ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3869/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7 din 16 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2085/2005 al Tribunalului Comercial Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P.A. împotriva pârâtei SC M.C. SRL Cluj - Napoca ca inadmisibilă. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că deși reclamantul a solicitat anularea a două hotărâri ale adunării generale ale asociaților societății pârâte nu s-a dovedit că au avut loc, că s-a dovedit a fi vorba de decizia nr. 1/2005 a administratorului unic care poate fi atacată numai în dosarul în care a fost atacată decizia de desfacere a contractului de muncă, acțiunea fiind astfel inadmisibilă.

La data de 11 mai 2006, prin decizia nr. 22 pronunțată în dosarul nr. 2068/33/2006, Curtea de Apei Cluj a respins apelul însă, în urma recursului, în considerarea că pentru termenul de soluționare a apelului, procedura de citare cu apelantul nu era îndeplinită, prin decizia nr. 3811 pronunțată în dosarul nr. 2068/33/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat decizia civilă nr. 11 din 6 iunie 2007, prin care a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel a reținut că prin cererea introductivă, reclamantul P.A.

a solicitat instanței anularea hotărârilor adunării generale a asociaților din data de 09 septembrie 2005 și respectiv 19 octombrie 2005 ale societății comerciale M.T.C. SRL susținând că nu cunoaște conținutul celor două hotărâri, despre existența acestora a luat la cunoștință abia în cursul litigiului de muncă, dar că cele două hotărâri sunt nelegale întrucât nu a fost convocat la aceste adunări. Ulterior, prin precizările făcute, reclamantul a învederat că nu înțelege să conteste hotărârile întrucât nu există, dar că fiind vorba de o decizie a administratorului unic al societății, solicită a se constata nulitatea acesteia întrucât această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

În drept cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 113 lit. b) și c), art. 114 alin. (3), art. 196 și art. 132 din Legea nr. 31/1990. În speță, actele relevă că, la data de 14 septembrie 2005, prin decizia nr. 1 emisă de directorul general și administratorul unic al SC M.T.C.

SRL s-a dispus reorganizarea activității societății prin desființarea activității de producție și identificarea unor producători de talie mare care să aibă ca și politică vânzarea exclusivă către dealer; desființarea postului de director comercial al reclamantei, cu posibilitatea numirii acestuia pe unul din posturile existente: reprezentant vânzări, agent prospectare; angajarea a 4 reprezentați vânzări pentru Cluj și accentuarea eforturilor de extindere în afara județului; diversificarea gamei oferite, prin adăugarea de tâmplărie realizată pe 3 profile: ieftin, mediu și scump; valorificarea stocurilor de marfă existente la un bun preț negociat; valorificarea bunurilor firmei până la stingerea debitelor.

Această decizie, așa cum rezultă din raportul de informare înregistrat sub nr. 1170 din 19 octombrie 2005, a fost adusă la cunoștința asociaților. S-a concluzionat, față de situația rezultată din acte că decizia administratorului vizând operațiunile curente nu este o decizie luată în contextul delegării, conform art. 114, 113 lit. b) și c), pentru a se considera că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990. Ori, în aceste circumstanțe, nefiind vorba de o hotărâre ce poate fi atacată după procedura instituită de norma menționată, în mod corect, așa cum rezultă și din practicaua hotărârii atacate cu apel, prima instanță a reținut că acțiunea este inadmisibilă. Pe de altă parte, dacă s-ar considera că administratorul nu a avut mandat sau că s-ar fi depășit mandatul, problema și-ar găsi rezolvarea prin revocare și nu prin anularea în condițiile procedurii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat recurs invocând nelegalitatea în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., deoarece s-a dat o rezolvare greșită excepției de inadmisibilitate a acțiunii atât timp cât temeiul acțiunii îl constituie art. 132 alin. (3) coroborat cu art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, hotărârile administratorului societății vizează atribuții care aparțin prin lege adunării generale, or nu există o delegare de atribuții, astfel că era în drept să le atace pe această cale cu atât mai mult cu cât deși notificat a refuzat să convoace adunarea generală, independent de cauza ce face deja obiectul unui litigiu de muncă, iar în privința conținutului măsurilor luate prin raportare la dispozițiile art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța de apel numai printr-o apreciere greșită a situației de fapt și printr-o aplicare greșită a legii a ajuns la concluzia că acestea privesc aspecte care țin de o gestionare curentă și nu de o modificare efectivă a obiectului de activitate în cazul desființării activității de producție și de înființare a unor subunități în cazul accentuării eforturilor de extindere în afara județului prin deschiderea de show-room-uri, atribuții care revin adunării generale extraordinare a asociaților.

A mai arătat că, la baza deciziilor luate nu a existat o analiză a activității societății așa cum reține de fapt instanța de apel, iar administratorul nu poate fi apreciat ca un bun și prudent om de afaceri în condițiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că a desfășurat acte de concurență neloială în dauna recurentului. Recursul este nefondat. Este fără dubiu că obiectul judecății privește desființarea unor acte emise de Consiliul de administrație, chiar recurentul reclamant declarând în fața instanțelor de judecată că nu există o hotărâre A.G.E.A. în legătură cu aspectele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, rezultă din susținerea recurentului reclamant că nu există nici o delegare de atribuții din partea adunării generale în sensul îndeplinirii de către administratori a atribuțiilor ce aparțin acesteia în legătură cu schimbarea obiectului de activitate încât, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare a hotărârilor Consiliului de administrație pusă în discuție din oficiu cu respectarea legii trebuie analizată, așa cum au făcut o și ambele instanțe de judecată, din perspectiva obiectului pe care îl poate avea, potrivit legii, o astfel de cerere de chemare în judecată.

Or, potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, coroborat cu art. 114 și 113 din aceeași lege, temeiuri de drept pe care recurentul reclamant și-a fundamentat acțiunea pot fi atacate cu acțiune în anulare/declararea nulității absolute doar hotărârile adunării generale, situație în care se încadrează și unele dintre hotărârile Consiliului de administrație în regim de delegare de atribuții, ceea ce nu se regăsește în cauză. Prin urmare, orice depășire a competențelor administratorilor în sensul arătat prin cererea de chemare în judecată nu poate fi valorificat prin această procedură.

Dreptul la acțiune nu poate fi exercitat decât în limitele legii, or în cauză, depășirea limitelor mandatului legal al administratorilor prin pretinsa îndeplinire a unor atribuții ce aparțin adunării generale extraordinare, care nici nu poate face obiectul analizei în acest cadru procesual față de soluția de inadmisibilitate a acțiunii pronunțată de instanță, poate fi contestată și valorificată potrivit principiului disponibilității de acționar (asociat), după caz, prin solicitarea convocării adunării generale direct sau cu ajutorul instanței potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, dacă administratorii refuză convocarea acesteia, respectiv prin solicitarea antrenării răspunderii administratorilor, conform aceleiași legi.

Așa fiind, soluția pronunțată este la adăpost de criticile formulate, fiind legală iar motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., nefondate încât, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 11 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.