ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5213/2010

Prin cererea

formulată la 3 martie 2008 reclamanta D.S. a chemat în judecată pe pârâtul

Municipiul București prin Primarul General solicitând obligarea acestuia la

emiterea dispoziției motivate de restituire în natură a terenului rămas liber

situat în București, str. B. nr. 36, sectorul 1 (fostă A. nr. 30), precum și

stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat situat

la aceeași adresă.

În motivarea cererii

s-a arătat că reclamanta a notificat la 6 noiembrie 2001 Primăria Municipiului

București, solicitând acordarea măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri

bănești pentru terenul din București, str. B. nr. 36, sectorul 1 (fostă A. nr.

30) în suprafață de 600 mp.

El a solicitat

ulterior Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a

terenului notificat ce a intrat în proprietatea statului prin expropriere prin

Decretul nr. 252 din 20 iunie 1979.

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 419 din 22 septembrie 2008 a

admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să propună acordarea în beneficiul

reclamantei a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru cota

ideală de 1/3 din imobilul situat în București, str. B. nr. 36, sectorul 1,

compus din teren în suprafață, preluat prin Decretul nr. 252/1979, poziția

44/60, de la D.G., D.N. și V.E., condiționat de restituirea de către reclamantă

a despăgubirilor primite de autorul său D.N., în cuantum de 18.000 lei,

actualizat, cu indicele de inflație de la data plății despăgubirilor, 1979 și

până la data plății efective.

În considerentele

sentinței, tribunalul a reținut că reclamanta D.S. a formulat la data de 6

noiembrie 2001, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc A.P.

notificarea nr. 3533, înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr.

19804.

Prin această

notificare (fila 38 în dosar), reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr.

10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în București,

str. B. nr. 36, sector 1, în suprafață totală de 2.000 mp, arătând că a

dobândit cota parte din terenul în suprafață de 2.000 mp, prin moștenire de la

soțul său, D.N., decedat la 14 septembrie 1989, iar ca urmare a demolării

imobilului, urmașii au fost despăgubiți pentru construcție, dar nu și pentru

terenul aferent construcției.

Măsura reparatorie

indicată a fost cea a despăgubirilor prin echivalent bănesc.

Aplicarea în speță a

dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 rezultă din împrejurarea că

bunul imobil menționat în notificare, situat în București, str. B. nr. 36,

sectorul 1, a fost preluat de Statul Român prin expropriere în temeiul

Decretului nr. 252/1979, poziția 44/60 (potrivit adresei emise de SC H.N. SA

nr. 1895/11 septembrie 2006, depusă la fila 22 în dosar, ce atestă că imobilul

expropriat era compus din teren în suprafață de 599 mp. și construcție în

suprafață de 158 mp), astfel încât sunt incidente prevederile art. 2 lit. h)

din Legea nr. 10/2001 republicată.

Instanța a reținut

că, de vreme ce reclamanta D.S. este moștenitoarea defunctului D.N. (alături de

numitele V.O. și A.M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 105 din 29

noiembrie 2002, emis de BNP A.S.G.& GG.G., depus la fila 42 în dosar), în

aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată, s-a reținut că vocația la măsuri reparatorii a reclamantei are

întinderea echivalentă dreptului de proprietate al autorului său.

S-a mai reținut, în

primul rând, că numitele V.O. și A.M., deși au formulat notificări nu au

dreptul la acordarea de măsuri reparatorii, deoarece notificările sunt

formulate în anul 2005, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost prelungit, ceea

ce atrage sancțiunea cuprinsă în art. 22 alin. (5) din același act normativ, și

anume decăderea din dreptul de a cere în justiție acordarea de măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent.

Analizând întregul

material probator efectuat în cauză, Curtea de Apel a respins apelul formulat

de Municipiul București prin Primarul Generai și a admis apelul reclamantei

D.S., împotriva Sentinței civile nr. 419 din 22 septembrie 2008.

Apelul formulat de

Municipiul București prin Primarul General a fost considerat ca nefondat

întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001 nu este un termen de recomandare, unitatea notificată fiind

obligată să emită o decizie în interiorul termenului de 60 de zile.

Modificările

intervenite în Legea nr. 10/2001, respectiv art. 22 nu sunt de natură a

înlătura obligativitatea pronunțării în termenul stipulat de art. 23 din Legea

nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât apelantul nu a făcut dovada că ar fi

solicitat reclamantei și alte acte doveditoare a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește

existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, acesta există deoarece

notificarea sa nu a fost soluționată, dreptul său la restituire în natură ori

la despăgubiri nefiind stabilit într-un termen rezonabil.

