ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5766/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5766/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

La data

de 4 decembrie 2006 reclamanții T.R., D.M. și D.A., prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București au solicitat

în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București ca prin hotărârea ce se va

pronunța

să fie obligată pârâta să îi pună în posesie asupra unei suprafețe de teren de

220 mp conform Legii nr. 10/2001.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta T.R. a cumpărat un imobil situat în

București în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4313/1973,

ocazie cu care a dobândit și cota indiviză de 50% din terenul aferent

apartamentului în

suprafață totală de 155

mp a întregului imobil, precum și cota parte indiviză din

părțile comune

ale imobilului cu suprafața de 110 mp

S-a mai

arătat că prin Decretul de Stat nr. 151/1989 proprietatea sa a fost expropriată

pentru a se construi un imobil, obiectiv care nu s-a mai realizat.

Reclamanta

a solicitat Primăriei Sectorului 3 restituirea terenului de 50% din 155 mp, iar

pentru restul de 110 mp (reprezentând curte), primăria a

refuzat să o pună în posesie, deși dreptul său de

proprietate rezultă din contractul

mai

sus menționat și din anexa nr. 9 a Decretului nr. 151/1989 din care reiese că

P.R.,

actualmente T. figurează cu teren expropriat în suprafață de 110 mp și

construcție desfășurată de 180 mp

Reclamanții

D. au arătat că au dobândit imobilul prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4312 din 19

aprilie 1973 fiind expropriat prin același Decret nr. 151/1989.

Prin sentința

civilă nr. 1218/ din 28 septembrie 2006, Tribunalul București și-a

declinat competenta în favoarea Judecătoriei

sectorului 4 București.

În fața acestei instanțe reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul

că cererile

lor

au fost soluționate doar pe jumătate deoarece li s-a acordat în proprietate

doar

50%

din teren, respectiv suprafața de 155 mp iar primăria refuză în continuare să-i

pună în posesie asupra terenului

de 110 mp pentru fiecare familie, teren ce reprezintă curtea imobilului.

Prin sentința

civila nr. 7128 din 6 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 4 București și-a

declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalul București, dosarul

fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la Secția a IV-a civilă.

La data de 4 decembrie 2006 reclamanții au mai formulat o cerere de

chemare în

judecată înregistrată

pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București solicitând pronunțarea unei

hotărâri prin care să se dispună obligarea aceleiași

pârâte, Primăria municipiului București la punerea în posesie asupra unei

suprafețe

de teren de 220 mp, conform Legii nr. 10/2001.

Și această acțiune a

fost precizată la 7 februarie 2007 în sensul că T.R. a arătat că obiectul

acțiunii îl reprezintă modificarea titlului de proprietate nr. 10559 din 28

iulie 1999, deoarece la formularea cererii s-au folosit neadecvat termenii din

contractul de vânzare-cumpărare, situație eronată față de voința

reală a părților și situația de fapt a terenului,

întrucât din decretul de expropriere

rezultă ca s-a trecut la stat

suprafața de 220 mp, teren neconstruit stăpânit în indiviziune și 130 mp teren

construit, tot în indiviziune cu familia D.

Reclamanții D.

au solicitat completarea titlului de proprietate de la 77, 5 mp cât li s-a

restituit până la 155 mp astfel cum li se cuvenea.

Judecătoria sectorului

3 București, prin sentința civilă nr. 1674 din 28 februarie 2007 și-a declinat

competența în favoarea Tribunalul București privind capătul de cerere referitor

la contestația formulată împotriva dispoziției nr. 4326 din 16 mai 2006 emisă

de Primarul General și a disjuns capătul de cerere privind modificarea titlului

de proprietate nr. 10559/3 din 28 iulie 1999.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, s-au conexat cauzele cu nr. 16585/3/2007 și

nr. 1700/3/2007, reclamanții au depus precizări ale obiectului acțiunii

susținând că întinderea obiectului lor este de 220 mp suprafață expropriată,

fiind incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 existând prezumția

că suprafața de teren expropriată a aparținut reclamanților sub nume de

proprietar.

