ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 114/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6125 din 7 mai 2008 pronunțată în dosarul nr. 26982/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva pârâților D.R.G. și G.D., s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâți precum și acțiunea din dosarul conexat nr. 42.266/3/2007 și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere din 9 februarie 2006, încheiat între părți, reclamanta fiind obligată și la plata sumei de 1.284,21 lei către pârâți, reprezentând contravaloarea utilităților neachitate precum și la plata sumei de 1.158 lei cheltuieli de judecată.

Totodată s-a respins capătul de cerere formulat de pârâți, pentru obligarea reclamantei la plata altor despăgubiri. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. 6081/301/2007 al Judecătoriei sectorului 3 București, reclamanta SC D.C. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții D.R.G. și G.D. să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat „chitanță” semnat la data de 7 februarie 2007, ca fiind încheiat prin vicierea consimțământului reprezentantului societății, rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți la data de 1 februarie 2006, începând cu data de 1 martie 2007, restituirea sumei de 600 euro achitată în temeiul chitanței, ca fiind o plată nedatorată, precum și obligarea pârâților la restituirea sumei de 450 lei reprezentând contravaloarea chiriei achitate în avans pentru anul 2007 și a despăgubirilor în sumă de 14.031,2 lei.

Prin sentința civilă nr. 5085 din 31 mai 2007, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, dosarul fiind înregistrat sub nr. 26982/3/2007 la această instanță, iar pârâtul D.R.G. a formulat o cerere reconvențională împotriva reclamantei SC D.C. SRL prin care a solicitat să se constate că chitanța încheiată între părți la data de 7 februarie 2007 are valoarea unui contract de închiriere pentru perioada 1 februarie -1 martie 2007, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 1.284,21 lei reprezentând contravaloarea utilităților aferente perioadei în care imobilul a fost închiriat reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația de plată.

În acest dosar a fost conexat dosarul nr. 46266/3/2007 al Tribunalului București având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G.D. și D.R.G. împotriva pârâtei SC D.C. SRL prin care s-a solicitat constatarea nulității aceluiași contract de închiriere, de asemenea să se constate că chitanța din 7 februarie 2007 are valoarea unui contract de închiriere pentru perioada 1 februarie 2007 -1 martie 2007, și obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților neachitate, în sumă de 1.284,21 lei și a pagubelor aduse imobilului în perioada derulării contractului de închiriere. Analizând cererile reciproce ale părților, tribunalul a arătat că prin contractul de închiriere din data de 1 februarie 2006, pârâtul G.D.

a predat reclamantei SC D.C. SRL folosința unui imobil pentru o perioadă de 2 ani, iar potrivit clauzelor convenției era posibilă rezilierea anterior expirării acestui termen, prin acordul părților sau pentru neplata chiriei, ori a întreținerii. În acest context, solicitarea reclamantei de reziliere a contractului pentru vicierea consimțământului prin violență, nu atrage nulitatea absolută a convenției ci o nulitate relativă, însă, în speță nu s-a dovedit existența acestui viciu și nici nu a rezultat din probe că chitanța din 7 februarie 2007 ar fi fost întocmită ca urmare a violențelor exercitate asupra reprezentantului reclamantei, astfel încât aceste capete de cerere au fost respinse ca nefondate.

Ca o consecință, s-a respins și petitul privind restituirea sumei de 600 euro și respectiv a sumei de 450 lei întrucât nu a rezultat destinația acestei sume. În privința cererii reconvenționale formulate de pârâți și respectiv a acțiunii din dosarul conexat, prima instanță a apreciat că este întemeiată solicitarea acestora de a dispune rezilierea contractului de închiriere din litigiu deoarece reclamanta nu a asigurat posesia liniștită a imobilului închiriat și nu și-a îndeplinit cu regularitate obligația de achitare a facturilor la utilități și a celor de întreținere, motiv pentru care a fost admis și capătul de cerere referitor la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.284,21 lei cu acest titlu.

S-a apreciat însă ca fiind neîntemeiată cererea formulată de pârâți, în dosarul conexat, având ca obiect constatarea nulității contractului de închiriere pentru pretinsa modificare realizată în conținutul acestuia, prin mărirea duratei de la 1 an la 2 ani. Prin decizia comercială nr. 433 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtul D.R.G. împotriva încheierii de ședință din 5 decembrie 2007, s-a admis apelul reclamantei SC D.C. SRL care a fost schimbată în parte în sensul respingerii ca neîntemeiate și a acțiunii formulate de pârâți în dosarul conexat și a anulării ca netimbrate a cererii reconvenționale, fiind menținute dispozițiile referitoare la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii principale.

