ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 06 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.Ș. și B.A. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 12169 din 30 septembrie 2009, emisă de pârâta Primăria Municipiului București, solicitând anularea acestei decizii și obligarea pârâtei să respecte cele înscrise în anexa 32, poziția 29 a H.G. nr. 556 din 17 mai 1990 și în decizia civilă nr. 171/ A, în sensul de a se emite o dispoziție corectă, care să menționeze faptul că despăgubirile se acordă pentru terenul de 220 mp și construcția demolată, în suprafață de 217,81 mp. Prin sentința civilă nr. 387 din 15 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamanții B.Ș.

și B.A. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: Prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, petenții B.Ș. și B.A. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul proprietatea lor, situat în strada S.T., sector 5, compus din construcție și teren, imobil trecut în proprietatea statului în baza H.G. nr. 556/1990, construcția fiind ulterior demolată.

Prin decizia civilă nr. 171/ A din 10 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București a fost obligat intimatul Municipiul București, reprezentat de Primarul General, să acorde contestatorilor Bucur despăgubiri prin echivalent și pentru cotele de 55/64 din teren și 18/64 din construcție, situate în București, strada S.T., sector 5. În baza acestei decizii, a fost emisă dispoziția contestată, la data de 30 septembrie 2009, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat, compus din teren în suprafață de 220 mp și construcția de 107 mp. Contestatorii au susținut, prin prezenta acțiune, că, în privința suprafeței construite, nu au fost avute în vedere, la emiterea acestei dispoziții, mențiunile inserate în anexa nr. 23 la H.G.

nr. 556/1990, din care rezultă că suprafața construită, supusă demolării, este de 217,81 mp, iar nu de 107 mp, cum se precizează în dispoziția contestată, astfel că propunerea de despăgubiri trebuie să privească suprafața reală. Tribunalul a considerat că nu este fondată contestația, întrucât înscrisurile anexate la dosar nu confirmă susținerile contestatorilor, în sensul că suprafața construită, ce a fost ulterior demolată, era de 217,81 mp, cum pretind reclamanții, sub acest aspect, adresele de răspuns emise de Primăria Municipiului București – Direcția Evidența Proprietății făcând referire la suprafețe (teren și construcție), care împreună nu depășesc 300 mp și care, astfel, au fost trecute în anexa 32 la H.G.

nr. 556/1990, act normativ, în temeiul căruia imobilul proprietatea reclamanților a fost preluat de stat. De altfel, în evidențele cadastrale, întocmite în anul 1986, pe bază de declarații, imobilul în litigiu a fost înscris cu un corp de clădire în suprafață de 107 mp, cât apare și în decizia contestată, iar nu de 217,81 mp, cum pretind reclamanții. Împotriva acestei sentințe, au declarat, în termen legal, apel reclamanții. Prin decizia civilă nr. 143/ A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanții - reclamanți B.Ș.

și B.A.; a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis contestația; a modificat în parte Dispoziția nr. 12169 din 30 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului București, în sensul că, în art. 2 din dispoziție, componența imobilului, pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, este de 220 mp teren și construcție demolată, în suprafață construită desfășurată de 217,81 mp și suprafață utilă de 157,45 mp. Pentru a adopta această soluție, Curtea a constatat următoarele: Prin dispoziția nr. 7022 din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului, soluționându-se notificările nr. 1582/2001 și nr. 1572/2001, s-a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanelor îndreptățite B.Ș.

și B.A., pentru imobilul situat în București, str. S.T., sector 5, compus din cotă de 9/64 din terenul în suprafață de 220 mp și cota de 46/64 din construcția demolată, respingându-se cererea pentru cota de 37/64 din teren. Împotriva acestei decizii, au făcut contestație reclamanții B., iar, prin decizia civilă nr. 171/ A din 10 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, irevocabilă, a fost admisă contestația și obligat intimatul Municipiul București, prin Primarul General, să acorde reclamanților despăgubiri prin echivalent și pentru cotele de 55/64 din teren și 18/64 din construcție.

