ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2242/2011

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată Tribunalul Brăila sub nr. 473/113/2010 reclamantul I.A. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 1 din 3 august 2009 a SC M. SA pentru fraudarea legii; constatarea nulității absolute a deciziei administratorului unic nr. 1 și nr. 2 din 6 octombrie 2009 al aceleiași societăți precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Brăila, prin sent. nr. 8 din 5 mai 2010, a respins acțiunea, ca nefondată și a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Majorarea capitalului social al pârâtei SC M. SA a fost aprobată prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 3 august 2009 prin care acționarii au aprobat ca majorarea capitalului social să se realizeze prin emisiunea unui număr de 37.000.000 lei acțiuni noi cu valoarea nominală de 0,10 lei fiecare, în val. totală de 3.700.000 lei, în schimbul unor noi aporturi în numerar, într-o singură etapă, în conformitate cu prevederile art. 19/1 din Actul constitutiv al societății, acțiunile nou emise fiind oferite spre subscriere acționarilor existenți ai societății, cu respectarea prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990. Subscrierile și operațiunile efectuate în derularea majorării de capital au fost consemnate prin Decizia nr. 1 din 06 octombrie 2009 a administratorului unic prin care s-a constatat numărul acționarilor care au subscris și valoarea subscrierii și Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2009 prin care a aprobat valoarea majorării.

Instanța a mai avut în vedere că, atât Hotărârea AGEA nr. 1 din 3 august 2009 cât și Deciziile administratorului unic nr. 1 și 2 din 6 octombrie 2009 au fost supuse controlului de legalitate exercitat de Registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, iar recursul declarat de I.A. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului au fost respinse în mod irevocabil, ca nefondate, situație în care, majorarea și cvorumul pretins „nereale” de către reclamant au fost stabilite în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, având în vedere situația înscrisă în Registrul acționarilor la data de referință a adunării, situație ce era cunoscută și opozabilă reclamantului în calitate de acționar, precum și potrivit prevederilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Mai mult decât atât decizia nr. 2 din 20 august 2008, nefiind infirmată de instanță, există o prezumție de legalitate în favoarea acesteia, decizia fiind menționată în Registrul comerțului. Cât privește susținerile reclamantului privind inoportunitatea economică a operațiunii de majorare de capital aprobate prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, fără a lua în considerare dispozițiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, instanța a reținut că dispozițiile art. 132 alin. (2) din lege prevăd posibilitatea contestării hotărârilor „contrare legii sau actului constitutiv” de către acționarii care nu au fost prezenți la adunare sau care au votat contra și au cerut ca votul lor să fie consemnat în procesul-verbal al adunării, hotărârea adunării generale neputând fi cenzurată de către instanță sub aspectul oportunității sau profitabilității măsurii luate, ci doar sub aspectul legalității sale, prin raportare la prevederile legii și ale actului constitutiv.

De asemenea, s-a reținut că susținerea reclamantului privind cauza ilicită a majorării de capital este nefondată iar reclamantul nu a produs nici o probă prin care să răstoarne prezumția de bună credință instituită de prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. potrivit cărora „buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce invoca reaua-credință”. Prin decizia nr. 115 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a refuzat să analizeze motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, iar prin trimiterile la înregistrarea hotărârii adunării generale a acționarilor și a celor două decizii ale administratorului unic în registrul comerțului, a relevat faptul că au fost respectate prevederile art. 131 alin. (4) și ale art. 204 din Legea 31/1990 republicată referitoare la asigurarea opozabilității față de terți a hotărârilor A.G.A. și a oricărei modificări a actului constitutiv, ceea ce nu înseamnă că judecătorul fondului, învestit cu soluționarea acțiunii, nu a analizat motivele invocate, fapt ce rezultă din conținutul hotărârii atacate.

Cât privește respingerea probei cu expertiză contabilă, s-a constatat că instanța de fond a respins această cerere, motivat, prin încheierea din 28 aprilie 2010, reținând în mod corect, că proba este neconcludentă, câtă vreme faptul probator ce se cerea a fi dovedit consta în „ stabilirea activităților desfășurate de societate de la înființare până în prezent și modul de utilizare a fondurilor obținute din cele trei majorări”. De asemenea, s-a constatat că, în mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea 31/1990 republicată, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și, prin urmare, reclamantul ar fi trebuit să dovedească căror prevederi legale sau dispoziții din actul constitutiv contravine hotărârea atacată.

