ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2491/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2491/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 15 mai 2012

Asupra

recursurilor constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 12372 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de în dosarul

nr. 32152/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a

respins excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată. S-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.C.M.E. București împotriva

pârâtei SC D.C. SRL București, precum și cererea reconvențională formulată de

pârâtă.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea

reclamantului de a se dispune rezilierea contractului de asociere nr. 68 din 24

aprilie 1995, evacuarea pârâtei din spațiul ce a făcut obiectul asocierii și

obligarea acesteia la plata contraprestației datorate pentru folosința

spațiului este nefondată.

În

privința cererii de reziliere s-a apreciat că motivele invocate de reclamant

sunt împrejurări contemporane încheierii contractului care vizează în realitate

desființarea contractului cu efect retroactiv pentru încălcarea normelor legale

în vigoare la momentul realizării acordului de voință, iar rezilierea se poate

dispune în ipoteza neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de

cocontractant.

Pe

de altă parte, reclamantul a susținut că în urma notificării rezilierii

unilaterale, contractul era desființat din luna mai 2006, situație în care

tribunalul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui contract

sinalagmatic în ființă, la data sesizării instanței, și nu a dovedit cuantumul

sumelor solicitate pentru perioada noiembrie 2004 – aprilie 2006 și respectiv

mai – decembrie 2006.

Capătul

de cerere având ca obiect evacuarea pârâtei a fost respins cu motivarea că

argumentele prezentate de reclamant nu au legătură cu raporturile juridice

dintre părți după notificarea rezilierii contractului, reclamantul nu a invocat

lipsa titlului locativ al pârâtei, situație în care cererea nu poate fi examinată

din această perspectivă.

Excepția

prescripției, invocată de reclamant față de pretențiile pârâtei, formulate prin

cererea reconvențională, cu titlu de contravaloarea îmbunătățirilor efectuate

la imobilul din litigiu, a fost respinsă în considerarea faptului că dreptul

pârâtei la acțiune s-a născut la data rezilierii contractului – mai 2006 și nu

la data executării lucrărilor a căror contravaloare s-a solicitat.

Referitor

la cererea reconvențională, prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibil capătul

de cerere având ca obiect constatarea existenței contractului de asociere și

îndeplinirea obligațiilor asumate de pârâtă, iar cererea privind obligarea la

plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire a fost respinsă ca neîntemeiată,

pe cale de consecință fiind respinsă și cererea de a se institui un drept de

retenție asupra imobilului.

Capătul

de cerere privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor arbitrale s-a

respins ca neîntemeiat cu motivarea că pârâta și-a dat acordul la încheierea convenției

arbitrale în condiții de nelegalitate, astfel încât fiind în culpă, în egală

măsură cu reclamantul, nu este îndreptățită să solicite repararea prejudiciului

suferit.

Prin

decizia nr. 288 pronunțată la 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de majorare a

câtimii pretențiilor pârâtei, s-au admis apelurile formulate de ambele părți,

s-a desființat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru

a proceda astfel, instanța de apel a arătat în privința excepției

inadmisibilității, că dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. impun

această dezlegare deoarece cererea de majorare a pretențiilor reprezintă o

cerere nouă care nu poate fi formulată pentru prima dată în apel.

S-a

apreciat însă că este întemeiată critica reclamantului referitoare la omisiunea

primei instanțe de a analiza cererea de reziliere a contractului de asociere,

precum și motivul de apel formulat de pârâtă cu privire la respingerea ca

inadmisibilă a cererii de constatare a valabilității contractului, petit

întemeiat pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care permit constatarea

existenței unui drept.

În

aceste condiții, instanța de apel a reținut că tribunalul a soluționat litigiul

fără a intra în cercetarea fondului cauzei, motiv ce a determinat aplicarea

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul

declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 4345

din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre

rejudecare, cu motivarea că în mod greșit instanța de apel a calificat cererea

de majorare a pretențiilor pârâtei ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în

apel, în condițiile în care obiectul cererii a rămas neschimbat, respectiv

plata contravalorii îmbunătățirilor.

