ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3681/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin sentința comercială nr. 170 din 10 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea SC B.C. SRL, în contradictoriu cu intimata SC P.S. SRL. Prin contestația la titlu formulată, SC B.C. SRL a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 917/101/2006, în sensul de a se preciza dacă, contractul de închiriere de autoturisme, încheiat între părți la data de 12 iulie 2005, a fost reziliat din culpa pârâtei SC P.S.

SRL sau a fost reziliat pe cale convențională prin acordul părților. În considerentele hotărârii mai sus arătate s-a reținut că, prin sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat la 12 iulie 2005 între SC B.C. SRL și SC P.S. SRL și că, prin Decizia nr. 149 din 22 mai 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul pârâtei SC P.S. SRL, și a modificat sentința atacată în sensul admiterii cererii reconvenționale formulate de aceasta și obligării reclamantei SC B.C. SRL la plata de despăgubiri în sumă de 71.231 lei. Decizia curții de apel a rămas irevocabilă prin respingerea recursului reclamantei, instanța supremă învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, reținând că cele două părți au fost de acord cu desființarea contractului de închiriere si că instanțele ordinare au soluționat capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere fără să stabilească culpa vreuneia dintre părți.

În raport de acuratețea celor reținute în considerentele hotărârii instanței de recurs, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a respins contestația la titlu, apreciind că nu se impune lămurirea titlului executoriu, dezlegarea dată de instanțele anterioare fiind clară și explicită. Împotriva sentinței comerciale nr. 170 din 10 septembrie 2010, a declarat recurs contestatoarea SC B.C. SRL, invocând nelegahtatea și netemeinicia hotărârii, despre care a susținut că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluționarea căii de atac, în considerarea dispozițiilor art. 402 alin. (3) C. proc.

civ., conform cărora „hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută", a recalificat ca fiind apel calea de atac exercitată în cauză, conform consemnărilor din încheierea de ședință de la data de 14 decembrie 2010. 2. Prin decizia nr. 9 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat apelul contestatoarei SC B.C. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a reținut că, potrivit prevederilor art. 1019 - 1021 C. civ., rezolutiunea, respectiv rezilierea în cazul contractelor cu executare succesivă, reprezintă sancțiunea aplicabilă în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de una din părțile unui contract sinalagmatic.

A reținut de asemenea că, doctrina și practica în materie au stabilit că pentru a sancționa cu rezoluțiunea/rezilierea un contract sinalagmatic este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile asumate, neexecutarea să fie imputabilă acelei părți, iar partea care cere rezolutiunea șă-și fi executat propriile obligații sau să se declare gata să execute contractul. Prin urmare, stabilirea disponibilității reclamantei în respectarea contractului și determinarea culpei pârâtei care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate sunt aspecte esențiale pentru soluția de reziliere a oricărui contract. În cauză, însă, prin sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, nu s-au verificat niciuna dintre condițiile necesare pentru a opera sancțiunea rezilierii.

Nu s-a stabilit, nici dacă reclamanta ar fi fost gata să își execute obligațiile asumate, nici dacă pârâta se făcuse vinovată de neexecutarea obligațiilor sale și nici dacă neexecutarea este atât de importantă încât să determine desființarea contractului. Dimpotrivă, ca temei al rezilierii, tribunalul a reținut că pârâta a fost de acord cu desființarea contractului, situație în care, fată de acordul părților, s-a impus rezilierea. În aceste condiții, Curtea De Apel Craiova a reținut că tribunalul a folosit termenul de reziliere în sens larg, de desființare a convenției, și nicidecum în sensul art. 1020 C. civ., de sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului și că soluția dată acestui capăt de cerere nu a fost apelată.