Apelul reclamantei a

fost admis  pentru considerentele următoare:

În prezenta cauză

imobilul ce se cere restituit și care a făcut obiectul notificării a aparținut

lui I.D., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat de

Tribunalul Ilfov sub nr. 29221 din 17 octombrie 1930.

Imobilul a fost

preluat de stat prin expropriere în anul 1979 și după cum rezultă din adresa

nr. 1895 din septembrie 2006 a SC H.N. SA s-au plătit despăgubiri în sumă

totală de 53.999 lei către V.E., D.G. și D.N.

Reclamanta este

moștenitoarea lui D.N., unul din fii defunctului D.I.

În conformitate cu

textele menționate anterior, reclamanta este îndreptățită să i se acorde

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întreg dreptul

vizând imobilul în litigiu.

Această concluzie se

impune câtă vreme nu s-a făcut dovada că V.E. și D.G. au formulat notificări în

temeiul Legii nr. 10/2001, fiind incidente astfel prevederile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, aceștia având calitatea de succesibili ai persoanei

îndreptățite, I.D.

S-a mai reținut că,

potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de experta S.C., rezultă că

terenul în litigiu nu a fost destinat să deservească nevoilor blocului de

locuințe care se află în vecinătatea acestuia, până în anul 2001 acesta fiind

teren viran. În prezent, terenul este betonat având destinația de parcare, pe

el aflându-se o împrejmuire provizorie, construcții edificate, în urmă cu circa

6 luni înainte de constatările expertului.

De asemenea, experta

a mai concluzionat că terenul în litigiu nu are destinația de spațiu verde, nu

restricționează accesul și nu îngrădește din punct de vedere urbanistic

folosința de serviciu (spatele blocurilor adiacente) sau alte folosințe comune.

În aceste condiții,

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001

care arată că în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror

construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Se restituie în natură

terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii

după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Astfel fiind, Curtea

a admis apelul declarat de apelanta reclamantă D.S. conform art. 296 C. proc.

civ., a schimbat în parte sentința de fond apelată în sensul că a obligat

pârâtul să restituie în natură suprafața de 232 mp situată în B., str. B. nr.

36 sectorul 1, identificată conform raportului de expertiză efectuat de ing.

A.I. și acordarea pentru întreaga cotă de proprietate, de despăgubiri pentru

restul terenului ce nu poate fi restituit în natură, precum și pentru

construcția demolată în suprafață de 158 mp.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., Curtea a obligat apelantul-pârât la 500 RON cheltuieli de

judecată către reclamanta-apelantă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Municipiul București, prin Primar General care a reținut

următoarele critici de nelegalitate.

Este incident motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Se consideră corectă

soluția adoptată de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, acordându-se

măsuri reparatorii pentru terenul care nu fi restituit în natură.

În ceea ce privește

capătul de cerere prin care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul situat în B., Str. B. nr. 36, în favoarea reclamantului, se

consideră că reclamantul avea obligația să depună înscrisuri, prin care să facă

dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea

Statului a terenului.

S-a mai susținut că,

dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este

condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și

valoarea terenului sau a construcției demolate așa cum a fost calculată în

documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de

actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale

incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce preced.

Dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate dispune când

instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente sau când

este lipsită de temei legal.

Motivele invocate de

recurentul Municipiul București, prin Primarul General, nu se justifică,

deoarece instanța de apel în mod just a admis apelul declarat de reclamant și a

schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul să restituie în

natură suprafața de 232 mp situat în B., strada B. nr. 36, sector 1,

identificat conform raportului de expertiză și acordarea pentru întreaga cotă

de proprietate, de despăgubiri pentru restul terenului ce nu poate fi restituit

în natură, precum și pentru construcția demolată în suprafață de 158 mp.

Criticile

recurentului privind greșita restituire în natură a terenului de 232 mp nu

atrag incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a

interpretat și aplicat în mod corect art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001 conform căruia în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale

căror construcții edificate pe acestea au fost demolate parțial sau total,

restituirea în natură se dispune

pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate,

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Nici susținerile

recurentului-pârât privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul situat în B., strada B. nr. 35 în lipsa dovezii neîncasării de

despăgubiri la momentul preluării bunului nu pot atrage nelegalitatea deciziei

recurate.

Corect a stabilit

Curtea de Apel că în cauză s-a făcut dovada achitării sumei de 18.000 lei la

data de 6 aprilie 1982, astfel cum rezultă din adresa nr. 1895 din 11

septembrie 2006 a SC H.N. SA

Pentru aceste

considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul

București prin Primarul General și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține

decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurentul Municipiul București, prin Primarul General împotriva

Deciziei civile nr. 641/A din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG