ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3140/2009

Reclamantul S.G. a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 4 mai 2007 pe rolul Tribunalului Brașov, formulată în contradictoriu cu pârâta SC N. SA BRAȘOV, anularea hotărârilor nr. 1 și 2 adoptate de adunarea generală extraordinară a acționarilor societății pârâte la data de 26 februarie 2007, susținând în motivare că a fost împiedicat să participe la adunare deși are calitatea de acționar, hotărârile astfel adoptate fiind viciate datorită nerespectării formalităților de convocare și nespecificării numărului de acțiuni nou emise. Societatea pârâtă, a invocat în apărare potrivit întâmpinării depuse la data de 27 iunie 2007, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția tardivității introducerii acțiunii, susținând că reclamantul nu are calitatea de acționar la societate întrucât și-a înstrăinat integral acțiunile deținute către două persoane fizice prin contractul de vânzare-cumpărare consimțit la data de 27 ianuarie 2007 și înregistrat în evidențele specifice ale societății, Totodată pârâta a arătat că reclamantul nu a invocat motive viabile care să atragă nulitatea absolută a hotărârilor, astfel că nu se justifică nici calitatea sa de persoană interesată, iar pentru motivele de nulitate relativă termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată a fost depășit.

Tribunalul Brașov, secția comercială, astfel investit, prin încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2007 a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și excepția tardivității, ca neîntemeiate, iar prin sentința civilă nr. 45/CC din data de 29 octombrie 2007 a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta și a admis acțiunea formulată de reclamant dispunând anularea hotărârilor nr. 1 și 2 adoptate de adunarea generală a acționarilor societății pârâte la data de 26 februarie 2007. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că reclamantul prin acțiunea în anulare promovată justifică un interes patrimonial rezultat din calitatea sa de vânzător al acțiunilor deținute la societate. Susținerea reclamantului în sensul că nelegal nu a fost lăsat să participe la adunare, a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată, în condițiile în care la data ținerii adunării, potrivit mențiunilor din registrul acționarilor, reclamantul își cesionase acțiunile și nu mai figura printre acționari, iar pentru reînscrierea acestuia în această calitate era necesar acordul celor două persoane fizice ce au dobândit acțiunile respectiv domnii M.Z. și G.G. sau existența unei hotărâri judecătorești în acest sens. Referitor la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la convocarea adunărilor, din verificarea proceselor verbale încheiate la data de 26 februarie 2007, tribunalul reține, că la întrunire au participat doar doi din cei patru acționari ai societății reprezentând 42,33% din capitalul social, cvorum insuficient pentru adoptarea lor în condiții de legalitate.

Sentința pronunțată de tribunal ca primă instanță a fost apelată de către societatea pârâtă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând soluționarea celor 3 excepții invocate cât și fondul cauzei. Reclamantul a formulat în temeiul art. 293 C. proc. civ. o cerere de aderare la apelul făcut de partea potrivnică prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul constatării nulității celor două hotărâri ale adunării generale a acționarilor din 26 februarie 2007 și pentru împiedicarea sa în calitate de acționar să participe la formarea voinței societare precum și, pentru lipsa indicării numărului de acțiuni cu care se majorează capitalul social.

