ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3800/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001, O.E.G., O.E., E.O., O.R.A. și L.S.M., au cerut Prefecturii Municipiului București, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor bănești corespunzătoare valorii de circulație a imobilului din București, sector 1, expropriat în temeiul Decretului nr. 326/1988. Ulterior, entitatea investită a înaintat notificarea spre soluționare Primăriei Municipiului București, în acord cu dispozițiile art. 11 și art. 33 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară republicării.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 31 octombrie 2006, în motivarea căreia reclamanții au arătat că imobilul (teren în suprafață de 140 mp și construcții) a aparținut autorului lor O.(S.) I. și a fost expropriat în anul 1980, din eroare în actul de preluare fiind trecută doar suprafața de 100 mp, în loc de 140 mp, cât măsura în realitate nemișcătorul.

Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 242 din 16 februarie 2007, a admis în parte cererea, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București, pe care l-a obligat să emită o dispoziție, prin care să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru apartamentul nr. 4, situat în București, expropriat și demolat și cota indiviză de 100 mp teren, situat la aceeași adresă. Tot astfel, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și respins al doilea capăt de cerere, ca fiind introdus, împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut în esență că, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din lege, potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situația când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Or, se mai arată, întrucât nici în termenul instituit prin lege și nici în cursul procesului, pârâtul nu a propus compensarea prin alte bunuri sau servicii, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în plata unor despăgubiri pentru imobil, construcție și teren în suprafață de 100 mp, astfel cum au solicitat prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 604/A din 4 octombrie 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul reclamanților. În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanții O.E.G., O.E., E.O., O.R.A.

și L.S.M. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susțin în esență că, în mod greșit nu s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii și pentru diferența de 40 mp teren, în legătură cu care au fost „repuși în termen” ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor conferite prin lege, de către Primarul General al Municipiului București. Tot astfel, se mai arată, în condițiile în care au făcut dovada suprafeței reale, aparținând autorului lor, care a fost supusă exproprierii, în mod greșit Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a fost „scos din proces”, acesta având obligația legală de a achita despăgubirile pentru suprafața de 40 mp, nespecificați, din eroare, în actul de preluare.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată de persoanele îndreptățite în termenul stipulat de lege, este actul ce declanșează procedura administrativă prevăzută de acest act normativ și investește unitatea deținătoare, care, asupra cererii formulată pe această cale este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată. Alineatul 2 al art. 22 din lege, face referire le unele cerințe minimale, de formă, pe care trebuie să le conțină notificarea, una din acestea fiind și enunțarea elementelor de identificare ale bunului imobil solicitat.

Or, în speță, prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001, contestatorii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul, apartament și cota indiviză de 100 mp teren, situat în București, (f.4 – dosar nr. 37469/3/2006 al Tribunalului București, secția a V-a civilă). Ca atare, soluția s-a dat în raport cu limitele investirii și probele administrate în cauză care atestă, de altfel, împrejurarea că autorului reclamanților i s-a transmis, urmare autentificării (la data de 8 ianuarie 1980) contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului în legătură cu care s-a formulat notificarea, doar dreptul de folosință asupra terenului aferent, în suprafață de 100 mp drept atribuit pe toată durata existenței construcției (f.7 – dosar fond).

În consecință, în condițiile în care respectiva cotă de teren, individualizată în actul de vânzare-cumpărare, a trecut din proprietatea vânzătorilor în proprietatea statului, prin efectul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și doar în folosința autorului S.I., nu va fi supusă analizei, îndreptățirea contestatorilor la acordarea măsurilor reparatorii pentru acest teren, întrucât aflându-ne în calea de atac a acestora, s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus . Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost în mod corect admisă iar cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât respinsă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă în condițiile în care, în acord cu art. 109 C. proc.

civ., nu s-a putut stabili existența unei identități între persoana acestui pârât și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Astfel, în raporturile juridice născute ca urmare a declanșării procedurii instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă incumbă unității deținătoare a imobilului în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii, respectiv entității investite cu soluționarea notificării, în speță Primăria Municipiului București. Potrivit art. 28 alin. (3) din lege, doar în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1) al textului, dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanții O.E.G., O.E., O.E., O.R.A. și L.S.M. împotriva deciziei nr. 604 A din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.