ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2242/2011

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată Tribunalul Brăila sub nr. 473/113/2010 reclamantul I.A. în

contradictoriu cu pârâta SC M. SA a solicitat să se constate nulitatea absolută

a hotărârii AGEA nr. 1 din 3 august 2009 a SC M. SA pentru fraudarea legii;

constatarea nulității absolute a deciziei administratorului unic nr. 1 și nr. 2

din 6 octombrie 2009 al aceleiași societăți precum și obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul

Brăila, prin sent. nr. 8 din 5 mai 2010, a respins acțiunea, ca nefondată și a

obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, a reținut următoarele:

Majorarea capitalului

social al pârâtei SC M. SA a fost aprobată prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 3

august 2009 prin care acționarii au aprobat ca majorarea capitalului social să

se realizeze prin emisiunea unui număr de 37.000.000 lei acțiuni noi cu

valoarea nominală de 0,10 lei fiecare, în val. totală de 3.700.000 lei, în

schimbul unor noi aporturi în numerar, într-o singură etapă, în conformitate cu

prevederile art. 19/1 din Actul constitutiv al societății, acțiunile nou emise

fiind oferite spre subscriere acționarilor existenți ai societății, cu

respectarea prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990.

Subscrierile și operațiunile

efectuate în derularea majorării de capital au fost consemnate prin Decizia nr.

1 din 06 octombrie 2009 a administratorului unic prin care s-a constatat

numărul acționarilor care au subscris și valoarea subscrierii și Decizia nr. 2

din 6 octombrie 2009 prin care a aprobat valoarea majorării.

Instanța a mai avut

în vedere că, atât Hotărârea AGEA nr. 1 din 3 august 2009 cât și Deciziile

administratorului unic nr. 1 și 2 din 6 octombrie 2009 au fost supuse

controlului de legalitate exercitat de Registrul comerțului de pe lângă

Tribunalul Brăila, iar recursul declarat de I.A. împotriva încheierii

pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului au fost

respinse în mod irevocabil, ca nefondate, situație în care, majorarea și

cvorumul pretins „nereale” de către reclamant au fost stabilite în mod legal,

în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, având

în vedere situația înscrisă în Registrul acționarilor la data de referință a

adunării, situație ce era cunoscută și opozabilă reclamantului în calitate de

acționar, precum și potrivit prevederilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

republicată. Mai mult decât atât decizia nr. 2 din 20 august 2008, nefiind

infirmată de instanță, există o prezumție de legalitate în favoarea acesteia,

decizia fiind menționată în Registrul comerțului.

Cât

privește susținerile reclamantului privind inoportunitatea economică a

operațiunii de majorare de capital aprobate prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 23

iunie 2008, fără a lua în considerare dispozițiile art. 132 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, instanța a reținut că dispozițiile art. 132 alin. (2) din lege

prevăd posibilitatea contestării hotărârilor „contrare legii sau actului

constitutiv” de către acționarii care nu au fost prezenți la adunare sau care

au votat contra și au cerut ca votul lor să fie consemnat în procesul-verbal al

adunării, hotărârea adunării generale neputând fi cenzurată de către instanță

sub aspectul oportunității sau profitabilității măsurii luate, ci doar sub

aspectul legalității sale, prin raportare la prevederile legii și ale actului

constitutiv.

De asemenea, s-a

reținut că susținerea reclamantului privind cauza ilicită a majorării de

capital este nefondată iar reclamantul nu a produs nici o probă prin care să

răstoarne prezumția de bună credință instituită de prevederile art. 1899 alin.

(2) C. civ. potrivit cărora „buna-credință se presupune totdeauna și sarcina

probei cade asupra celui ce invoca reaua-credință”.

Prin

decizia nr. 115 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamant.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a refuzat

să analizeze motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată,

iar prin trimiterile la înregistrarea hotărârii adunării generale a

acționarilor și a celor două decizii ale administratorului unic în registrul

comerțului, a relevat faptul că au fost respectate prevederile art. 131 alin. (4)

și ale art. 204 din Legea 31/1990 republicată referitoare la asigurarea

opozabilității față de terți a hotărârilor A.G.A. și a oricărei modificări a

actului constitutiv, ceea ce nu înseamnă că judecătorul fondului, învestit cu

soluționarea acțiunii, nu a analizat motivele invocate, fapt ce rezultă din

conținutul hotărârii atacate.

Cât privește respingerea probei

cu expertiză contabilă, s-a constatat că instanța de fond a respins această

cerere, motivat, prin încheierea din 28 aprilie 2010, reținând în mod corect,

că proba este neconcludentă, câtă vreme faptul probator ce se cerea a fi

dovedit consta în „ stabilirea activităților desfășurate de societate de la

înființare până în prezent și modul de utilizare a fondurilor obținute din cele

trei majorări”.

De asemenea, s-a constatat că, în

mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea

31/1990 republicată, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii

sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au

luat parte la adunare sau au votat contra și, prin urmare, reclamantul ar fi

trebuit să dovedească căror prevederi legale sau dispoziții din actul

constitutiv contravine hotărârea atacată.

