ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6221/2011

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ

și fiscal

,

la data de 26 mai 2008, reclamantul Prefectul Municipiului București l-a chemat

în judecată pe Primarul General al Municipiului București solicitând anularea

Dispoziției nr. 9140 din 23 noiembrie 2007 emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii

reclamantul a susținut că, prin dispoziția atacată, Primarul Municipiului

București a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de

261 mp, situată în București, deși persoanelor îndreptățite le-a fost

restituită în natură întreaga suprafață de teren de 530,59 mp, situată la

aceeași adresă, prin Dispoziția nr. 1135 din 8 august 1997.

Secția contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului București și-a declinat competența de

soluționare a cauzei către secția civilă a aceleiași instanțe, prin încheierea

din 27 iunie 2008

.

Prin sentința nr. 1889

din 17 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă

a respins acțiunea

reclamantului, cu motivarea că persoanele îndreptățite nu au beneficiat de

restituirea în natură a întregii suprafețe de teren la care aveau dreptul,

deoarece aceasta este în parte ocupată de o construcție ce aparține unui terț.

Apelul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 379 din 4

iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

. Instanța de apel a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, pentru

completarea cadrului procesual subiectiv prin introducerea în proces a

persoanelor îndreptățite A.M.O.I., A. (fostă D.) E., A.E. și V.C.L.

Rejudecând în fond

după casare, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a pronunțat sentința nr.

265 din 24 februarie 2010

,

prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Prefectul

Municipiului București.

Instanța a reținut că

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a imobilului

situat la adresa susmenționată către moștenitorii fostului proprietar. În

executarea acestei hotărâri judecătorești s-a emis de către Primarul General al

Municipiului București Dispoziția nr. 1135 din 08 august 1997, însă cu ocazia

punerii în executare a acestei dispoziții s-a constatat că o parte din terenul

restituit este ocupat de o construcție edificată în anul 1956, proprietatea

unor persoane particulare. În aceste condiții s-a emis dispoziția contestată,

prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul

care nu poate fi restituit în natură. Instanța a apreciat că prin emiterea

celei de-a doua dispoziții nu se încalcă prevederile Legii nr. 10/2001, aceasta

fiind singura soluție de natură a respecta dreptul de proprietate recunoscut

prin hotărârea judecătorească anterioară.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul

, susținând că nu este admisibilă existența

concomitentă a două acte administrative pe numele acelorași titulari, unul prin

care se restituie în natură suprafața de 530,59 mp de teren și altul prin care

se acordă măsuri reparatorii pentru 261 mp teren situat la aceeași adresă.

Apelantul a invocat și nerespectarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,

în sensul că nu există acte doveditoare din care să rezulte situația juridică a

imobilului, acesta nu apare ca fiind naționalizat, iar din adresa nr. 7164 din 29

februarie 2008 rezultă că „terenul viran a fost alipit cu imobilul din str. Pompiliu

Eliade”.

Prin decizia civilă nr.

643/A din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a

respins ca nefondat apelul reclamantului

.

Instanța de apel a

reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat, acest aspect fiind lămurit în

motivarea sentinței civile nr. 7408 din 5 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București. În favoarea acelorași persoane îndreptățite s-a

pronunțat și sentința civilă nr. 7709 din 12 iunie 1997 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, irevocabilă, prin care le-a fost restituit în natură

imobilul situat în București, str. Pompiliu Eliade, compus din teren în

suprafață de 302 mp și construcție. În baza celor două hotărâri judecătorești

irevocabile, pârâților persoane fizice li s-a recunoscut dreptul la restituire

în natură pentru suprafața totală de teren de 832,59 mp.

Executarea sentințelor

irevocabile a fost realizată numai parțial, respectiv, din suprafața de teren

de 530,59 mp situată în str. Pompiliu Eliade, nu s-a putut restitui efectiv

decât circa 200 mp, restul terenului fiind ocupat, astfel cum reiese din

procesul verbal din 27 octombrie 1997 (fila 102 dosar fond). Pentru suprafața

de 261 mp teren care nu a putut fi restituită în natură, situată în str. Pompiliu

Eliade, persoanele îndreptățite urmează să primească despăgubiri conform

dispoziției nr. 9140 din 23 noiembrie 2007, contestată de Prefectul

Municipiului București.

