ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5996/2007

Deliberând asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, reține

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 628 din 3 mai 2006, Tribunalul București,

secția a III a civilă, a admis contestația formulată de reclamatul N.O.

împotriva deciziei nr. 4524 din 8 septembrie 2005, emisă de pârâta Primăria

municipiului București în aplicarea Legii nr. 10/2001, a anulat decizia atacată

și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 235,30 mp, situat în

București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut

dovada că este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii pentru o cotă de

7/16, reprezentând 235,30 mp din totalul suprafeței de teren solicitate de

537,85 mp, iar nu doar a unei cote de 5/16, cum greșit a avut în vedere pârâta

la soluționarea notificării de restituire, ignorând certificatul de calitate de

moștenitor nr. 169 din 10 octombrie 2005, care atesta dreptul reclamantului

pentru încă o cotă de 1/8 din imobilul solicitat.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel ambele părți.

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr.

111 din 22 februarie 2007, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de

573,85 mp, situat în București, cu menținerea celorlalte dispoziții ale

sentinței și a respins apelul pârâtei ca nefondat, pentru următoarele motive:

Imobilul litigios a aparținut autorilor reclamantului, soții M.N. și

M.M.

Defunctul M.N. a fost moștenit de soția supraviețuitoare și fiul M.H.,

iar acesta din urmă a fost moștenit, la rândul său, de N.O., M.M. și M.V.,

reprezentată după deces de M.D.

Defuncta M.M. a fost moștenită de M.V. și N.O.

Ca urmare a succesiunilor menționate, reclamantul N.O. are un drept de

coproprietate de 7/16, restul revenind celorlalți comoștenitori, dar cum numai

reclamantul a îndeplinit formalitățile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru

valorificarea dreptului la restituire, el are dreptul la măsuri reparatorii

pentru întreg imobilul, beneficiind și de cotele celorlalți comoștenitori,

conform art. 4 din Legea nr. l0/2001.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul

Municipiul București, care a criticat-o ca fiind rezultatul interpretării

greșite a dispozițiilor art. 21-23 Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că prin dispoziția

contestată în litigiul pendinte s-au acordat în mod corect reclamantului măsuri

reparatorii prin echivalent numai pentru o suprafață de 167,81 mp din totalul

suprafeței solicitate de 537,85 mp, întrucât numai pentru această suprafață reclamantul

și-a dovedit dreptul de proprietate în etapa administrativă de soluționare a

notificării.

Faptul că reclamantul a depus în etapa jurisdicțională a contestației un

act suplimentar în dovedirea dreptului său de moștenire asupra întregului teren

solicitat prin notificare, respectiv certificatul de moștenitor nr. 169 din 10

octombrie 2005, nu îndreptățea instanțele să anuleze dispoziția administrativă

pe temeiul acestui act; având în vedere dispozițiile art. 21-23 din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, care obligă unitatea deținătoare

să se pronunțe asupra notificării de restituire pe baza actelor doveditoare

depuse de persoanele îndreptățite până la soluționarea notificării, instanța de

judecată trebuia să analizeze legalitatea dispoziției administrative de

restituire exclusiv prin raportare la actele prezentate Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001, iar nu și prin raportare la acte noi depuse direct

în etapa jurisdicțională a contestației.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005, persoana îndreptățită la restituire trebuie să anexeze la

notificarea formulată în condițiile art. 22 din aceeași lege actele doveditoare

ale dreptului de proprietate și, după caz, actele doveditoare ale calității de

moștenitor, având, însă, posibilitatea să depună aceste acte până la data

soluționării notificării.

Termenul limită prevăzut de art. 23 pentru depunerea actelor

doveditoare, data soluționării notificării, este, însă, exclusiv aplicabil

pentru etapa administrativă de soluționare a cererilor de restituire în natură

sau în echivalent a imobilelor ce intră în domeniul de reglementare al Legii

nr. 10/2001, etapă a cărei finalizare este marcată, conform art. 21 din lege, de

emiterea unei decizii/dispoziții motivate a organelor de conducere ale unității

deținătoare a imobilului solicitat.

În absența unei reglementări distincte în legea specială, etapa

jurisdicțională a contestației, în cadrul căreia se realizează de către instanța

de judecată controlul legalității și temeiniciei deciziei/dispoziției

administrative, urmează, sub aspectul probațiunii, regulile procesual-civile de

drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă.

Prin urmare, nedepunerea de către titularul notificării a tuturor

actelor doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat

și, după caz, a actelor doveditoare privind calitatea sa de moștenitor, până la

data soluționării notificării prin decizie/dispoziție administrativă, atrage doar

pronunțarea deciziei/dispoziției administrative pe baza actelor depuse în fața

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, neavând nici o consecință asupra

regulilor probațiunii din etapa jurisdicțională a contestației; în etapa

jurisdicțională a contestației, titularul notificării poate complini lipsa

actelor doveditoare din etapa administrativă, după regulile procesual-civile ce

guvernează probațiunea în procesul civil.

Teza susținută de recurent, aceea că, în etapa jurisdicțională a

contestației, titularul notificării nu poate administra probe noi în dovedirea

dreptului de proprietate sau, după caz, a calității de moștenitor, instanța

fiind obligată să verifice legalitatea și temeinicia dispoziției administrative

contestate exclusiv prin raportare la actele prezentate Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001, nu poate fi acceptată, deoarece se întemeiază pe

un text de lege, art. 23 din Legea nr. 10/2001, a cărui aplicabilitate este

strict limitată la etapa administrativă de soluționare a notificării de

restituire.

Pe de altă parte, acceptarea unei asemenea teze ar lipsi practic de

conținut etapa jurisdicțională a contestației, de esența căreia este caracterul

contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părților de

a formula în fața instanței apărări și de a administra probe în dovedirea

acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecății;

întrucât administrarea probatoriului constituie elementul esențial al

judecății, a nu da posibilitatea părții ce formulează contestație împotriva

dispoziției administrative prin care s-a soluționat notificarea de restituire

să administreze probe noi față de cele administrate în etapa administrativă, pe

baza cărora instanța să-și întemeieze soluția, ar echivala în fapt cu o judecată

formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așa fiind, în mod corect instanțele de fond și apel și-au întemeiat

soluțiile pe întregul material probator administrat în cauză de reclamant, care

include și certificatul de calitate de moștenitor nr. 169/2005 neprezentat în

etapa administrativă de soluționare a notificării; procedând în acest fel,

instanțele anterioare nu au încălcat dispozițiile legale invocate de recurent,

art. 23 din Legea nr. 10/2001, a căror aplicabilitate este limitată la etapa

administrativă de soluționare a notificării de acordare a măsurilor

reparatorii, ci au dat eficiență regulilor procesual-civile de drept comun

aplicabile etapei jurisdicționale a contestației.

Pe cale de consecință, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. nu este operant în speță, astfel că recursul pârâtului apare ca

nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin

primarul general, împotriva deciziei civile nr. 111 din 22 februarie 2007 a

Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă, în contradictoriu cu

intimatul-reclamant N.O.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 septembrie 2007.