În

rejudecare după casare, prin

decizia comercială nr.

334 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială

,

a admis apelul reclamantului C.C.M.E. București, a modificat în parte sentința

primei instanțe în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate a

reclamantului, cu consecința evacuării pârâtei din spațiul din litigiu și a

obligării acesteia la plata sumei de 66.453,72 lei. S-a admis în parte cererea

reconvențională formulată de pârâta SC D.C. SRL București împotriva

reclamantului, care a fost obligat la plata sumei de 329.601 lei reprezentând

contravaloarea îmbunătățirilor. S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 8.534,86 lei către reclamant, iar reclamantul la plata sumei de 14.625,5

lei, cu același titlu către pârâtă.

În

privința apelului reclamantului C.C.M.E. București s-a avut în vedere că potrivit

art.8 din contractul de asociere a intervenit rezilierea convenției în mai

2006, ceea ce implică și dispariția pentru viitor a titlului în baza căruia

pârâta deținea spațiul, situație în care cererea de evacuare a pârâtei este

întemeiată.

Referitor

la pretențiile reclamantului, instanța de apel, a stabilit pe baza expertizei

efectuate în cauză că suma datorată de pârâtă în temeiul contractului de

asociere pentru perioada noiembrie 2004 – aprilie 2006 este în cuantum de

66.453,72 lei, admițând cererea reclamantului în aceste limite.

În

ceea ce privește apelul pârâtei SC D.C. SRL București, instanța de apel a

arătat că sunt întemeiate doar criticile referitoare la modul de soluționare a

capătului de cerere privind obligarea reclamantului la plata contravalorii

îmbunătățirilor aduse imobilului.

Sub

acest aspect s-a apreciat, în raport de prevederile art. 11 din contract, că în

cazul rezilierii unilaterale, pârâta are dreptul la despăgubiri la nivelul

sumei investite reevaluate, adică la valoarea actualizată a îmbunătățirilor

aduse spațiului pe care l-a deținut. Utilizarea conjuncției „și” în cuprinsul

acestui articol nu are semnificația efectuării, în mod obligatoriu, a

reevaluării numai față de cursul de schimb leu/dolar. Conform expertizei

tehnice efectuate în cauză, valoarea actualizată a îmbunătățirilor este în

cuantum de 329.601 lei, la plata căreia a fost obligat reclamantul în favoarea

pârâtei.

Celelalte

critici au fost înlăturate ca nefondate cu motivarea că prima instanță a

aplicat corect dispozițiile art. 720

1

, art. 111 și art. 274 C. proc.

civ.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Reclamantul

C.C.M.E. București critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În

mod concret recurentul invocă faptul că instanța de apel a interpretat greșit

prevederile art. 11 din contractul de asociere, schimbând înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Conform

convenției părților, despăgubirile cuvenite pârâtei în cazul rezilierii

unilaterale sunt echivalente cu suma investită reevaluată și față de cursul de

schimb leu/dolar, astfel că aceasta nu are dreptul la valoarea îmbunătățirilor

pretinse prin cererea reconvențională.

În

plus, susține recurenta, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 969 C.

civ., nesocotindu-se voința părților stabilită expres prin art. 11 din

contract, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Au

fost, de asemenea, încălcate și dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 212 C.

proc. civ. deoarece instanța de apel în mod greșit a respins obiecțiunile la

expertiza efectuată în cauză.

Pârâta

SC D.C. SRL București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

susține că instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 251-256 C. com. și a nesocotit prevederile art. 969 C. civ. și a art. 12

din contract.

În

acest context, arată recurenta, având în vedere natura contractului care este

un contract de asociere în participațiune, participarea la beneficii, dar și la

pierderi este de esența acestui tip de contract.