În baza acestei decizii, prin dispoziția nr. 10928 din 12 noiembrie 2008, emisă de Primăria Municipiului București, s-a modificat art. 1 al dispoziției inițiale nr. 7022/2006, în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru cota de teren de 55/64 din suprafața totală de 207 mp și pentru cota de 18/64 din construcția demolată, în suprafață de 107 mp. În final, constatându-se că, prin dispoziția nr. 10928/2008, nu se respectă decizia civilă nr. 171/ A din 10 martie 2008, s-a emis o nouă dispoziție nr. 12169 din 30 septembrie 2009, prin care s-a revocat dispoziția nr. 10928/2008 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în beneficiul reclamanților din prezenta cauză, pentru imobilul din București, str. S.T., sector 5, compus din teren, în suprafață de 220 mp și construcție demolată, în suprafață de 107 mp.

Prin prezenta contestație, reclamanții solicită modificarea acestei ultime dispoziții numai in ce privește mențiunile legate de suprafața construcției demolate pentru care li se cuvin despăgubiri, nu si cu privire la alte aspecte (de altfel, Curtea a constatat că, prin aceasta dispoziție, s-a recunoscut calitatea reclamanților de persoane îndreptățite pentru întregul imobil, in acord cu decizia civila nr. 171/ A din 10 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, iar suprafața terenului de 220 mp nu este contestată de reclamanți în cauză). În ceea ce privește suprafața construcției demolate, au fost depuse la dosar actele de proprietate ale imobilului, în cuprinsul cărora nu se face referire la suprafața construcției din str. S.T., existând doar mențiuni în sensul că aceasta ar avea parter si etaj.

În evidențele cadastrale întocmite pe baza de declarații, la nivelul anului 1986, imobilul figura cu teren de 207 mp si cu un corp de clădire în suprafață de 107 mp, posesori B.Ș. si I.A. Imobilul a fost preluat în fapt de către stat, în anul 1986, astfel cum rezultă din procesele - verbale de preluare a imobilului, întocmite de I.C.R.A.L. Cotroceni la data de 13 decembrie 1986, care sunt întocmite distinct pe numele B.Ș. si I.A., iar, în cuprinsul ambelor procese – verbale, se descrie construcția preluată, ca fiind în regim de înălțime parter si etaj, pivniță, magazie, în plus, în procesul - verbal încheiat pe numele B.Ș., fiind menționat si garaj, iarăși fără vreo mențiune a suprafeței acestor construcții.

Ulterior, prin H.G. nr. 556/1990, s-a stabilit plata de despăgubiri pentru preluările anumitor suprafețe de teren operate anterior anului 1989, preluări menționate ca atare în listele anexă la hotărâre. Conform extrasului din H.G. nr. 556/1990, anexa 32, la poziția 29, este menționată preluarea imobilului din str. S.T., sector 5, de la proprietarii B.Ș., B.A. si I.M., suprafețele imobilului ce „se expropriază” fiind menționate astfel: 75 mp teren, 217,81 mp, suprafața desfășurata a construcției si 157,45 mp, suprafața utila a construcției. În raport de aceste mențiuni, Curtea a constatat că pretenția reclamanților este întemeiată, în mod greșit, in dispoziția atacata, fiind menționata suprafața construcției ca fiind de 107 mp.

În acest sens, sunt dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, in lipsa unor probe contrare, întinderea drepturilor de proprietate se prezumă a fi cea menționată in actul de preluare a imobilului. In cauză, aceasta proba contrara nu a fost făcută, in condițiile in care actele de proprietate ale părților nu indica o anumita suprafața a construcției. În ceea ce privește mențiunile făcute in evidentele fiscale, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi avute in vedere drept proba contrara mențiunilor din însăși anexa la H.G. nr. 556/1990, întrucât, pe de o parte, aceasta evidenta fiscala a fost întocmita pe baza de simple declarații, in vreme ce un act oficial, ca hotărârea de guvern in discuție, se prezuma că a fost întocmit, având in vedere și funcția acestuia, anume de stabilire a unor despăgubiri in favoarea proprietarilor „expropriați”, după verificarea situației de fapt a imobilului.

Pe de alta parte, de la data însăși a declarației de impunere, avută în vedere la această înscriere fiscală, pana la data preluării imobilului de către stat, puteau avea loc extinderi ale construcției. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului București, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, menținerea, ca legala și temeinică, a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea criticilor, pârâta a arătat următoarele: Așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana care se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane, aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii. Odată dovedita calitatea de persoana îndreptățită, se are în vedere întinderea dreptului de proprietate. Prin dispoziția contestată nr. 12161/2009, s-a revocat dispoziția nr. 10928/2008 și s-a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent, in beneficiul reclamanților, pentru imobilul situat in București, str. S.T., sector 5, compus din teren, in suprafața de 220 mp și construcție demolată, în suprafața de 107 mp.

