ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 11 martie 2010,
reclamanții O.E., A.M., D.F., O.M., O.G.G., O.E.F., O.G.S., I.P. și O.A. au
solicitat obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primarul General -
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, să soluționeze Notificarea nr. 929
din 9 august 2001 înregistrată la pârât sub nr. 10943 din 10 august 2001, la
care a fost conexat Dosarul nr. 20244 din 5 octombrie 2001, înregistrat inițial
la Prefectura Municipiului București și care avea ca obiect soluționarea Notificării
nr. 165 din 2 iulie 2001, în sensul obligării pârâtului la acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. P.I.C.,
sectorul 2, compus din teren în suprafață de 1.171,94 mp, proprietatea autoarei
lor, O.T., în cuantumul valoric ce a fost stabilit prin expertiză tehnică de
specialitate potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Prin cerere
modificatoare, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului să transmită, de
urgență, dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 în scopul remedierii
unor aspecte de nelegalitate legate de depunerea cărților de identitate pentru
trei dintre reclamanți, către Instituția Prefectului conform dispozițiilor art.
16, alin. (2
1
) din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificată
prin O.U.G. nr. 81/2007.
În motivare, s-a
arătat că Instituția Prefectului Municipiului București prin adresa din 11
februarie 2009 le-a comunicat faptul că pentru remedierea unor aspecte de
nelegalitate, dosarul a fost trimis, din nou, la Primăria Municipiului
București. Aspectele de nelegalitate sesizate de această instituție erau, de
altfel, cauzate tocmai de neoperativitatea în soluționarea notificărilor, în
sensul că unele din cărțile de identitate sau buletinele de identitate
expiraseră. Au arătat că au îndeplinit și această nouă cerință, depunând prin
adresa înregistrată sub nr. x din 26 februarie 2009 înscrisurile solicitate,
nemaiexistând vreun motiv de netrimitere a dosarului către Instituția
Prefectului în vederea acordării avizului de legalitate. Cum însă, de la
momentul completării și a acestui ultim aspect de nelegalitate au trecut mai
bine de 9 luni, au considerat că formularea unei acțiuni în obligarea de a face
a pârâtului este oportună și poate grăbi și așa un dosar foarte vechi.
În ședința publică de
la 25 noiembrie 2009, reclamanții au precizat că solicită înaintarea
dispoziției rectificate către C.C.S.D.
Prin Sentința civilă
nr. 1253 din 6 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a
admis acțiunea precizată și a fost obligat pârâtul să înainteze Dispoziția din
9 octombrie 2007 privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin
echivalent la C.C.S.D.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat, în
temeiul Legii nr. 10/2001, notificările nr. 165/2001 și 929/2001 prin care au
solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de
1.171,94 mp situată în str. C., sector 2, notificări conexate și soluționate
prin dispoziția din 23 ianuarie 2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.171,94 mp.
Ulterior, s-a dispus
de către C.C.S.D. restituirea dosarului la Primăria Municipiului București
pentru rectificarea unei neconcordanțe între suprafața solicitată prin
notificare și cea menționată în dispoziția din 23 ianuarie 2006.
În consecință, a fost
emisă o nouă dispoziție, din 9 octombrie 2007, prin care a fost modificat art.
2 al dispoziției nr. 5163/2006 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri
reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1.161,26 mp.
S-a mai reținut
faptul că, urmare a exercitării controlului de legalitate de către Instituția
Prefectului, dosarul a fost restituit Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001,
aspectele de nelegalitate sesizate de această instituție vizând expirarea
valabilității unora dintre actele de identitate ale notificatorilor,
apreciindu-se necesar a fi completată dispoziția cu identificarea
notificatorilor cu acte de identitate valabile.
A constatat instanța
că, fată de această nouă solicitare, reclamanții au transmis, cu adresa
înregistrată sub nr. 809487/26 februarie 2009, înscrisurile solicitate, dată de
la care dosarul administrativ a rămas practic în nelucrare în pofida
demersurilor reclamanților.
De asemenea, din
culpa unității notificate soluționarea cauzei a fost tergiversată în mod
nejustificat, prin transmiterea înscrisurilor solicitate după 9 luni de la data
solicitării transmise de tribunal, precum și lipsa oricărui răspuns cu privire
la stadiul soluționării dosarului în urma celei de a doua restituiri de către
Instituția Prefectului.
