ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 548/2009

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița,

reclamanta S.I.F. OLTENIA SA a chemat în judecată pârâta SC R. SA, solicitând

anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor din data de

12 decembrie 2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a

arătat că această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 117 alin.

(3), art. 123 alin. (2), art. 177 alin. (1) lit. a) și art. 127 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Prin considerentele sentinței, tribunalul a reținut că în

procesul verbal al ședinței adunării generale a acționarilor din data de 12

decembrie 2007, s-a făcut mențiune despre numărul de acțiuni deținute de către

fiecare participant la adunare și de cvorumul realizat la data respectivă. În

ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 127 din LSC, instanța a reținut

că acționarul V.G. a votat în nume personal, cu un număr de 39,61 acțiuni și ca

acționar al SC G. SRL, însă reclamanta nu a dovedit că acest acționar are un

interes personal pentru obținerea majorității cerută de lege pentru adoptarea

acelei hotărâri. Cu referire la repartizarea acțiunilor noi, reclamanta nu și-a

exprimat preferința de a dobândi noi acțiuni nici în termenul stabilit prin

hotărâre, nici ulterior acestui termen. Motivele privind subevaluarea prețului

și încălcarea interesului societății, nu au fost dovedite.

Pentru aceste motive, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința 30 din 18 martie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantă .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 149 din

data de 2 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ și fiscal, a respins ca tardiv apelul formulat de reclamantă.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs

reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului pe fond, aceleiași instanțe.

Prin criticile dezvoltate prin cerere, recurenta a susținut

că potrivit dovezii de comunicare existentă la dosarul cauzei, rezultă că

decizia a fost comunicată unei persoane care nu deține calitatea de funcționar

însărcinat cu primirea corespondenței, ci are calitatea de agent de pază, ceea

ce înfrânge dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ. În continuare,

recurenta mai arată că persoana căreia i s-a înmânat decizia curții de apel,

deține calitatea de agent de pază care asigură securitatea clădirii și nu de

angajat al S.I.F. OLTENIA SA. De asemenea, se mai susține că în ziua

comunicării, activitatea societății a fost întreruptă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea

recursului, susținând lipsa de suport juridic a criticilor invocate de

recurentă.

Recursul este nefondat.

Analizând criticile invocate de către recurentă, prin prisma

soluției pronunțată de către instanța de apel, Înalta Curte constată că acestea

sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 103 C. proc. civ. ,, Neîndeplinirea oricărei

căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal

atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei ”

Prin edictarea acestei dispoziții legale, legiuitorul a avut

în vedere posibilitatea repunerii părții în termenul legal de declarare al unei

căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care

dovedește existența unei ,, împrejurări mai presus de voința ei”. Conținutul

acestei noțiuni se subscrie noțiunii de forță majoră, de împrejurare obiectivă

de neîndeplinire a obligației legale, care să se fi produs înainte de

împlinirea termenului legal imperativ.

În situația de față, dispozițiile art. 91 C. proc. civ.,

invocate de către recurentă, nu reprezintă o împrejurare obiectivă, asimilabilă

forței majore, în condițiile în care dovada de îndeplinire a procedurii de

citare cuprinde mențiunile obligatorii și cele prevăzute sub sancțiunea

nulității de dispozițiile art. 100 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.. Mai

mult decât atât, potrivit alin. (4) al articolul menționat ,,Procesul verbal

face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constate personal

de cel care l-a încheiat”, astfel încât situația invocată de către recurentă,

privind neprimirea dovezii de comunicare de către persoana însărcinată cu

primirea corespondenței și existența unor persoane prezente la sediul

societății, care puteau primi citația, precum și faptul că în data de 29 aprilie

2008 activitatea societății a fost întreruptă deoarece angajații societății au

beneficiat de zile libere, nu pot face dovada vicierii procedurii de

comunicare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază

legalitatea soluției pronunțată de către instanța de apel, cu privire la

respingerea cererii de apel ca tardiv formulat, iar în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 149 din 2

septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.