ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA a chemat in judecată pârâta SC C. DÂMBOVIȚA SA TÂRGOVIȘTE, solicitând în principal, constatarea nulității absolute și în subsidiar anularea Hotărârii AGOA din 29 aprilie 2009. Prin sentința nr. 768 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei, a anulat Hotărârea AGOA din 29 aprilie 2009, doar în ce privește punctele adoptate la poziția 4 „Diverse”. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că adunarea generală a fost convocată așa cum rezultă din M.Of.

partea a IV a nr. 1678 din 20 martie 2009 și a avut ca ordine de zi : 1 . aprobarea raportului de gestiune al administratorului unic al SC C. Dâmbovița SA privind activitatea societății pe anul 2008 ; 2. aprobarea raportului comisiei de cenzori privind activitatea societății pe anul 2008 ; 3. aprobarea bilanțului și contului de profit și pierderi aferent exercițiului financiar 2008; 4. diverse. Din procesul verbal al adunării s-a constatat că acționarii prezenți reprezentau un procent de 67,02% din capitalul social al societății, astfel încât era îndeplinit cvorumul minim privind adoptarea hotărârilor, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Hotărârile au fost adoptate în totalitate cu un procent de 85,08% din capitalul social prezent la adunare, în cadrul acestora incluzându-se și votul administratorului G.G., care a avut un vot de 18,8 % corespunzător participației la capitalul social, împotrivă votând doar reclamanta, care deține 14,92% din capitalul social prezent. Cu privire la punctul 1 al hotărârii privind aprobarea raportului de gestiune al administratorului unic, prima instanță a constatat că acesta a fost adoptat cu încălcarea art. 126 din Legea nr. 31/1990. Conform acestui text de lege, acționarii care au calitatea de membrii ai Consiliului de Administrație, Directoratului sau Consiliului de Supraveghere, nu pot vota, în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție.

Nerespectarea acestei dispoziții legale a fost apreciată de instanță ca reprezentând un motiv de nulitate relativă a hotărârii întrucât ocrotește un interes personal, doar persoanele interesate având posibilitatea să invoce acest motiv de nulitate. Reclamanta a invocat nulitatea și, în subsidiar, anularea hotărârii pentru că administratorul G.G. a înțeles să exprime votul deși în cauză se punea problema discuției administrației sale. Votul acestuia însă, nu a influențat hotărârea luată, care putea fi legal adoptată și în absența votului său, astfel încât nu se poate reține vreo vătămare pe care să fi suferit-o reclamanta , ca urmare a exprimării acestuia. Cât privește celelalte două persoane, care îndeplinesc funcții de conducere la reclamantă, N.C.

și N.O., aceștia în calitate de director economic și respectiv director executiv sunt simpli angajați ai societății care nu se încadrează în categoria celor enumerați limitativ de art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990. Pentru aceleași considerente, instanța a respins cererea reclamantei în ce privește introducerea pe ordinea de zi a acțiunii în răspundere a organelor de conducere ale societății. Din procesul verbal al adunării a rezultat că cererea l-a vizat doar pe G.G., astfel că celelalte două persoane N.C. și N.O. nu se aflau în stare de incompatibilitate pentru a putea exprima dreptul de vot la această problemă. Pentru adoptarea hotărârii privind aprobarea situațiilor financiare, inclusiv a Raportului comisiei de cenzori, s-a constatat că s-a realizat cvorumul legal.

Or, atât timp cât problemele au fost înscrise pe ordinea de zi și au format obiectul dezbaterilor din Adunarea Generală Ordinară, se reține existența acordului de voință al acționarilor cu privire la acestea. Criticile exprimate de reclamantă privind necesitatea votării Raportului comisiei de cenzori sunt nefondate în condițiile în care acest punct a figurat pe ordinea de zi a adunării, dispozițiile art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 permițând dezbaterea oricăror probleme înscrise pe ordinea de zi. Cât privește realitatea situațiilor financiare și pretinsele nereguli invocate în analiza acestora, Legea nr. 31/1990 și celelalte dispoziții legale în materie prevăd proceduri distincte de contestare a acestora, prin prezenta cerere de chemare în judecată, instanța verificând doar modul în care au fost adoptate deciziile de către acționari.

