ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA a chemat in judecată pârâta SC C. DÂMBOVIȚA

SA TÂRGOVIȘTE, solicitând în principal, constatarea nulității absolute și în

subsidiar anularea Hotărârii AGOA din 29 aprilie 2009.

Prin sentința nr. 768 din 16

noiembrie 2009, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei, a anulat

Hotărârea AGOA din 29 aprilie 2009, doar în ce privește punctele adoptate la

poziția 4 „Diverse”.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că adunarea generală a fost convocată așa cum rezultă

din M.Of. partea a IV a nr. 1678 din 20 martie 2009 și a avut ca ordine de zi :

1 . aprobarea raportului de gestiune al administratorului unic al SC C. Dâmbovița

SA privind activitatea societății pe anul 2008 ; 2. aprobarea raportului

comisiei de cenzori privind activitatea societății pe anul 2008 ; 3. aprobarea

bilanțului și contului de profit și pierderi aferent exercițiului financiar

2008; 4. diverse.

Din procesul verbal al adunării s-a

constatat că acționarii prezenți reprezentau un procent de 67,02% din capitalul

social al societății, astfel încât era îndeplinit cvorumul minim privind

adoptarea hotărârilor, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Hotărârile au fost adoptate în

totalitate cu un procent de 85,08% din capitalul social prezent la adunare, în cadrul

acestora incluzându-se și votul administratorului G.G., care a avut un vot de

18,8 % corespunzător participației la capitalul social, împotrivă votând doar

reclamanta, care deține 14,92% din capitalul social prezent.

Cu privire la punctul 1 al hotărârii

privind aprobarea raportului de gestiune al administratorului unic, prima instanță

a constatat că acesta a fost adoptat cu încălcarea art. 126 din Legea nr. 31/1990.

Conform acestui text de lege, acționarii care au calitatea de membrii ai

Consiliului de Administrație, Directoratului sau Consiliului de Supraveghere,

nu pot vota, în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin

mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau

administrația lor ar fi în discuție.

Nerespectarea acestei dispoziții

legale a fost apreciată de instanță ca reprezentând un motiv de nulitate

relativă a hotărârii întrucât ocrotește un interes personal, doar persoanele

interesate având posibilitatea să invoce acest motiv de nulitate. Reclamanta a

invocat nulitatea și, în subsidiar, anularea hotărârii pentru că administratorul

G.G. a înțeles să exprime votul deși în cauză se punea problema discuției

administrației sale.

Votul acestuia însă, nu a influențat

hotărârea luată, care putea fi legal adoptată și în absența votului său, astfel

încât nu se poate reține vreo vătămare pe care să fi suferit-o reclamanta , ca

urmare a exprimării acestuia. Cât privește celelalte două persoane, care

îndeplinesc funcții de conducere la reclamantă, N.C. și N.O., aceștia în

calitate de director economic și respectiv director executiv sunt simpli

angajați ai societății care nu se încadrează în categoria celor enumerați

limitativ de art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990.

Pentru aceleași considerente, instanța a respins

cererea reclamantei în ce privește introducerea pe ordinea de zi a acțiunii în

răspundere a organelor de conducere ale societății. Din procesul verbal al

adunării a rezultat că cererea l-a vizat doar pe G.G., astfel că celelalte două

persoane N.C. și N.O. nu se aflau în stare de incompatibilitate pentru a putea

exprima dreptul de vot la această problemă.

Pentru adoptarea hotărârii privind aprobarea

situațiilor financiare, inclusiv a Raportului comisiei de cenzori, s-a

constatat că s-a realizat cvorumul legal. Or, atât timp cât problemele au fost

înscrise pe ordinea de zi și au format obiectul dezbaterilor din Adunarea

Generală Ordinară, se reține existența acordului de voință al acționarilor cu

privire la acestea. Criticile exprimate de reclamantă privind necesitatea

votării Raportului comisiei de cenzori sunt nefondate în condițiile în care

acest punct a figurat pe ordinea de zi a adunării, dispozițiile art. 111 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 permițând dezbaterea oricăror probleme înscrise pe

ordinea de zi.

