ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4100/2010

Asupra recursului civil de

față,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 267 din 26 februarie

2009, Tribunalul

București,

secția a

IV

a civilă, a admis acțiunea promovată de

reclamanta S.S. în contradictoriu cu

pârâtul

Municipiul București, prin primar general.

A constatat că reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul

teren în suprafață

de 393 mp, situat în București,

sector 4, constând în despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor legii speciale.

A obligat pârâtul la efectuarea

formalităților necesare și înaintarea dosarului ce face obiectul notificării

către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în termen de 30 de

zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanta a

făcut dovada că autorul

reclamantei a fost proprietarul

imobilului,

care a fost expropriat prin Decretul nr. 266/1980.

Tribunalul a avut în vedere faptul că Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 dau

posibilitatea

probării dreptului de proprietate asupra imobilului

nu numai prin titlul original, dar și prin alte

înscrisuri care atestă

direct sau indirect faptul că bunul a aparținut

persoanei îndreptățite.

Prin decizia nr. 565 din 10 noiembrie

2009, Curtea de Apel

București, secția a

IV

a civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut că reclamanta

a depus înscrisuri

prin care

a dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită, iar

Municipiul București nu a răspuns la notificare.

Chiar dacă a invocat art. 22 din Legea nr. 10/2001,

republicată, apelantul nu a probat că notificarea

reclamantei ar fi

fost soluționată

în raport de toate actele depuse.

Instanța de apel a mai reținut că, prin decizia

nr. 20/2007,

pronunțată în

interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a stabilit că, în

aplicarea art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001,

instanța de judecată este competentă să

soluționeze

pe fond acțiunea persoanei îndreptățite atunci când

unitatea deținătoare refuză să răspundă la

notificare.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs

Municipiul București, prin primar

general.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, recurentul a arătat că decizia a fost dată cu

aplicarea

greșită a legii.

Astfel, notificatorului îi revine

obligația de a depune actele

doveditoare în termenul

prevăzut de lege, care pot fi luate în

considerare

dacă se întregesc cu înscrisuri originare doveditoare

ale dreptului de

proprietate.

Recursul declarat este nul, pentru cele

ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

,

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea

lor sau, după caz,

mențiunea

că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat,

iar

art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că

recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazului în care există motive de ordine

publică care să

poată fi invocate din oficiu de către instanță.

Potrivit textelor citate, criticile

formulate trebuie să aibă

legătură cu soluția pronunțată

prin hotărârea atacată și cu

dezlegarea pe

care instanța de judecată a dat-o pricinii în drept.

In prezenta cauză, recurentul, prin

declarația de recurs, a

făcut

susțineri referitoare la obligația reclamantei de a depune

actele doveditoare în termenul prevăzut de

lege

Această critică nu are legătură cu

hotărârea atacată și cu

dezlegarea

pe care instanța a dat-o pricinii în drept, deoarece

instanța de apel a constatat că reclamanta a

dovedit calitatea de

persoană

îndreptățită prin toate înscrisurile depuse la dosar, că

pârâtul are obligația de a răspunde la notificare

și că instanțele de

judecată

au plenitudine de jurisdicție în soluționarea

contestațiilor întemeiate pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

Recursul motivat pe aspecte care nu au

legătură cu cele

reținute de

instanța ce a pronunțat hotărârea atacată echivalează

cu nemotivarea lui și este nul, în sensul art. 306

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul

recursul declarat de pârâtul Municipiul

București,

prin primar general împotriva deciziei nr. 565 din 10

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie

2010.