ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3869/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3869/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7
din 16 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2085/2005 al Tribunalului
Comercial Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P.A. împotriva
pârâtei SC M.C. SRL Cluj - Napoca ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, instanța
a reținut că deși reclamantul a solicitat anularea a două hotărâri ale adunării
generale ale asociaților societății pârâte nu s-a dovedit că au avut loc, că
s-a dovedit a fi vorba de decizia nr. 1/2005 a administratorului unic care
poate fi atacată numai în dosarul în care a fost atacată decizia de desfacere a
contractului de muncă, acțiunea fiind astfel inadmisibilă.
La data de 11 mai 2006, prin
decizia nr. 22 pronunțată în dosarul nr. 2068/33/2006, Curtea de Apei Cluj a
respins apelul însă, în urma recursului, în considerarea că pentru termenul de
soluționare a apelului, procedura de citare cu apelantul nu era îndeplinită,
prin decizia nr. 3811 pronunțată în dosarul nr. 2068/33/2006, Înalta Curte de
Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza spre
rejudecare.
În rejudecare, Curtea de
Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a
pronunțat decizia civilă nr. 11 din 6 iunie 2007, prin care a respins apelul,
ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel
a reținut că prin cererea introductivă, reclamantul P.A. a solicitat instanței
anularea hotărârilor adunării generale a asociaților din data de 09 septembrie 2005
și respectiv 19 octombrie 2005 ale societății comerciale M.T.C. SRL susținând
că nu cunoaște conținutul celor două hotărâri, despre existența acestora a luat
la cunoștință abia în cursul litigiului de muncă, dar că cele două hotărâri
sunt nelegale întrucât nu a fost convocat la aceste adunări.
Ulterior, prin precizările
făcute, reclamantul a învederat că nu înțelege să conteste hotărârile întrucât
nu există, dar că fiind vorba de o decizie a administratorului unic al
societății, solicită a se constata nulitatea acesteia întrucât această hotărâre
a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.
În drept cererea a fost
fundamentată pe dispozițiile art. 113 lit. b) și c), art. 114 alin. (3), art. 196
și art. 132 din Legea nr. 31/1990.
În speță, actele relevă că,
la data de 14 septembrie 2005, prin decizia nr. 1
emisă de directorul general și
administratorul unic al SC M.T.C. SRL s-a dispus reorganizarea activității
societății prin desființarea activității de producție și identificarea unor
producători de talie mare care să aibă ca și politică vânzarea exclusivă către
dealer; desființarea postului de director comercial al reclamantei, cu
posibilitatea numirii acestuia pe unul din posturile existente: reprezentant
vânzări, agent prospectare; angajarea a 4 reprezentați vânzări pentru Cluj și
accentuarea eforturilor de extindere în afara județului; diversificarea gamei
oferite, prin adăugarea de tâmplărie realizată pe 3 profile: ieftin, mediu și
scump; valorificarea stocurilor de marfă existente la un bun preț negociat;
valorificarea bunurilor firmei până la stingerea debitelor.
Această decizie, așa cum
rezultă din raportul de informare înregistrat sub nr. 1170 din 19 octombrie 2005,
a fost adusă la cunoștința asociaților.
S-a concluzionat, față de
situația rezultată din acte că decizia administratorului vizând operațiunile
curente nu este o decizie luată în contextul delegării, conform art. 114, 113 lit.
b) și c), pentru a se considera că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 132
din Legea nr. 31/1990. Ori, în aceste circumstanțe, nefiind vorba de o hotărâre
ce poate fi atacată după procedura instituită de norma menționată, în mod
corect, așa cum rezultă și din practicaua hotărârii atacate cu apel, prima
instanță a reținut că acțiunea
este inadmisibilă.