Prin decizia nr. 128/AP din data de 30 octombrie 2008 Curtea de apel Brașov, secția comercială, a admis în parte apelul declarat de pârâta SC N. SA împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov la data de 3 octombrie 2008 în sensul admiterii excepției tardivității introducerii acțiunii numai în ce privește motivul de anulare vizând neindicarea numărului de acțiuni nou emise, păstrând restul dispozițiilor încheierii; apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 45 pronunțate de tribunal a fost respins ca nefondat iar cererea de aderare la apel formulată de reclamant a fost admisă în parte. Răspunzând criticilor formulate prin cererea de apel precum și motivelor din cererea de aderare la apel, instanța de control judiciar apreciază că motivul de constatare a nulității celor două hotărâri pentru neparticiparea reclamantului-acționar este un motiv de nulitate absolută deoarece sunt încălcate norme de ordine publică care reglementează cvorumul cerut pentru formarea voinței sociale și prin urmare excepția tardivității acțiunii în anulare pentru acest motiv a fost greșit respinsă de prima instanță. Referitor la motivul de anulare pentru nemenționarea numărului de acțiuni noi emise instanța apreciază că sancțiunea este nulitatea relativă, iar sub acest aspect excepția tardivității acțiunii a fost corect respinsă. Totodată instanța de apel constată că reclamantul are calitate procesual activă și interes în promovarea acțiunii deoarece prin decizia nr. 37 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov s-a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva cocontractanților G.G. și M.Z. și s-a constatat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 23 din 27 ianuarie 2007 încheiat cu reclamantul având ca obiect vânzarea-cumpărarea acțiunilor deținute de reclamant în societatea pârâtă, astfel încât reclamantul și-a redobândit calitatea de acționar, retroactiv, de la o dată anterioară ținerii adunărilor generale . În raport de cele reținute în considerentele deciziei susmenționate, instanța constată că în cauză reclamantul a comunicat cocontractanților la 23 februarie o notificare de reziliere a contractului, dată la care reclamantul a redevenit acționar, corelativ cu pierderea acestei calități de către cele două persoane fizice, astfel că la data de 26 februarie 2007 reclamantul avea calitatea de acționar și era îndreptățit să participe la adunarea generală. Examinând criticile vizând fondul cauzei, instanța de apel constată că formalitățile de convocare au fost viciate, iar nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la convocarea adunărilor generale ale acționarilor este sancționată cu nulitatea absolută, sentința primei instanțe sub acest aspect este legală, în cauză neexistând dovada că acționarii au fost convocați potrivit cerințelor impuse de art. 117 alin. (4) cu cel puțin 30 zile înainte de data ținerii adunării.

Împotriva acestei decizii societatea pârâtă a declarat recurs la data de 4 decembrie 2008, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului promovat împotriva sentinței fondului cu consecința respingerii acțiunii reclamantului. Recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticile formulate în sensul motivului invocat de încălcare și aplicare greșită a legii vizând următoarele aspecte: - încălcarea prevederilor art. 293 C. proc. civ. cu ocazia soluționării excepției lipsei de interes procesual a reclamantului cu privire la aderare la apel, în condițiile în care acțiunea reclamantului a fost admisă în integralitate, iar argumentele instanței de apel, în sensul că prin considerentele sentinței fondului s-au dat dezlegări greșite unor probleme de drept, sunt inadmisibile pentru admiterea aderării la apel în contextul cauzei; - încălcarea principiilor care guvernează efectele hotărârilor judecătorești precum și a celor care reglementează raporturile dintre creditor și debitor în ipoteza unei cesiuni de creanță, în condițiile în care instanța își fundamentează soluția pe confuzia între efectul opozabilității hotărârilor judecătorești și efectul relativității acestor hotărâri între părțile raportului juridic; susține recurenta că sub acest aspect este de netăgăduit că hotărârea judecătorească de reziliere produce efectul de opozabilitate față de societate, dar nu poate produce obligații decât cu data aducerii ei la cunoștință; - soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care reclamantul nu avea calitate de acționar la data formulării acțiunii și nici la data pronunțării hotărârii de primă instanță, iar redobândirea acestei calități, ca urmare a rezilierii a devenit opozabilă societății din momentul pronunțării hotărârii judecătorești de curtea de apel, astfel încât la data ținerii adunării generale reclamanta nu avea calitatea de acționar; - greșita interpretare a dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 incidente în cauză în măsura în care la data ținerii adunării reclamantul nu avea calitatea de acționar întrucât își înstrăinase acțiunile, lipsa acestuia de la adunare sau neconvocarea unei persoane care nu au calitatea de acționar nu poate să conducă la nulitatea formelor de convocare; în cauză s-a dovedit că toți acționarii au semnat convocatorul și au confirmat expres că au cunoștință de conținutul lui, situație în care excepția instituită de art. 121 cu privire la formalitățile de convocare era pe deplin aplicabilă.

