ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 114/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6125 din 7 mai

2008 pronunțată în dosarul nr. 26982/3/2007 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL

Brăila împotriva pârâților D.R.G. și G.D., s-a admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâți precum și

acțiunea din dosarul conexat nr. 42.266/3/2007 și s-a dispus

rezilierea contractului de închiriere din 9 februarie 2006, încheiat între

părți, reclamanta fiind obligată și la plata sumei de 1.284,21

lei către pârâți, reprezentând contravaloarea utilităților

neachitate precum și la plata sumei de 1.158 lei cheltuieli de

judecată. Totodată s-a respins capătul de cerere formulat de

pârâți, pentru obligarea reclamantei la plata altor despăgubiri.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în

esență că prin cererea de chemare în judecată

înregistrată în dosarul nr. 6081/301/2007 al Judecătoriei sectorului

3 București, reclamanta SC D.C. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu

pârâții D.R.G. și G.D. să se constate nulitatea absolută a

actului juridic intitulat „chitanță” semnat la data de 7 februarie

2007, ca fiind încheiat prin vicierea consimțământului

reprezentantului societății, rezilierea contractului de închiriere

încheiat între părți la data de 1 februarie 2006, începând cu data de

1 martie 2007, restituirea sumei de 600 euro achitată în temeiul

chitanței, ca fiind o plată nedatorată, precum și obligarea

pârâților la restituirea sumei de 450 lei reprezentând contravaloarea

chiriei achitate în avans pentru anul 2007 și a despăgubirilor în

sumă de 14.031,2 lei.

Prin sentința

civilă nr. 5085 din 31 mai 2007, s-a admis excepția

necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, dosarul fiind înregistrat sub nr. 26982/3/2007 la

această instanță, iar pârâtul D.R.G. a formulat o cerere

reconvențională împotriva reclamantei SC D.C. SRL prin care a

solicitat să se constate că chitanța încheiată între

părți la data de 7 februarie 2007 are valoarea unui contract de

închiriere pentru perioada 1 februarie -1 martie 2007, precum și obligarea

reclamantei la plata sumei de 1.284,21 lei reprezentând contravaloarea

utilităților aferente perioadei în care imobilul a fost închiriat

reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația de plată.

În acest dosar a fost

conexat dosarul nr. 46266/3/2007 al Tribunalului București având ca obiect

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G.D.

și D.R.G. împotriva pârâtei SC D.C. SRL prin care s-a solicitat

constatarea nulității aceluiași contract de închiriere, de

asemenea să se constate că chitanța din 7 februarie 2007 are

valoarea unui contract de închiriere pentru perioada 1 februarie 2007 -1 martie

2007, și obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților

neachitate, în sumă de 1.284,21 lei și a pagubelor aduse imobilului

în perioada derulării contractului de închiriere.

Analizând cererile reciproce

ale părților, tribunalul a arătat că prin contractul de închiriere

din data de 1 februarie 2006, pârâtul G.D. a predat reclamantei SC D.C. SRL

folosința unui imobil pentru o perioadă de 2 ani, iar potrivit

clauzelor convenției era posibilă rezilierea anterior expirării

acestui termen, prin acordul părților sau pentru neplata chiriei, ori

a întreținerii.

În acest context,

solicitarea reclamantei de reziliere a contractului pentru vicierea

consimțământului prin violență, nu atrage nulitatea

absolută a convenției ci o nulitate relativă, însă, în

speță nu s-a dovedit existența acestui viciu și nici nu a

rezultat din probe că chitanța din 7 februarie 2007 ar fi fost

întocmită ca urmare a violențelor exercitate asupra reprezentantului

reclamantei, astfel încât aceste capete de cerere au fost respinse ca

nefondate.

Ca o consecință,

s-a respins și petitul privind restituirea sumei de 600 euro și

respectiv a sumei de 450 lei întrucât nu a rezultat destinația acestei

sume.

În privința cererii

reconvenționale formulate de pârâți și respectiv a acțiunii

din dosarul conexat, prima instanță a apreciat că este

întemeiată solicitarea acestora de a dispune rezilierea contractului de

închiriere din litigiu deoarece reclamanta nu a asigurat posesia

liniștită a imobilului închiriat și nu și-a îndeplinit cu

regularitate obligația de achitare a facturilor la utilități

și a celor de întreținere, motiv pentru care a fost admis și

capătul de cerere referitor la obligarea reclamantei la plata sumei de

1.284,21 lei cu acest titlu. S-a apreciat însă ca fiind neîntemeiată

cererea formulată de pârâți, în dosarul conexat, având ca obiect

constatarea nulității contractului de închiriere pentru pretinsa

modificare realizată în conținutul acestuia, prin mărirea

duratei de la 1 an la 2 ani.

Prin decizia comercială

nr. 433 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtul D.R.G.

