ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4771/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 1 septembrie 2008, reclamanta R.A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, Prefectura Municipiului București - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Își Prefectura Municipiului București și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să emită, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care să-i acorde despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 103 mp și construcțiile demolate, în conformitate cu valoarea de piață a și de standardele internaționale în această materie, la care să se adauge și indicele de inflație, calculat până la plata efectivă a despăgubirilor bănești.

La termenul de judecată din data de 05 decembrie 2008, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să-și formuleze pretențiile numai în contradictoriu cu Municipiul București și că renunță la judecarea cererii formulate împotriva celorlalți pârâți. Prin sentința civilă nr. 1814 din 05 decembrie 2008, Tribunalul București, se cția a IV a civilă, a admis acțiunea reclamantei R.A., așa cum a fost precizată, și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar să emită dispoziție de acordare de despăgubirilor în echivalent pentru terenul în suprafață de 103 mp, și construcția demolată, situată în București, sector 3, la valoarea de piață, în funcție de standardele internaționale în materie, cu indicele de inflație, calculat până la plata efectivă a despăgubirilor bănești.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, a declanșat procedura administrativă prealabilă impusă de acest act normativ, depunând notificare în termenul prevăzut de art. 21 din Lege. Municipiul București nu a răspuns notificării formulate și a comunicat Tribunalului București împrejurarea că dosarul nu este complet. Întrucât persoana notificată nu a răspuns în termen legal de 60 de zile la sesizarea formulată, instanța a constatat că este competentă să se pronunțe asupra fondului pretențiilor reclamantei. In temeiul art. 10 pct. 6-7 din Legea 10/2001 a dispus obligarea Municipiului București să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren și construcție situat în București, sector 3, care a fost expropriat și nu mai poate fi restituit în natură.

împotriva acestei decizii a formulat apel Municipiul București prin Primarul General, iar prin decizia nr. 454 A din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel București, s ecția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat. Curtea de Apel a reținut că termenul de 60 de zile reglementat de Legea 10/2001 nu este un termen de recomandare, astfel încât entitatea căreia i-a fost adresată notificarea trebuie să o soluționeze în acest termen, prin emiterea unei dispoziții/decizii pe baza actelor depuse. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Prin motivele de recurs formulate se arată că, potrivit prevederilor art. 24 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul întocmit va fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de situația juridica a imobilului și de Ordinul Prefectului care conține propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor. Prin urmare, înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei Centrale, Municipiul București are obligația să înainteze dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea întocmirii ordinului. Art. 16 din Titlul VII prevede în mod expres faptul că, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de Ordinul Prefectului.

Se mai susține că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivii art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii. Așadar, termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Mai mult, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 impun existența unei declarații exprese a persoanei îndreptățite în sensul că nu mai sunt alte dovezi de prezentat, iar sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită la restituire.

Obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății, precum și, în cazul moștenitorilor, a celor care atestă această calitate revine notificatorului, potrivit art. 22 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001. În cea ce privește capătul de cerere prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în București sectorul 3, reclamantul avea obligația să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului a terenului. Or, în cauză, astfel de dovezi nu există. Cererea de recurs este întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte va constata nul recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin motivele de recurs, pârâtul invocă incidența art. 16 și art. 24 din Titlul VII al Legii nr. 245/2005. Susține, totodată, că din interpretarea art. 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă că termenul de 60 de zile în care entitatea învestită este obligată să soluționeze notificarea are două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Înalta Curte constată că motivele de apel formulate în cauză nu au cuprins, la rândul lor, critici cu acest conținut. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanței de apel și care nu vizează totodată încălcarea unei norme imperative.

Prin urmare, deși pot fi încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici nu pot fi analizate de instanța de recurs întrucât ele nu au constituit, în prealabil, și motive de apel în calea de atac exercitată de apelantul-pârât. In ceea ce privește motivele de recurs vizând existența unei declarații exprese a persoanei îndreptățite în sensul că nu mai sunt alte dovezi de prezentat, termenul în care actele doveditoare pot fi depuse și necesitatea prezentării unei dovezi din partea persoanei îndreptățite în sensul că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului a terenului, Înalta Curte constată că acestea nu se pot constitui în critici de nelegalitate ale deciziei recurate întrucât hotărârea instanței de apel nu a fost fundamentată pe astfel de argumente.

Or, cerințele art. 302/1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unor critici de nelegalitate prin raportare la considerentele deciziei recurate, la dispozițiile legale aplicate de instanță, cu precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste prevederi legale. Cât timp instanța de apel nu și-a întemeiat decizia pronunțată pe dispozițiile legale invocate prin motivele de recurs, criticile formulate în acest sens de recurent nu investesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor. Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 454 A din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.