ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5766/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 4 decembrie 2006 reclamanții T.R., D.M. și D.A., prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului București ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îi pună în posesie asupra unei suprafețe de teren de 220 mp conform Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta T.R. a cumpărat un imobil situat în București în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4313/1973, ocazie cu care a dobândit și cota indiviză de 50% din terenul aferent apartamentului în suprafață totală de 155 mp a întregului imobil, precum și cota parte indiviză din părțile comune ale imobilului cu suprafața de 110 mp S-a mai arătat că prin Decretul de Stat nr. 151/1989 proprietatea sa a fost expropriată pentru a se construi un imobil, obiectiv care nu s-a mai realizat.

Reclamanta a solicitat Primăriei Sectorului 3 restituirea terenului de 50% din 155 mp, iar pentru restul de 110 mp (reprezentând curte), primăria a refuzat să o pună în posesie, deși dreptul său de proprietate rezultă din contractul mai sus menționat și din anexa nr. 9 a Decretului nr. 151/1989 din care reiese că P.R., actualmente T. figurează cu teren expropriat în suprafață de 110 mp și construcție desfășurată de 180 mp Reclamanții D. au arătat că au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4312 din 19 aprilie 1973 fiind expropriat prin același Decret nr. 151/1989. Prin sentința civilă nr. 1218/ din 28 septembrie 2006, Tribunalul București și-a declinat competenta în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

În fața acestei instanțe reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că cererile lor au fost soluționate doar pe jumătate deoarece li s-a acordat în proprietate doar 50% din teren, respectiv suprafața de 155 mp iar primăria refuză în continuare să-i pună în posesie asupra terenului de 110 mp pentru fiecare familie, teren ce reprezintă curtea imobilului. Prin sentința civila nr. 7128 din 6 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 4 București și-a declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalul București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la Secția a IV-a civilă. La data de 4 decembrie 2006 reclamanții au mai formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea aceleiași pârâte, Primăria municipiului București la punerea în posesie asupra unei suprafețe de teren de 220 mp, conform Legii nr. 10/2001.

Și această acțiune a fost precizată la 7 februarie 2007 în sensul că T.R. a arătat că obiectul acțiunii îl reprezintă modificarea titlului de proprietate nr. 10559 din 28 iulie 1999, deoarece la formularea cererii s-au folosit neadecvat termenii din contractul de vânzare-cumpărare, situație eronată față de voința reală a părților și situația de fapt a terenului, întrucât din decretul de expropriere rezultă ca s-a trecut la stat suprafața de 220 mp, teren neconstruit stăpânit în indiviziune și 130 mp teren construit, tot în indiviziune cu familia D. Reclamanții D. au solicitat completarea titlului de proprietate de la 77, 5 mp cât li s-a restituit până la 155 mp astfel cum li se cuvenea.

Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 1674 din 28 februarie 2007 și-a declinat competența în favoarea Tribunalul București privind capătul de cerere referitor la contestația formulată împotriva dispoziției nr. 4326 din 16 mai 2006 emisă de Primarul General și a disjuns capătul de cerere privind modificarea titlului de proprietate nr. 10559/3 din 28 iulie 1999. Pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-au conexat cauzele cu nr. 16585/3/2007 și nr. 1700/3/2007, reclamanții au depus precizări ale obiectului acțiunii susținând că întinderea obiectului lor este de 220 mp suprafață expropriată, fiind incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 existând prezumția că suprafața de teren expropriată a aparținut reclamanților sub nume de proprietar.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1348 din 22 octombrie 2007 a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de T.R. respingând ca inadmisibilă acțiunea acesteia și a respins totodată acțiunea lui D.M. și A., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că deși reclamanta T.R. și-a întemeiat acțiunea având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 110 mp dedusă judecății pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a afirmat prin acțiunea introductivă. Cu privire la reclamanții D.M. și D.A.D.

s-a reținut că aceștia, invocând dreptul de proprietate dobândit de la autoarea S.A., au solicitat prin notificare doar restituirea terenului în suprafață de 155 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4812/1973, cerere care a fost admisă prin dispoziția nr. 4326/2005 emisă pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 155 mp, conform dreptului de proprietate dobândit prin contractul invocat chiar de reclamanți. Deci reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 155 mp, conform titlului de proprietate invocat. În consecință instanța de fond a reținut că nu tot terenul de 354 mp a aparținut reclamanților, ei fiind în diviziune cu Statul, care preluase o suprafață de teren de la aceeași adresă de la numitului W.A..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D.M., D.A. și T.R., invocând critici vizând lipsa temeiului legal și aplicarea greșită a legii la pronunțarea soluției. O primă critică se referă la faptul că notificarea inițială transmisă prin executorul judecătoresc, prin care se solicită restituirea suprafeței de 155 mp a fost completată prin adresa nr. 28763 din 19 noiembrie 2004 prin care D.M. si A. solicitau restituirea suprafeței de 360 mp Au susținut apelanții că cererea vizează restituirea și punerea în posesie pentru suprafața de 220 mp teren intravilan aferent construcției, nerecuperat pe cale administrativă și, mai mult, această cerere fiind favorabilă tuturor celor îndreptățiți, respectiv familiilor D. si T. O altă critică se referă la faptul că instanța a reținut ca temei al soluției sale o adresă emisă de Consiliul Local al sectorului 3, Direcția de Taxe si Impozite Locale din care rezultă că anterior anului 1973 autoarea S.A.

