ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 864/2011

Ședința publică de la 24 februarie 2011

Deliberând asupra recursului comercial de față,

reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 311/CC/2008 pronunțată

în ședința din camera de consiliu din data de 17 martie 2008, în dosarul nr.

13/1285/2008, de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Comercial Cluj,

s-a respins excepția lipsei de interes a acțiunii ca neîntemeiată; s-a respins,

totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.I.F. OLTENIA SA în

contradictoriu cu pârâtele SC S.T.R. SA și SC A.I.I. SRL.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a

reținut că reclamanta a solicitat anularea hotărârii adunării generale ordinare

a acționarilor pârâtei SC S.T.R. SA din data de 18 decembrie 2007 în ce

privește punctul 4 al acestei hotărâri, reclamanta susținând că hotărârea este

contrară interesului social, încalcă dispozițiile unei hotărâri judecătorești

și este adoptată prin abuz de majoritate al acționarului majoritar. Pârâtele

s-au apărat susținând legalitatea hotărârii AGOA și au invocat excepția lipsei

de interes a reclamantei.

S-a reținut că punctul 4 din hotărârea contestată,

are ca obiect majorarea capitalului social prin aportul în numerar al SC S.T.R.

SA la pârâta SC A.I.I. SRL, cu suma de 7.299.743 lei, hotărârea fiind adoptată

cu o majoritate de 62,75 %, reclamanta, care a votat împotrivă, deținând 31,01

%.

Excepția lipsei de interes a fost apreciată ca neîntemeiată,

reținându-se că reclamanta are tot interesul să atace în instanță hotărârile

adoptate de pârâta al cărei acționar este.

Acțiunea a fost apreciată ca nefondată, pe fond,

reținându-se că nu s-a dovedit reaua-credință a acționarului majoritar SC C.T.C.

SA BUZĂU, fiind evident din punctul de vedere al judecătorului că, din moment

ce societatea pârâtă a înființat o societate „fiică”, trebuie să-și protejeze

interesele comerciale prin sprijinirea activității acesteia, inclusiv prin

majorări de capital. Aspectele legate de profitabilitatea societății „fiică”,

de renunțarea societății „mamă” la sume importante de bani în favoarea

acesteia, au fost considerate de judecător ca excedând controlului

judecătoresc. A reținut judecătorul că acționarii ce dețin majoritatea

voturilor hotărăsc modul de conducere al activității societății, acționarii

minoritari trebuind să accepte hotărârea. Judecătorul a concluzionat că abuzul

de poziție majoritară nu este sancționat de către legislația română, fiind

evident că societatea nu poate fi condusă decât cu votul majoritar și nu de

către acționarii minoritari.

Judecătorul a apreciat că nu poate proceda la analiza

oportunității adoptării hotărârii atacate, apreciere făcută în raport de

apărarea pârâtei în sensul că reclamanta urmărește doar satisfacerea

intereselor sale imediate, prin solicitarea de acordare a dividendelor. A fost

înlăturată și susținerea reclamantei în sensul că prin majorările succesive ale

capitalurilor sociale diferitelor societăți „fiice” s-ar pierde controlul

acționarului minoritar asupra sumelor investite, aceste drept nefiindu-i luat

niciodată. A fost înlăturat și argumentul bazat pe faptul că au fost pronunțate

alte hotărâri care au dat dreptate reclamantei, reținându-se că practica

judiciară nu constituie temei de drept și că la momentul pronunțării acelor

hotărâri ar fi putut exista și alte argumente pentru care respectivele acțiuni

au fost admise.

Sentința de fond a fost apelată de reclamanta S.I.F. OLTENIA

SA, aceasta solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul

admiterii acțiunii, criticile sale vizând greșita interpretarea a probatoriului

administrat și greșita aplicare a legii.

Prin decizia civilă nr. 104 din 13 septembrie 2010,

completul de judecată din cadrul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința

atacată în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea în parte

de hotărâri AGOA din 18 decembrie 2007 în ce privește punctul 4.

Completul de apel a reținut următoarele: demersul

reclamantei s-a bazat pe aspectul că majorarea capitalului social la societatea

parteneră, prin cuantumul său ridicat, este de natură a afecta grav interesul

social. Pornind de la această constatare, judecătorii apelului au dispus

efectuarea unei expertize contabile prin care să se analizeze situația

economico-financiară a societății partenere, criticile reclamantei referitoare

la abuzul de majoritate urmând a fi analizat în funcție de concluziile acestui

raport. Din raportul de expertiză s-a reținut că hotărârea AGOA contestată nu a

fost pusă în aplicare, nu a fost înregistrată la oficiul registrului

comerțului, nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăți, iar

suma cu care ar fi trebuit să fie majorat capitalul social nu a fost virată; de

asemenea, reprezentanții societății pârâte nu au comunicat care sunt resursele

financiare care ar fi asigurat majorarea de capital. Expertul a mai precizat că

în ipoteza în care hotărârea ar fi fost pusă în aplicare, societatea pârâtă ar

putea fi pusă în situația: de a apela la credite care să genereze cheltuieli

și, implicit, diminuarea profitului; de a înregistra întârzieri la plăți sau

întârzieri la investițiile propuse.

