ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3388/2011

Ședința publică din 1 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 874 din 5

noiembrie 2010 a Camerei de consiliu pronunțată în dosarul nr. 2344/1285/2010

al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC I.T.P.C. SRL, împotriva pârâtei SC F.C.U. Cluj SA și în consecință

s-a dispus anularea hotărârii nr. 1212 din 9 iunie 2010 a AGEA a societății

pârâte, radierea acestei hotărâri din Registrul Comerțului Cluj și obligarea

pârâtei la plata sumei de 1.539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă,

fiind respinsă cererea acestei părți pentru obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție

tribunalul a reținut în esență că prin hotărârea contestată acționarii pârâtei au

decis majorarea capitalului social prin conversia unei creanțe în cuantum de

3.000.000 lei, deținută împotriva societății de acționarul F.W., în acțiuni, în

conformitate cu prevederile art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 7 alin.

(2) din actul constitutiv al societății .

S-a înlăturat motivul invocat de

reclamantă pentru anularea hotărârii menționate constând în nulitatea absolută

a contractului de împrumut din care s-a născut dreptul de creanță al

acționarului, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri

judecătorești prin care să se fi admis o atare acțiune, iar pe de altă parte, limitele

investirii instanței în acest dosar privesc doar anularea hotărârii AGEA.

Totodată, prima instanță a apreciat că

nu se verifică susținerile reclamantei referitoare la motivele de anulare

derivate din nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

deoarece o eventuală încălcare a acestor dispoziții legale nu are drept consecință

anularea hotărârii adoptate în aceste condiții ci doar antrenarea răspunderii

delictuale a acționarului care încalcă aceste prevederi.

Raportat însă la modalitatea în care

s-a efectuat majorarea capitalului, tribunalul a considerat că hotărârea

atacată a fost adoptată cu încălcarea art. 216 alin. (1) din lege deoarece

acțiunile emise pentru majorarea capitalului nu au fost oferite spre

subscriere, în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul

acțiunilor pe care le posedă, situație în care hotărârea este anulabilă

potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

De asemenea, au fost încălcate și prevederile

art. 210 alin. (1) și art. 215 alin. (2) din actul normativ menționat în

considerarea faptului că și în ipoteza în care majorarea capitalului social are

loc prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății,

trebuie să se dea eficiență dispozițiilor art. 216 alin. (1) din lege prin

oferirea spre subscriere a acțiunilor emise pentru majorarea capitalului, în

primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor

deținute.

Apelul declarat de pârâta SC F.C.U. Cluj

SA, a fost respins prin decizia civilă nr. 49 din 15 martie 2011 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea soluției pronunțate

instanța de apel a arătat că ambele variante de majorare a capitalului social enunțate

de art. 210 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 se referă la majorarea

capitalului și la modalitățile de liberare ale acțiunilor noi emise sau a

părții cu care acestea își măresc valoarea.

În acest context dispozițiile art. 215

alin. (2) din lege nu sunt incidente în speță, astfel cum greșit a reținut

tribunalul, deoarece dispoziția legală nu se referă la ipoteza unor creanțe

deținute împotriva societății comerciale care își mărește capitalul social, ci

la creanțele deținute împotriva unor terți.

Referitor la susținerea apelantei

potrivit căreia dreptul de preemțiune există doar în ipoteza reglementată de

art. 210 alin. (1) din actul normativ evocat, instanța de apel a reținut că

prevederile art. 216 alin. (1) din lege nu fac nicio distincție, fiind

deopotrivă aplicabile atât în cazul unor aporturi noi cât și în cazul

conversiei acțiunilor cu creanțe deținute împotriva societății, neexistând nicio

incompatibilitate între conversia creanțelor în acțiunii și exercitarea

dreptului de preemțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC F.C.U. Cluj SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din încălcarea dispozițiilor art. 216,

art. 210 alin. (2) art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 723

alin. (2) și art. 108 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta invocă

faptul că decizia recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 216 și art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că contrar celor

reținute de instanțele anterioare, respectarea dreptului de preferință vizează

exclusiv situația în care majorarea capitalului social se efectuează prin aporturi

noi, nu și în ipoteza în care nu sunt atrase astfel de aporturi, ci societatea

își mărește capitalul prin compensarea unor creanțe certe, lichide și exigibile

asupra societății cu acțiuni ale acesteia. O atare operațiune, reprezintă de

fapt o conversie a datoriilor societății în acțiuni, realizată prin micșorarea

pasivului cu valoarea creanțelor compensate.

