ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3800/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001,

O.E.G., O.E., E.O., O.R.A. și L.S.M., au cerut Prefecturii Municipiului

București, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor

bănești corespunzătoare valorii de circulație a imobilului din București,

sector 1, expropriat în temeiul Decretului nr. 326/1988.

Ulterior, entitatea investită a înaintat notificarea

spre soluționare Primăriei Municipiului București, în acord cu dispozițiile

art. 11 și art. 33 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară

republicării.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat

dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au

fost reiterate și prin acțiunea formulată la 31 octombrie 2006, în motivarea

căreia reclamanții au arătat că imobilul (teren în suprafață de 140 mp și

construcții) a aparținut autorului lor O.(S.) I. și a fost expropriat în anul

1980, din eroare în actul de preluare fiind trecută doar suprafața de 100 mp,

în loc de 140 mp, cât măsura în realitate nemișcătorul.

Investit în primă instanță, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința nr. 242 din 16 februarie 2007, a admis în

parte cererea, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al

Municipiului București, pe care l-a obligat să emită o dispoziție, prin care să

propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, pentru apartamentul nr. 4, situat în București, expropriat și demolat

și cota indiviză de 100 mp teren, situat la aceeași adresă.

Tot astfel, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român și respins al doilea capăt de cerere, ca

fiind introdus, împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut în

esență că, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 26 din lege, potrivit cărora unitatea deținătoare

este obligată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau

servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situația când măsura

compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana

îndreptățită.

Or, se mai arată, întrucât nici în termenul instituit

prin lege și nici în cursul procesului, pârâtul nu a propus compensarea prin

alte bunuri sau servicii, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent, constând în plata unor despăgubiri pentru imobil,

construcție și teren în suprafață de 100 mp, astfel cum au solicitat prin

notificarea formulată la 24 octombrie 2001.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin

decizia nr. 604/A din 4 octombrie 2007, în esență cu aceeași motivare, a

respins ca nefondat apelul reclamanților.

În cauză, au declarat recurs în termen legal

reclamanții O.E.G., O.E., E.O., O.R.A. și L.S.M. care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susțin în esență că, în mod

greșit nu s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii și pentru diferența de 40

mp teren, în legătură cu care au fost „repuși în termen” ca urmare a

neîndeplinirii atribuțiilor conferite prin lege, de către Primarul General al Municipiului

București.

Tot astfel, se mai arată, în condițiile în care au

făcut dovada suprafeței reale, aparținând autorului lor, care a fost supusă

exproprierii, în mod greșit Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a fost

„scos din proces”, acesta având obligația legală de a achita despăgubirile

pentru suprafața de 40 mp, nespecificați, din eroare, în actul de preluare.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi

respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 22 și urm. din Legea nr.

10/2001, notificarea formulată de persoanele îndreptățite în termenul stipulat

de lege, este actul ce declanșează procedura administrativă prevăzută de acest

act normativ și investește unitatea deținătoare, care, asupra cererii formulată

pe această cale este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată.

Alineatul 2 al art. 22 din lege, face referire le

unele cerințe minimale, de formă, pe care trebuie să le conțină notificarea,

una din acestea fiind și enunțarea elementelor de identificare ale bunului

imobil solicitat.

Or, în speță, prin notificarea formulată la 24

octombrie 2001, contestatorii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul, apartament și

cota indiviză de 100 mp teren, situat în București, (f.4 – dosar nr.

37469/3/2006 al Tribunalului București, secția a V-a civilă).

Ca atare, soluția s-a dat în raport cu limitele

investirii și probele administrate în cauză care atestă, de altfel,

împrejurarea că autorului reclamanților i s-a transmis, urmare autentificării

(la data de 8 ianuarie 1980) contractului de vânzare-cumpărare al

apartamentului în legătură cu care s-a formulat notificarea, doar dreptul de

folosință asupra terenului aferent, în suprafață de 100 mp drept atribuit pe

toată durata existenței construcției (f.7 – dosar fond).

În consecință, în condițiile în care respectiva cotă

de teren, individualizată în actul de vânzare-cumpărare, a trecut din

proprietatea vânzătorilor în proprietatea statului, prin efectul dispozițiilor

art. 30 din Legea nr. 58/1974 și doar în folosința autorului S.I., nu va fi

supusă analizei, îndreptățirea contestatorilor la acordarea măsurilor

reparatorii pentru acest teren, întrucât aflându-ne în calea de atac a

acestora, s-ar aduce atingere principiului

non reformatio in pejus

.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a

fost în mod corect admisă iar cererea formulată în contradictoriu cu acest

pârât respinsă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate

procesuală pasivă în condițiile în care, în acord cu art. 109 C. proc. civ., nu

s-a putut stabili existența unei identități între persoana acestui pârât și cel

despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Astfel, în raporturile juridice născute ca urmare a

declanșării procedurii instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,

calitatea procesuală pasivă incumbă unității deținătoare a imobilului în legătură

cu care s-a formulat cererea de restituire sau de acordare a măsurilor

reparatorii, respectiv entității investite cu soluționarea notificării, în

speță Primăria Municipiului București.

Potrivit art. 28 alin. (3) din lege, doar în cazul

în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită

poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de

90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1) al

textului, dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data

comunicării.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat reclamanții O.E.G., O.E., O.E., O.R.A. și L.S.M. împotriva deciziei

nr. 604 A din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2008.