ÎCCJ, decizie (scj.ro #83031)

Acțiune

în anulare hotărâre AGA. Majorarea capitalului social prin conversia

datoriilor. Drept de preferință. Condiții de exercitare

Cuprins

pe materii: Dreptul afacerilor. Funcționarea societăților

Index

alfabetic: acțiune în anulare

- hotărâre AGA

- majorarea capitalului social prin conversia creanței

Legea

nr. 31/1990, art. 210, art. 216

Este legală hotărârea AGA de majorare a capitalului social prin conversia

datoriilor - pe care societatea le are față de un acționar - în acțiuni,

situație în care obligația de plată a creanței de către societate se transformă

în obligația de a emite acțiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu

creanța, pe care să le distribuie creditorului, cu consecința că majorarea

capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai creditorilor

societății.

Astfel, în considerarea specificului acestei variante de

majorare a capitalului social, a mecanismului prin care se realizează conversia

datoriilor, rezultă că dreptul de preferință reglementat de art. 216 din Legea

nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3388 din 1 noiembrie 2011

Prin sentința comercială nr. 874/2010 a Camerei de consiliu pronunțată de

Tribunalul Comercial Cluj s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta

SC I.C. SRL împotriva pârâtei SC F.C. U. Cluj SA și, în consecință, s-a dispus

anularea hotărârii nr. 1212 din 9 iunie 2010 a AGEA a societății pârâte,

radierea acestei hotărâri din Registrul Comerțului Cluj (…).

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că prin

hotărârea contestată acționarii pârâtei au decis majorarea capitalului social

prin conversia unei creanțe în cuantum de 3.000.000 lei, deținută împotriva

societății de acționarul F.W., în acțiuni, în conformitate cu prevederile art.

210 alin. (2) din  Legea nr. 31/1990 și art. 7 alin. (2) din actul

constitutiv al societății.

S-a înlăturat motivul invocat de reclamantă pentru anularea hotărârii

menționate constând în nulitatea absolută a contractului de împrumut din care

s-a născut dreptul de creanță al acționarului, cu motivarea că nu s-a făcut

dovada existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se fi admis o atare

acțiune, iar, pe de altă parte, limitele investirii instanței în acest dosar

privesc doar anularea hotărârii AGEA.(…)

Raportat însă la modalitatea în care s-a efectuat majorarea capitalului,

tribunalul a considerat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea art.

216 alin. (1) din lege, deoarece acțiunile emise pentru majorarea capitalului

nu au fost oferite spre subscriere, în primul rând, acționarilor existenți

proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă, situație în care

hotărârea este anulabilă potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

De asemenea, au fost încălcate și prevederile art. 210 alin. (1) și art. 215

alin. (2) din actul normativ menționat în considerarea faptului că și în ipoteza

în care majorarea capitalului social are loc prin compensarea unor creanțe

lichide și exigibile asupra societății trebuie să se dea eficiență

dispozițiilor art. 216 alin. (1) din lege prin oferirea spre subscriere a

acțiunilor emise pentru majorarea capitalului, în primul rând acționarilor

existenți, proporțional cu numărul acțiunilor deținute.

Apelul declarat de pârâta SC F.C. U. Cluj SA a fost respins prin decizia civilă

nr. 49/2011 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a arătat că ambele

variante de majorare a capitalului social enunțate de art. 210 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 31/1990 se referă la majorarea capitalului și la modalitățile de

liberare ale acțiunilor noi emise sau a părții cu care acestea își măresc

valoarea.

În acest context, dispozițiile art. 215 alin. (2) din lege nu sunt incidente în

speță, astfel cum greșit a reținut tribunalul, deoarece dispoziția legală nu se

referă la ipoteza unor creanțe deținute împotriva societății comerciale care

își mărește capitalul social, ci la creanțele deținute împotriva unor terți.

