ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8513/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, sub nr. 2719/3/2006 la data de 7 august 2006

reclamantul G.C.R. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3879 din 17

februarie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului București solicitând,

în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1), (2), (6) și (7) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 247/2005, restituirea

în natură a terenului rămas liber situat în București, sector 5, iar pentru

construcția demolată și terenul ocupat măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii se

arată că prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 aprilie 1977 a dobândit

dreptul de proprietate asupra unei cote de 1/2 din imobilul construcție situat

în București, sector 5. În conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974

privind sistematizarea teritoriului și a localităților urbane și rurale cota

indiviză de 1/2 din terenul aferent construcției, în suprafață totală de 188,40

mp a trecut în proprietatea statului, reclamantul în calitate de dobânditor al

construcției având doar un drept de folosință asupra terenului. Ulterior, prin

Decretul nr. 153 din 4 iunie 1987, imobilul în litigiu a fost expropriat și demolat,

reclamantul a primit o despăgubire în cuantum de 37.936 lei.

Prin sentința civilă nr. 928

din 29 mai 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

contestația așa cum a fost precizată și formulată de contestator, a dispus

anularea dispoziției nr. 3879 din 17 februarie 2005; a constatat că reclamantul

are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul

compus din cota de 1/2 din terenul și construcția situată în București, sector

5; a constatat că valoarea de piață a imobilului descris mai sus este de

629.000 lei sau 169.000 euro, conform raportului de expertiză nr. 3047/2008.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a imobilului în

litigiu la data preluării prin Decretul nr. 153 din 4 iunie 1987 cu

înscrisurile depuse la dosar și pentru că terenul în litigiu este afectat în

totalitate de elemente de sistematizare, respectiv C.C.M., deci nu poate fi

restituit în natură, s-a constituit dreptul reclamantului la acordarea

măsurilor reparatorii și pentru teren cu precizarea că notificarea a fost

soluționată înainte de intrarea în vigoare a noii legi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul Primarul General al Municipiului

București.

Ulterior, reclamantul în

ședința publică din 5 februarie 2000 a renunțat la apelul formulat, instanța

luând act în acest sens.

Pârâtul prin motivele de

apel în esență a criticat sentința numai în ceea ce privește situația juridică

a terenului arătând că reclamantul prin contractul de vânzare-cumpărare a

dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției și că instanța a

greșit la stabilirea modalității de acordare a despăgubirilor ignorând

dispozițiile Legii nr. 247/2005 care arată că despăgubirile se acordă de C.C.S.D.

Prin Decizia civilă nr. 111

din 19 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a

respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei

s-a reținut că în cauză s-au invocat argumentele ce țin de aplicarea Legii nr. 18/1991

(datorită faptului că Legea nr. 58/1974 prevede că odată cu înstrăinarea

construcției terenul trece în proprietatea statului).

Legea nr. 58/1974 a fost

abrogată în ianuarie 1990, iar ulterior prin Legea nr. 18/1991 prin ordin,

reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului, proprietarului

construcției – art. 36 din Legea nr. 18/1991. H.G. nr. 250/2007 nu-și găsește

aplicabilitate în speță întrucât regimul juridic al terenurilor preluate în

baza Legii nr. 58/1974 (abrogată în ianuarie 1990) nu poate avea două

reglementări diferite. Referitor la posibilitatea instanței de a acorda

despăgubiri, aceasta a fost corect soluționată de instanță, în sensul că s-au

respectat dispozițiile Decretului nr. 52/2007.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta a criticat decizia

sub următoarele aspecte:

- Hotărârea recurată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv aplicarea în speță a dispozițiilor

H.G. nr. 250/2007, care greșit, a reținut instanța, că nu-și găsește

aplicabilitate în soluționarea prezentei cauze.

- Legea a fost greșit

aplicată în condițiile în care cota de 1/2 din terenul situat în sector 5, a

fost preluat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 în proprietatea statului,

iar reclamantul a dobândit doar un drept de folosință asupra acestui teren pe

toată durata construcției, drept de folosință ce nu-i conferă calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

- Potrivit H.G. nr. 250/2007

dreptul la restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent poate

fi solicitat eventual de către vânzătorul imobilului și nu de către cumpărător,

care a dobândit doar un drept de folosință pe durata existenței construcției.