Față de cele
reținute, tribunalul a constatat că reclamanților le este afectată însăși
substanța dreptului la reparație, față de împrejurarea că, cel puțin de la
emiterea Dispoziției din 9 octombrie 2007, prin care a fost rectificată eroarea
materială cu privire la suprafața terenului, autoritățile nu au efectuat nici
un demers care să asigure realizarea efectivă, conform procedurii stabilite de
lege și într-un termen rezonabil, a dreptului recunoscut acestora prin decizia
sus-menționată.
Totodată, în pofida
faptului că durata excesivă a procedurii administrative constituie ea însăși o
cauză care a condus la expirarea valabilității actelor de identitate ale unora
dintre notificatori, iar reclamanții au procedat, cu bună-credință, la
complinirea și acestor din urmă aspecte, prin depunerea înscrisurilor încă de
la data de 26 februarie 2009, totuși, nici până la data pronunțării prezentei
hotărâri nu s-a făcut dovada îndeplinirii de către instituția notificată a
obligației de a finaliza procedura administrativă, al cărui termen legal a fost
cu mult depășit.
Drept consecință,
constatând că în cauză nu mai subzistă nici un motiv legal pentru modificarea
dispoziției din 9 octombrie 2007, conținând propunerea de acordare de măsuri
reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.161,26 mp situat
în Str. C., sector 2, reținând și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,
în lumina Deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție și dispozițiilor art. 6, parag. 1 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, tribunalul a apreciat că
acțiunea, așa cum a fost modificată, este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri,
a declarat apel pârâtul.
Prin Decizia nr. 69A
din 9 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de
pârât.
În motivarea soluției
sale, instanța de apel a reținut că potrivit art. 16 alin. (2
1
) din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "Dispozițiile autorităților
administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul
prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând
avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării
controlului de legalitate de către acesta".
În speță, Instituția
Prefectului a exercitat deja controlul de legalitate în privința celei de-a
doua dispoziții emise în favoarea reclamanților, după restituirea dosarului de
către C.C.S.D., iar singurele aspecte de nelegalitate au vizat expirarea
actelor de identitate ale unora dintre persoanele îndreptățite.
În consecință, efectuarea unui nou control de
legalitate după complinirea aspectelor sesizate, ar fi lipsit de utilitate, în
condițiile în care situația de fapt și de drept a rămas neschimbată. Aceasta ar
fi o măsură care nu ar face decât să prelungească nejustificat înaintarea
dosarului către C.C.S.D., mai ales că, deși înscrisurile au fost transmise de
reclamanți în februarie 2009, dosarul nu a ajuns la autoritatea competentă
pentru acordarea despăgubirilor.
Instituirea acestei
proceduri pentru dispozițiile autorităților administrației publice locale nu
poate avea ca efect tergiversarea procedurii administrative prin efectuarea
unor controale repetate de legalitate, deoarece dreptul intimaților ar fi
afectat în substanța lui, iar întârzierea acestor proceduri este de natură să
producă acestora un prejudiciu distinct, cu atât mai mult cu cât intimații au
fost nevoiți să apeleze la instanțele de judecată și pentru soluționarea
notificărilor.
Chiar dacă dosarul va
fi înaintat Comisiei Centrale direct de autoritatea administrației publice
centrale, dreptul de a exercita controlul de legalitate nu este afectat, avizul
de legalitate poate fi emis și înaintat acestei comisii.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General
care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au formulat
următoarele critici:
Instanța nu poate
acorda mai mult decât ar fi putut face entitatea învestită cu soluționarea
notificării și nu poate ignora dispozițiile obligatorii ale Deciziei 52/2007
pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ulterior
Deciziei XX/2007, de asemenea în recurs în interesul legii.
În același sens sunt
și dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora, A.N.R.P. va emite un titlu
de conversie și/sau un titlu de plată, în baza deciziilor emise de Comisia
Centrală și a opțiunilor persoanei îndreptățite.
Recurentul susține că
instanța nu îl poate obliga să înainteze dispoziția prin care a soluționat
notificările reclamanților direct C.C.S.D., deoarece o astfel de soluție ar
priva instituția prefectului de exercitarea controlului de legalitate, în baza
dispozițiilor art. 16 alin. (2) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a
celor din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Solicită admiterea
recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului
pârâtului, iar pe fond, respingerea acțiunii.