Instanța a mai avut în vedere că reclamantul a enumerat, drept cauze de nulitate, împrejurarea că majorarea de capital social nu este justificată din punct de vedere economic, caracterul ilicit al cauzei, frauda la lege, nesocotirea art. 136 indice 1 din Legea 31/1990 republicată sau abuzul de majoritate, situație în care instanța nu poate cenzura oportunitatea operațiunii de majorare a capitalului social, respectiv dacă aceasta corespundea unor nevoi economice reale ale societății pârâte. Nu a reținut nici abuzurile de majoritate al acționarului majoritar, atâta vreme cât, cu respectarea prevederilor art. 216 din Legea 31/1990 republicată, s-a respectat dreptul de preferință al acționarilor și, prin urmare, aceștia au avut posibilitatea ca, prin subscrierea de noi acțiuni, să își mențină cota de participare la capitalul social.

Cât privește lipsa cauzei licite, s-a considerat că, potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza este prezumată, până la proba contrarie, iar în speță nu numai că nu s-au dovedit, dar nici nu s-au enumerat acele încălcări ale dispozițiilor imperative ale legii sau a ordinii publice și a bunelor moravuri, de natură să atragă nulitatea actelor atacate, fiind nerelevantă în cauză și pretinsa încălcare a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele: - Ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., lipsindu-l de posibilitatea de a-și proba pretențiile, în contradicție cu noțiunea de proces echitabil care presupune respectarea dreptului la apărare și aplicarea principiului aflării adevărului, prin aceea că i s-a respins proba cu expertiză contabilă.

Recurentul consideră că nu a avut posibilitatea administrării unor probe adecvate obiectului cauzei și că, prin obiectivele expuse se propunea o analiză concretă a actelor de comerț și a activității economice desfășurate de societatea intimată – de la înființare și până la data întocmirii expertizei – care să determine modul de utilizare și destinația fondurilor bănești rezultate din majorările de capital operate, ceea ce ar fi putut releva caracterul ilicit al acestor majorări ce nu se impuneau pentru îndeplinirea obiectului de activitate ori pentru îndeplinirea vreunui scop economic. - Decizia atacată a fost dată cu nesocotirea sentinței nr. 590 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus suspendarea deciziei nr. 2 din 20 august 2008 prin care s-a majorat capitalul social al intimatei ceea ce denotă că – la data de 3 august 2009 hotărârea prin care s-a decis majorarea capitalul social (a treia majorare) cvorumul nu a fost cel real.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În ce privește critica recurentului prin care susține pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. se constată că acestuia i-au fost respectate toate drepturile procesuale în fața instanțelor anterioare, prin respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța dând dovadă de rol activ, în aflarea adevărului. Faptul că recurentului i s-a respins proba cu expertiză contabilă, considerându-se că proba este neconcludentă raportat la obiectivul propus, acela de a se stabili activitățile desfășurate de societatea intimată de la înființare și până la momentul întocmirii raportului de expertiză, rezultate din majorările de capital, care să determine modul de utilizare și destinația fondurilor bănești rezultate din majorările de capital nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei din perspectiva încălcării art. 129 C. proc.

civ. câtă vreme, instanța are atributul de a hotărî asupra necesității, oportunității și concludenței probelor solicitate de părțile litigiului. Mai mult, așa cum s-a reținut în mod corect și de către instanța apelului prin formularea acestui obiectiv al expertizei – așa cum indică chiar recurentul – s-a dorit a se stabili dacă majorarea capitalului social se impunea a fi efectuată „pentru îndeplinirea obiectivelor de activitate ori pentru îndeplinirea vreunui scop economic” ceea ce denotă supunerea cenzurii instanței a oportunității operațiunii de majorare a capitalului social situație ce excede analizei acesteia.

Cât privește critica privind încălcarea sentinței nr. 590 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus suspendarea deciziei nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic și implicit a cvorumului real în adoptarea hotărârii adunării generale deduse judecăți se constată că nu prezintă relevanță, în condițiile în care au fost supuse controlului de legalitate exercitat de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila iar recursul declarat de I.A. împotriva încheierii judecătorului delegat a fost respins. Pe de altă parte, nu poate fi contestată realitatea informațiilor furnizate de Registrul Comerțului cu privire la înregistrările efectuate în baza controlului prealabil de legalitate efectuat de judecătorul delegat, ceea ce face ca pe acest aspect criticile să fie nefondate.

În consecință, conform considerentelor expuse, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este conformă cu dispozițiile legale aplicabile în cauză motiv pentru care, recursul va fi respins ca nefondat conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul I.A., împotriva deciziei Curții de Apel Galați nr. 115 din 21 decembrie 2010 , ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei - pârâte

SC D.M. SA

Brăila suma de 4.340 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.