ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 149/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 12 decembrie 2006 reclamanta N.M. a contestat dispoziția nr. 6890 din 16 noiembrie 2006 a primarului general al Municipiului București solicitând anularea acestei dispoziții și obligarea primarului să emită o nouă dispoziție de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri pentru terenul de 325 mp situat în București. În motivarea cererii reclamanta a arătat că în 1981 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1855 a cumpărat de la V.E. o casă cu anexe amplasate pe o suprafață de teren de 352 mp teren ce a trecut în proprietatea statului ca efect al art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu atribuirea către cumpărător a unui drept în folosință pentru acel teren.

Primăria municipiului București a respins notificarea reclamantei pentru considerentul că terenul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 în temeiul căreia reclamanta a formulat notificarea. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 229 din 9 februarie 2007 a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâtul Municipiul București să emită o nouă dispoziție de restituire în natură sau despăgubiri pentru terenul de 325 mp. În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut că imobilul cumpărat de reclamantă a fost expropriat în baza Decretului nr. 379 din 4 decembrie 1985. La poziția 20 din anexa la decret rezultă că fostul proprietar N.M. figura la adresa din București cu o proprietate de 327 mp din care suprafața de 120,43 mp construcția.

Instanța a reținut că în cauză nu se aplică art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la aplicarea acestei legi terenurile aflate în extravilanul localității. S-a apreciat că notificarea trebuie analizată din prisma art. 11 al Legii nr. 10/2001 modificată de Legea nr. 247/2005, în situația în care reclamanta nu mai poate beneficia de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, aceasta nemaiavând în proprietatea sa construcția. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 459 A din 28 iunie 2007 a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general și a schimbat în tot sentința în sensul că a respins contestația ca nefondată.

În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare imobilele preluate în mod abuziv de stat, iar măsurile reparatorii prevăzute de aceasta vizează în mod expres persoanele îndreptățite, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și anume persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. S-a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr. 1855 din 4 iunie 1978 nu i-a conferit reclamantei un titlu de proprietate, asupra terenului ci numai asupra construcției, prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul trecând la data vânzării în proprietatea statului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Critica s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fapt reclamanta a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie soluția instanței de apel deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare aceasta a plătit și terenul aferent „acceptând” situația, de a primi numai un drept de folosință asupra terenului. S-a mai arătat că Legea nr. 58/1974 a fost un act abuziv care de altfel a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 și astfel suprafața de teren care i-a fost expropriată a fost luată abuziv. Recurenta a arătat că în situații similare terenurile, care urmare actelor de vânzare-cumpărare au trecut în proprietatea statului, au fost restituite proprietarilor construcțiilor și nu vânzătorilor terenului.

S-a mai arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în sensul că dispozițiile acestui articol sunt menite să complinească dispozițiile celorlalte acte normative incidente în cauză, imobilul teren în discuție nefiind încă restituit, deși se află în extravilanul localităților. Se constată din examinarea motivelor de recurs raportate la considerentele deciziei atacate și la probele administrate în cauză că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed. În mod corect instanța de apel a aplicat dispozițiile legale incidente cazului în speță dedus judecății. La momentul cumpărării de către reclamantă a casei demolate ulterior, terenul aferent acestei construcții i-a revenit în folosință.

Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, lega fondului funciar, reglementează precis acest gen de situații și anume: „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.

Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia reclamanta s-a adresat cu notificare pentru restituirea terenului de 325 mp prevede în art. 8 că nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului judiciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere. Terenul pretins de reclamantă făcând parte din categoria reglementată prin Legea nr. 18/1991, în mod expres în art. 36 mai sus citat, în mod corect s-a constatat că acestuia nu i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Această din urmă lege are domeniul de aplicare numai pentru categoria de persoane, considerate îndreptățite la despăgubiri în mod expres arătată în dispozițiile art. 3 lit. a), persoane fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive. Cum reclamanta nu era proprietară a terenului ci avea asupra lui un drept de folosință pe durata existenței construcției, aceasta nu intră în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, în înțelesul mai sus arătat. Se constată așadar că nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru modificarea soluției instanței de apel, soluție legală și temeinică, motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de N.M. împotriva deciziei nr. 459 A din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.