ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 149/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 12 decembrie 2006 reclamanta N.M. a contestat

dispoziția nr. 6890 din 16 noiembrie 2006 a primarului general al Municipiului

București solicitând anularea acestei dispoziții și obligarea primarului să

emită o nouă dispoziție de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri

pentru terenul de 325 mp situat în București.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că în 1981 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1855 a cumpărat de

la V.E. o casă cu anexe amplasate pe o suprafață de teren de 352 mp teren ce a

trecut în proprietatea statului ca efect al art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu

atribuirea către cumpărător a unui drept în folosință pentru acel teren.

Primăria municipiului București a

respins notificarea reclamantei pentru considerentul că terenul revendicat nu

face obiectul Legii nr. 10/2001 în temeiul căreia reclamanta a formulat

notificarea.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 229 din 9 februarie 2007 a admis contestația,

a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâtul Municipiul București să emită

o nouă dispoziție de restituire în natură sau despăgubiri pentru terenul de 325

mp.

În motivarea acestei hotărâri

instanța a reținut că imobilul cumpărat de reclamantă a fost expropriat în baza

Decretului nr. 379 din 4 decembrie 1985. La poziția 20 din anexa la decret

rezultă că fostul proprietar N.M. figura la adresa din București cu o

proprietate de 327 mp din care suprafața de 120,43 mp construcția.

Instanța a reținut că în cauză nu se

aplică art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la aplicarea acestei legi

terenurile aflate în extravilanul localității. S-a apreciat că notificarea

trebuie analizată din prisma art. 11 al Legii nr. 10/2001 modificată de Legea

nr. 247/2005, în situația în care reclamanta nu mai poate beneficia de

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, aceasta nemaiavând în proprietatea

sa construcția.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 459 A din

28 iunie 2007 a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin

primarul general și a schimbat în tot sentința în sensul că a respins

contestația ca nefondată.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare

imobilele preluate în mod abuziv de stat, iar măsurile reparatorii prevăzute de

aceasta vizează în mod expres persoanele îndreptățite, în sensul art. 3 alin.

(1) lit. a) și anume persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora.

S-a constatat că actul de

vânzare-cumpărare nr. 1855 din 4 iunie 1978 nu i-a conferit reclamantei un

titlu de proprietate, asupra terenului ci numai asupra construcției, prin aplicarea

art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul trecând la data vânzării în proprietatea

statului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta. Critica s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În fapt reclamanta a criticat pentru

nelegalitate și netemeinicie soluția instanței de apel deoarece la momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare aceasta a plătit și terenul

aferent „acceptând” situația, de a primi numai un drept de folosință asupra

terenului.

S-a mai arătat că Legea nr. 58/1974

a fost un act abuziv care de altfel a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 1 din

26 decembrie 1989 și astfel suprafața de teren care i-a fost expropriată a fost

luată abuziv.

Recurenta a arătat că în situații

similare terenurile, care urmare actelor de vânzare-cumpărare au trecut în

proprietatea statului, au fost restituite proprietarilor construcțiilor și nu

vânzătorilor terenului.

S-a mai arătat că instanța a aplicat

greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în sensul că dispozițiile

acestui articol sunt menite să complinească dispozițiile celorlalte acte

normative incidente în cauză, imobilul teren în discuție nefiind încă

restituit, deși se află în extravilanul localităților.

Se constată din examinarea motivelor

de recurs raportate la considerentele deciziei atacate și la probele

administrate în cauză că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru

considerentele ce succed.

În mod corect instanța de apel a

aplicat dispozițiile legale incidente cazului în speță dedus judecății.

La momentul cumpărării de către

reclamantă a casei demolate ulterior, terenul aferent acestei construcții i-a

revenit în folosință.

Art. 36 alin. (3) din Legea nr.

18/1991, lega fondului funciar, reglementează precis acest gen de situații și

anume: „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor

dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente

construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu

privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec

în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai locuințelor”.

Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia

reclamanta s-a adresat cu notificare pentru restituirea terenului de 325 mp prevede

în art. 8 că nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

judiciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru restituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Terenul pretins de reclamantă făcând

parte din categoria reglementată prin Legea nr. 18/1991, în mod expres în art.

36 mai sus citat, în mod corect s-a constatat că acestuia nu i se aplică

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Această din urmă lege are domeniul

de aplicare numai pentru categoria de persoane, considerate îndreptățite la

despăgubiri în mod expres arătată în dispozițiile art. 3 lit. a), persoane

fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive.

Cum reclamanta nu era proprietară a

terenului ci avea asupra lui un drept de folosință pe durata existenței

construcției, aceasta nu intră în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri

reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, în înțelesul mai sus arătat.

Se constată așadar că nu sunt

întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru modificarea soluției

instanței de apel, soluție legală și temeinică, motiv pentru care văzând și dispozițiile

art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de N.M. împotriva deciziei nr. 459 A din 28 iunie 2007 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie

2008.