a figurat impusă cu construcție și teren în suprafață totală de 155 mp, iar până în anul 1964, pe rolul str. nr. 29 a figurat W.A. cu construcție și teren în suprafață de 130 mp, expropriat în anul 1967. Or, aceste informații au fost depuse la dosar la data de 22 octombrie 2007 fiind înregistrate la registratura instanței, însă nu au fost puse în discuția părților, cu atât mai mult cu cât la același termen, instanța, din oficiu a revenit asupra utilității ca probă a istoricului de rol fiscal, renunțând la administrarea acestei probe. Prin decizia civilă nr. 90 A din 11 februarie 2008, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamanții D.M., D.A.D. și T.R., a anulat sentința civilă nr. 1348 din 22 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și rejudecand cauza a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: - din practicaua sentinței civile nr. 1348 din 22 octombrie 2007 rezultă că la termenul din 22 octombrie 2007, când s-a judecat cauza, instanța a revenit asupra utilității emiterii unei adrese pentru obținerea relațiilor privind istoricul de rol fiscal al imobilului, față de obiectul acțiunii precizate și având în vedere că organele financiare nu au răspuns la termen solicitării instanței; - deși s-a luat această măsură, soluția pronunțată în cauză de prima instanță s- a sprijinit și pe adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a Municipiului București - Consiliul Local sectorul 3 - Direcția Impozite si Taxe Locale, adresa care a sosit la registratura instanței și a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2007 ora 12 30 ; - în situația în care anterior închiderii dezbaterilor se revenise asupra acestei probe tocmai datorită faptului că organele financiare nu dăduseră nici un răspuns solicitării instanței, în temeiul art. 129 C. proc.

civ. și a respectării principiului contradictorialității, oralității și a dreptului la apărare, instanța putea fie să nu folosească în pronunțarea soluției aceste relații, fie considerându-le determinante la pronunțarea soluției, să repună cauza pe rol și să le supună dezbaterii publice a părților. Pentru această din urmă împrejurare instanța de apel a considerat că s-a încălcat dreptul de apărare al apelanților, principiul contradictorialității și al oralității, ceea ce atrage conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea intereselor părților, aceștia nebeneficiind de un proces echitabil, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., întrucât tribunalul s-a pronunțat pe fondul cauzei, și s-a dovedit existența unui alt motiv de nulitate care atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Cu privire la apelanta T.R. s-a reținut că această parte nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui în natura suprafața de teren solicitată, singura sa cerere de restituire a terenului fiind cea întemeiată pe Legea nr. 18/1991, procedură finalizată prin emiterea titlului de proprietate nr. 10559/3/28 iulie 1999. S-a statuat și decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curții de Justiție și Casație, care conferă deplină aplicabilitate în speță a Legii nr. 10/2001 în situația imobilelor expropriate, persoanele îndreptățite având latitudinea de a opta pentru parcurgerea procedurilor speciale prevăzute de acest act normativ. Or, reclamanta T.R. nu a înțeles să uzeze o astfel de procedură motiv pentru care cererea sa, de obligare a primăriei de a-i restitui în natură imobilul, în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a constatat a fi inadmisibilă.

Cu privire la reclamanții D., instanța de apel a constatat că acțiunea lor este neîntemeiată motivat de faptul că niciodată nu au avut în proprietate, nici ei și nici autoarea lor mai mult de cota indiviză de ½ din 155 mp, respectiv 155 mp teren la adresa din București. Sub acest aspect în temeiul rolului activ instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea depunerii actului dotai al autoarei lor S.A., însă apelanții nu au înțeles să administreze o astfel de probă. Mai mult, o atitudine similară au avut și în primă instanță, când au învederat că nu stăruie în această probă. Coroborând actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4312/1973 cu adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a Municipiului București, Consiliul Local sectorul 3, Direcția Impozite și Taxe Locale, rezultă că autoarea reclamanților numită S.A.

nu a avut în proprietate decât suprafața de 155 mp, pe care a și înstrăinat-o prin acte succesive și în cote indivize reclamanților D. și T. Așadar, neavând în proprietate mai mult de 155 mp nu putea transmite prin vânzare o suprafață mai mare, de până la 354 mp, astfel cum se susține. Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție relativă care poate fi răsturnată. În cauză, nu se poate interpreta în sensul deținerii în proprietate a suprafeței de 354 mp de către reclamanți doar pe motiv că la adresa din Udricani figurează un teren expropriat de 354 mp, deoarece încă din adresa nr. 427918/16005 din 21 decembrie 2004 depusă în cauză la fila 22 a dosarului nr. 23288/301/2006 al Judecătoriei sectorului 3 București se face mențiunea existenței unei proprietăți mixte, adică, de stat și privată.