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1348 din 22 octombrie 2007 a

admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de T.R. respingând ca

inadmisibilă acțiunea acesteia și a respins totodată acțiunea lui D.M. și A.,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că deși reclamanta T.R. și-a întemeiat

acțiunea având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 110 mp

dedusă judecății pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta nu a formulat

notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a afirmat prin acțiunea

introductivă.

Cu privire la

reclamanții D.M. și D.A.D. s-a reținut că aceștia, invocând dreptul de

proprietate dobândit de la autoarea S.A., au solicitat prin notificare doar

restituirea terenului în suprafață de 155 mp, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 4812/1973, cerere care a fost admisă prin dispoziția nr. 4326/2005

emisă pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 155 mp, conform

dreptului de proprietate dobândit prin contractul invocat chiar de reclamanți.

Deci

reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru cota de ½

din terenul în suprafață de 155 mp, conform titlului de proprietate invocat.

În consecință

instanța de fond a reținut că nu tot terenul de 354 mp a aparținut

reclamanților, ei fiind în diviziune cu Statul, care preluase o suprafață de

teren de la aceeași adresă de la numitului W.A..

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții D.M., D.A. și T.R., invocând critici

vizând lipsa temeiului legal și aplicarea greșită a legii la pronunțarea

soluției.

O primă critică se

referă la faptul că notificarea inițială transmisă prin executorul

judecătoresc, prin care se solicită restituirea suprafeței de 155 mp a fost

completată prin adresa nr. 28763 din 19 noiembrie 2004 prin care D.M. si A.

solicitau restituirea suprafeței de 360 mp

Au susținut apelanții

că cererea vizează restituirea și punerea în posesie pentru suprafața de 220 mp

teren intravilan aferent construcției, nerecuperat pe cale administrativă și,

mai mult, această cerere fiind favorabilă tuturor celor îndreptățiți, respectiv

familiilor D. si T.

O altă critică se referă la faptul că instanța a reținut ca temei al

soluției sale

o adresă emisă de Consiliul Local al sectorului 3, Direcția de Taxe si

Impozite

Locale din care rezultă

că anterior anului 1973 autoarea S.A. a figurat impusă cu construcție și teren

în suprafață totală de 155 mp, iar până în anul 1964, pe rolul str. nr. 29 a

figurat W.A. cu

construcție și teren în

suprafață de 130 mp, expropriat în anul 1967.

Or, aceste informații au fost depuse la dosar la data de 22 octombrie 2007

fiind

înregistrate

la registratura instanței, însă nu au fost puse în discuția părților, cu atât

mai mult cu cât la

același termen, instanța, din oficiu a revenit asupra utilității ca probă a

istoricului de rol fiscal, renunțând la administrarea acestei probe.

Prin

decizia civilă nr. 90 A din 11 februarie 2008, Curtea de Apel București a

admis apelul declarat de reclamanții D.M., D.A.D.

și

T.R., a anulat sentința civilă nr. 1348

din 22 octombrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, și rejudecand cauza a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut următoarele:

-

din

practicaua sentinței civile nr. 1348 din 22 octombrie 2007 rezultă că la

termenul din

22 octombrie 2007,

când s-a judecat cauza, instanța a revenit asupra utilității emiterii

unei adrese pentru obținerea relațiilor privind

istoricul de rol fiscal al imobilului,

față

de obiectul acțiunii precizate și având în vedere că organele financiare nu au

răspuns

la termen solicitării instanței;

-

deși

s-a luat această măsură, soluția pronunțată în cauză de prima instanță s-

a sprijinit și pe adresa nr. 7283 din 7

octombrie 2007 a Municipiului București - Consiliul Local sectorul 3 - Direcția

Impozite si Taxe Locale, adresa care a sosit la

registratura instanței și a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2007

ora 12

30

;

-

în

situația în care anterior închiderii dezbaterilor se revenise asupra acestei

probe tocmai datorită

faptului că organele financiare nu dăduseră nici un răspuns

solicitării instanței, în temeiul art. 129 C.

proc. civ. și a respectării

principiului

contradictorialității, oralității și a dreptului la apărare, instanța putea fie

să nu folosească în pronunțarea soluției aceste relații, fie

considerându-le determinante la pronunțarea soluției, să repună cauza pe rol și

să le supună dezbaterii publice a părților.

