ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București reclamantul I.A. în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării generale a acționarilor acesteia nr. 1 din 23 iunie 2008, invocând nerespectarea condițiilor de vot și cvorum, cauză ilicită și abuzul de drept. Pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, arătând că acesta și-a exercitat dreptul de subscriere conferit de hotărâre, păstrându-și participația la capitalul social de 24,95% subscriind un număr de 910.848 acțiuni noi.

Prin sentința comercială nr. 14144 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de pârâtă ca neîntemeiată, iar acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. În pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția că reclamantul a dovedit un interes legitim și actual prin promovarea acțiunii iar în ceea ce privește fondul cauzei, că niciunul dintre motivele de nulitate invocate de reclamant nu este întemeiat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul I.A.

invocând următoarele critici: - prima instanță a apreciat în mod superficial că este lipsită de relevanță împrejurarea că decizia nr. 1 din 28 mai 2008 a administratorului unic al societății pârâte (prin care a avut loc prima majorare) a fost suspendată prin hotărâre judecătorească; - în mod eronat a apreciat prima instanță și asupra celui de al doilea motiv de nulitate invocat - cauza ilicită a hotărârii AGEA, că majorarea s-a făcut doar în scopul constituirii unei majorități care să poată dispună apoi de activele din patrimoniul societății întrucât adoptarea unei hotărâri de majorare fără existența unei necesități economice reale reprezintă un abuz de majoritate, formă a abuzului de drept, aspect care privește legalitatea hotărârii atacate.

Curtea de apel București, prin decizia nr. 27 din 20 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând în fundamentarea soluției pronunțate următoarele considerente: - cu privire la suspendarea deciziei nr. 1 din 28 mai 2008 a administratorului unic al pârâtei, eroarea aparține apelantului, atunci când afirmă că ar avea relevanță data introducerii pe rol a acțiunii despre care face vorbire, întrucât această măsură a fost dispusă de Tribunalul București în data de 2 iulie 2008, deci ulterior datei îndeplinirii acesteia prin înregistrarea sa în registrul comerțului și în registrul acționarilor, dar și a datei la care a avut loc adunarea generală contestată în cauză (23 iunie 2008); - criticile apelantei privind oportunitatea economică a operațiunii de majorare de capital aprobate prin hotărârea atacată, au fost respinse în mod corect de către prima instanță, care a reținut că pot forma obiect al cenzurii judecătorești, doar hotărârile contrare legii sau actului constitutiv, nu și aspectele care țin de oportunitatea sau profitabilitatea măsurii luate; Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A.

solicitând î n principal: admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, având în vedere că aceasta a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi și în subsidiar: admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii introductive și pronunțării nulității absolute a Hotărârii nr. 1 din 23 iunie 2008 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC V.P. SA. Recurentul își subsumează criticile motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și vizează, în esență, următoarele aspecte: - instanța de judecată a apreciat că față de obiectul cauzei nu se impune administrarea probei cu interogatoriul societății pârâte deși n ecesitatea administrării acestei probe se impunea fiind unica probațiune care îi oferea recurentului posibilitatea de a clarifica scopul operațiunii de majorare a capitalului social, justificarea necesitații atragerii de fonduri de la acționari, sau modalitatea concretă de utilizare a acestor fonduri generate de majorarea capitalului social; - respingând cererile în probațiune formulate de apelantul-reclamant, instanța a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., lipsindu-l de posibilitatea reală de ași proba pretențiile, în contradicție cu noțiunea de proces echitabil care presupune respectarea și aplicarea principiului respectării dreptului la apărare și al principiului aflării adevărului, judecătorul având îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiile procesului civil; - instanța de apel nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra cererilor de probatorii formulate de apelantul-reclamant, aspect reluat de cele însemnate în încheierea instanței din data de 6 ianuarie 2010; - instanța de apel a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 207 din Legea nr. 31/1990 refuzând să-și exercite controlul de legalitate sub motiv că motivul de nulitate invocat este în realitate unul de oportunitate.

Înalta Curte constată că, față de precizările făcute astăzi în ședință de avocatul recurentului, recursul este declarat în termenul legal, excepția de tardivitate a declarării recursului urmând a fi respinsă. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Critica vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. este nefondată, dat fiind faptul că instanța în exercitarea rolului său activ este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

Încheierea din 6 ianuarie 2010 a instanței de apel pe care recurentul o invocă suplimentar în fundamentarea acestei critici relevă în realitate un aspect de natură a contracara susținerea acestuia și anume cel privind lipsa sa de la dezbateri, fapt ce denotă lipsa de interes a apelantului-reclamant în susținerea propriei sale cereri de probatorii. De reținut și de subliniat este faptul că cererea de probatorii ce formează obiectul criticilor dezvoltate în prezentul recurs, în raport de art. 129 C. proc. civ. și de principiile de drept procesual ce garantează dreptul la un proces echitabil este formulată simplist de parte, în finalul apelului, nemotivată și nesusținută pe întreg parcursul apelului, astfel că inabilitatea părții în exercitarea drepturilor sale procesuale în virtutea principiului disponibilității nu poate fi convertită într-o pretinsă încălcare a legii procesuale de către instanță.

În ceea ce privește critica vizând refuzul instanței de a-și exercita controlul de legalitate, prin interpretarea dată art. 207 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reține caracterul excesiv și impropriu al abordării acestui motiv de nelegalitate din perspectiva înțelesului sintagmei de „denegare de dreptate” reglementată de art. 3 C. civ. În accepțiunea evocatului articol „judecătorul care va refuza de a judeca sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată și neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”. Or, instanța de control judiciar și-a exercitat controlul de legalitate și asupra criticii vizând caracterul abuziv al majorării de capital social conchizând în considerentele deciziei că „au fost corect respinse criticile apelantului privind oportunitatea economică a operațiunii de majorare de capital, aspect relevat și de jurisprudență”.

Așadar, instanța examinând această critică, și-a exercitat astfel controlul de legalitate iar simplul fapt că instanța de apel nu și-a însușit, cu privire la această critică, punctul de vedere al apelantului, nu echivalează cu o nejudecare a evocatului motiv de apel. În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând legalitatea deciziei recurate sub raportul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de tardivitate a declarării recursului invocată din oficiu. Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant I.A. împotriva deciziei nr. 27 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.