eliberat de instanța competentă, potrivit legii,

să primească cererea de recurs.

În raport de aceste dispoziții

legale, nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte potrivit

cărora ordonanța de adjudecare nu a produs efecte juridice, iar în

speță partea interesată de a dovedi atacarea cu recurs a

respectivului act este chiar recurenta-pârâtă A. (fostă Ș.) M.I.

Se reține totodată că

la fila 21 a dosarului nr. 1504/CA/2002 al Tribunalului București,

secția a V-a civilă și de contencios administrativ, există

o declarație, prin care autoarea recurentei-pârâte A. (fostă Ș.)

M.I., N.A.E. arată că a primit de la N.P.R., autoarea

intimatei-reclamante M.D., suma reprezentând diferența de preț peste

creanța creditorului urmăritor P.G. și suma cu care s-a

adjudecat imobilul în litigiu. Autoarea recurentei-pârâte a precizat, de

asemenea, prin respectivul înscris, că prin primirea sumei

menționate, se declară satisfăcută de toate drepturile ce i

se cuvin în imobilul menționat și că nu mai are nici o

pretenție de nici un fel asupra imobilului, putându-se solicita formarea

ordonanței de adjudecare pe numele autoarei intimatei–reclamante.

Astfel, situația de fapt

și de drept a fost corect stabilită, din actele dosarului

reieșind că autoarea recurentei-pârâte a pierdut proprietatea

imobilului, motiv pentru care este corectă constatarea instanței de

apel potrivit căreia faptul că naționalizarea imobilului s-a

făcut pe numele de N.E., care nu mai era proprietară, dovedește

o dată mai mult caracterul abuziv al preluării imobilului de

către stat.

În ceea ce privește critica

privind neatacarea în termen a dispozițiilor, se reține că

dispoziția nr. 360 din 17 iunie 2002 a fost comunicată, potrivit

înscrisurilor depuse de recurentul-pârât Municipiul București prin Primar

general, intimatei-reclamante M.D. la data de 9 iulie 2002, iar acțiunea a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 6 august

că aceasta nu a fost comunicată intimatei-reclamante M.D. Mai mult,

se constată că această excepție a tardivității

atacării dispozițiilor nu a fost invocată în apel. Cu privire la

critica privind lipsa calității procesuale active a reclamantei M.D.,

se reține că aceasta a fost soluționată corect de

instanța de fond, iar judecarea acțiunii privind anularea celor

două dispoziții nu se putea realiza decât unitar. Totodată se

constată că invocarea nulității absolute a ordonanței

de adjudecare reprezintă o cerere nouă în recurs, în raport de

dispozițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. și nu constituie un motiv de ordine publică.

Referitor la recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primar general, se constată,

așa cum corect a reținut și instanța de apel și cum

s-a arătat mai sus, că ordonanța de adjudecare a produs efecte

juridice, imobilul în litigiu ieșind din proprietatea autoarei

recurentei-pârâte A.(fostă Ș.)M.I. Mai mult, se reține că

recurentul-pârât Municipiul București prin Primar general a arătat

că s-a conformat celor dispuse de instanțele de judecată și

a emis dispoziția nr. 4193 din 6 aprilie 2005 prin care s-a luat act de

anularea dispozițiilor nr. 283 din 3 aprilie 2002 și nr.360 din 17

iunie 2002 și s-a restituit în natură în proprietatea

intimatei-reclamante M.D. imobilul situat în București, compus din

construcție (subsol și parter) și teren în suprafață

totală de 112,55 mp.

Pentru cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâți vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții A. (fostă Ș.) M.I. și de Municipiul

București prin Primar general împotriva deciziei nr. 424/A din 31 mai 2004

a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 martie 2007.