Pentru

această din urmă împrejurare instanța de apel a considerat că s-a încălcat

dreptul de apărare al apelanților, principiul contradictorialității și al

oralității, ceea ce atrage conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea

intereselor părților, aceștia nebeneficiind de un proces echitabil, motiv

pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., întrucât

tribunalul s-a pronunțat pe fondul cauzei, și s-a dovedit existența unui alt motiv

de nulitate care atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Cu privire la apelanta T.R. s-a reținut că această parte nu a formulat

notificare în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui în natura suprafața de

teren solicitată,

singura sa cerere de restituire a terenului fiind cea întemeiată pe

Legea nr. 18/1991, procedură finalizată prin

emiterea titlului de proprietate nr. 10559/3/28 iulie 1999.

S-a statuat și

decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curții de

Justiție și Casație, care conferă deplină aplicabilitate

în speță a Legii nr. 10/2001 în

situația imobilelor expropriate,

persoanele îndreptățite având latitudinea de a opta pentru parcurgerea

procedurilor speciale prevăzute de acest act normativ.

Or, reclamanta T.R.

nu a înțeles să uzeze o astfel de procedură motiv pentru care cererea sa, de

obligare a primăriei de a-i restitui în natură

imobilul, în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a constatat a fi inadmisibilă.

Cu privire la reclamanții D., instanța de apel a constatat că acțiunea

lor

este neîntemeiată motivat de

faptul că niciodată nu au avut în proprietate, nici ei și nici autoarea lor mai

mult de cota indiviză de ½ din 155 mp, respectiv

155 mp teren la adresa din București.

Sub acest aspect în temeiul rolului activ instanța de apel a pus în

discuția

părților necesitatea

depunerii actului dotai al autoarei lor S.A., însă apelanții nu au înțeles să

administreze o astfel de probă. Mai mult, o atitudine

similară au avut și în primă instanță, când au învederat că nu stăruie

în această probă.

Coroborând actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 4312/1973 cu adresa nr. 7283 din 7

octombrie 2007 a Municipiului București, Consiliul

Local sectorul 3,

Direcția Impozite și Taxe Locale, rezultă că autoarea reclamanților numită S.A.

nu a avut în proprietate decât suprafața de 155 mp, pe care a și înstrăinat-o

prin acte succesive și în cote indivize reclamanților D. și T.

Așadar, neavând în

proprietate mai mult de 155 mp nu putea transmite

prin vânzare o suprafață mai mare, de până la 354 mp, astfel cum se

susține.

Dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție relativă care poate fi răsturnată.

În

cauză, nu se poate interpreta în sensul deținerii în proprietate a suprafeței

de 354 mp de către reclamanți doar pe motiv

că la adresa din Udricani figurează un teren expropriat de 354 mp, deoarece

încă din adresa nr. 427918/16005 din 21 decembrie 2004 depusă în cauză la fila

22 a dosarului nr. 23288/301/2006 al Judecătoriei sectorului 3 București se

face mențiunea existenței unei proprietăți mixte, adică, de stat și privată.

Această probă se

coroborează fără niciun echivoc cu adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a

Municipiului București - Consiliul Local sectorul 3, Direcția Impozite și Taxe

Locale din care rezultă că S.A. a fost impusă

fiscal

pentru anul 1973 pentru o construcție și teren în suprafață totală de 155 mp,

iar din referatul inspectorului fiscal din anul

1968 reiese că imobilul ce figurează la aceeași adresă, proprietatea numitului W.A.

a fost expropriat în

baza Decretului nr. 111/1951 și decizia nr. 448 din

16 mai 1967.

