ÎCCJ, decizie (scj.ro #83092)

Majorarea capitalului social. Conversia datoriilor societății în acțiuni. Drept de preferință. Inaplicabilitate Cuprins pe materii : Drept comercial. Modificarea actului constitutiv Index alfabetic : conversia datoriilor - drept de preferință - majorare a capitalului social Legea nr . 31/1990, art . 127 alin. (1), art . 210 alin. (2), art . 216 Conversia datoriilor societății în acțiuni nu reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanței în acțiuni, obligația de plată a creanței de către societate transformându-se în obligația de a emite acțiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu valoarea creanței pe care să le distribuie creditorului.

În situația majorării capitalului social prin compensarea împrumuturilor acordate societății de către acționarul principal (creditorul - n.r .), nu poate opera dreptul de preferință, deoarece acest drept nu se poate exercita decât în legătură cu acțiunile emise în cazul depunerii în numerar, iar nu în cadrul conversiei datoriilor. Secția comercială, Decizia nr . 2513 din 30 iunie 2010 Prin sentința nr . 3 din 16 februarie 2008, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de SIF Muntenia SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.C.C. SA, acțiune ce a avut drept obiect anularea Hotărârii AGEA din data de 24 mai 2007. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin hotărârea contestată acționarii din cadrul pârâtei au hotărât majorarea capitalului social de la 25.687,50 lei la 522.485 lei, prin emisiunea unui număr de 198.719 acțiuni, cumpărate în totalitate de C.D.M.

S-a mai reținut că majorarea capitalului social s-a realizat din împrumuturile făcute de acționarul majoritar C.D.M. prin aportul acestuia conform prevederilor contractului nr . 53/2000 încheiat cu societatea. S-a apreciat că față de dispozițiile art . 210 alin. (5) din Legea nr . 31/1990 și ale art . 216 alin. (1), reclamantei nu i s-a încălcat dreptul de preferință întrucât acest drept nu putea fi exercitat, având în vedere modalitatea în care s-a realizat majorarea capitalului social. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr . 13 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că este nefondată susținerea reclamantei potrivit cu care nu și-ar fi putut exercita dreptul de preferință pentru a-și putea conserva cota de capital deținută la societatea pârâtă din moment ce a avut cunoștință despre ședința AGEA și a mandatat-o pe numita R.L.C. să participe la aceasta și să voteze împotriva operațiunii de majorare a capitalului social. Din copia procesului – verbal de ședință rezultă că mandatara nu s-a prezentat la adunare, dar a anunțat că operațiunea de majorare a capitalului social nu prezintă interes pentru acționara SIF Muntenia ceea ce denotă că reclamanta nu a dorit să-și exercite dreptul de preferință. De asemenea, s-a mai avut în vedere că operațiunea de majorare a capitalului social s-a făcut în contextul în care societatea se afla în pericol de dizolvare ca urmare a acțiunii promovate de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că față de modalitatea în care s-a efectuat majorarea, prin compensarea împrumuturilor acordate societății de către acționarul principal, nu putea opera dreptul de preferință, deoarece acest drept nu se poate exercita decât în legătură cu acțiunile emise în cazul depunerii în numerar, iar nu în cadrul conversiei datoriilor. S-a constatat că este nefondată și critica ce a vizat pretinsa încălcare a art . 127 alin. (1) din Legea nr . 31/1990 ce nu se aplică în cazul societăților pe acțiuni, iar în ceea ce privește sancțiunea prevăzută de lege în această situație, prevederile art . 127 alin. (2) instituie răspunderea pentru daunele aduse societății și nicidecum nulitatea Hotărârii AGEA.

În fine, instanța de apel a înlăturat și critica privind nerespectarea formelor de publicitate, în sensul că nu s-ar fi publicat textul integral privind propunerea majorării capitalului social, constatându-se că dispozițiile art . 117 alin. (7) din lege au fost respectate întocmai. Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs prin care a invocat prevederile art . 304 pct . 9 C. proc . civ ., susținând următoarele: 1.au fost încălcate prevederile art . 211, art . 216 și 217 din Legea nr . 31/1990, reținându-se greșit că a existat o renunțare la dreptul de preferință din partea SIF MUNTENIA și că dreptul de preferință nu se poate exercita decât în legătură cu acțiunile emise, în cazul depunerii în numerar în contul societății.

1.1. Recurenta a susținut că instanța a aplicat greșit normele privind reprezentarea atunci când s-a reținut că dovada renunțării la dreptul de preferință a constat în comunicarea verbală făcută de mandatara sa, contra mandatului special comunicat societății din care rezultă clar împuternicirea de a vota împotriva operațiunii de majorare a capitalului social. 1.2. Instanța apelului a interpretat și aplicat greșit art . 216 din Legea nr . 31/1990, întrucât textul nu face nicio distincție între tipurile de operațiuni de majorare a capitalului social, adăugându-se la lege, fiind evident că în situația în care acordarea dreptului de preferință nu ar fi obligatorie, împrumutarea societății și compensarea creanțelor cu acțiuni ar fi o modalitate de eludare a dispozițiilor alin. (3) din art . 216. 1.3.

S-au interpretat și aplicat greșit prevederile art . 127 alin. (1) din Legea nr . 31/1990, reținându-se greșit că acesta nu are aplicabilitate în cazul societăților pe acțiuni. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Contrar susținerilor recurentei, în cauză nu se constată încălcarea prevederilor legale incidente de către instanța apelului. În speță, adunarea generală a acționarilor a hotărât majorarea capitalului social în forma compensării unei creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ( art . 210 alin. (2) din Legea nr . 31/1990).

Această operațiune juridică, denumită și conversia datoriilor societății în acțiuni, nu reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanței în acțiuni, obligația de plată a creanței de către societate transformându-se în obligația de a emite acțiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanța, pe care să le distribuie creditorului. În acest caz, în care majorarea se face prin conversia creanțelor în acțiuni, ea beneficiază numai creditorului societății, iar acest raționament a stat și la baza soluției date de instanța apelului atunci când a analizat prevederile art . 216 din Legea nr . 31/1990 în cauza de față. Așa fiind, în mod corect s-a reținut că dreptul de preferință privește exclusiv majorarea capitalului social prin subscrierea acțiunilor noi, în schimbul unor aporturi în numerar.

Este adevărat că motivarea instanței de apel cu privire la interpretarea acelei rețineri din procesul-verbal al ședinței, în sensul căreia numita L.C. – deși a fost mandatată să participe la ședință nu s-a prezentat, dar a anunțat că operațiunea de majorare nu prezintă interes pentru acționarul SIF – excede oarecum problematicii cauzei, însă instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pe această chestiune, urmând a fi înlăturată din motivarea deciziei. Nici critica privind interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art . 127 alin. (1) din Legea nr . 31/1990 nu poate fi primită, în condițiile în care nerespectarea interdicției instituite de textul evocat nu atrage nulitatea hotărârii adunării generale luate cu votul acționarului aflat în conflict de interese, ci doar atragerea răspunderii materiale a acestuia dacă prin votul său s-a format majoritatea necesară și societatea a fost prejudiciată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, a respins ca nefondat recursul, conform art . 312 alin. (1) C. proc . civ . Având în vedere dispozițiile art . 274 C. proc . civ ., recurenta a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată în cuantum de 4.200 lei, reprezentând onorariu de avocat.