ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1503/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 15357 din 19 decembrie

2007, pronunțată în dosarul nr. 27571/3/2007, Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamanții G.G.Ș. și G.G., ambii

domiciliați în București, împotriva pârâtei SC W.I. SRL, cu sediul în

București. A constatat rezilierea contractului de închiriere încheiat de părți

la 15 iulie 2004, a dispus evacuarea pârâtei din imobil situat în București, și

a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților 7.487 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel nemotivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub

același număr unic la 18 februarie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Prin decizia comercială nr. 307

din 26 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

apelul, ca nefondat.

A reținut că instanța de

fond a realizat o corectă interpretare a clauzei 4.6 din contractul părților ca

fiind o clauză de reziliere cuprinzând un pact comisoriu de gradul III, în

conformitate cu prevederile art. 977 și urm. și de art. 1021 C. civ.,

indiferent de denumirea dată de părți întrucât, sancțiunea legată de

neexecutarea obligației contractuale este rezoluțiunea la contractul cu

executare uno ictu, respectiv rezilierea la contractul cu executare succesivă

(cum este și cel din cauza de față), nulitatea intervenind pentru cauze

anterioare sau contemporane momentului încheierii contractului.

Tot în mod legal s-a reținut

și inexistența obligației intimaților - reclamanți de a notifica apelantei -

pârâte faptul neplății chiriei, în raport de clauza 4.3 din contract, care

reprezintă legea părților, conform art. 969 C. civ. și art. 43 C. com.

rezultând că, în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere de

la data scadenței obligației.

Prin încheierea din Camera

de consiliu de la 18 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială

formulată de intimații - reclamanți.

Împotriva hotărârii de mai

sus, în termenul legal, pârâta a formulat recurs timbrat și legal motivat în

sensul cerut de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a solicitat

admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

A invocat critici pe care

le-a subsumat motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deși din dezvoltarea acestora rezultă că partea a înțeles să recureze hotărârea

și pentru interpretarea greșită a conținutului convenției, critică circumscrisă

motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că

analiza recursului se va face sub toate aceste aspecte.

A arătat astfel că hotărârea

este rezultatul interpretării greșite a contractului față de dispozițiile art. 977

și art. 982 C. civ. cu consecința încălcării art. 969 C. civ., susținând că

potrivit conținutului real al contractului, intimata - reclamantă era obligată

să o pună în întârziere în legătură cu faptul neplății la termenul scadent a

chiriei, altfel neputând opera rezilierea.

A solicitat ca instanța de

recurs să analizeze și cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată în aprecierea sa fiind prea mare.

Intimații - reclamanți, în

termenul procedural au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului,

ca nefondat.

Analizând recursul prin

prisma motivelor de recurs astfel cum au fost reîncadrate, conform art. 306 C.

proc. civ., se găsește nefondat.

Observând conținutul

contractului de închiriere (art. 46), rezultă fără echivoc atât modul de

executare a obligației de plată a chiriei – din propria inițiativă a

locatarului și nu la cererea locatorului, cât termenele de plată – la data de

15 a fiecărei luni, respectiv sancțiunea, corect interpretată ca fiind

rezilierea sub forma unui pact comisoriu de gradul III.

Sub toate aspectele arătate,

instanța de apel a interpretat, deci, corect drepturile și obligațiile părților

respectând principiile reeșite din dispozițiile art. 977 și art. 982 C. civ. la

care face trimitere recurenta.

Cât privește punerea în

întârziere, este de necontestat că părțile au încheiat un contract comercial

încât, față de conținutul contractului și dispozițiile art. 43 C. com.,

recurenta - debitoare este în întârziere prin simpla ajungere a datoriei la

scadență (dies interpellat pro hominem) și în aceste condiții, în mod legal,

instanța de apel a reținut că intimata - reclamantă era în drept să notifice

recurentei - pârâte rezilierea contractului în baza pactului comisoriu.

Față de conținutul clauzei,

rezilierea se face prin simpla declarație notificată celeilalte părți, instanța

de apel aplicând corespunzător și dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit

căruia contractul este legea părților.

Cât privește ultima critică

legată de reducerea cheltuielilor de judecată se constată că, față de munca

depusă de avocatul părții adverse, suma acordată este justificată din punct de

vedere legal fiind respectate dispozițiile art. 274 și urm. C. proc. civ.

încât, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi

respins pentru toate motivele de recurs invocate.

Văzând și dispozițiile art. 274

C. proc. civ., recurenta - pârâtă, în culpă procesuală, va fi obligată la

7.658,19 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC W.I. SRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr.

307 din 26 iunie 2008, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimaților - reclamanți G.G.Ș. și G.G. suma de 7.658,19 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2009.