ÎCCJ, decizie (scj.ro #83031)

Acțiune în anulare hotărâre AGA. Majorarea capitalului social prin conversia datoriilor. Drept de preferință. Condiții de exercitare Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Funcționarea societăților Index alfabetic: acțiune în anulare - hotărâre AGA - majorarea capitalului social prin conversia creanței Legea nr. 31/1990, art. 210, art. 216 Este legală hotărârea AGA de majorare a capitalului social prin conversia datoriilor - pe care societatea le are față de un acționar - în acțiuni, situație în care obligația de plată a creanței de către societate se transformă în obligația de a emite acțiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanța, pe care să le distribuie creditorului, cu consecința că majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai creditorilor societății.

Astfel, în considerarea specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a mecanismului prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferință reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3388 din 1 noiembrie 2011 Prin sentința comercială nr. 874/2010 a Camerei de consiliu pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC I.C. SRL împotriva pârâtei SC F.C.

U. Cluj SA și, în consecință, s-a dispus anularea hotărârii nr. 1212 din 9 iunie 2010 a AGEA a societății pârâte, radierea acestei hotărâri din Registrul Comerțului Cluj (…). Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că prin hotărârea contestată acționarii pârâtei au decis majorarea capitalului social prin conversia unei creanțe în cuantum de 3.000.000 lei, deținută împotriva societății de acționarul F.W., în acțiuni, în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 7 alin. (2) din actul constitutiv al societății.

S-a înlăturat motivul invocat de reclamantă pentru anularea hotărârii menționate constând în nulitatea absolută a contractului de împrumut din care s-a născut dreptul de creanță al acționarului, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se fi admis o atare acțiune, iar, pe de altă parte, limitele investirii instanței în acest dosar privesc doar anularea hotărârii AGEA.(…) Raportat însă la modalitatea în care s-a efectuat majorarea capitalului, tribunalul a considerat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea art. 216 alin. (1) din lege, deoarece acțiunile emise pentru majorarea capitalului nu au fost oferite spre subscriere, în primul rând, acționarilor existenți proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă, situație în care hotărârea este anulabilă potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

De asemenea, au fost încălcate și prevederile art. 210 alin. (1) și art. 215 alin. (2) din actul normativ menționat în considerarea faptului că și în ipoteza în care majorarea capitalului social are loc prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății trebuie să se dea eficiență dispozițiilor art. 216 alin. (1) din lege prin oferirea spre subscriere a acțiunilor emise pentru majorarea capitalului, în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor deținute. Apelul declarat de pârâta SC F.C. U. Cluj SA a fost respins prin decizia civilă nr. 49/2011 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a arătat că ambele variante de majorare a capitalului social enunțate de art. 210 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 se referă la majorarea capitalului și la modalitățile de liberare ale acțiunilor noi emise sau a părții cu care acestea își măresc valoarea. În acest context, dispozițiile art. 215 alin. (2) din lege nu sunt incidente în speță, astfel cum greșit a reținut tribunalul, deoarece dispoziția legală nu se referă la ipoteza unor creanțe deținute împotriva societății comerciale care își mărește capitalul social, ci la creanțele deținute împotriva unor terți.

Referitor la susținerea apelantei potrivit căreia dreptul de preemțiune există doar în ipoteza reglementată de art. 210 alin. (1) din actul normativ evocat, instanța de apel a reținut că prevederile art. 216 alin. (1) din lege nu fac nicio distincție, fiind deopotrivă aplicabile atât în cazul unor aporturi noi cât și în cazul conversiei acțiunilor cu creanțe deținute împotriva societății, neexistând nicio incompatibilitate între conversia creanțelor în acțiuni și exercitarea dreptului de preemțiune. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C. U. Cluj SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din încălcarea dispozițiilor art. 216, 210 alin. (2), art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 723 alin. (2) și art. 108 C. proc.

civ. În mod concret, recurenta a invocat faptul că decizia recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 216 și 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că, contrar celor reținute de instanțele anterioare, respectarea dreptului de preferință vizează exclusiv situația în care majorarea capitalului social se efectuează prin aporturi noi, nu și în ipoteza în care nu sunt atrase astfel de aporturi, ci societatea își mărește capitalul prin compensarea unor creanțe certe, lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

O atare operațiune reprezintă de fapt o conversie a datoriilor societății în acțiuni, realizată prin C A doua critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 136 1 cu referire la art. 216 din lege, în sensul că dreptul subiectiv instituit prin acest din urmă text legal - respectiv dreptul de preferință al acționarilor - este supus condiției prevăzute de art. 136 1 din lege care instituie obligația acționarilor de a-și exercita drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari. În caz contrar, exercitarea dreptului subiectiv împotriva scopului recunoscut de lege constituie un abuz de drept în conformitate cu art. 723 alin. (2) C. proc.

civ., sancționabil în raport cu prevederile art. 108 C. proc. civ. În acest context, a susținut recurenta, interesul invocat de reclamanta intimată nu este legitim fiind în contradicție cu cel al societății care, pentru a evita dizolvarea potrivit art. 153 24 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, a ales ca singura modalitate de redresare varianta conversiei datoriilor societății în acțiuni. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte a constatat că este fondat.

Astfel, în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 31/1990 ,,capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol ,,acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia”. În alți termeni, majorarea capitalului social se poate realiza fie prin mărirea numărului de acțiuni, fie prin mărirea valorii nominale a celor existente.

Această majorare poate avea mai multe surse, respectiv prin aporturi noi ale acționarilor existenți sau ai celor cooptați pe această cale, prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisie, cu excepția rezervelor legale, sau prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia. În speță, adunarea generală a acționarilor societății pârâte a hotărât majorarea capitalului social în modalitatea compensării unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de un acționar asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

Această operațiune juridică, denumită și conversia datoriilor societății în acțiuni, nu reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanței în acțiuni, situație în care obligația de plată a creanței de către societate se transformă în obligația de a emite acțiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanța, pe care să le distribuie creditorului, cu consecința că majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai creditorilor societății. Prin urmare, în considerarea specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a mecanismului prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferință reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.(…) În concluzie, recursul a fost admis în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., iar decizia a fost modificată în sensul admiterii apelului formulat de recurenta pârâtă SC F.C. U. Cluj SA și schimbării în întregime a sentinței tribunalului, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.