ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2689/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., Constată că prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 14 octombrie 2005 la Tribunalul București și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamantul N.O. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București arătând că în mod nejustificat aceasta i-a respins notificarea privitoare la imobilul demolat situat în București deoarece nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită. În motivare a arătat că imobilul 1-a dobândit prin moștenire de la fratele său decedat și că pârâta nu i-a cerut să dovedească calitatea de moștenitor și că completeze actele depuse anexă la notificare în acest sens respingând însă notificarea.

În dovedirea calității sale de moștenitor reclamantul a anexat certificatul de calitate de moștenitor nr. 169 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați L.L., E.C. la data de 10 octombrie 2005. Prin sentința civilă nr. 497 din 10 aprilie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr.4600 din 26 septembrie 2005 emisă de pârâtă și a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită corespunzător cotei de ⅓ stabilită prin certificatul de moștenitor nr.169 din 10 octombrie 2005 eliberat de B.N.P. A.L.L. și E.C. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că imobilul a fost proprietatea tatălui reclamantului, care 1-a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 11750 din 6 mai 1933,fiind moștenit la decesul acestuia de soția supraviețuitoare și de fratele reclamantului M.H., care, ulterior, la decesul mamei, a moștenit întregul imobil.

Prin testament autentificat la data de 13 iulie 1994 la fostul Notariat de Stat al sectorului 6 București M.H. 1-a instituit pe fratele său reclamantul N.O. legatar particular. Imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului în anul 1974. Împotriva acestei hotărâri pârâta, respectiv Municipiul București prin primar general și reclamantul au formulat apel. În apelul pârâtei se susține că reclamantul nu a făcut dovada de persoană îndreptățită deoarece nu a depus certificatul de moștenitor în termenul stabilit de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Instanța era investită doar cu verificarea temeiniciei dispoziției. În apelul său reclamantul critică hotărârea pentru că instanța a constatat calitatea de persoană îndreptățită doar pentru cota de ⅓ din imobil, deși ceilalți doi moștenitori nu au formulat notificare pentru acesta.

Prin decizia nr. 559 A din 18 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința în sensul că a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul imobil. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență cu privire la apelul pârâtului că numai termenul de depunere a notificării este un termen de decădere. Termenul de depunere a actelor doveditoare este un termen de recomandare. Instanța de fond în mod corect a avut în vedere probele noi administrate cât și actele anexă la notificare.

Cu privire la apelul reclamantului instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (14) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată de Legea nr. 247/2005 „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire" iar pentru reclamant prin certificatul de moștenitor nr. 169 din 10 octombrie 2005 eliberat de BNPA L.L. și E.C. s-a recunoscut calitatea de moștenitor legal față de defunctul M.H. fost proprietar al imobilului. Reclamantul este singurul moștenitor care a formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru obținerea de măsuri reparatorii situație în care cotele celorlalți moștenitori îi profită.

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât reia criticile formulate în apel. Se susține că reclamantul nu a depus toate actele necesare în dovedirea dreptului pretins odată cu notificarea. Nu a completat dosarul în perioadele acordate de lege prin prelungirea termenului de depunere a notificărilor. Instanțele de fond și de apel erau obligate să verifice temeinicia dispoziției pe baza actelor depuse la dosarul care a stat la baza emiterii ei. Recursul nu este fondat și va fi respins ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (l) pct. 1 C. proc. civ.

Sub un prim aspect se reține că art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art.22) dispune că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate/.../în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate/.../ pot fi depuse până la data soluționării notificării". Dispozițiile cuprinse în lege nu interzic însă ca după formularea cererii de chemare în judecata și ulterior pe tot parcursul judecății reclamantul să poată dovedi dreptul pretins cu orice mijloc de probă permis de dispozițiile procedurale. Astfel, înscrisurile depuse ulterior soluționării notificării devin probe utile cauzei, instanța urmând să le aibă în vedere la soluționarea pricinii.

De asemenea, art. 23 (fost 22) din Legea nr. 10/2001 nu caracterizează expres termenul de depunere a actelor ca fiind un termen de decădere, această împrejurare fiind în consecință un argument în plus pentru ca reclamantul să fie îndreptățit să se folosească de înscrisuri sau orice alt mijloc de probă cu ocazia soluționării acțiunii sale. Așa fiind, critica privind obligativitatea reclamantului în a depune toate actele necesare odată cu notificarea sau în perioadele de prelungire a termenului de depunere a notificării va fi respinsă ca nefondată. Și critica potrivit căreia instanțele de fond și de apel erau obligate să verifice temeinicia dispoziției pe baza actelor depuse la dosarul care a stat la baza emiterii ei va fi respinsă.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel au fost ținute de respectarea normelor de procedură civilă în sensul de a avea în vedere întregul material probator, atât actele depuse ca anexă la notificare cât și probele noi administrate. Rațiunea caracterului profund reparator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este aceea de a fi soluționate cererile persoanelor îndreptățite și nu de a limita posibilitatea acestora de a beneficia de reparația contra preluărilor abuzive a unor imobile în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Reclamantul a dovedit pe deplin calitatea de persoană îndreptățită prin certificatul de moștenitor nr. 169 din 10 octombrie 2005 eliberat de B.N.P. A.L.L. și E.C. Pentru considerentele ce preced recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr.559 A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 27 martie 2007.