În consecință, a fost respinsă cererea și cu privire la acest capăt de cerere vizând hotărârea adoptată la punctul 3. Pentru punctele adoptate la poziția 4 Diverse, s-a constatat că acestea nu au fost înscrise în ordinea de zi, or potrivit art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, convocarea Adunării Generale a Acționarilor va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării. Procedura introducerii de noi puncte pe ordinea de zi este expres reglementată de art. 117 ind.1 din lege, prin cererea acționarilor ce reprezintă cel puțin 5% din capitalul social, în 15 zile de la publicarea convocatorului, ordinea de zi completată urmând a fi supusă publicării.

În speță, s-a constatat că aceste puncte adoptate nu au respectat dispozițiile legale mai sus citate, motiv pentru care instanța a admis în parte cererea și a anulat hotărârea în ce privește aceste hotărâri adoptate la poziția 4 Diverse. Împotriva sentinței nr. 768 din 16 noiembrie 2009 a formulat apel reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, care a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie. A susținut apelanta că hotărârile adoptate sunt contrare legii deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990, fiind rezultatul unui abuz de majoritate.

În acest sens, a arătat că prima instanță a respins acțiunea, reținând în mod greșit că, votul acționarului G.G., care deținea funcția de administrator unic nu a fost determinant la adoptarea hotărârii, argument lipsit de suport pentru că legea nu indică faptul că, incapacitatea de vot este sub condiție, în sensul că ea va funcționa doar dacă fără votul acestor categorii de persoane s-ar obține sau nu majoritatea necesară. S-a mai susținut că, în cazul de față, majoritatea s-a format cu votul mai multor acționari puși sub interdicție legală de a vota, pe de o parte fiind administratorul unic, pe de altă parte directorii executivi - persoane care sunt numite în funcție de către respectivul administrator și care se află în raport de administrare față de acesta, aflându-se în situația în care persoane cărora li s-au delegat atribuții de administrare, gestionare și control a societății au votat pentru descărcarea propriei activități.

Referitor la faptul că hotărârile au fost adoptate prin abuz de majoritate, apelanta a susținut că acestea au fost adoptate cu încălcarea art. 209-210 din Legea nr. 297/2004, instanța nepronunțându-se asupra acestui aspect, deși era esențial a se verifica daca a fost respectat principiul bunei credințe în exercitarea dreptului de vot. Un alt motiv de apel susținut de către apelantă, este acela că, au fost încălcate dispozițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990 care statuează că Raportul Comisiei de cenzori și similar Raportul Auditorului Financiar nu fac obiectul aprobării AGA, ci în funcție de opinia exprimată de aceste organe de control se aprobă sau se modifică situațiile financiare și din acest punct de vedere, hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece nu a fost analizată critica adusă prin acțiunea introductivă.

Prin decizia nr. 38 din 1 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând în esență, că prima instanță a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, în special dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de un abuz de majoritate. S-a mai reținut că prima instanță a considerat în mod just și legal că hotărârea atacată încalcă dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 117 din Legea 31/1990, arătând ca hotărârea AGEA din 29 aprilie 2009 este ilicită numai în ceea ce privește adoptarea poziției 4 „diverse”.