- În ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie avute în vedere prevederile art.

3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 precum și aspectul intrării în vigoare

imediate a legii noi, respectiv Legea nr. 247/2007.

- În raport cu momentul

efectiv, concret al formulării contestației, precum și cu dispozițiile Deciziei

nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată nu era

îndreptățită să stabilească și întinderea acestora.

Examinând criticile deduse

judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 3879 din 17 februarie 2005 emisă de Primarul General

al Municipiului București, reclamantul G.C.R. a solicitat restituirea în natură

a terenului liber situat în București, sector 5, iar pentru construcția

demolată și terenul ocupat măsuri reparatorii prin echivalent.

Condiția esențială pentru a

avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul cererii

să facă dovada că el sau autorul său deținea imobilul în proprietate la

momentul preluării lui de către stat.

În ipoteza înstrăinării

construcției și trecerii terenului în proprietatea statului în condițiile art. 30

alin. (2) din Legea nr. 58/1974, dobânditorului construcției nu i-a transmis

dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece prin lege, terenul era trecut

în proprietatea statului direct din proprietatea vânzătorului.

Conform art. 3 alin. (1) și art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv,

precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.

Terenul care face obiectul

notificării, aferent construcției cumpărate de intimat prin contractul de

vânzare-cumpărare din 29 aprilie 1977, a trecut în proprietatea statului în

momentul întocmirii contractului, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Dar, cu toate acestea,

intimatul este îndreptățit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

și pentru teren, întrucât cu înscrisurile depuse la dosar (filele 124, 153)

face dovada îndeplinirii dispozițiilor art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Înscrisurile, respectiv

adresa din 21 februarie 2008 emisă de Primăria Municipiului București – D.G.D.I.P.U.

și adresa din 14 mai 2008 emisă de Consiliul General al Municipiului București

– A.F.I. atestă că imobilul în cauză a făcut obiectul Decretului nr. 153 din 4

iunie 1987, iar în anexa nr. 11; la poziția 26 este înscris intimatul G.C.R. cu

98,00 mp teren și construcții în suprafață desfășurată de 163,95 mp.

Ca urmare, față de

conținutul anexei 11 la Decretul de expropriere nr. 153/1987, este cert că

intimatul deținea în proprietate atât imobilul construcție cât și terenul în

litigiu.

Dispozițiile art. 1.4 lit. e)

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se coroborează cu art.

3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi persoanele care aveau

calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea

statului.

Susținerile recurentei că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii privind regimul juridic al

terenului preluat în temeiul Legii nr. 58/1974, nu pot fi împărtășite de

instanță, atâta timp cât s-a făcut dovada în recurs că intimatul deținea și

imobilul teren în proprietate la data preluării abuzive (anexa 11 poziția 26 la

Decretul de expropriere).

Cel de-al doilea motiv de

recurs, care vizează acordarea despăgubirilor prin echivalent, despăgubiri

stabilite conform expertizei, de asemenea nu poate fi împărtășit pentru

următoarele:

Notificarea reclamantului a

fost înregistrată sub nr. 1816 din 13 iulie 2001 și a fost soluționat prin

dispoziția nr. 3879 din 17 februarie 2005.

Decizia în interesul Legii nr.

52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că prin notificări

soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi se înțelege acele

notificări pe baza cărora entitățile investite au emis dispoziții sau decizii

motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut de art.

24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).

S-a apreciat că deciziile

sau dispozițiile atacate cu contestație în termenul legal nu mai pot fi trimise

Secretariatului C.C.S.D., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești

sub aspectul legalității termenului.

Ca urmare, corect instanțele

au aplicat dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care în funcție de data soluționării notificării (aceasta fiind 17

februarie 2005) și nu data soluționării contestației arată că se pot acorda

despăgubiri în echivalent, stabilite prin expertiză.

În consecință hotărârea

recurată este legală și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 312(1) C.

proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General

împotriva Deciziei nr. 111/A din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.