ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 574/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 24 aprilie 2002, reclamanții D.E., N.I., D.D. și SC D.C. SRL au solicitat obligarea pârâtului Municipiului București, prin Primarul General să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 744,59 mp și construcția edificată pe acest teren tip P + 1, cu o suprafață construită la sol de 348,69 mp. De asemenea, s-a solicitat să se constate că utilitatea publică pentru care imobilul a fost expropriat de la reclamanții D.E. și N.I. în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 124 din 10 iunie 1999 nu a fost adusă la îndeplinire până în prezent și că reclamanții au dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat prin uzucapiunea de 30 de ani.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1022 din 16 decembrie 2002, a respins cererea ca neîntemeiată. S-a reținut că reclamanții D.E. și N.I. nu au avut de la autorul lor decât cota de 5/6 din terenul de 370 mp, imobil transmis reclamanților D.D. și SC D.C. SRL, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1293 și 1294/2002, în cuprinsul cărora se face vorbire de actul autentificat sub nr. 2570/1932 și de cotele succesorale din certificatele de moștenitor depuse la dosar, iar certificatul emis de Circa Financiară sector 5 în baza cererii înregistrate sub nr. 4667 din 26 iulie 1983 face, de asemenea, vorbire de moștenitorii lui N.G., care figurează cu apartamentul, a cărui valoare de asigurare este de 72.060 lei și terenul aferent în suprafață de 370 mp.

S-a arătat că însăși reclamanții recunosc acest fapt prin solicitarea de a se constata că N.G. și D.E. au dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat prin uzucapiunea de 30 de ani. Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 108 din 23 ianuarie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților D.E. și N.I. privind capătul de cerere având ca obiect revendicarea, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților D.D. și SC D.C. SRL privind capătul de cerere având ca obiect uzucapiunea de 30 de ani, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primarul general, privind capătul de cerere având ca obiect uzucapiunea, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și, pe fond, a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții D.E.

și N.I. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții D.D. și SC D.C. SRL ca neîntemeiată, a respins acțiunea privind uzucapiunea formulată de reclamanții D.D. și SC D.C. SRL, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și a respins cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune formulată de reclamanții D.E. și N.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1921 din 10 martie 2005, a admis recursul și a casat decizia, trimițând cauza spre rejudecare, reținând că, prin admiterea excepțiilor legate de legitimarea procesuală activă și pasivă a părților din proces invocate din oficiu în apel, instanța de control judiciar a înrăutățit reclamanților situația în propria cale de atac, nesocotind dispozițiile art. 296 C. proc. civ. În rejudecarea apelului, după casare, s-a încuviințat proba cu înscrisuri din care să rezulte cine sunt deținătorii celeilalte cote de proprietate din imobil, cât și calitatea procesuală. Prin decizia civilă nr. 89/A din 27 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, reținând că nu sunt incidente în cauză nici unul din motivele prevăzute la art. 297 C. proc.

civ., care să atragă fie desființarea, fie anularea hotărârii și rejudecarea procesului. Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei de mai sus, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aceștia au arătat că instanța de apel nu a respectat dispozițiile cuprinse în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1921/2005 privind lămurirea cadrului procesual al litigiului și eventual chiar să introducă în cauză pe foștii proprietari ai imobilului în litigiu și au solicitat casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Recursul se va admite pentru următoarele argumente: La data de 10 martie 2005, anterior deci adoptării Legii nr. 219 din 5 iulie 2005 privind aprobarea O.U.G.

nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, când Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 1921 și a rezolvat în drept problemele dosarului, erau în vigoare prevederile art. 297, alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă”. Însă, la data judecării apelului, după casare cu trimitere, respectiv la data de 27 februarie 2006, dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

fuseseră modificate prin Legea nr. 219/2005, având următorul conținut: „În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”. Astfel că, pentru aceleași motive care au determinat soluția instanței supreme, respectiv decizia nr. 1921/2005, curtea de apel, ca instanță de trimitere, trebuia să desființeze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe. Numai în acest fel s-ar fi realizat concordanța dintre dezlegarea dată în drept de instanța superioară în temeiul vechii norme și noua normă, de imediată aplicabilitate.

Față de argumentele exprimate mai sus, se impune admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.E., N.I., D.D. și SC D.C. SRL împotriva deciziei nr. 89/A din 27 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 1022 din 16 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007 .