ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 6 august 2007 pe rolul Judecătoriei sector 1

sub nr. 15860/299/2007, reclamantul F.L. a chemat în judecată pe pârâtele

Primăria Municipiului București, A.V.A.S. și SC Z. SA solicitând instanței prin

sentința ce o va pronunța să dispună restituirea imobilului situat în București,

Bd. Bucureștii Noi, sector 1, respectiv, teren în suprafață de 596 mp.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe depozițiile

art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 11698 din 1 octombrie 2008,

Judecătoria sector 1 a admis excepția necompetenței sale materiale și a

procedat la declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului, secția a

V-a civilă, sub nr. 41849/3/2008.

Prin sentința civilă nr. 1919 din 29 decembrie 2008,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția

lipsei de interes; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.,

respingând pe calea acestei excepții cererea de chemare în judecată împotriva A.V.A.S.,

s-a admis cererea formulată în contradictoriu cu celelalte două pârâte și s-a

dispus obligarea pârâtei SC Z. SA să lase reclamantului în deplină proprietate

și liniștită posesie terenul în suprafață de 596 mp, situat în București, Bd.

Bucureștii, sector 1, conform raportului de expertiză efectuat de expert B.I.D.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC Z. SA a formulat apel

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 548 din 5 noiembrie 2009, Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea în

contradictoriu cu SC Z. SA; au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Reclamantul a promovat recurs împotriva acestei decizii,

prevalându-se de ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2010, Înalta Curte a

suspendat soluționarea recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatându-se absența ambelor părți și având în vedere că niciuna dintre

ele nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei niciuna

din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina

care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art.

252 alin. (1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul de azi,

13 ianuarie 2012.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în

cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an”.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul

că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului

prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul

nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură

cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă,

întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta

se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind

prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a

actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se

constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții,

existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de

stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit suspendarea (1 octombrie

2010) și până la data repunerii pe rol din oficiu (13 noiembrie 2011), cursul

perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în

nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul F.L.

împotriva deciziei nr. 548 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.