ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4771/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4771/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra cauzei civile de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a
IV
a civilă, la data de 1 septembrie 2008, reclamanta R.A. a chemat în judecată pe
pârâții Municipiul București prin Primarul
General, Prefectura Municipiului București - Comisia de aplicare a
Legii nr. 10/2001 Își Prefectura Municipiului
București și a solicitat
instanței
ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea
pârâtelor să emită, în temeiul Legii nr. 10/2001,
dispoziție prin care să-i
acorde
despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 103 mp și
construcțiile demolate, în conformitate cu
valoarea de piață a și de standardele internaționale în această materie, la
care să se adauge și
indicele de
inflație, calculat până la plata efectivă a despăgubirilor
bănești.
La termenul de judecată din data de
05 decembrie 2008, reclamanta și-a
precizat
cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să-și
formuleze pretențiile numai în contradictoriu cu
Municipiul București
și că renunță
la judecarea cererii formulate împotriva celorlalți pârâți.
Prin sentința civilă nr. 1814 din
05 decembrie 2008, Tribunalul București, se
cția a IV a civilă, a admis acțiunea reclamantei R.A., așa
cum a fost precizată, și a obligat pârâtul
Municipiul București prin
Primar să
emită dispoziție de acordare de despăgubirilor în echivalent
pentru terenul în suprafață de 103 mp, și
construcția demolată, situată în București,
sector 3, la valoarea de
piață, în funcție de standardele
internaționale
în materie, cu indicele de inflație, calculat până la plata
efectivă a
despăgubirilor bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că
reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită
potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, a declanșat procedura administrativă
prealabilă impusă de acest act normativ, depunând notificare în termenul
prevăzut de art. 21
din Lege.
Municipiul București nu a răspuns
notificării formulate și a comunicat Tribunalului București împrejurarea că
dosarul nu este
complet.
Întrucât persoana notificată nu a răspuns în termen legal de 60
de zile la sesizarea formulată, instanța a
constatat că este competentă
să se
pronunțe asupra fondului pretențiilor reclamantei. In temeiul art.
10
pct. 6-7 din Legea 10/2001 a dispus obligarea Municipiului
București să emită dispoziție de acordare de
măsuri reparatorii prin
echivalent pentru imobilul teren și construcție
situat în București,
sector 3, care a fost
expropriat și nu mai poate fi restituit în natură.
împotriva acestei decizii
a formulat
apel Municipiul București prin Primarul General, iar prin
decizia nr.
454 A din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel București, s
ecția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins
apelul,
ca nefondat.
Curtea de Apel a reținut că termenul
de 60 de zile reglementat de
Legea 10/2001 nu este un termen de
recomandare, astfel încât
entitatea căreia
i-a fost adresată notificarea trebuie să o soluționeze în
acest termen,
prin emiterea unei dispoziții/decizii pe baza actelor depuse.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal a declarat și motivat
recurs
pârâtul Municipiul București prin Primarul General.
Prin motivele de recurs formulate se arată că, potrivit prevederilor
art. 24 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul
întocmit va fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de
situația juridica a imobilului și de Ordinul
Prefectului care conține
propunerea
motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor.
Prin urmare, înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei
Centrale, Municipiul București are obligația să
înainteze dosarul către
Prefectura Municipiului București, în vederea
întocmirii ordinului. Art. 16 din Titlul VII prevede în mod expres faptul că,
valoarea
echivalentă a imobilului solicitat
urmează a fi stabilită de Comisia
Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate
potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de
măsuri reparatorii se
predau pe bază
de proces verbal de predare-primire Secretariatului
Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de
Ordinul Prefectului.
Se mai susține că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în
termen de 60 zile de la înregistrarea notificării
sau, după caz, de la data
depunerii
actelor doveditoare potrivii art. 22, unitatea deținătoare este
obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după
caz, dispoziție motivată,
asupra
cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Așadar, termenul de 60 zile pentru
îndeplinirea obligației unității
deținătoare de a se pronunța asupra
cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii
notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Mai mult, Normele Metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001
impun existența unei declarații exprese a
persoanei îndreptățite în
sensul că nu mai
sunt alte dovezi de prezentat, iar sarcina probei proprietății și a deținerii
legale a acesteia la momentul deposedării
abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită la
restituire.
Obligația de a depune actele
doveditoare ale proprietății, precum
și, în cazul moștenitorilor, a
celor care atestă această calitate revine
notificatorului,
potrivit art. 22 din Normele Metodologice de aplicare a
Legii nr. 10/2001, iar acestea trebuiau depuse ca
anexă la notificare sau
în termen de
cel mult 18 luni de la data intrării in vigoare a Legii nr.
10/2001.
În cea ce privește capătul de cerere
prin care s-a dispus acordarea
de
măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în București
sectorul 3, reclamantul avea obligația să facă
dovada
că nu s-au încasat
despăgubiri la momentul preluării în proprietatea
statului a terenului. Or, în cauză, astfel de
dovezi nu există.
Cererea de recurs este întemeiată în
drept pe prevederile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte va constata nul
recursul declarat pentru următoarele
considerente:
Prin motivele de recurs, pârâtul
invocă incidența art. 16 și art. 24
din
Titlul VII al Legii nr. 245/2005. Susține, totodată, că din interpretarea
art. 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă că termenul
de 60 de zile în care
entitatea
învestită este obligată să soluționeze notificarea are două date
de referință, fie data depunerii notificării, fie
data depunerii actelor
doveditoare.
Înalta Curte constată că motivele
de apel formulate în cauză nu
au cuprins, la rândul lor, critici cu
acest conținut. Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanța de
recurs nu poate să examineze,
omissio medio,
aspecte care nu au făcut
obiectul
controlului instanței de apel și
care nu vizează totodată încălcarea unei
norme imperative.
Prin urmare, deși pot fi încadrate
în drept în dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., aceste critici
nu pot fi analizate de instanța de recurs
întrucât
ele nu au constituit, în prealabil, și motive de apel în calea de
atac
exercitată de apelantul-pârât.
In ceea ce privește motivele de
recurs vizând existența unei
declarații
exprese a persoanei îndreptățite în sensul că nu mai sunt alte
dovezi de prezentat, termenul în care actele
doveditoare pot fi depuse
și
necesitatea prezentării unei dovezi din partea persoanei îndreptățite
în sensul că nu s-au încasat despăgubiri la
momentul preluării în
proprietatea
statului a terenului, Înalta Curte constată că acestea nu se
pot constitui în critici de nelegalitate ale
deciziei recurate întrucât
hotărârea instanței de apel nu a fost
fundamentată pe astfel de argumente.
Or, cerințele art. 302/1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul
formulării, prin motivele de recurs, a unor
critici de nelegalitate prin
raportare la considerentele deciziei
recurate, la dispozițiile legale
aplicate de
instanță, cu precizarea eventualelor greșeli săvârșite de
instanță în
legătură cu aceste prevederi legale.
Cât timp instanța de apel nu și-a
întemeiat decizia pronunțată pe
dispozițiile
legale invocate prin motivele de recurs, criticile formulate
în acest sens de recurent nu investesc în mod
legal instanța de recurs
cu analiza lor.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul
recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de
pârâtul Municipiul București
prin
Primar General împotriva deciziei nr. 454 A din 1 octombrie 2009
a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 29 septembrie 2010.