Deși

reclamantul a încălcat condițiile asocierii, a împiedicat realizarea obiectului

și scopului asocierii, instanța de apel a obligat societatea pârâtă la plata

sumei de 66.453,73 lei contrar termenilor conveniți de părți în contract.

De

asemenea, cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată a fost greșit

calculat, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere varianta B a

expertizei contabile.

Analizând

recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale

anterior menționate, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Recursul

reclamantului C.C.M.E. București vizează interpretarea eronată a prevederilor

art.11 din contractul de asociere potrivit căruia „rezilierea unilaterală de

către locator a contractului va atrage după sine plata de despăgubiri la

nivelul sumei investite reevaluată și față de cursul de schimb leu/dolar”.

În

alți termeni, recurentul susține că unica modalitate de stabilire a cuantumului

despăgubirilor este aceea de raportare a sumei investite la cursul de schimb

leu/dolar și nu la valoarea îmbunătățirilor pretinse de pârâtă prin cererea

reconvențională.

Interpretând

această clauză în contextul obligațiilor reciproce ale părților și având în

vedere rezilierea unilaterală a contractului de către reclamant, instanța de

apel a apreciat corect că prin utilizarea conjuncției „și”, intenția și voința

reală a părților, nu a fost aceea de a stabili întinderea despăgubirilor

exclusiv prin efectuarea reevaluării în funcție de cursul leu/dolar. Un alt

criteriu pentru determinarea cuantumului prejudiciului suferit ca urmare a

rezilierii unilaterale fiind obligarea reclamantului la plata valorii

actualizate a îmbunătățirilor aduse de pârâtă spațiului deținut.

Motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privește situația în

care, deși actul juridic dedus judecății este clar, fiind vădit neîndoielnic,

instanța i-a schimbat natura sau înțelesul. Această ipoteză nu este însă

prezentă în speță, deoarece astfel cum s-a menționat, înțelesul clauzei supuse

interpretării nu a fost denaturată, situație în care va fi înlăturată și

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivată din

încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.

În

privința criticilor care vizează concluziile expertizei sau respingerea

obiecțiunilor, se observă că acestea nu pot fi valorificate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct.9 C. proc. civ. care, are în vedere nelegalitatea și

nu netemeinicia deciziei recurate, motiv pentru care acestea nu vor fi

examinate.

Recursul

pârâtei SC D.C. SRL București care, de asemenea, invocă dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. vizează interpretarea eronată a art. 12 din

contractul de asociere raportat la art. 251-256 C. com., cu consecința

nelegalei obligări la plata sumei de 66.453,73 lei.

În

această privință, prin decizia recurată s-a argumentat că această sumă,

aferentă perioadei noiembrie 2004 – aprilie 2006, a fost determinată în

conformitate cu art.12 modificat prin anexa nr. 29 din 20 februarie 1996, în

sensul că stabilirea sumelor de plată pentru spațiile din litigiu urma să se

facă în baza tarifelor de închiriere conform hotărârii nr. 27/1993 a C.L.M.B.

De

menționat că, deși recurenta pârâtă invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., în esență, prin dezvoltarea motivelor se contestă cuantumul și

modalitatea de calcul a sumelor la plata cărora a fost obligată.

În

speță însă, instanța de apel a reținut neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă

a obligațiilor contractuale, până la data rezilierii unilaterale a

contractului, ceea ce nu echivalează cu schimbarea naturii actului sau

înțelesului lămurit al acestuia. În cauză instanța de apel pe baza probelor

administrate a stabilit întinderea răspunderii contractuale a pârâtei ca urmare

a neexecutării obligațiilor asumate. Examinarea probatoriilor reprezintă însă

un atribut exclusiv al instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv

al acestei căi de atac, cenzurarea deciziei recurate sub aspectul netemeiniciei

nefiind posibilă în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. care vizează doar motive de nelegalitate.

În

consecință, recursurile declarate de reclamant și pârâtă sunt nefondate și vor

fi respinse în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.C.M.E. București și de

pârâta SC D.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 334 din 16 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 mai 2012.