Pe de altă parte, dacă s-ar
considera că administratorul nu a avut mandat sau că s-ar fi depășit mandatul,
problema și-ar găsi rezolvarea prin revocare și nu prin anularea în condițiile
procedurii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri,
reclamantul a formulat recurs invocând nelegalitatea în temeiul art. 304 pct. 5
și 9 C. proc. civ., deoarece s-a dat o rezolvare greșită excepției de
inadmisibilitate a acțiunii atât timp cât temeiul acțiunii îl constituie art. 132
alin. (3) coroborat cu art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată,
hotărârile administratorului societății vizează atribuții care aparțin prin
lege adunării generale, or nu există o delegare de atribuții, astfel că era în
drept să le atace pe această cale cu atât mai mult cu cât deși notificat a
refuzat să convoace adunarea generală, independent de cauza ce face deja
obiectul unui litigiu de muncă, iar în privința conținutului măsurilor luate
prin raportare la dispozițiile art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța
de apel numai printr-o apreciere greșită a situației de fapt și printr-o
aplicare greșită a legii a ajuns la concluzia că acestea privesc aspecte care
țin de o gestionare curentă și nu de o modificare efectivă a obiectului de
activitate în cazul desființării activității de producție și de înființare a
unor subunități în cazul accentuării eforturilor de extindere în afara județului
prin deschiderea de show-room-uri, atribuții care revin adunării generale
extraordinare a asociaților.
A mai arătat că, la baza
deciziilor luate nu a existat o analiză a activității societății așa cum reține
de fapt instanța de apel, iar administratorul nu poate fi apreciat ca un bun și
prudent om de afaceri în condițiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă
prin care s-a constatat că a desfășurat acte de concurență neloială în dauna
recurentului.
Recursul este nefondat.
Este fără dubiu că obiectul judecății
privește desființarea unor acte emise de Consiliul de administrație, chiar
recurentul reclamant declarând în fața instanțelor de judecată că nu există o
hotărâre A.G.E.A. în legătură cu aspectele ce fac obiectul cererii de chemare
în judecată.
Pe de altă parte, rezultă
din susținerea recurentului reclamant că nu există nici o delegare de atribuții
din partea adunării generale în sensul îndeplinirii de către administratori a
atribuțiilor ce aparțin acesteia în legătură cu schimbarea obiectului de
activitate încât, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare a hotărârilor
Consiliului de administrație pusă în discuție din oficiu cu respectarea legii
trebuie analizată, așa cum au făcut o și ambele instanțe de judecată, din
perspectiva obiectului pe care îl poate avea, potrivit legii, o astfel de
cerere de chemare în judecată.
Or, potrivit art. 132 din
Legea nr. 31/1990, republicată, coroborat cu art. 114 și 113 din aceeași lege,
temeiuri de drept pe care recurentul reclamant și-a fundamentat acțiunea pot fi
atacate cu acțiune în anulare/declararea nulității absolute doar hotărârile
adunării generale, situație în care se încadrează și unele dintre hotărârile
Consiliului de administrație în regim de delegare de atribuții, ceea ce nu se
regăsește în cauză.
Prin urmare, orice depășire
a competențelor administratorilor în sensul arătat prin cererea de chemare în
judecată nu poate fi valorificat prin această procedură.
Dreptul la acțiune nu poate
fi exercitat decât în limitele legii, or în cauză, depășirea limitelor
mandatului legal al administratorilor prin pretinsa îndeplinire a unor
atribuții ce aparțin adunării generale extraordinare, care nici nu poate face
obiectul analizei în acest cadru procesual față de soluția de inadmisibilitate
a acțiunii pronunțată de instanță, poate fi contestată și valorificată potrivit
principiului disponibilității de acționar (asociat), după caz, prin solicitarea
convocării adunării generale direct sau cu ajutorul instanței potrivit Legii nr.
31/1990, republicată,
dacă administratorii refuză convocarea acesteia, respectiv prin
solicitarea antrenării răspunderii administratorilor, conform aceleiași legi.
Așa fiind, soluția
pronunțată este la adăpost de criticile formulate, fiind legală iar motivele de
recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., nefondate
încât, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 11 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel
Cluj, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 noiembrie 2007.