Asupra recursului. Înalta Curte verificând , în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat pentru motivul de nelegalitate vizând soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesual active a reclamantului. După art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 republicată hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționari care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal de ședință. Prin urmare, în cazul acțiunilor în anulare legiuitorul a stabilit în mod absolut cine poate exercita dreptul de a ataca hotărârile adunărilor generale limitând sfera persoanelor îndreptățite la acționarii care dețineau această calitate la data de referință definită în art. 123 alin. (2) din legea societăților comerciale (LSC). În ce privește evidența titularilor dreptului de proprietate asupra acțiunilor, dispozițiile art. 177 alin. (1) din LSC prevăd obligativitatea înscrierii în registrul acționarilor a proprietarilor de acțiuni emise de societate. Or, în cauză, probele relevă că la data ținerii celor două adunări generale 26 februarie 2007 – reclamantul nu mai avea calitatea de acționar al societății urmare înstrăinării acțiunilor deținute către domnii G.D.G. și M.Z. prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 27 ianuarie 2007 și înscris în registrul acționarilor ținut de societate la 29 ianuarie 2007. Cum potrivit art. 98 alin. (1) teza 2 din LSC dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarația înscrisă în registrul acționarilor, reclamantul, după data mențiunii în registru a cesiunii acțiunilor nu mai justifică interesul și îndreptățirea de a promova acțiunea în anulare întemeiată pe drepturile conferite de calitatea de acționar. Situația juridică nou creată prin constatarea rezilierii contractului de cesiune de acțiuni, consfințită prin decizia nr. 37 pronunțată de Curtea de Apel Brașov la data de 3 aprilie 2008, nu este de natură să impună o altă dezlegare excepției lipsei calității procesual active a reclamantului la data promovării acțiunii în anulare și aceasta deoarece efectele pactului comisoriu, se produc între părțile contractante sau succesorii acestora potrivit principiului relativității efectelor contractului, care împiedică nașterea drepturilor și obligațiilor în favoarea și respectiv sarcina terților. Codul civil consacră în art. 973 acest principiu esențial cu privire la efectele actului juridic în regula conform căreia „convențiile nu au efect decât între părțile contractante”, iar derogările de la acest principiu, în materie de stare și capacitatea persoanelor sau chiar în materia actelor juridice patrimoniale recunoscute în dreptul substanțial nu privesc ipoteza din speța de față. Tot astfel și hotărârea judecătorească nu poate crea drepturi sau obligații pentru terți, efectele lucrului judecat potrivit principiului relativității vizează numai părțile litigiului. Altfel spus, relativitatea hotărârilor judecătorești este analogă relativității actelor juridice, fiind aspecte care reflectă același principiu: res judicata inter alios aliis neque nocere neque prodesse protest . În sfârșit, chiar dacă terții nu pot ignora situația juridică creată, în virtutea principiului opozabilității, hotărârea judecătorească trebuie respectată de la data pronunțării ei. Așa fiind, pentru societate, rezilierea contractului de cesiune devine opozabilă de la data tranșării irevocabile a litigiului dintre părțile contractului, moment în care situația juridică recunoscută prin hotărârea judecătorească cu efect declarativ a devenit opozabilă ergo omnes . Distinct de aceste considerente impuse de stabilirea conținutului celor două noțiuni juridice distincte, relativitate și opozabilitate, se impune a fi subliniat și faptul că rezilierea produce efecte numai pentru viitor, actele încheiate de părți neputând fi afectate de această sancțiune decât tot pentru viitor. În cauză, instanța de apel, deși amintește în considerente hotărârii despre efectele ex nunc ale rezilierii, nu face aplicarea acestui principiu, raționamentul său, fiind sub acest aspect, în bună măsură contradictoriu, față de recunoașterea calității de acționar a reclamantului de la data încheierii actului de cesiune 23 februarie 2007, aplicând rezilierii un efect retroactiv. Așa fiind, Înalta Curte constatând că soluționarea excepției lipsei calității procesual active a reclamantului, excepție de fond, peremptorie, care pune în discuție însuși dreptul la acțiune al reclamantului, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale susmenționate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica decizia recurată în sensul respingerii cererii reclamantului de aderare la apelul pârâtului, admiterii apelului pârâtei și pe fond respingerii acțiunii introductive astfel cum a fost precizată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.