Această dispoziție este legală, întrucât, în cuprinsul actelor de proprietate ale imobilului, nu se face referire la suprafața construcției, existând doar mențiuni in sensul ca aceasta ar avea parter si etaj. In evidentele cadastrale, imobilul figurează cu teren de 207 mp si un corp de clădire in suprafața de 107 mp. Astfel, în mod corect, a reținut prima instanța că nu este fondata contestația, întrucât înscrisurile anexate la dosar nu confirma susținerile contestatorilor, in sensul că suprafața construita, ce a fost ulterior demolata, era de 217,81 mp, cum pretind reclamanții, întrucât situațiile juridice emise de Primăria Municipiului București fac referire la suprafețe, teren si construcție ce nu depășesc 300 mp si care au fost astfel trecute in anexa nr. 32 1a H.G.

nr. 556/1990. Examinând criticile formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: Asupra criticii recurentei, conform căreia, în cauză, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită asupra imobilului în litigiu, prin depunerea înscrisurilor doveditoare în procedura administrativă, în sensul art. 22 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aceasta nu poate fi apreciată ca fondată. În acest sens, în opinia instanței de recurs, dând eficiență juridică probelor administrate în procedura judiciară, în dovedirea întinderii dreptului de proprietate, întrucât dreptul de proprietate în sine si calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu nu se contestă, ci, dimpotrivă, au fost recunoscute de pârâtă, instanța de apel a procedat corect.

Astfel, contrar susținerii recurentei, cenzurarea legalității dispoziției, prin care unitatea deținătoare s-a pronunțat asupra notificării, nu se poate face doar prin prisma dovezilor aflate în dosarul administrativ. Altminteri, ar însemna ca accesul la un tribunal independent si imparțial, cu deplină jurisdicție, în fapt si în drept, recunoscut părților interesate, prin reglementarea căii de atac împotriva actului unității deținătoare, să fie unul iluzoriu, pur formal, de vreme ce nu li i s-ar îngădui acestora să demonstreze temeinicia pretențiilor lor. De asemenea, principiul care guvernează administrarea probatoriului este acela al nemijlocirii instanței (conform art. 169 alin. (1) C. proc.

civ., administrarea dovezilor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel), ceea ce înseamnă că fundamentarea soluției instanței trebuie să se facă, în primul rând, pe probele administrate în fața acesteia. În consecință, urmează să se constate că, încuviințând administrarea probelor, pe aspecte care vizau întinderea dreptului de proprietate, instanța de apel a respectat normele procedurale care guvernează desfășurarea judecății, precum și dreptul reclamanților la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin recunoașterea posibilității legale a acestora de a face dovada susținerilor lor, în procedura judiciară.

Asupra criticii privind întinderea dreptului de proprietate, instanța de recurs apreciază că este, de asemenea, nefondată, câtă vreme instanța de apel a făcut, în mod legal, aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, conform cărora, în lipsa unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea menționată în actul de preluare a imobilului. Cum, în H.G. nr. 556/1990, anexa 32, la poziția 29, este menționată preluarea imobilului din str. S.T., sector 5, de la proprietarii B.Ș., B.A.

si I.M., astfel: 75 mp teren; 217,81 mp, suprafața desfășurata a construcției si 157,45 mp, suprafața utila a construcției, iar recurenta nu a răsturnat prezumția instituită în însuși actul de preluare, prin înscrisuri cu forță probantă echivalentă, în mod legal, instanța de apel a dispus modificarea în parte a dispoziției nr. 12169 din 30 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului București, în sensul că, în art. 2 din dispoziție, componența imobilului, pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, este de 220 mp teren și construcție demolată, în suprafață construită desfășurată de 217,81 mp și suprafață utilă de 157,45 mp. Pentru considerentele expuse, nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 143/ A din 15 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În temeiul art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 298 si art. 316 C. proc. civ., instanța o va obliga pe recurenta Primăria Municipiului București la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B.Ș. și B.A., reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 75 din 16 ianuarie 2012 (fila 21, dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 143/ A din 15 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B.Ș. și B.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2012.