Din aceeași

adresă nr. 427918/2004 a Primăriei Municipiului București

rezultă că reclamanților li s-a expropriat în

temeiul Decretului nr. 151/1989 doar

suprafața de 110 mp și construcție

desfășurata pe 180 mp

Obiectul vânzării

realizate prin actele de vânzare-cumpărare nr. 4312 și nr. 4313 din 19 aprilie 1973

rezultă fără dubiu din mențiunile acestora, astfel încât prezumția relativă

instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi aplicată în sensul

solicitat de reclamanți motivat de faptul că în actul lor de

expropriere respectiv Decretul nr. 151/1989

figurează cu o suprafață de teren

expropriată de 110 mp și construcție.

In ceea ce privește inechitatea menționată de apelanți în raport cu

Convenția

Europeană a Drepturilor

Omului și Constituția României, instanța de apel a constatat că nu există câtă

vreme reclamanții nu au avut niciodată un bun - teren

în suprafață de 220 mp - în accepțiunea art. 1 al Protocolului nr. 1 al

Convenției, iar

măsura preluării abuzive nu i-a privit pe ei.

In vederea realizării interesului lor, reclamanții au la îndemână

acțiunea

specifică

a constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, fie de

scurtă durată ori de lungă durată.

Nemulțumiți

fiind de soluția pronunțată în apel, reclamanții D.M.,

D.A.D. și T.R. au declarat în termen legal recurs

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. critica vizând

aspectul că instanța a omis să țină seama și

să aplice efectele unor legi care au operat în timp în favoarea recurenților și

în plus invocă o practică judiciară,

respectiv

decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, care în opinia recurenților este

inoperantă

și neadecvată speței.

O altă critică

se referă la faptul că greșit instanța de apel a reținut și s-a

întemeiat pe informațiile cuprinse în istoricul de

rol potrivit cărora din suprafața de

354

mp, o parte aparținea statului, respective 130 mp fără să ia în considerare

aspectul relevant în dezbateri și dovedit cu

actele existente la dosar potrivit cărora

această suprafață închiriată de familia D. de la ICRAL Vitan, a revenit

"de

drept" proprietarilor imobilului ca efect al prevederilor

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Recurenții-reclamanți mai formulează critici care însă nu țin de

nelegalitatea

hotărârii recurate.

Verificând legalitatea

deciziei recurate, Înalta Curte, va respinge recursul ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

Apreciind

că reclamanta T.R. nu a formulat notificare în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui în natura

suprafața de teren solicitată,

singura sa

cerere de restituire a terenului fiind cea întemeiată pe Legea nr. 18/1991,

procedură

finalizată prin emiterea titlului de proprietate, instanțele fondului au făcut

o corectă aplicare a normelor de drept material la situația de fapt relevată de

probe.

Cu privire la motivul

vizând faptul că instanțele s-au sprijinit pe informațiile cuprinse în

istoricul de rol potrivit cărora din suprafața de 354 mp, o parte aparținea

statului, respective 130 mp fără să ia în considerare aspectul relevant în

dezbateri și dovedit cu actele existente la dosar potrivit cărora această

suprafață închiriată de familia D. de la ICRAL Vitan, a revenit "de

drept" proprietarilor imobilului ca efect al prevederilor art. 36 alin. (3)

din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte, îl găsește nefondat față de împrejurarea

că reclamanții, prin exercitarea rolului activ al instanței, au avut

posibilitatea să-și dovedească susținerile, însă aceștia nu numai că au invocat

imposibilitatea obținerii înscrisurilor doveditoare, dar au și renunțat expres

la această probă.

Or, este de

observat că reclamanții D., nu au avut în proprietate niciodată, nici ei și

nici autoarea lor mai mult de cota indiviză de ½ din 155 mp, respectiv

155 mp teren la adresa din București.

Ca atare, pentru

considerentele expuse, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar

recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și făcând aplicarea art. 312

alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții D.M., D.A.D. și T.R. împotriva deciziei nr. 90 A din 11 februrie

2008 a Curții de Apel București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2008.