Referitor la susținerea apelantei potrivit căreia dreptul de preemțiune există

doar în ipoteza reglementată de art. 210 alin. (1) din actul normativ evocat,

instanța de apel a reținut că prevederile art. 216 alin. (1) din lege nu fac

nicio distincție, fiind deopotrivă aplicabile atât în cazul unor aporturi noi

cât și în cazul conversiei acțiunilor cu creanțe deținute împotriva societății,

neexistând nicio incompatibilitate între conversia creanțelor în acțiuni și

exercitarea dreptului de preemțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C. U. Cluj SA, criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

derivate din încălcarea dispozițiilor art. 216, 210 alin. (2), art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 723 alin. (2) și art. 108 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta a invocat faptul că decizia recurată este pronunțată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 216 și 210 alin. (2) din Legea nr.

31/1990, în sensul că, contrar celor reținute de instanțele anterioare,

respectarea dreptului de preferință vizează exclusiv situația în care majorarea

capitalului social se efectuează prin aporturi noi, nu și în ipoteza în care nu

sunt atrase astfel de aporturi, ci societatea își mărește capitalul prin

compensarea unor creanțe certe,  lichide și exigibile asupra societății cu

acțiuni ale acesteia. O atare operațiune reprezintă de fapt o conversie a

datoriilor societății în acțiuni, realizată prin C

A doua critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva modului de

aplicare a prevederilor art. 136

1

cu referire la art. 216 din lege,

în sensul că dreptul subiectiv instituit prin acest din urmă text legal -

respectiv dreptul de preferință al acționarilor - este supus condiției

prevăzute de art. 136

1

din lege care instituie obligația

acționarilor de a-și exercita drepturile cu bună-credință, cu respectarea

drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

În caz contrar, exercitarea dreptului subiectiv împotriva scopului recunoscut

de lege constituie un abuz de drept în conformitate cu art. 723 alin. (2) C.

proc. civ., sancționabil în raport cu prevederile art. 108 C. proc. civ.

În acest context, a susținut recurenta, interesul invocat de reclamanta

intimată nu este legitim fiind în contradicție cu cel al societății care,

pentru a evita dizolvarea potrivit art. 153

24

alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, a ales ca singura modalitate de  redresare varianta

conversiei datoriilor societății în acțiuni.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile

legale anterior menționate, Înalta Curte a constatat că este fondat.

Astfel, în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 31/1990 ,,capitalul social se

poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor

existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură”, iar

potrivit alin. (2) al aceluiași articol ,,acțiunile noi sunt liberate prin

încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a

beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe

lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia”.

În alți termeni, majorarea capitalului social se poate realiza fie prin mărirea

numărului de acțiuni, fie prin mărirea valorii nominale a celor existente.

Această majorare poate avea mai multe surse, respectiv prin aporturi noi ale

acționarilor existenți sau ai celor cooptați pe această cale, prin încorporarea

rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisie, cu excepția rezervelor legale,

sau prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu

acțiuni ale acesteia.

În speță, adunarea generală a acționarilor societății pârâte a hotărât

majorarea capitalului social în modalitatea compensării unei creanțe certe,

lichide și exigibile deținute de un acționar asupra societății cu acțiuni ale

acesteia.

Această operațiune juridică, denumită și conversia datoriilor societății în

acțiuni, nu reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanței

în acțiuni, situație în care obligația de plată a creanței de către societate

se transformă în obligația de a emite acțiuni de o valoare egală sau într-un

anumit raport cu creanța, pe care să le distribuie creditorului, cu consecința

că majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai

creditorilor societății.

Prin urmare, în considerarea specificului acestei variante de majorare a

capitalului social, a mecanismului prin care se realizează conversia

datoriilor, rezultă că dreptul de preferință reglementat de art. 216 din Legea

nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.(…)

În concluzie, recursul a fost admis în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., iar decizia a fost modificată în sensul admiterii apelului formulat

de recurenta pârâtă SC F.C. U. Cluj SA și schimbării în întregime a sentinței

tribunalului,  cu consecința respingerii acțiunii

reclamantei.