Astfel s-a arătat în mod corect faptul că, potrivit art. 117 alin. (6) din Legea 31/1990, convocarea adunării generale a acționarilor va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, menționarea explicită a tuturor problemelor care fac obiectul dezbaterii adunării, iar procedura introducerii de noi puncte pe ordinea de zi este expres reglementată de art. 117 1 , prin cererea acționarilor ce reprezintă cel puțin 5% din capitalul social, în 15 zile de la publicarea convocatorului, ordinea de zi completată urmând a fi data publicării. Nu s-a putut reține greșita aplicare a dispozițiilor art. 126 alin. (1), art. 209-210 și art. 111 din Legea 31/1990, nulitățile invocate de apelantă având caracter relativ, iar aceasta nu a dovedit că a fost prejudiciată prin luarea măsurii, mai ales că raportul de gestiune al administratorului unic a fost adoptat cu 85,08 din capitalul social prezent.

Totodată, s-a reținut că în baza disp art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990, numai acționarii administratori sunt ținuți să nu voteze descărcarea gestiunilor sau o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi pusă în discuție, ca atare majoritatea statutară și legală era satisfăcută chiar și fără votul manifestat de administratorul unic, acționar la rândul său cu 18,8%, corespunzător participației la capitalul social. Conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aprobarea raportului comisiei de cenzori este în competența adunării generale ordinare a acționarilor, acest raport fiind un temei sau bază pentru discutarea, aprobarea sau modificarea situațiilor financiare anuale. În privința criticilor apelantei cu privire la insuficiențele sau lipsurile raportului cenzorilor și deficiențele din gestiune și contabilitatea societății, privesc chestiuni și aspecte asupra cărora adunarea generală respectivă nu a luat nicio hotărâre.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive de instanță. În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a reiterat susținerile formulate în apel, arătând, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 126 alin. (1) și art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 209-210 din Legea nr. 297/2004.

A susținut recurenta că instanța de control judiciar a reținut în mod greșit că votul acționarului G.G., care deține funcția de administrator unic, nu a fost determinant la adoptarea hotărârii, având în vedere că dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu prevăd că incapacitatea de vot va funcționa doar dacă prin votul acestor categorii de persoane s-ar obține sau nu majoritatea necesară. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurenta a susținut că Raportul Comisiei de Cenzori și Raportul Auditorului Financiar nu fac obiectul aprobării AGA, ci în funcție de opinia exprimată de aceste organe de control se aprobă sau se modifică situațiile financiare.

Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 209-210 din Legea nr. 297/2004, recurenta a susținut că instanța a apreciat în mod greșit că nulitățile invocate au caracter relativ și că reclamanta nu a dovedit că a fost prejudiciată prin luarea măsurilor adoptate în Adunarea Generală, deși având în vedere compoziția votului majoritar, era esențial a se verifica dacă a fost respectat principiul bunei credințe în exercitarea dreptului de vot. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță.

În raport de criticile formulate și analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus menționate. Potrivit art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, le este interzis să voteze membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere, descărcarea gestiunii sau o altă problemă în care persoana sau administrația lor ar fi pusă în discuție, iar încălcarea interdicției atrage după sine nulitatea hotărârii adunării generale dacă votul administratorului a fost indispensabil pentru obținerea majorității necesare.

În speță, așa cum în mod corect a constatat instanța de control judiciar, nu poate fi reținută aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate anterior, având în vedere că hotărârea a fost adoptată cu un procent de 85,08% din capitalul social, administratorul având un procent de 18,8% corespunzător participației la capitalul social, astfel încât votul său nu a avut nicio înrâurire asupra majorității necesare. Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 209-210 din Legea nr. 297/2004. Critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se dovedește, de asemenea, a fi nefondată, având în vedere că adunarea generală are în competență discutarea, aprobarea sau modificarea situațiilor financiare anuale, pe baza rapoartelor comisiei de cenzori sau după caz, de raportul auditorului financiar.

De altfel, din modalitatea de redactare a art. 111 alin. (2) din lege, rezultă că adunarea generală poate avea în ordinea de zi orice alte probleme legate de activitatea societății, altele decât cele date în mod expres prin lege, astfel încât așa cum s-a arătat anterior, și din această perspectivă, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale. În consecință, față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 38 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.