Instanța a mai avut în vedere că

reclamantul a enumerat, drept cauze de nulitate, împrejurarea că majorarea de

capital social nu este justificată din punct de vedere economic, caracterul

ilicit al cauzei, frauda la lege, nesocotirea art. 136 indice 1 din Legea

31/1990 republicată sau abuzul de majoritate, situație în care instanța nu

poate cenzura oportunitatea operațiunii de majorare a capitalului social,

respectiv dacă aceasta corespundea unor nevoi economice reale ale societății

pârâte.

Nu a reținut nici abuzurile de

majoritate al acționarului majoritar, atâta vreme cât, cu respectarea

prevederilor art. 216 din Legea 31/1990 republicată, s-a respectat dreptul de

preferință al acționarilor și, prin urmare, aceștia au avut posibilitatea ca,

prin subscrierea de noi acțiuni, să își mențină cota de participare la

capitalul social.

Cât

privește lipsa cauzei licite, s-a considerat că, potrivit art. 967 alin. (2) C.

civ., cauza este prezumată, până la proba contrarie, iar în speță nu numai că

nu s-au dovedit, dar nici nu s-au enumerat acele încălcări ale dispozițiilor

imperative ale legii sau a ordinii publice și a bunelor moravuri, de natură să

atragă nulitatea actelor atacate, fiind nerelevantă în cauză și pretinsa

încălcare a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut

următoarele:

- Ambele instanțe au încălcat

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., lipsindu-l de posibilitatea de a-și proba

pretențiile, în contradicție cu noțiunea de proces echitabil care presupune

respectarea dreptului la apărare și aplicarea principiului aflării adevărului,

prin aceea că i s-a respins proba cu expertiză contabilă.

Recurentul

consideră că nu a avut posibilitatea administrării unor probe adecvate

obiectului cauzei și că, prin obiectivele expuse se propunea o analiză concretă

a actelor de comerț și a activității economice desfășurate de societatea

intimată – de la înființare și până la data întocmirii expertizei – care să

determine modul de utilizare și destinația fondurilor bănești rezultate din

majorările de capital operate, ceea ce ar fi putut releva caracterul ilicit al

acestor majorări ce nu se impuneau pentru îndeplinirea obiectului de activitate

ori pentru îndeplinirea vreunui scop economic.

- Decizia atacată a fost dată cu

nesocotirea sentinței nr. 590 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus

suspendarea deciziei nr. 2 din 20 august 2008 prin care s-a majorat capitalul

social al intimatei ceea ce denotă că – la data de 3 august 2009 hotărârea prin

care s-a decis majorarea capitalul social (a treia majorare) cvorumul nu a fost

cel real.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

În ce privește critica

recurentului prin care susține pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ. se constată că acestuia i-au fost respectate toate drepturile

procesuale în fața instanțelor anterioare, prin respectarea principiului

contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța dând dovadă de rol

activ, în aflarea adevărului.

Faptul că recurentului i s-a

respins proba cu expertiză contabilă, considerându-se că proba este

neconcludentă raportat la obiectivul propus, acela de a se stabili activitățile

desfășurate de societatea intimată de la înființare și până la momentul

întocmirii raportului de expertiză, rezultate din majorările de capital, care

să determine modul de utilizare și destinația fondurilor bănești rezultate din

majorările de capital nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei din

perspectiva încălcării art. 129 C. proc. civ. câtă vreme, instanța are

atributul de a hotărî asupra necesității, oportunității și concludenței

probelor solicitate de părțile litigiului.

Mai mult, așa cum s-a reținut în

mod corect și de către instanța apelului prin formularea acestui obiectiv al

expertizei – așa cum indică chiar recurentul – s-a dorit a se stabili dacă

majorarea capitalului social se impunea a fi efectuată „pentru îndeplinirea

obiectivelor de activitate ori pentru îndeplinirea vreunui scop economic” ceea

ce denotă supunerea cenzurii instanței a oportunității operațiunii de majorare

a capitalului social situație ce excede analizei acesteia.

Cât privește critica privind

încălcarea sentinței nr. 590 din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus

suspendarea deciziei nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic și

implicit a cvorumului real în adoptarea hotărârii adunării generale deduse

judecăți se constată că nu prezintă relevanță, în condițiile în care au fost

supuse controlului de legalitate exercitat de Registrul Comerțului de pe lângă

Tribunalul Brăila iar recursul declarat de I.A. împotriva încheierii

judecătorului delegat a fost respins.

Pe

de altă parte, nu poate fi contestată realitatea informațiilor furnizate de Registrul

Comerțului cu privire la înregistrările efectuate în baza controlului prealabil

de legalitate efectuat de judecătorul delegat, ceea ce face ca pe acest aspect

criticile să fie nefondate.

În

consecință, conform considerentelor expuse, Înalta Curte constată că decizia

instanței de apel este conformă cu dispozițiile legale aplicabile în cauză

motiv pentru care, recursul va fi respins ca nefondat conform dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de reclamantul I.A., împotriva deciziei

Curții de Apel Galați nr. 115 din 21 decembrie 2010

, ca nefondat.

Obligă

recurentul să plătească intimatei - pârâte

SC D.M. SA

Brăila suma de 4.340 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de

onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

8 iunie 2011.