A doua critică vizează nelegalitatea deciziei

din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 136

1

cu

referire la art. 216 din lege, în sensul că dreptul subiectiv instituit prin

acest din urmă text legal - respectiv dreptul de preferință al acționarilor -

este supus condiției prevăzute de art. 136

1

din lege, care instituie

obligația acționarilor de a-și exercita drepturile cu bună-credință, cu respectarea

drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

În caz contrar, exercitarea dreptului subiectiv împotriva scopului recunoscut

de lege, constituie un abuz de drept în conformitate cu art. 723 alin. (2) C.

proc. civ., sancționabil în raport cu prevederile art. 108 C. proc. civ.

În acest context, susține recurenta,

interesul invocat de reclamanta intimată nu este legitim fiind în contradicție

cu cel al societății care pentru a evita dizolvarea potrivit art. 153

24

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, a ales ca singura modalitate de redresare

varianta conversiei datoriilor societății în acțiuni.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta

Curte constată că este fondat.

Astfel, în conformitate cu art. 210

din Legea nr. 31/1990 ,,capitalul social se poate mări prin emisiunea de

acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în

schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură”, iar potrivit alin. (2)

al aceluiași articol ,,acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor,

cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de

emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății

cu acțiuni ale acesteia”.

În alți termeni, majorarea capitalului

social se poate realiza fie prin mărirea numărului de acțiuni, fie prin mărirea

valorii nominale a celor existente. Această majorare poate avea mai multe

surse, respectiv prin aporturi noi ale acționarilor existenți sau ai celor

cooptați pe această cale, prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau

primelor de emisie, cu excepția, rezervelor legale, sau prin compensarea unor

creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

În speță, adunarea generală a

acționarilor societății pârâte a hotărât majorarea capitalului social în

modalitatea compensării unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de un

acționar asupra societății, cu acțiuni ale acesteia.

Această operațiune juridică, denumită

și conversia datoriilor societății în acțiuni, nu reprezintă propriu – zis o

compensare ci o transformare a creanței în acțiuni situație în care obligația

de plată a creanței de către societate se transformă în obligația de a emite

acțiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanța, pe care să le

distribuie creditorului, cu consecința că majorarea capitalului, realizată în

această modalitate, beneficiară numai creditorilor societății.

Prin urmare, în considerarea

specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a mecanismului

prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferință

reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990, este inoperant în această

ipoteză.

Referitor la motivul de recurs vizând încălcarea

prevederilor art. 136

1

din lege, Înalta Curte observă că această critică

nu a fost invocată prin motivele de apel, astfel încât nu va putea fi

examinată, omisso medio, direct în recurs.

O atare constatare nu este însă de

natură a pronunța altă soluție decât acea de admitere a recursului, deoarece

prin decizia recurată instanța de apel aplicând greșit prevederile art. 210 și art.

216 din Legea nr. 31/1990 a pronunțat o hotărâre nelegală, critica recurentei pârâtei

fiind justificată în această privință.

În concluzie, recursul va fi admis în

conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia va fi modificată

în sensul admiterii apelului formulat de recurenta pârâtă SC F.C.U. Cluj SA și

schimbării în întregime a sentinței tribunalului, cu consecința respingerii

acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

SCS F.C.U. CLUJ SA CLUJ-NAPOCA împotriva deciziei

civile

nr. 49 din 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică

și în consecință:

Admite apelul declarat de pârâta SC I.T.O.P.

C. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 874/CC din 5 noiembrie 2010

a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o schimbă în întregime. în sensul că

respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I.T.P.C. SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

noiembrie 2011.