Cât privește realitatea situațiilor financiare

și pretinsele nereguli invocate în analiza acestora, Legea nr. 31/1990 și

celelalte dispoziții legale în materie prevăd proceduri distincte de contestare

a acestora, prin prezenta cerere de chemare în judecată, instanța verificând

doar modul în care au fost adoptate deciziile de către acționari. În

consecință, a fost respinsă cererea și cu privire la acest capăt de cerere

vizând hotărârea adoptată la punctul 3.

Pentru punctele adoptate la poziția 4 Diverse,

s-a constatat că acestea nu au fost înscrise în ordinea de zi, or potrivit art.

117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, convocarea Adunării Generale a

Acționarilor va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de

zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul

dezbaterii adunării. Procedura introducerii de noi puncte pe ordinea de zi este

expres reglementată de art. 117 ind.1 din lege, prin cererea acționarilor ce

reprezintă cel puțin 5% din capitalul social, în 15 zile de la publicarea

convocatorului, ordinea de zi completată urmând a fi supusă publicării.

În speță, s-a constatat că aceste puncte adoptate nu au

respectat dispozițiile legale mai sus citate, motiv pentru care instanța a

admis în parte cererea și a anulat hotărârea în ce privește aceste hotărâri

adoptate la poziția 4 Diverse.

Împotriva sentinței nr. 768 din 16 noiembrie 2009

a formulat apel reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, care a criticat sentința primei

instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut apelanta că hotărârile adoptate sunt

contrare legii deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 126 alin. (1) din

Legea 31/1990, fiind rezultatul unui abuz de majoritate. În acest sens, a arătat

că prima instanță a respins acțiunea, reținând în mod greșit că, votul

acționarului G.G., care deținea funcția de administrator unic nu a fost

determinant la adoptarea hotărârii, argument lipsit de suport pentru că legea

nu indică faptul că, incapacitatea de vot este sub condiție, în sensul că ea va

funcționa doar dacă fără votul acestor categorii de persoane s-ar obține sau nu

majoritatea necesară.

S-a mai susținut că, în cazul de față,

majoritatea s-a format cu votul mai multor acționari puși sub interdicție legală

de a vota, pe de o parte fiind administratorul unic, pe de altă parte directorii

executivi - persoane care sunt numite în funcție de către respectivul

administrator și care se află în raport de administrare față de acesta, aflându-se

în situația în care persoane cărora li s-au delegat atribuții de administrare,

gestionare și control a societății au votat pentru descărcarea propriei

activități.

Referitor la faptul că hotărârile au fost

adoptate prin abuz de majoritate, apelanta a susținut că acestea au fost

adoptate cu încălcarea art. 209-210 din Legea nr. 297/2004, instanța

nepronunțându-se asupra acestui aspect, deși era esențial a se verifica daca a

fost respectat principiul bunei credințe în exercitarea dreptului de vot.

Un alt motiv de apel susținut de către apelantă,

este acela că, au fost încălcate dispozițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990 care

statuează că Raportul Comisiei de cenzori și similar Raportul Auditorului Financiar

nu fac obiectul aprobării AGA, ci în funcție de opinia exprimată de aceste

organe de control se aprobă sau se modifică situațiile financiare și din acest

punct de vedere, hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece nu a fost

analizată critica adusă prin acțiunea introductivă.

Prin decizia nr. 38 din 1 aprilie 2010, Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând în esență, că prima instanță a

interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, în special dispozițiile

art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de un abuz de

majoritate.

S-a mai reținut că prima instanță a considerat în

mod just și legal că hotărârea atacată încalcă dispozițiile legale aplicabile,

respectiv art. 117 din Legea 31/1990, arătând ca hotărârea AGEA din 29 aprilie 2009

este ilicită numai în ceea ce privește adoptarea poziției 4 „diverse”. Astfel

s-a arătat în mod corect faptul că, potrivit art. 117 alin. (6) din Legea

31/1990, convocarea adunării generale a acționarilor va cuprinde locul și data ținerii

adunării, precum și ordinea de zi, menționarea explicită a tuturor problemelor

care fac obiectul dezbaterii adunării, iar procedura introducerii de noi puncte

pe ordinea de zi este expres reglementată de art. 117

1

, prin

cererea acționarilor ce reprezintă cel puțin 5% din capitalul social, în 15

zile de la publicarea convocatorului, ordinea de zi completată urmând a fi data

publicării.