Totodată, a consemnat că, reclamanta SC B.C. SRL a invocat culpa pârâtei SC P.S. SRL pentru nexecutarea contractului de închiriere, doar în faza procesuală a recursului, susținerile sale fiind înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1807 din 09 iunie 2009, prin care a fost soluționată calea extraordinară de atac. În considerentele acestei decizii s-a reținut că instanțele anterioare au soluționat cererea recurentei privind rezilierea contractului de închiriere fără a stabili culpa vreuneia dintre părțile contractante, reținând doar că atât reclamanta, cât și pârâta au fost de acord cu desființarea contractului de închiriere. Ca urmare, litigiul dintre SC B.C. SRL și SC P.S.

SRL a fost soluționat cu autoritate de lucru judecat în sensul că nu a avut loc o reziliere din vina vreuneia dintre părți, ci s-a luat act că părțile au fost de acord cu desființarea contractului de închiriere. Față de considerentele expuse, Curtea a reținut că în speță nu există nelămuriri, ci doar nemulțumiri ale contestatoarei referitoare la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului - sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007 și că prin contestația formulată aceasta tinde la modificarea pe cale indirectă a considerentelor unor hotărâri intrate în puterea lucrului judecat. 3. Împotriva Deciziei nr. 9 din 1 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a declarat recurs contestatoarea SC B.C.

SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii sale de lămurire a înțelesului si întinderii titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 917/101/2006, respectiv să se precizeze că rezilierea contractului de închiriere autoturisme încheiat între părți la data de 12 iulie 2005, s-a dispus pe cale judicară din culpa pârâtei SC P.S. SRL. Din analiza memoriului de recurs formulat de contestatoare, Înalta Curte, constată că aceasta s-a limitat doar la a indica motivele de nelegalitate pe care și-a întemeiat în drept, calea extraordinară de atac, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., potrivit cărora, recursul este admisibil atunci: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;" și "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", fără să subsumeze dezvoltarea criticilor aduse hotărârii atacate acestora. 3.1. Referitor la critica formulată de contestatoare în sensul că, există contrarietate între sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 917/101/2006, despre care afirmă câ ar fi rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, și Decizia nr. 149 din 22 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în același dosar, Înalta Curte, apreciază că ar fi singura care, în baza art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. ar putea fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod, dar o apreciază ca nefondată și o va înlătura în considerarea următoarelor argumente: Din verificarea actelor si lucărilor dosarului rezultă că sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 917/101/2006 a fost atacată cu apel de pârâta SC P.S. SRL, iar calea de atac a fost soluționată chiar prin Decizia nr. 149 din 22 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în același dosar. Această din urmă hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1807 din 09 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a respingerii recursului declarat de SC B.C.

SRL. Prin urmare, critica contestatoarei vizează pretinsa contrarietate între două hotărâri pronunțate într-un alt litigiu decât cel dedus judecății în prezenta cauză, în grade de jurisdicție diferite, nu în litigii distincte așa cum a prezentat, în mod eronat aceasta. În considerarea acestor afirmații, Înalta Curte apreciază că SC B.C.

SRL este în eroare cu privire la înțelesul textului legal precitat și că, circumscris motivului de nelegalitate anterior amintit, ar fi trebuit să dezvolte elemente de critică vizând eventuale contradicții existente în cuprinsul deciziei atacate, respectiv Decizia nr. 9 din 1 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, nicidecum critici asupra unor hotărâri pronunțate într-un alt litigiu, în grade de jurisdicție diferite și care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind rămase irevocabile prin Decizia nr. 1807 din 09 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 917/101/2006 de Înalta Curte de casație si Justiție. Întrucât în economia motivelor de recurs formulate de contestatoare, nu au fost identificate alte aspecte de critică, care în baza art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. să poată fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod, iar criticile anterior expuse, nu pot fi cenzurate în calea prezentului recurs pentru argumentele arătate, Înalta Curte le va înlătura, ca irelevante și lipsite de pertinență. 3.2. SC B.C. SRL a criticat decizia atacată, susținând că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competența de soluționare a contestației la titlu, arătând că instanța competentă conform textului legal trebuia să fie Tribunalul Mehedinți, care a pronunțat sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, ce constituie titlul executoriu a cărui explicitare a solicitat-o. Critica este nefondată.

