ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, s ecția a VI-a comercială, creditoarea SC D.C. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC M.P. SRL a solicitat instanței emiterea ordonanței, pe calea somației de plată pentru suma de 189.500 lei reprezentând c/val. facturilor fiscale și penalități în valoare de 3.979.500 lei. Prin sentința comercială nr. l2865 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, s-a respins ca prematur formulată cererea reclamantei SC D.C. SRL.

Această sentință a fost apelată, iar Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 149 din 20 martie 2008 a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că prin depunerea procesului-verbal de conciliere din 11 ianuarie 2006, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligației de a efectua această procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată. În fond după casare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat sentința comercială nr. 9875 din 26 septembrie 2008, prin care a respins acțiunea reclamantei, reținând că, în cauză nu s-au administrat probe în susținerea pretențiilor, deși fuseseră admise.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 102/R din 26 ianuarie 2009 a respins ca nefondat recursul reclamantei SC D.C. SRL, reținând că aceasta nu a dovedit necesitatea suspendării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar criticile referitoare la nemotivarea sentinței și la lipsa de temei legal a acesteia, nu pot fi primite, întrucât reclamanta nu făcut nici un fel de probe cu privire aceste susțineri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuție excepția nulității recursului, conform art. 302 alin. (1) 1 lit. d) C. proc.

civ., potrivit căruia, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, semnătura părții care a exercitat calea de atac. Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”. Verificând îndeplinirea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că prin încheierile de ședință din 27 octombrie 2009 și 16 februarie 2010, i s-a pus în vedere recurentei să complinească lipsa legalei semnări a recursului, față de împrejurarea că acesta a fost semnat de avocat, fără mandat în acest sens, obligație, căreia recurenta nu i-a dat curs. În aceste condiții, se constată că au fost încălcate astfel dispozițiile art. 68 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților”. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul nu îndeplinește cerințele legale, prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că va constata nulitatea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta SC. D.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 102/R din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.