ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 960/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 960/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă adresată Tribunalului Brașov, reclamantul M.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M. Brașov și M.R. administrator unic al societății următoarele: - desemnarea unui membru cooperator din cadrul societății, care să reprezinte societatea în procesul pendinte, până ce adunarea generală legal convocată în acest scop, va alege persoana care să o reprezinte; - stabilirea datei locului și orei convocării adunării generale a membrilor cooperatori care va alege persoana ce va reprezenta societatea în proces; - suspendarea din funcția de administrator unic a pârâtei M.R.
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; - atragerea răspunderii personale a administratorului unic al societății, M.R., pentru încălcarea și neîndeplinirea contractului de administrare și gestionare a patrimoniului nr. 571 din 17 mai 2006, cât și a hotărârilor adoptate de adunările generale ale membrilor cooperatori. În cauză au formulat la data de 4 aprilie 2007 cerere de intervenție în interes propriu M.I., M.B., C.N. și R.L., membrii cooperatori în cadrul societății pârâte, cerere care a fost respinsă urmare dezbaterilor pe admisibilitatea ei în principiu, dezbateri ce au avut loc la 9 mai 2007, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. Prin sentința civilă nr. 2397/ C din 16 mai 2007, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamant pe excepția inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesual active a reclamantului.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, înregistrat la Tribunalul Brașov la 24 iulie 2007 când s-a dispus prin rezoluție înaintarea dosarului la instanța ierarhic superioară competentă. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 129/ Ap pronunțată la 11 septembrie 2007, a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de reclamant, cu motivarea că în raport de data comunicării sentinței fondului reclamantului, 6 iulie 2007, și data depunerii apelului, 24 iulie 2007, termenul statuat de art. 284 alin. (4) C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea hotărârii nu a fost respectat, apelul fiind declarat peste termenul legal, care se împlinea la 23 iunie 2007. La data de 14 noiembrie 2007, reclamantul M.A.
a declarat, în termen legal, recurs împotriva deciziei date în apel, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță; Recurentul și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5,8 și 9 C. proc. civ., susținând, în sinteză în argumentarea criticilor de nelegalitate invocate că, apelul a fost declarat la data de 23 iulie 2007, fiind transmis prin fax Tribunalului Brașov, potrivit mențiunilor de pe cerere, care atestă transmiterea prin fax, împrejurare în care, aplicându-se prin analogie dispozițiile art. 104 C. proc. civ., apelul era declarat înăuntrul termenului legal. Intimatele M.R.
și M. Brașov au formulat, la data de 28 februarie 2008, întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei date în apel, care, în mod legal, în raport de data înregistrării cererii de apel 24 iulie 2007 a constatat întemeiată excepția de tardivitate a apelului, excepție care a fost pusă în dezbaterea părților la 4 septembrie 2007 potrivit celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. Asupra recursului, Curtea constată următoarele: 1. Motivul de nelegalitate vizând aplicarea greșită a legii art. 304 pct. 9 C. proc. civ, este întemeiat. Sancțiunea decăderii cu consecința respingerii apelului declarat de reclamant ca tardiv, urmare nerespectării termenului statuat de art. 284 C. proc.
civ., pentru exercitarea căii de atac, a fost aplicată greșit de instanța de apel. Potrivit art. 104 C. proc. civ., actele de procedură transmise prin poșta instanțelor de judecată se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost depuse, la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului. Dispozițiile legale sus-menționate ce își găsesc pe deplin aplicabilitatea în cauză, au fost ignorate de instanța de apel care nu a observat în examinarea excepției tardivității apelului că cererea de apel a fost transmisă tribunalului, prin fax, la data de 23 iulie 2007, confirmarea comunicării fiind din data 23 iulie 2007, ora 16,13. Cum termenul de exercitare a căii de atac, statornicit pe zile, potrivit art. 284 alin. (1) C. proc.
civ., se îndeplinea la sfârșitul zilei de 23 iulie 2007, apelul în cauză a fost declarat, în termen legal, astfel că sancțiunea aplicată de instanță nu are fundament în dispozițiile care reglementează nerespectarea termenelor prevăzute pentru exercitarea apelului. Chiar dacă apelantul nu a utilizat modalitatea de predare a cererii sale de apel, prevăzută de art. 104 C. proc. civ., prin poștă cu confirmare de primire, modalitate prevăzută în interesul părții, ca o măsură de protecție, pentru a putea face dovada îndeplinirii actului de procedură, în termen, în cauză, transmiterea prin fax și existența confirmării transmisiunii îndeplinește exigențele și rațiunile avute în vedere de legiuitor la elaborarea textului de lege.
Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va casa decizia curții de apel cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 129/ Ap din 11 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Casează decizia recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.