ÎCCJ, decizie (scj.ro #83248)

Majorarea capitalului social prin compensarea creanțelor. Dreptul de preferință Din economia textului art.216 din Legea nr.31/1990 nu rezultă că în această situație se impune respectarea dreptului de preferință a celorlalți acționari alții decât titularul creanței ce urmează a fi convertită în acțiuni, această modalitate având menirea de a conduce la îmbogățirea fără justă cauză a acționarilor minoritari care nu au participat la creditarea societății. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1342 din 3 aprilie 2008) Prin sentința nr.867/2007 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă acțiunea reclamantei S.I.F. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. acțiunea prin care reclamanta solicitase anularea hotărârii AGEA în ce privește pct.2 referitor la majorarea capitalului social, respectiv pct.3 referitor la modificarea statutului, cu menționarea hotărârii în Registrul Comerțului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că hotărârea AGEA contestată îndeplinește condițiile prevăzute de lege atât sub aspectul procedurilor de convocare, publicitate, cât și sub aspectul condițiilor impuse prin art.217 alin.3 din Legea nr.31/1990; reclamanta și-a exprimat dreptul de preferință astfel cum este reglementat de art.217 alin.1 din Legea nr.31/1990, în sensul că nu a fost de acord cu hotărârea AGEA, ceea ce nu este echivalent cu o interdicție a exprimării dreptului de preferință. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta arătând că majorarea capitalului social s-a realizat cu nesocotirea dreptului său de preferință, iar prin această majorare capitalul său s-a diminuat de la 27,32% la 9,38%.

Curtea de Apel Cluj –Secția comercială și de contencios administrativ – prin decizia nr.196 din 28 septembrie 2006 a admis apelul a schimbat sentința criticată în sensul anulării parțiale a hotărârii AGEA nr.1 din 16 mai 2006, în ceea ce privește pct.2 și pct.3. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că majorarea capitalului social s-a făcut prin emisiunea unui număr de 40.000 de noi acțiuni, însă exclusiv în favoarea acționarului majoritar, creditor al societății . Or, fiind în prezența majorării de capital prin emisiunea de noi acțiuni, trebuia respectat dreptul de preferință al celorlalți acționari, statuat de dispozițiile art.216 din Legea nr.31/1990. Cu privire la pct.3 din hotărârea atacată, instanța de apel a reținut că s-a hotărât înserarea în statutul societății ca „cesiunea acțiunilor să se poată efectua numai între acționarii existenți ai societății în baza contractului de cesiune tip al societății”.

Această decizie a fost adoptată de societate încă din 2001 când a fost transformată în societate de tip închis, această hotărâre nefiind anulată în instanță fiind și în prezent efectivă și producând efecte juridice. Pârâta a declarat recurs, fără a-l încadra într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Recurenta susține însă aplicarea greșită a dispozițiilor 216 raportat la art.210 din Legea nr.31/1990 situație în care se vor examina criticile în raport de aceste dispoziții. Recursul este fondat. Potrivit art.210 din Legea nr.31/1990 există două procedee de majorare a capitalului social, respectiv emisiunea de noi acțiuni și majorarea valorii nominale a acțiunilor existente.

Aliniatul 2 al textului invocat vizează și una din posibilele surse de majorare a capitalului social respectiv „prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile ale societății cu acțiuni ale acesteia”. În speță s-a realizat majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 40.000 de noi acțiuni, exclusiv în favoarea acționarului majoritar, creditor al societății. Din economia textului art.216 din Legea nr.31/1990 nu rezultă că în această situație se impune respectarea dreptului de preferință a celorlalți acționari alții decât titularul creanței ce urmează a fi convertită în acțiuni, această modalitate având menirea de a conduce la îmbogățirea fără justă cauză a acționarilor minoritari care nu au participat la creditarea societății.

A interpreta altfel această reglementare ar conduce la posibilitatea intimatei să ia o cotă din acele acțiuni care au fost atribuite în contul unor creanțe lichide și exigibile. Cu privire la pct.3.III din hotărâre, deși în considerente instanța de apel a apreciat că hotărârea este legală, în dispozitiv a dispus anularea acestor dispoziții. Măsura contestată de recurentă, nu a făcut decât să se dea eficiență hotărârii anterioare din 12 aprilie 2001 care nu a fost anulată în instanță. În aceste condiții văzând dispozițiile art.312 Cod procedură civilă Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia atacată și a respins apelul reclamantei.