ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 716 din 1 iulie 2005

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată de

reclamantul D.D.F. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București

împotriva dispoziției nr. 3597 din 15 decembrie 2004 emisă de pârâtă.

În

considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția contestată s-a

respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 580

mp situat în București, expropriat în baza Decretului nr. 129/1989, formulată

de petenții D.M., D.C., D.M., G.L., D.D.F. și S.L. cu motivarea că

notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de

persoane îndreptățite.

Prin probele administrate în cauză

reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi.

înscrierea petenților ca moștenitori

ai

defuncților D.M. și D.Ș. în anexa la Decretul nr.

129/1989, la poziția

29, nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamantul D.D.F.

Prin

decizia nr. 138 din 10 aprilie 2006 Curtea de Apel București, secția a

IV-

a civilă, a admis apelul,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea fondului la același

tribunal, reținând că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001

republicată, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului

de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive. In speță, din Decretul nr. 129/1989 rezultă

aspecte în dovada dreptului de proprietate pe care instanța de fond nu Ie-a

analizat.

Rejudecând cauza pe fond, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1540 din 5 decembrie 2006 a

admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3597 din 15 decembrie 2004 emisă de

pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție.

Instanța a reținut că în dovedirea

dreptului de proprietate și a calității de moștenitor au fost depuse la dosar

actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 9470 din 9 mai 1931 de Tribunalul

Ilfov și mai multe certificate de moștenitor.

Prin actul de partaj voluntar din anul 1931,

moștenitorii defunctului I.S., adică descendenții M.S. și A.C.D. au împărțit

imobilul în litigiu.

În urma decesului numitei D.A. conform

certificatului

de moștenitor nr. 86/1964

emis de Notariatul de Stat al Raionului Lenin, au

fost declarați

moștenitori soțul supraviețuitor C.D. și descendenții D.M., D.I., D.Ș. și A.L..

După decesul lui C.D., potrivit certificatului de moștenitor nr. 52 din 15

ianuarie 1968 emis de Notariatul de Stat al Raionului Lenin cei patru

descendenți culeg toată moștenirea.

După decesul lui D.Ș. s-a emis certificatul de

moștenitor

nr. 197 din 22 iulie 1977 de

către Notariatul de Stat al Sectorului 6 prin care cota

de ¼ din

imobilul în litigiu este culeasă de frații săi D.M., D.I. și G.L.

De pe urma defunctului D.I. au rămas ca

moștenitori soția

D.G. și fiicele S.L. și D.M.,

conform

certificatului de moștenitor nr. 418 din 30 aprilie 1986. După

decesul soției

supraviețuitoare D.G., la 2

noiembrie 1988, fiicele S.L. și

D.M. culeg , în cote egale, succesiunea,

conform certificatului de moștenitor nr. 1273 din 26 septembrie 1990 emis de

Notariatul de Stat al sectorului 6.

Fiul D.M. a decedat la 12 mai 1987, iar

moștenitorii acestuia sunt soția D.M. și cei doi fii D.D.F. și D.C., conform

certificatului de moștenitor nr. 388/1988 eliberat de Notariatul de Stat al

Sectorului 5.

În concluzie, moștenitorii fostei

proprietare, respectiv G.L., S.L., D.M., D.M., D.D.F. și D.C. au formulat

notificarea în baza Legii 10/2001, dovedind cu înscrisurile depuse la dosar și

arătate anterior, atât calitatea de proprietar a autorului cât și calitatea de

moștenitori legali.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul Municipiul București prin Primarul General susținând că actele

doveditoare ale calității de persoană îndreptățită puteau fi depuse odată cu

notificarea sau ulterior, conform dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001. În

speță, reclamantul a depus aceste acte abia pe parcursul soluționării apelului,

iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere doar înscrisurile depuse la

dosarul administrativ.

Prin decizia nr. 403 din 4 iunie 2007

Curtea de Apel București, secția a

IV-

civilă, a respins ca

nefondat apelul reținând că în situația în care în

cursul procesului se depun acte noi, dispoziția contestată trebuie

cenzurată

și cu luarea în considerare a acestor acte, pentru o justă și

echitabilă soluționare a cererii, în acord atât cu normele interne, cât și cu

cele europene.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că actele doveditoare ale calității de

moștenitor și ale dreptului de proprietate trebuiau depuse odată cu notificarea

sau în termenul legal de maxim 18 luni de la data depunerii notificării.

Recursul nu

este fondat.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr.

247/2005

prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot

depune

până la data soluționării notificării.

Potrivit

acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are

obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data

emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la

care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează

posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.

26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în

etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de

a soluționa pricina doar pe

baza

înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca

efect

îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a

dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În speță, dovada dreptului de

proprietate a fost făcută de către reclamant care a depus la filele nr. 14-15

ale dosarului de apel, din primul ciclu procesual, copia actului de partaj

voluntar autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. 9470 din 9 mai 1931, prin

care autorii notificatorilor și-au partajat imobilul în litigiu. De asemenea,

la filele 25-28, 144 și 145 ale dosarului de fond, tot din primul ciclu

procesual, au fost depuse copiile certificatelor de moștenitor menționate în

considerentele deciziei recurate, cu care s-a

dovedit calitatea de descendenți a notificatorilor (fiică și nepoți de

fii) față de proprietara inițială a imobilului. Ca atare, în mod corect, prin

decizia atacată a fost păstrată sentința pronunțată în fond cu luarea în

considerare a acestor înscrisuri.

Față de cele ce preced, recursul

pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 403

din 4 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.