ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 137/2010

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe data de 21 aprilie 2008, contestatoarea L.G. s-a adresat instanței, formulând contestație împotriva Dispoziției nr. 9895 din 18 martie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către Primarul General al Municipiului București și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General să se anuleze în parte dispoziție respectivă întrucât s-a omis a i se acorda despăgubiri pentru imobilul-construcție ce a fost demolat situat în Municipiul București. Prin sentința civilă nr. 1665 din 7 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația formulată de contestatoarea L.G.

în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, prin Primarul General, și a dispus completarea Dispoziției nr. 9895 din 18 martie 2008 emisă de Primarul general al Municipiului București, în sensul acordării despăgubirilor prin echivalent pentru construcția situată în Municipiul București, construcție demolată, cu obligarea contestatoarei la restituirea despăgubirilor primite ca urmare a exproprierii. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este întemeiată contestația formulată de contestatoarea L.G. întrucât prin Dispoziția nr. 9895 din 18 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a restituit în natură acesteia terenul în suprafață de 173 mp, liber de construcții, situat în Municipiul București, omițându-se însă a se acorda despăgubiri pentru construcția edificată pe teren care a fost demolată prin Decizia nr. 422 din 6 octombrie 1986 a autorității administrative locale.

S-a concluzionat că, reclamanta a făcut dovada de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că, pentru teren s-a emis dispoziție de restituire în natură, iar pentru imobilul demolat are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, conform prevederilor art. 10 pct. 6 și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărâri respective, la data de 16 ianuarie 2009, în termen legal, au declarat apel atât contestatoarea L.G. cât și pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, la data de 21 ianuarie 2009. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererile, contestatoarea a criticat hotărârea primei instanței sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., nefiindu-i acordate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu de avocat, iar pârâtul a susținut, în esență, faptul că, în mod greșit, a fost modificată Dispoziția nr. 9895 din 18 martie 2008, aceasta fiind emisă în limitele învestirii, prin notificarea formulată și înregistrată în cursul anului 2001, contestatoarea L.G. solicitând doar restituirea în natură a terenului, nu și măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată ce a existat pe aceeași suprafață. Prin decizia civilă nr. 76/A din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și a admis apelul declarat de contestatoarea L.G.

împotriva aceleiași hotărâri, sentința civilă nr. 1665 din 7 noiembrie 2008 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus obligare intimatului la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond, în favoarea contestatoarei. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este întemeiat apelul declarat de către contestatoare, întrucât prima instanță nu i-a acordat cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, chiar dacă înscrisul doveditor al efectuării acestora s-a depus ulterior la dosar dintr-o neglijență ce nu este însă imputabilă apelantei.

Referitor la apelul declarat de pârât, s-a constatat că este neîntemeiat, în mod corect prima instanță reținând că prin Dispoziția nr. 9895 din 18 martie 2008 pârâtul Primarul General al Municipiului București a omis a acorda contestatoarei despăgubiri pentru construcția demolată situată în Municipiul București, în condițiile în care s-a dispus restituirea în natură a terenului.

Astfel, s-a reținut că omisiunea contestatoarei de a solicita măsuri reparatorii și pentru construcție, la momentul inițial al formulării notificării, nu este de natură a conduce la decăderea acesteia din dreptul de a le mai pretinde ulterior în cadrul procedurii administrative, până la soluționarea notificării prin decizia/dispoziția motivată emisă de unitatea deținătoare, întrucât ar fi o soluție contrară dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate, or, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire, decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Sub acest aspect, s-a considerat că cererile depuse de contestatoare în anii 2005 și 2006 nu pot fi considerate cereri noi, având ca obiect pretenții distincte, ci o întregire a notificării formulată în termenul legal, întrucât legea nu obligă persoanele îndreptățite să formuleze notificări separate, decât în cazul în care se solicită măsuri reparatorii pentru mai multe imobile, conform art. 22 alin. (2) partea finală. Împotriva deciziei respective, la data de 13 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul General invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, iar, pe fond respingerea contestației formulate împotriva Dispoziției nr. 9895 din 18 martie 2008. Prin motivele de recurs formulate odată cu cererea s-a susținut, în esență faptul că, dispoziția contestată de către contestatoarea L.G.

a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind dispusă restituirea în natură către aceasta a terenului în suprafață de 173 mp, nefiind acordate măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția existentă pe teren ce ulterior a fost demolată, în condițiile în care prin notificarea formulată inițial în anul 2001, nu s-au solicitat despăgubiri și pentru imobilul-construcție. S-a invocat și faptul că restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate, așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare, în situația în care persoana îndreptățită a primit o despăgubire cu ocazia preluării imobilului de către stat.

La data de 7 ianuarie 2010, intimata L.G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, constată că este nefondat recursul declarat de pârât, și-l va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente : Astfel, dispozițiile art. 22 alin. (1) teza a II-a și art. 23 din Legea nr. 10/2001 stipulează faptul că, în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face o notificare pentru fiecare imobil, iar actele doveditoare ale dreptului de proprietate, or, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Aceste prevederi au fost aplicate corect de către instanța de apel la situația de fapt necontestată de către recurentul-pârât, în sensul că, deși inițial, prin notificarea înregistrată în anul 2001 intimata a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, doar restituirea în natură a terenului liber de construcții situat în Municipiul București, ulterior, această notificare a fost completată prin cererile formulate de către contestatoare și aflate la filele 56, 58 și 61 în dosarul instanței de fond, având ca obiect solicitarea acordării despăgubirilor și pentru construcția demolată, care la data preluării se regăsea pe terenul, obiect al notificării inițiale. Aceste cereri, au fost depuse în procedura administrativă de aplicare a legii, fiind înregistrate și aduse la cunoștință recurentului, anterior emiterii dispoziției contestate cu nr. 9895 din 18 martie 2008, entitatea deținătoare având obligația să se pronunțe și sub acest aspect, asupra notificării întregite.

Nu se poate susține, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, că omisiunea contestatoarei de a solicita măsuri reparatorii și pentru construcție, la momentul inițial al formulării notificării, ar fi de natură a conduce la decăderea acesteia din dreptul de a le mai pretinde ulterior, în cadrul procedurii administrative, până la soluționarea notificării prin decizia sau dispoziția motivată emisă de unitatea deținătoare, soluția contrară, nesocotind dispozițiile legale arătate mai sus. În acest sens, cererile enumerate și depuse de contestatoare în anii 2005 și 2006 nu pot fi considerate cereri noi, având ca obiect pretenții distincte, separate, ci o întregire a notificării formulate inițial, câtă vreme s-au solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată ce a existat la momentul preluării pe suprafața de teren ce i-a fost restituită în natură.

Este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs, întrucât prin hotărârea primei instanțe s-a dispus obligarea contestatoarei la restituirea despăgubirilor primite ca urmare a exproprierii, dispunându-se completarea dispoziției nr. 9895 din 18 martie 2008 emisă de pârât, în sensul acordării despăgubirilor prin echivalent și pentru construcția demolată, urmând a se ține cont la stabilirea despăgubirilor, de faptul, primirii sau nu efectiv a unor despăgubiri cu ocazia preluării imobilului de către stat. Aceasta, întrucât în dosarul primei instanțe, la fila 57 se află declarația autentificată dată de contestatoare pe propria răspundere prin care a arătat că nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul București, revendicat în baza Legii nr. 10/2001, iar în cazul în care se va consta contrariul se obligă să restituie contravaloarea despăgubirilor primite.

Față de cele arătate, Înalta Curte, constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 76A din 14 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în contradictoriu cu intimata-contestatoare L.G. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.