ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2491/2012

Ședința publică de la 15 mai 2012 Asupra recursurilor constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12372 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de în dosarul nr. 32152/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.C.M.E. București împotriva pârâtei SC D.C. SRL București, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantului de a se dispune rezilierea contractului de asociere nr. 68 din 24 aprilie 1995, evacuarea pârâtei din spațiul ce a făcut obiectul asocierii și obligarea acesteia la plata contraprestației datorate pentru folosința spațiului este nefondată.

În privința cererii de reziliere s-a apreciat că motivele invocate de reclamant sunt împrejurări contemporane încheierii contractului care vizează în realitate desființarea contractului cu efect retroactiv pentru încălcarea normelor legale în vigoare la momentul realizării acordului de voință, iar rezilierea se poate dispune în ipoteza neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de cocontractant.

Pe de altă parte, reclamantul a susținut că în urma notificării rezilierii unilaterale, contractul era desființat din luna mai 2006, situație în care tribunalul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui contract sinalagmatic în ființă, la data sesizării instanței, și nu a dovedit cuantumul sumelor solicitate pentru perioada noiembrie 2004 – aprilie 2006 și respectiv mai – decembrie 2006. Capătul de cerere având ca obiect evacuarea pârâtei a fost respins cu motivarea că argumentele prezentate de reclamant nu au legătură cu raporturile juridice dintre părți după notificarea rezilierii contractului, reclamantul nu a invocat lipsa titlului locativ al pârâtei, situație în care cererea nu poate fi examinată din această perspectivă.

Excepția prescripției, invocată de reclamant față de pretențiile pârâtei, formulate prin cererea reconvențională, cu titlu de contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul din litigiu, a fost respinsă în considerarea faptului că dreptul pârâtei la acțiune s-a născut la data rezilierii contractului – mai 2006 și nu la data executării lucrărilor a căror contravaloare s-a solicitat. Referitor la cererea reconvențională, prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea existenței contractului de asociere și îndeplinirea obligațiilor asumate de pârâtă, iar cererea privind obligarea la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire a fost respinsă ca neîntemeiată, pe cale de consecință fiind respinsă și cererea de a se institui un drept de retenție asupra imobilului.

Capătul de cerere privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor arbitrale s-a respins ca neîntemeiat cu motivarea că pârâta și-a dat acordul la încheierea convenției arbitrale în condiții de nelegalitate, astfel încât fiind în culpă, în egală măsură cu reclamantul, nu este îndreptățită să solicite repararea prejudiciului suferit. Prin decizia nr. 288 pronunțată la 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de majorare a câtimii pretențiilor pârâtei, s-au admis apelurile formulate de ambele părți, s-a desființat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a proceda astfel, instanța de apel a arătat în privința excepției inadmisibilității, că dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. impun această dezlegare deoarece cererea de majorare a pretențiilor reprezintă o cerere nouă care nu poate fi formulată pentru prima dată în apel. S-a apreciat însă că este întemeiată critica reclamantului referitoare la omisiunea primei instanțe de a analiza cererea de reziliere a contractului de asociere, precum și motivul de apel formulat de pârâtă cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de constatare a valabilității contractului, petit întemeiat pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care permit constatarea existenței unui drept. În aceste condiții, instanța de apel a reținut că tribunalul a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, motiv ce a determinat aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 4345 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare, cu motivarea că în mod greșit instanța de apel a calificat cererea de majorare a pretențiilor pârâtei ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel, în condițiile în care obiectul cererii a rămas neschimbat, respectiv plata contravalorii îmbunătățirilor. În rejudecare după casare, prin decizia comercială nr. 334 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială , a admis apelul reclamantului C.C.M.E. București, a modificat în parte sentința primei instanțe în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate a reclamantului, cu consecința evacuării pârâtei din spațiul din litigiu și a obligării acesteia la plata sumei de 66.453,72 lei.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.C. SRL București împotriva reclamantului, care a fost obligat la plata sumei de 329.601 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.534,86 lei către reclamant, iar reclamantul la plata sumei de 14.625,5 lei, cu același titlu către pârâtă. În privința apelului reclamantului C.C.M.E. București s-a avut în vedere că potrivit art.8 din contractul de asociere a intervenit rezilierea convenției în mai 2006, ceea ce implică și dispariția pentru viitor a titlului în baza căruia pârâta deținea spațiul, situație în care cererea de evacuare a pârâtei este întemeiată.

Referitor la pretențiile reclamantului, instanța de apel, a stabilit pe baza expertizei efectuate în cauză că suma datorată de pârâtă în temeiul contractului de asociere pentru perioada noiembrie 2004 – aprilie 2006 este în cuantum de 66.453,72 lei, admițând cererea reclamantului în aceste limite. În ceea ce privește apelul pârâtei SC D.C. SRL București, instanța de apel a arătat că sunt întemeiate doar criticile referitoare la modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului. Sub acest aspect s-a apreciat, în raport de prevederile art. 11 din contract, că în cazul rezilierii unilaterale, pârâta are dreptul la despăgubiri la nivelul sumei investite reevaluate, adică la valoarea actualizată a îmbunătățirilor aduse spațiului pe care l-a deținut.