împotriva încheierii de ședință din 5 decembrie 2007, s-a admis

apelul reclamantei SC D.C. SRL care a fost schimbată în parte în sensul

respingerii ca neîntemeiate și a acțiunii formulate de pârâți în

dosarul conexat și a anulării ca netimbrate a cererii

reconvenționale, fiind menținute dispozițiile referitoare la

respingerea ca neîntemeiată a acțiunii principale.

În privința apelului

reclamantei, instanța a arătat că tribunalul a admis atât

cererea reconvențională cât și acțiunea din dosarul conexat

formulate de pârâți, deși prin încheierea din 5 decembrie 2007 a admis

excepția netimbrării cererii reconvenționale.

Referitor la cererea din

dosarul conexat, aceasta a fost admisă, cu consecința rezilierii

contratului de închiriere, deși probele administrate în cauză nu au

evidențiat existența culpei reclamantei ca motiv al rezilierii contractului,

iar unele întârzieri în achitarea contravalorii utilităților nu

justifică o atare măsură.

Referitor la modul de

soluționare a acțiunii principale, instanța de apel,

înlăturând criticile reclamantei a arătat că tribunalul, în mod

corect a respins cererea de constatare a nulității chitanței din

7 februarie 2007 în considerarea faptului că acest înscris reprezintă

acordul părților în vederea rezilierii anticipate a contractului de

închiriere, începând cu data de 1 martie 2007.

Apelul formulat de pârâtul D.R.G.

a fost anulat ca netimbrat în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs reclamanta și pârâtul D.R.G.

Reclamanta SC D.C. SRL

critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea criticilor că

instanțele respingând atât acțiunea principală cât și

cererea reconvențională nu au soluționat fondul cauzei,

situație în care se impune, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pârâtul D.R.G. invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după reluarea

stării de fapt și a unor argumente avute în vedere de instanța

de fond și cea de apel, arată că în mod greșit a fost admis

apelul reclamantei și s-a dispus anularea cererii sale

reconvenționale, în condițiile în care petitele acestei cereri erau

asemănătoare cu cele formulate prin acțiunea înregistrată

în dosarul conexat, care a fost legal timbrată.

De asemenea, arată

recurentul, probele administrate în cauză au relevat împrejurarea că

pârâta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a contravalorii

utilităților situație în care atât cererea de reziliere cât

și aceea pentru plata despăgubirilor au fost nelegal

soluționate.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale

anterior menționate, Curtea constată că sunt nefondate.

Astfel, în privința

recursului reclamantei se va reține că unicul motiv constă în

faptul că prin modul de soluționare, adică prin respingerea atât

a cererii principale cât și a celei din dosarul conexat, litigiul a

rămas nesoluționat.

Instanța de apel a

argumentat că contractul de închiriere din litigiu a încetat prin acordul

părților, începând cu data de 1 martie 2007, conform înscrisului

întocmit în acest scop, și care a fost încheiat de reprezentanții

reclamantei prin exprimarea în mod valabil a consimțământului.

Într-o atare situație,

nu se mai impunea pronunțarea, pe cale judiciară a rezilierii, motiv

pentru care criticile formulate sub acest aspect de reclamantă vor fi

înlăturate, Curtea reținând totodată că, în

speță, nu se verifică nici existența motivelor care ar face

incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Referitor la recursul

formulat de pârâtul D.R.G., se impune precizarea că aspectele de

netemeinicie ale deciziei instanței de apel nu vor putea fi examinate în

cadrul reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și

că apelul declarat de această parte împotriva încheierii din 5

decembrie 2007 pronunțată de prima instanță a fost anulat

ca netimbrat, iar prin recursul declarat nu s-a criticat decizia sub acest

aspect.

Recurentul a invocat

însă nelegalitatea deciziei în privința modului de soluționare a

apelului reclamantei, în sensul admiterii acestuia cu consecința

anulării ca netimbrată a cererii reconvenționale formulate de

pârât și respectiv a respingerii ca nefondate a acțiunii din dosarul

conexat.

Această critică

este nefondată pentru că, tribunalul prin încheierea din 5 decembrie

2007, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația

legală de achitare a taxei judiciare de timbru, a aplicat sancțiunea

prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând ca

netimbrată această cerere, situație în care nu mai avea

posibilitatea legală de a reveni asupra acestei măsuri. Singura

modalitate de înlăturare a sancțiunii aplicate consta în exercitarea

căilor de atac, însă apelul formulat de pârât sub acest aspect a fost

anulat ca netimbrat.

Cu toate acestea, dat fiind

faptul că petitele cererii reconvenționale coincideau cu cele

formulate în dosarul conexat nr. 46266/3/2007, instanțele au procedat la

soluționarea pe fond a acestei cereri, legal timbrate, iar decizia

instanței de apel, în sensul respingerii acestei acțiuni este

corectă deoarece motivele invocate nu au constituit temeiuri suficiente

pentru rezilierea contractului din litigiu, care, de altfel, a încetat prin

acordul părților anterior termenului stabilit.

În concluzie, ambele

recursuri sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC D.C. SRL Brăila și de pârâtul D.R.G.

împotriva deciziei nr. 433 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.