Înalta Curte a constatat că în cauză nu au fost încălcate normele de competență materială statuate de art. 400 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora, competența soluționării cauzei în primă instanță revenea într-adevăr Tribunalului Mehedinți, care a fost învestit de însăși contestatoarea cu soluționarea fondului contestației, astfel încât nu poate reține că în speță, instanța de apel ar fi încălcat norma de procedură menționată, aceasta fiind legal învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, conform dispozițiilor art. 402 alin. (3) C. proc. civ., care statuează aceleași grade de jurisdicție pentru contestația la titlu, ca și în cazul hotărârii ce se execută.

Prin urmare, întrucât sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, ce constituie titlul executoriu a cărui explicitare a solicitat-o contestatoarea, a fost supusă apelului și recursului și hotărârea prin care s-a soluționat fondul contestației la executare este supusă acelorași căi de atac, motiv pentru care, Înalta Curte reține că, instanța de apel, prin Decizia nr. 9 din 1 februarie 2011, nu a încălcat norma procedurală cuprinsă în art. art. 400 alin. (1) C. proc. civ. 3.3. De asemenea, contestatoarea a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 399 alin. (1) și art. 400 alin. (2) C. proc.

civ., instanțele de fond refuzând să stabilească adevărata situație de fapt și de drept și să lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 917/101/2006, respectiv să precizeze dacă rezilierea contractului de închiriere s-a dispus din culpa exclusivă a pârâtei SC P.S. SRL sau prin acordul părților. Analizând considerentele Deciziei nr. 9 din 1 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, prin raportare la conținutul art. 399 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: " împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 , se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege." și la dispozițiile art. 400 alin. (2) din același cod, potrivit cărora: " Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Daca o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.", Înalta Curte reține că normele legale precitate nu au fost încălcate, contestatoarea SC B.C.

SRL făcând confuzie între refuzul unei instanțe de a se pronunța asupra unei cereri cu care a fost învestită, ceea ce are semnificația unei reale denegări de dreptate și admisibilitatea respectivei cereri. Astfel, în cauză instanța de fond și cea de prim control judiciar s-au pronunțat în sensul respingerii contestației la titlu, cu care au fost învestite, argumentându-și soluția pe inutilitatea explicitării înțelesului titlu executoriu, reținând că instanțele care au pronunțat hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă s-au exprimat cu acuratețe, soluționând litigiul în limitele învestirii, și că în atare context, nu este necesară lămurirea înțelesului hotărârii, iar printr-o soluție contrară s-ar realiza cenzura unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, în afara gradelor de jurisdicție prevăzute de legislația în vigoare.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va înlătura critica contestatoarei privind pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 399 alin. (1) și art. 400 alin. (2) C. proc. civ., ca nefondată. 3.4. Contestatoarea SC B.C. SRL a mai dezvoltat critici referitoare la Decizia nr. 9 din 1 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova sub următoarele aspecte: A susținut că instanța de apel nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că pârâta SC P.S.

SRL nu a criticat în apel sentința nr. 776/Com din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 917/101/2006 sub aspectul rezilierii judiciare a contractului de închiriere și ca atare, hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat; că în mod eronat s-a apreciat că în litigiul având ca obiect rezilierea contractului de închiriere de autoturisme această sancțiune a fost aplicată convențional și nu pe cale judiciară; că s-au ignorat apărările potrivit cărora, în cazul unei rezilieri convenționale ar fi trebuit încheiată o tranzacție între părți în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat sau instanța ar fi trebuit să constate acțiunea rămasă fără obiect.

Înalta Curte apreciază aceste critici ca nefondate, simple supoziții lipsite de suport și reține că instanța de apel în considerentele deciziei atacate a făcut o analiză completă și complexă a cauzei, motivând judicios și riguros soluția pronunțată prin raportarea actelor și lucrărilor dosarului la normele legale incidente. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC B.C. SRL Dr. Tr. Severin împotriva Deciziei nr. 9 din 1 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Dr. Tr. Severin împotriva Deciziei nr. 9/2011 din 1 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.