Instanța de apel a

considerat că nu există două decizii administrative de restituire a aceluiași

teren (în natură, apoi prin echivalent), dispoziția nr. 1135/1997 fiind un act de

punere în executare a sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 1

București. Instanța a mai reținut, față de situația de fapt menționată, că

emiterea celei de-a doua dispoziții este pe deplin legală, deoarece potrivit art.

1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat și

nerestituite se restituie în natură sau în echivalent (astfel cum s-a întâmplat

în speță prin emiterea deciziei contestate) în condițiile prezentei legi (adică

în baza Legii nr. 10/2001).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamantul Prefectul Municipiului București.

Recurentul invocă

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia arată că este inadmisibilă existența concomitentă a două acte

administrative pe numele acelorași titulari, pentru același imobil. Recurentul

mai susține că, în urma controlului de legalitate a dispoziției contestate a

observat că nu au fost respectate prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001,

deoarece la dosarul administrativ nu există acte privind situația juridică a

imobilului.

Prin întâmpinare,

intimații A.M.O.I., A. (fostă D.) E., A.E. (decedată la 19 aprilie 2011) și V.C.L.

au solicitat respingerea recursului ca nefondat, emiterea dispoziției

contestate fiind justificată de imposibilitatea restituirii în natură a

terenului, deși în acest sens s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține

următoarele

:

Dispoziția nr. 1135

din 08 august 1997 emisă de Primarul General al Municipiului București

reprezintă un act de executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin

care s-a admis acțiunea în revendicare a imobilului preluat de stat în mod

abuziv, formulată pe calea dreptului comun înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 și în baza căreia Consiliul General al Municipiului București

a fost obligat să predea intimaților persoane fizice din prezenta cauză, în

deplină proprietate și posesie, imobilul teren în suprafață de 530,59 mp situat

în str. Pompiliu Eliade, Sector 1.

În consecință,

dispoziția menționată nu reprezintă un titlu de proprietate (această calitate

fiind recunoscută prin art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 exclusiv

dispozițiilor de restituire în natură emise în temeiul acestei legi speciale),

așa încât nu se poate susține că intimații persoane fizice ar deține

concomitent, pentru același imobil, o dispoziție de restituire în natură, cu

valoare de titlu de proprietate și o dispoziție de restituire în echivalent.

Fiind un simplu act

prin care debitorul obligației de predare a înțeles să-și execute obligația

stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească, acesta produce efecte în

limitele în care predarea s-a făcut în mod efectiv, neavând nicio eficiență în

privința terenului pe care debitorul nu-l mai deținea la momentul executării și

pe care nu l-a putut preda.

Imposibilitatea

predării efective în natură a unei suprafețe din terenul revendicat a făcut ca,

la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul respectiv, nerestituit,

să intre sub incidența acestei legi speciale.

Caracterul abuziv al

preluării terenului de către stat s-a stabilit în cadrul procesului de

revendicare, în hotărârea judecătorească pronunțată reținându-se, ca situație

de fapt, că terenul este deținut de pârâtul Municipiul București, care nu a

putut face dovada titlului de proprietate al statului.

În consecință,

susținerea recurentului, în sensul că nu s-a făcut dovada naționalizării, nu

este relevantă și nu poate justifica anularea dispoziției contestate și

respingerea cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, întrucât

în această fază a litigiului, în raport de hotărârea pronunțată în revendicare,

caracterul abuziv al preluării nu mai poate fi repus în discuție.

Același argument

justifică și respingerea criticii privind încălcarea prevederilor art. 23 din

Legea nr. 10/2001, actele doveditoare privind dreptul de proprietate și

calitatea notificatorilor de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului

fiind valorificate în cadrul acțiunii în revendicare.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, „imobilele

preluate în mod abuziv de stat

, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și

nerestituite

se restituie în

natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în

condițiile prezentei legi”

.

În speță, terenul în

suprafață de 261 mp, nerestituit, pentru care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent prin dispoziția contestată, intră sub incidența

textului legal anterior citat, deoarece este un imobil care a fost preluat abuziv,

fără a exista dovada titlului statului (astfel cum s-a reținut în

considerentele hotărârii judecătorești pronunțate în acțiunea în revendicare),

iar până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu fusese restituit

proprietarilor recunoscuți în justiție.

Imposibilitatea

restituirii în natură, constatată cu ocazia punerii în executare a hotărârii

judecătorești, a justificat emiterea dispoziției privind măsurile reparatorii

în echivalent, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora „

în

cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent

”.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Prefectul municipiului București

împotriva deciziei nr. 643/A din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.