Această probă se coroborează fără niciun echivoc cu adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a Municipiului București - Consiliul Local sectorul 3, Direcția Impozite și Taxe Locale din care rezultă că S.A. a fost impusă fiscal pentru anul 1973 pentru o construcție și teren în suprafață totală de 155 mp, iar din referatul inspectorului fiscal din anul 1968 reiese că imobilul ce figurează la aceeași adresă, proprietatea numitului W.A.

a fost expropriat în baza Decretului nr. 111/1951 și decizia nr. 448 din 16 mai 1967. Din aceeași adresă nr. 427918/2004 a Primăriei Municipiului București rezultă că reclamanților li s-a expropriat în temeiul Decretului nr. 151/1989 doar suprafața de 110 mp și construcție desfășurata pe 180 mp Obiectul vânzării realizate prin actele de vânzare-cumpărare nr. 4312 și nr. 4313 din 19 aprilie 1973 rezultă fără dubiu din mențiunile acestora, astfel încât prezumția relativă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi aplicată în sensul solicitat de reclamanți motivat de faptul că în actul lor de expropriere respectiv Decretul nr. 151/1989 figurează cu o suprafață de teren expropriată de 110 mp și construcție.

In ceea ce privește inechitatea menționată de apelanți în raport cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, instanța de apel a constatat că nu există câtă vreme reclamanții nu au avut niciodată un bun - teren în suprafață de 220 mp - în accepțiunea art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției, iar măsura preluării abuzive nu i-a privit pe ei. In vederea realizării interesului lor, reclamanții au la îndemână acțiunea specifică a constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, fie de scurtă durată ori de lungă durată. Nemulțumiți fiind de soluția pronunțată în apel, reclamanții D.M., D.A.D. și T.R. au declarat în termen legal recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. critica vizând aspectul că instanța a omis să țină seama și să aplice efectele unor legi care au operat în timp în favoarea recurenților și în plus invocă o practică judiciară, respectiv decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, care în opinia recurenților este inoperantă și neadecvată speței. O altă critică se referă la faptul că greșit instanța de apel a reținut și s-a întemeiat pe informațiile cuprinse în istoricul de rol potrivit cărora din suprafața de 354 mp, o parte aparținea statului, respective 130 mp fără să ia în considerare aspectul relevant în dezbateri și dovedit cu actele existente la dosar potrivit cărora această suprafață închiriată de familia D. de la ICRAL Vitan, a revenit "de drept" proprietarilor imobilului ca efect al prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Recurenții-reclamanți mai formulează critici care însă nu țin de nelegalitatea hotărârii recurate. Verificând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Apreciind că reclamanta T.R. nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui în natura suprafața de teren solicitată, singura sa cerere de restituire a terenului fiind cea întemeiată pe Legea nr. 18/1991, procedură finalizată prin emiterea titlului de proprietate, instanțele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de drept material la situația de fapt relevată de probe.

Cu privire la motivul vizând faptul că instanțele s-au sprijinit pe informațiile cuprinse în istoricul de rol potrivit cărora din suprafața de 354 mp, o parte aparținea statului, respective 130 mp fără să ia în considerare aspectul relevant în dezbateri și dovedit cu actele existente la dosar potrivit cărora această suprafață închiriată de familia D. de la ICRAL Vitan, a revenit "de drept" proprietarilor imobilului ca efect al prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte, îl găsește nefondat față de împrejurarea că reclamanții, prin exercitarea rolului activ al instanței, au avut posibilitatea să-și dovedească susținerile, însă aceștia nu numai că au invocat imposibilitatea obținerii înscrisurilor doveditoare, dar au și renunțat expres la această probă.

Or, este de observat că reclamanții D., nu au avut în proprietate niciodată, nici ei și nici autoarea lor mai mult de cota indiviză de ½ din 155 mp, respectiv 155 mp teren la adresa din București. Ca atare, pentru considerentele expuse, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și făcând aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.M., D.A.D. și T.R. împotriva deciziei nr. 90 A din 11 februrie 2008 a Curții de Apel București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2008.