Verificând
legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru
următoarele considerente:
Pentru a pronunța
hotărârile anterioare, instanțele de fond și apel au avut în vedere aceeași
situație de fapt, necontestată de niciuna dintre părțile litigante, constând în
aceea că reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificările
nr. 165/2001 și 929/2001, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri
bănești pentru suprafața de teren de 1.171,94 mp situată în str. C., sector 2,
notificări conexate și soluționate prin dispoziția din 23 ianuarie 2006, prin
care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul
în suprafață de 1.171,94 mp.
Ulterior, s-a dispus
de către C.C.S.D. restituirea dosarului la Primăria Municipiului București
pentru rectificarea unei neconcordanțe între suprafața solicitată prin
notificare și cea menționată în dispoziția din 23 ianuarie 2006.
În consecință, a fost
emisă o nouă dispoziție, din 9 octombrie 2007, prin care a fost modificat art.
2 al dispoziției nr. 5163/2006 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri
reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1.161,26 mp.
S-a mai reținut
faptul că, urmare a exercitării controlului de legalitate de către Instituția
Prefectului, dosarul a fost restituit Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001,
aspectele de nelegalitate sesizate de această instituție vizând expirarea
valabilității unora dintre actele de identitate ale notificatorilor,
apreciindu-se necesar a fi completată dispoziția cu identificarea notificatorilor
cu acte de identitate valabile.
Față de această nouă
solicitare, reclamanții au transmis înscrisurile solicitate, cu adresa
înregistrată sub nr. 809487/26 februarie 2009.
Recurentul contestă
obligarea sa de a înainta dispoziția, prin a soluționat notificările
reclamanților, direct C.C.S.D., întrucât consideră că această soluție privează
instituția prefectului de exercitarea controlului de legalitate, fiind în
contradicție cu dispozițiile art. 16 alin. (1) al Titlului VII din Legea nr.
247/2005.
Contrar susținerilor
recurentului, dispozițiile art. 16 alin. (2) al Titlului VII din Legea nr.
247/2005 au fost aplicate corect de instanțe.
Potrivit acestui
text, "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi
centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de
prefect către S.C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate
al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de
către acesta".
În speță, instituția
prefectului a exercitat controlul de legalitate, singurele aspecte de
nelegalitate sesizate de această instituție vizând expirarea valabilității
unora dintre actele de identitate ale notificatorilor, fapt ce a fost remediat
de reclamanți, prin depunerea înscrisurilor solicitate la data de 26 februarie
2009.
În aceste condiții,
solicitarea recurentului de a trimite din nou dosarul instituției prefectului,
în condițiile în care situația de fapt și de drept a rămas neschimbată, este
nefondată și ar constitui o măsură care ar tergiversa nejustificat înaintarea
dosarului către C.C.S.D., cu atât mai mult cu cât, deși înscrisurile au fost
transmise de reclamanți în februarie 2009, dosarul nu a ajuns la autoritatea
competentă pentru acordarea despăgubirilor.
Punerea în executare
de către reclamanți a deciziei administrative, cu respectarea procedurii
prevăzută de legea specială, nu poate reprezenta o sarcină disproporționată și
excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art.
1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Statul trebuie să
garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate realizarea efectivă și
rapidă a dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba de o restituire în
natură sau de acordarea unei despăgubiri, conform principiului supremației
dreptului și al legalității protecției drepturilor patrimoniale, enunțate în
art. 1 din Protocolul nr. 1.
Decizia nr. 52/2007
pronunțată în recurs în interesul legii, invocată de recurent, nu prezintă
relevanță, întrucât aceasta vizează aplicarea dispozițiilor art. 16 din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005 dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a
acestei legi, cum este și cazul în speță.
Or, tocmai aceste
dispoziții legale au stat la baza admiterii acțiunii reclamanților.
În raport de
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire
la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în
cauză.
În conformitate cu
dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat să
plătească intimaților - reclamanți 1500 RON cheltuieli de judecată în recurs,
reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul
General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 împotriva Deciziei nr. 69
din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru
cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligă pe recurentul -
pârât să plătească intimaților reclamanți suma de 1500 RON cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 mai 2012.
Procesat de GGC - AA