ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2689/2007

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ.,

Constată că prin

acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 14 octombrie 2005 la

Tribunalul București și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001

reclamantul N.O. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București

arătând că în mod nejustificat aceasta i-a respins notificarea privitoare la

imobilul demolat situat în București deoarece nu a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită.

În motivare a

arătat că imobilul 1-a dobândit prin moștenire de la fratele său decedat și că

pârâta nu i-a cerut să dovedească calitatea de moștenitor și că completeze

actele depuse anexă la notificare în acest sens respingând însă notificarea. În

dovedirea calității sale de moștenitor reclamantul a anexat certificatul de

calitate de moștenitor

nr. 169

emis de Biroul Notarilor Publici Asociați L.L., E.C. la data de 10 octombrie

2005.

Prin sentința civilă

nr. 497 din 10 aprilie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

acțiunea, a anulat dispoziția nr.4600 din 26 septembrie 2005 emisă de pârâtă și

a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită corespunzător

cotei de ⅓ stabilită prin certificatul de moștenitor nr.169 din 10

octombrie 2005 eliberat de B.N.P. A.L.L. și E.C.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că imobilul a fost proprietatea

tatălui reclamantului, care 1-a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare

transcris sub nr. 11750 din 6 mai 1933,fiind moștenit la decesul acestuia de

soția supraviețuitoare și de fratele reclamantului M.H., care, ulterior, la

decesul mamei, a moștenit întregul imobil. Prin testament autentificat la data

de 13 iulie 1994 la fostul Notariat de Stat al sectorului 6 București M.H. 1-a

instituit pe fratele său reclamantul N.O. legatar particular.

Imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului în

anul 1974.

Împotriva acestei

hotărâri pârâta, respectiv Municipiul București prin primar general și

reclamantul au formulat apel.

În apelul pârâtei se

susține că reclamantul nu a făcut dovada de persoană îndreptățită deoarece nu a

depus certificatul de moștenitor în termenul stabilit de art. 22 din Legea nr.

10/2001.

Instanța era investită doar cu verificarea

temeiniciei dispoziției.

În apelul său

reclamantul critică hotărârea pentru că instanța a constatat calitatea de

persoană îndreptățită doar pentru cota de ⅓ din imobil, deși ceilalți doi

moștenitori nu au formulat notificare pentru acesta.

Prin decizia nr. 559

A din 18 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul pârâtului, a

admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința în sensul că a

constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul

imobil.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut în esență cu privire la apelul pârâtului că numai

termenul de depunere a notificării este un termen de decădere. Termenul de

depunere a actelor doveditoare este un termen de recomandare. Instanța de fond

în mod corect a avut în vedere probele noi administrate cât și actele anexă la

notificare.

Cu privire la

apelul reclamantului instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (14) din Legea

nr. 10/2001 modificată și completată de Legea nr. 247/2005 „De cotele

moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de

cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus

în termen cererea de restituire" iar pentru reclamant prin certificatul de

moștenitor nr. 169 din 10 octombrie 2005 eliberat de BNPA L.L. și E.C. s-a

recunoscut calitatea de moștenitor legal față de defunctul M.H. fost proprietar

al imobilului. Reclamantul este singurul moștenitor care a formulat notificare

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru obținerea de măsuri

reparatorii situație în care cotele celorlalți moștenitori îi profită.

Împotriva

acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Recurentul-pârât

reia criticile formulate în apel. Se susține că reclamantul nu a depus toate

actele necesare în dovedirea dreptului pretins odată cu notificarea. Nu a

completat dosarul în perioadele acordate de lege prin prelungirea termenului de

depunere a notificărilor.

Instanțele de fond și

de apel erau obligate să verifice temeinicia dispoziției pe baza actelor depuse

la dosarul care a stat la baza emiterii ei.

Recursul nu este

fondat și va fi respins ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(l) pct. 1 C. proc. civ.

Sub un prim

aspect se reține că art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art.22)

dispune că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate/.../în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate/.../ pot fi depuse până la

data soluționării notificării".

Dispozițiile cuprinse

în lege nu interzic însă ca după formularea cererii de chemare în judecata și

ulterior pe tot parcursul judecății reclamantul să poată dovedi dreptul pretins

cu orice mijloc de probă permis de dispozițiile procedurale. Astfel,

înscrisurile depuse ulterior soluționării notificării devin probe utile cauzei,

instanța urmând să le aibă în vedere la soluționarea pricinii.

De asemenea, art. 23

(fost 22) din Legea nr. 10/2001 nu caracterizează expres termenul de depunere a

actelor ca fiind un termen de decădere, această împrejurare fiind în consecință

un argument în plus pentru ca reclamantul să fie îndreptățit să se folosească

de înscrisuri sau orice alt mijloc de probă cu ocazia soluționării acțiunii

sale.

Așa fiind, critica

privind obligativitatea reclamantului în a depune toate actele necesare odată

cu notificarea sau în perioadele de prelungire a termenului de depunere a

notificării va fi respinsă ca nefondată.

Și critica potrivit

căreia instanțele de fond și de apel erau obligate să verifice temeinicia

dispoziției pe baza actelor depuse la dosarul care a stat la baza emiterii ei

va fi respinsă.

Atât instanța de fond

cât și instanța de apel au fost ținute de respectarea normelor de procedură

civilă în sensul de a avea în vedere întregul material probator, atât actele

depuse ca anexă la notificare cât și probele noi administrate.

Rațiunea caracterului

profund reparator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este aceea de a fi

soluționate cererile persoanelor îndreptățite și nu de a limita posibilitatea

acestora de a beneficia de reparația contra preluărilor abuzive a unor imobile

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Reclamantul a dovedit

pe deplin calitatea de persoană îndreptățită prin certificatul de moștenitor

nr. 169 din 10 octombrie 2005 eliberat de B.N.P. A.L.L. și E.C.

Pentru considerentele ce preced recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr.559 A din 18

octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 27 martie 2007.