Utilizarea conjuncției „și” în cuprinsul acestui articol nu are semnificația efectuării, în mod obligatoriu, a reevaluării numai față de cursul de schimb leu/dolar. Conform expertizei tehnice efectuate în cauză, valoarea actualizată a îmbunătățirilor este în cuantum de 329.601 lei, la plata căreia a fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei. Celelalte critici au fost înlăturate ca nefondate cu motivarea că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 720 1 , art. 111 și art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Reclamantul C.C.M.E. București critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurentul invocă faptul că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 11 din contractul de asociere, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Conform convenției părților, despăgubirile cuvenite pârâtei în cazul rezilierii unilaterale sunt echivalente cu suma investită reevaluată și față de cursul de schimb leu/dolar, astfel că aceasta nu are dreptul la valoarea îmbunătățirilor pretinse prin cererea reconvențională. În plus, susține recurenta, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 969 C. civ., nesocotindu-se voința părților stabilită expres prin art. 11 din contract, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au fost, de asemenea, încălcate și dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 212 C. proc. civ. deoarece instanța de apel în mod greșit a respins obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză. Pârâta SC D.C. SRL București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., susține că instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 251-256 C. com. și a nesocotit prevederile art. 969 C. civ. și a art. 12 din contract. În acest context, arată recurenta, având în vedere natura contractului care este un contract de asociere în participațiune, participarea la beneficii, dar și la pierderi este de esența acestui tip de contract. Deși reclamantul a încălcat condițiile asocierii, a împiedicat realizarea obiectului și scopului asocierii, instanța de apel a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 66.453,73 lei contrar termenilor conveniți de părți în contract.

De asemenea, cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată a fost greșit calculat, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere varianta B a expertizei contabile. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Recursul reclamantului C.C.M.E. București vizează interpretarea eronată a prevederilor art.11 din contractul de asociere potrivit căruia „rezilierea unilaterală de către locator a contractului va atrage după sine plata de despăgubiri la nivelul sumei investite reevaluată și față de cursul de schimb leu/dolar”. În alți termeni, recurentul susține că unica modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor este aceea de raportare a sumei investite la cursul de schimb leu/dolar și nu la valoarea îmbunătățirilor pretinse de pârâtă prin cererea reconvențională.

Interpretând această clauză în contextul obligațiilor reciproce ale părților și având în vedere rezilierea unilaterală a contractului de către reclamant, instanța de apel a apreciat corect că prin utilizarea conjuncției „și”, intenția și voința reală a părților, nu a fost aceea de a stabili întinderea despăgubirilor exclusiv prin efectuarea reevaluării în funcție de cursul leu/dolar. Un alt criteriu pentru determinarea cuantumului prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii unilaterale fiind obligarea reclamantului la plata valorii actualizate a îmbunătățirilor aduse de pârâtă spațiului deținut. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța i-a schimbat natura sau înțelesul.

Această ipoteză nu este însă prezentă în speță, deoarece astfel cum s-a menționat, înțelesul clauzei supuse interpretării nu a fost denaturată, situație în care va fi înlăturată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivată din încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. În privința criticilor care vizează concluziile expertizei sau respingerea obiecțiunilor, se observă că acestea nu pot fi valorificate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.9 C. proc. civ. care, are în vedere nelegalitatea și nu netemeinicia deciziei recurate, motiv pentru care acestea nu vor fi examinate. Recursul pârâtei SC D.C. SRL București care, de asemenea, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. vizează interpretarea eronată a art. 12 din contractul de asociere raportat la art. 251-256 C. com., cu consecința nelegalei obligări la plata sumei de 66.453,73 lei. În această privință, prin decizia recurată s-a argumentat că această sumă, aferentă perioadei noiembrie 2004 – aprilie 2006, a fost determinată în conformitate cu art.12 modificat prin anexa nr. 29 din 20 februarie 1996, în sensul că stabilirea sumelor de plată pentru spațiile din litigiu urma să se facă în baza tarifelor de închiriere conform hotărârii nr. 27/1993 a C.L.M.B. De menționat că, deși recurenta pârâtă invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în esență, prin dezvoltarea motivelor se contestă cuantumul și modalitatea de calcul a sumelor la plata cărora a fost obligată.

În speță însă, instanța de apel a reținut neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligațiilor contractuale, până la data rezilierii unilaterale a contractului, ceea ce nu echivalează cu schimbarea naturii actului sau înțelesului lămurit al acestuia. În cauză instanța de apel pe baza probelor administrate a stabilit întinderea răspunderii contractuale a pârâtei ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Examinarea probatoriilor reprezintă însă un atribut exclusiv al instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, cenzurarea deciziei recurate sub aspectul netemeiniciei nefiind posibilă în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. care vizează doar motive de nelegalitate.

În consecință, recursurile declarate de reclamant și pârâtă sunt nefondate și vor fi respinse în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.C.M.E. București și de pârâta SC D.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 334 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2012.