Nu s-a putut reține greșita aplicare a dispozițiilor

art. 126 alin. (1), art. 209-210 și art. 111 din Legea 31/1990, nulitățile

invocate de apelantă având caracter relativ, iar aceasta nu a dovedit că a fost

prejudiciată prin luarea măsurii, mai ales că raportul de gestiune al

administratorului unic a fost adoptat cu 85,08 din capitalul social prezent.

Totodată, s-a reținut că în baza disp art. 126

alin. (1) din Legea 31/1990, numai acționarii administratori sunt ținuți să nu

voteze descărcarea gestiunilor sau o problemă în care persoana sau

administrația lor ar fi pusă în discuție, ca atare majoritatea statutară și

legală era satisfăcută chiar și fără votul manifestat de administratorul unic,

acționar la rândul său cu 18,8%, corespunzător participației la capitalul

social.

Conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

aprobarea raportului comisiei de cenzori este în competența adunării generale

ordinare a acționarilor, acest raport fiind un temei sau bază pentru

discutarea, aprobarea sau modificarea situațiilor financiare anuale.

În privința criticilor apelantei cu privire la

insuficiențele sau lipsurile raportului cenzorilor și deficiențele din gestiune

și contabilitatea societății, privesc chestiuni și aspecte asupra cărora adunarea

generală respectivă nu a luat nicio hotărâre.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat

recurs reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive de

instanță.

În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă

a reiterat susținerile formulate în apel, arătând, în esență, că hotărârea

atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 126 alin. (1) și art. 111 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990, art. 209-210 din Legea nr. 297/2004.

A susținut recurenta că instanța de control

judiciar a reținut în mod greșit că votul acționarului G.G., care deține

funcția de administrator unic, nu a fost determinant la adoptarea hotărârii,

având în vedere că dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu

prevăd că incapacitatea de vot va funcționa doar dacă prin votul acestor

categorii de persoane s-ar obține sau nu majoritatea necesară.

În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 111

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurenta a susținut că Raportul Comisiei de

Cenzori și Raportul Auditorului Financiar nu fac obiectul aprobării AGA, ci în

funcție de opinia exprimată de aceste organe de control se aprobă sau se

modifică situațiile financiare.

Referitor la aplicarea dispozițiilor

art. 209-210 din Legea nr. 297/2004, recurenta a susținut că instanța a

apreciat în mod greșit că nulitățile invocate au caracter relativ și că

reclamanta nu a dovedit că a fost prejudiciată prin luarea măsurilor adoptate

în Adunarea Generală, deși având în vedere compoziția votului majoritar, era

esențial a se verifica dacă a fost respectat principiul bunei credințe în exercitarea

dreptului de vot.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de

drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de

fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile

în speță.

În raport de criticile formulate și

analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză,

se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe interpretarea

și aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus menționate.

Potrivit art. 126 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, le este interzis să voteze membrilor directoratului și ai

consiliului de supraveghere, descărcarea gestiunii sau o altă problemă în care

persoana sau administrația lor ar fi pusă în discuție, iar încălcarea

interdicției atrage după sine nulitatea hotărârii adunării generale dacă votul

administratorului a fost indispensabil pentru obținerea majorității necesare.

În speță, așa cum în mod corect a constatat instanța de control judiciar, nu

poate fi reținută aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate anterior,

având în vedere că hotărârea a fost adoptată cu un procent de 85,08% din

capitalul social, administratorul având un procent de 18,8% corespunzător

participației la capitalul social, astfel încât votul său nu a avut nicio

înrâurire asupra majorității necesare. Pentru aceleași considerente, nu poate

fi reținută nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 209-210

din Legea nr. 297/2004.

Critica referitoare la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se dovedește,

de asemenea, a fi nefondată, având în vedere că adunarea generală are în

competență discutarea, aprobarea sau modificarea situațiilor financiare anuale,

pe baza rapoartelor comisiei de cenzori sau după caz, de raportul auditorului

financiar. De altfel, din modalitatea de redactare a art. 111 alin. (2) din

lege, rezultă că adunarea generală poate avea în ordinea de zi orice alte

probleme legate de activitatea societății, altele decât cele date în mod expres

prin lege, astfel încât așa cum s-a arătat anterior, și din această

perspectivă, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

În consecință, față de cele ce

preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 38 din 1 aprilie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.