În raport de concluziile expertizei efectuate în

cauză, judecătorii apelului au apreciat că hotărârea adoptată prin votul

acționarului majoritar este păgubitoare pentru societate și, implicit, pentru

acționarii acesteia, iar faptul că prejudiciul nu s-a produs încă în

patrimoniul societății este determinat de nepunerea în executare a hotărârii

AGOA. Prin urmare, s-a apreciat că majorarea capitalului social hotărâtă la 18

decembrie 2007 s-a făcut cu nesocotirea interesului societății, în favoarea

interesului particular al unei terțe societăți – A.I.I. SRL – care determină,

în raport de cuantumul său excesiv, o deplasare a capitalului social al pârâtei

către o societate terță și, totodată, e externalizare a resurselor sale

financiare către entități asupra cărora acționarul majoritar deține controlul.

În consecință, s-a apreciat ca fiind dovedit abuzul de majoritate, chiar dacă

hotărârea respectă condițiile de formă, acționarul majoritar votând pentru

adoptarea unei hotărâri păgubitoare pentru societate și contrară interesului

comun al tuturor acționarilor.

Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC S.T.R. SA,

care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantă.

Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând decizia de apel din punctul de vedere al greșitei aplicări a

legii, susținând că judecătorii apelului au reținut greșit incidența

prevederilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care reclamanta a

invocat prevederile art. 132 din aceeași lege. Pârâta a mai criticat decizia de

apel din perspectiva lipsei reglementării legale a abuzului de majoritate,

prevederea legală invocată de reclamantă (art. 210 din Legea nr. 297/2004)

referindu-se doar la posibilitatea sancționării pentru daune, neprevăzând

sancțiunea anulării hotărârii adoptate. Pârâta a mai invocat legalitatea

adoptării hotărârii AGOA din 18 decembrie 2007, reclamanta nedovedind

încălcarea vreunei prevederi legale.

Prin întâmpinare, reclamanta S.I.F. OLTENIA SA a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că s-a reținut corect

existența abuzului de drept, prin raportare la prevederile art. 210 din Legea

nr. 297/2004 și art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954; a mai arătat că și

în situația existenței unei acțiuni distincte pentru recuperarea prejudiciului,

acest aspect nu înlătură dreptul de a contesta în justiție hotărârea, în

temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta a depus la dosar practică judiciară.

Analizându-se cauza prin prisma criticilor formulate

și a apărărilor invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.

În ce privește critica întemeiată pe aplicarea

greșită a legii, din perspectiva admiterii apelului în temeiul art. 131 din

Legea nr. 31/1990, se reține că în speță este, evident, vorba de o greșeală

materială, completul de apel având în vedere prevederea art. 132 din aceeași

lege, ca temei al acțiunii în anularea hotărârii adunării generale.

Nu poate fi reținută nici critica privind greșita

aplicare a prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004, textul alineatului 1

vizând situația folosirii abuzive a poziției majoritare a acționarilor, prin

recurgerea la fapte neloaiale, care au ca efect lezarea drepturilor privind

valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și

prejudicierea deținătorilor acestora. Se apreciază incidența art. 210 alin. (1)

din Legea nr. 297/2004, prin raportare la elementele speței deduse judecății,

subliniindu-se că ipoteza reglementată în alin. (1) diferă de cea reglementată

în alin. (2) al art. 210.

De asemenea, se apreciază că textul art. 210 din

Legea nr. 297/2004 nu limitează dreptul la acțiunea în anularea hotărârii AGOA

adoptată prin folosirea poziției majoritare, dreptul la formularea unei acțiuni

în despăgubire fiind distinct de dreptul de contestare în justiție a hotărârii

adoptate.

Susținerile pârâtei referitoare la respectarea

condițiilor formale reglementate de Legea nr. 31/1990 depășește cadrul

procesual dat de limitele judecății cauzei în apel, în condițiile în care

judecătorii apelului nu au reținut existența vreunei nelegalități formale a

modului de convocare ori de desfășurare a ședinței în cadrul căreia a fost

adoptată hotărârea contestată.

De asemenea, susținerile pârâtei referitoare la

modalitatea interpretării probatoriului, prin raportare la reținerea unor

concluzii ale expertizei efectuate în apel, în detrimentul altor concluzii ce

îi erau favorabile, nu pot fi analizate în recurs, controlul exercitat de

completul de judecată fiind limitat, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ.,

la criticile de legalitate, iar nu la aspectele de temeinicie ale deciziei de

apel.

Pentru considerentele reținute și constatându-se

legalitatea deciziei pronunțate de judecătorii apelului, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC S.T.R. SA CLUJ

NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 104 din 13 septembrie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.