În privința apelului reclamantei, instanța a arătat că tribunalul a admis atât cererea reconvențională cât și acțiunea din dosarul conexat formulate de pârâți, deși prin încheierea din 5 decembrie 2007 a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale. Referitor la cererea din dosarul conexat, aceasta a fost admisă, cu consecința rezilierii contratului de închiriere, deși probele administrate în cauză nu au evidențiat existența culpei reclamantei ca motiv al rezilierii contractului, iar unele întârzieri în achitarea contravalorii utilităților nu justifică o atare măsură.

Referitor la modul de soluționare a acțiunii principale, instanța de apel, înlăturând criticile reclamantei a arătat că tribunalul, în mod corect a respins cererea de constatare a nulității chitanței din 7 februarie 2007 în considerarea faptului că acest înscris reprezintă acordul părților în vederea rezilierii anticipate a contractului de închiriere, începând cu data de 1 martie 2007. Apelul formulat de pârâtul D.R.G. a fost anulat ca netimbrat în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta și pârâtul D.R.G. Reclamanta SC D.C. SRL critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea criticilor că instanțele respingând atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională nu au soluționat fondul cauzei, situație în care se impune, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pârâtul D.R.G. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după reluarea stării de fapt și a unor argumente avute în vedere de instanța de fond și cea de apel, arată că în mod greșit a fost admis apelul reclamantei și s-a dispus anularea cererii sale reconvenționale, în condițiile în care petitele acestei cereri erau asemănătoare cu cele formulate prin acțiunea înregistrată în dosarul conexat, care a fost legal timbrată. De asemenea, arată recurentul, probele administrate în cauză au relevat împrejurarea că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a contravalorii utilităților situație în care atât cererea de reziliere cât și aceea pentru plata despăgubirilor au fost nelegal soluționate.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Curtea constată că sunt nefondate. Astfel, în privința recursului reclamantei se va reține că unicul motiv constă în faptul că prin modul de soluționare, adică prin respingerea atât a cererii principale cât și a celei din dosarul conexat, litigiul a rămas nesoluționat. Instanța de apel a argumentat că contractul de închiriere din litigiu a încetat prin acordul părților, începând cu data de 1 martie 2007, conform înscrisului întocmit în acest scop, și care a fost încheiat de reprezentanții reclamantei prin exprimarea în mod valabil a consimțământului. Într-o atare situație, nu se mai impunea pronunțarea, pe cale judiciară a rezilierii, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect de reclamantă vor fi înlăturate, Curtea reținând totodată că, în speță, nu se verifică nici existența motivelor care ar face incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. Referitor la recursul formulat de pârâtul D.R.G., se impune precizarea că aspectele de netemeinicie ale deciziei instanței de apel nu vor putea fi examinate în cadrul reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și că apelul declarat de această parte împotriva încheierii din 5 decembrie 2007 pronunțată de prima instanță a fost anulat ca netimbrat, iar prin recursul declarat nu s-a criticat decizia sub acest aspect. Recurentul a invocat însă nelegalitatea deciziei în privința modului de soluționare a apelului reclamantei, în sensul admiterii acestuia cu consecința anulării ca netimbrată a cererii reconvenționale formulate de pârât și respectiv a respingerii ca nefondate a acțiunii din dosarul conexat.

Această critică este nefondată pentru că, tribunalul prin încheierea din 5 decembrie 2007, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru, a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând ca netimbrată această cerere, situație în care nu mai avea posibilitatea legală de a reveni asupra acestei măsuri. Singura modalitate de înlăturare a sancțiunii aplicate consta în exercitarea căilor de atac, însă apelul formulat de pârât sub acest aspect a fost anulat ca netimbrat.

Cu toate acestea, dat fiind faptul că petitele cererii reconvenționale coincideau cu cele formulate în dosarul conexat nr. 46266/3/2007, instanțele au procedat la soluționarea pe fond a acestei cereri, legal timbrate, iar decizia instanței de apel, în sensul respingerii acestei acțiuni este corectă deoarece motivele invocate nu au constituit temeiuri suficiente pentru rezilierea contractului din litigiu, care, de altfel, a încetat prin acordul părților anterior termenului stabilit. În concluzie, ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC D.C. SRL Brăila și de pârâtul D.R.G. împotriva deciziei nr. 433 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.