ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8513/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 2719/3/2006 la data de 7 august 2006 reclamantul G.C.R. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3879 din 17 februarie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului București solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1), (2), (6) și (7) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 247/2005, restituirea în natură a terenului rămas liber situat în București, sector 5, iar pentru construcția demolată și terenul ocupat măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii se arată că prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 aprilie 1977 a dobândit dreptul de proprietate asupra unei cote de 1/2 din imobilul construcție situat în București, sector 5. În conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și a localităților urbane și rurale cota indiviză de 1/2 din terenul aferent construcției, în suprafață totală de 188,40 mp a trecut în proprietatea statului, reclamantul în calitate de dobânditor al construcției având doar un drept de folosință asupra terenului. Ulterior, prin Decretul nr. 153 din 4 iunie 1987, imobilul în litigiu a fost expropriat și demolat, reclamantul a primit o despăgubire în cuantum de 37.936 lei.

Prin sentința civilă nr. 928 din 29 mai 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația așa cum a fost precizată și formulată de contestator, a dispus anularea dispoziției nr. 3879 din 17 februarie 2005; a constatat că reclamantul are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din cota de 1/2 din terenul și construcția situată în București, sector 5; a constatat că valoarea de piață a imobilului descris mai sus este de 629.000 lei sau 169.000 euro, conform raportului de expertiză nr. 3047/2008.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a imobilului în litigiu la data preluării prin Decretul nr. 153 din 4 iunie 1987 cu înscrisurile depuse la dosar și pentru că terenul în litigiu este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, respectiv C.C.M., deci nu poate fi restituit în natură, s-a constituit dreptul reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii și pentru teren cu precizarea că notificarea a fost soluționată înainte de intrarea în vigoare a noii legi. Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul Primarul General al Municipiului București. Ulterior, reclamantul în ședința publică din 5 februarie 2000 a renunțat la apelul formulat, instanța luând act în acest sens.

Pârâtul prin motivele de apel în esență a criticat sentința numai în ceea ce privește situația juridică a terenului arătând că reclamantul prin contractul de vânzare-cumpărare a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției și că instanța a greșit la stabilirea modalității de acordare a despăgubirilor ignorând dispozițiile Legii nr. 247/2005 care arată că despăgubirile se acordă de C.C.S.D. Prin Decizia civilă nr. 111 din 19 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că în cauză s-au invocat argumentele ce țin de aplicarea Legii nr. 18/1991 (datorită faptului că Legea nr. 58/1974 prevede că odată cu înstrăinarea construcției terenul trece în proprietatea statului).

Legea nr. 58/1974 a fost abrogată în ianuarie 1990, iar ulterior prin Legea nr. 18/1991 prin ordin, reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului, proprietarului construcției – art. 36 din Legea nr. 18/1991. H.G. nr. 250/2007 nu-și găsește aplicabilitate în speță întrucât regimul juridic al terenurilor preluate în baza Legii nr. 58/1974 (abrogată în ianuarie 1990) nu poate avea două reglementări diferite. Referitor la posibilitatea instanței de a acorda despăgubiri, aceasta a fost corect soluționată de instanță, în sensul că s-au respectat dispozițiile Decretului nr. 52/2007. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a criticat decizia sub următoarele aspecte: - Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv aplicarea în speță a dispozițiilor H.G. nr. 250/2007, care greșit, a reținut instanța, că nu-și găsește aplicabilitate în soluționarea prezentei cauze. - Legea a fost greșit aplicată în condițiile în care cota de 1/2 din terenul situat în sector 5, a fost preluat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 în proprietatea statului, iar reclamantul a dobândit doar un drept de folosință asupra acestui teren pe toată durata construcției, drept de folosință ce nu-i conferă calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. - Potrivit H.G. nr. 250/2007 dreptul la restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent poate fi solicitat eventual de către vânzătorul imobilului și nu de către cumpărător, care a dobândit doar un drept de folosință pe durata existenței construcției.

- În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 precum și aspectul intrării în vigoare imediate a legii noi, respectiv Legea nr. 247/2007. - În raport cu momentul efectiv, concret al formulării contestației, precum și cu dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată nu era îndreptățită să stabilească și întinderea acestora. Examinând criticile deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte a constatat următoarele: Prin contestația formulată împotriva dispoziției nr. 3879 din 17 februarie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului București, reclamantul G.C.R.

a solicitat restituirea în natură a terenului liber situat în București, sector 5, iar pentru construcția demolată și terenul ocupat măsuri reparatorii prin echivalent. Condiția esențială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul cererii să facă dovada că el sau autorul său deținea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat. În ipoteza înstrăinării construcției și trecerii terenului în proprietatea statului în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, dobânditorului construcției nu i-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului direct din proprietatea vânzătorului.

Conform art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora. Terenul care face obiectul notificării, aferent construcției cumpărate de intimat prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 aprilie 1977, a trecut în proprietatea statului în momentul întocmirii contractului, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. Dar, cu toate acestea, intimatul este îndreptățit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și pentru teren, întrucât cu înscrisurile depuse la dosar (filele 124, 153) face dovada îndeplinirii dispozițiilor art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Înscrisurile, respectiv adresa din 21 februarie 2008 emisă de Primăria Municipiului București – D.G.D.I.P.U. și adresa din 14 mai 2008 emisă de Consiliul General al Municipiului București – A.F.I. atestă că imobilul în cauză a făcut obiectul Decretului nr. 153 din 4 iunie 1987, iar în anexa nr. 11; la poziția 26 este înscris intimatul G.C.R. cu 98,00 mp teren și construcții în suprafață desfășurată de 163,95 mp. Ca urmare, față de conținutul anexei 11 la Decretul de expropriere nr. 153/1987, este cert că intimatul deținea în proprietate atât imobilul construcție cât și terenul în litigiu. Dispozițiile art. 1.4 lit. e) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se coroborează cu art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi persoanele care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Susținerile recurentei că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii privind regimul juridic al terenului preluat în temeiul Legii nr. 58/1974, nu pot fi împărtășite de instanță, atâta timp cât s-a făcut dovada în recurs că intimatul deținea și imobilul teren în proprietate la data preluării abuzive (anexa 11 poziția 26 la Decretul de expropriere).

Cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează acordarea despăgubirilor prin echivalent, despăgubiri stabilite conform expertizei, de asemenea nu poate fi împărtășit pentru următoarele: Notificarea reclamantului a fost înregistrată sub nr. 1816 din 13 iulie 2001 și a fost soluționat prin dispoziția nr. 3879 din 17 februarie 2005. Decizia în interesul Legii nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi se înțelege acele notificări pe baza cărora entitățile investite au emis dispoziții sau decizii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).

S-a apreciat că deciziile sau dispozițiile atacate cu contestație în termenul legal nu mai pot fi trimise Secretariatului C.C.S.D., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești sub aspectul legalității termenului. Ca urmare, corect instanțele au aplicat dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în funcție de data soluționării notificării (aceasta fiind 17 februarie 2005) și nu data soluționării contestației arată că se pot acorda despăgubiri în echivalent, stabilite prin expertiză. În consecință hotărârea recurată este legală și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 312(1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 111/A din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.