ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06

noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.Ș. și B.A. au

formulat contestație împotriva dispoziției nr. 12169 din 30 septembrie 2009,

emisă de pârâta Primăria Municipiului București, solicitând anularea acestei

decizii și obligarea pârâtei să respecte cele înscrise în anexa 32, poziția 29

a H.G. nr. 556 din 17 mai 1990 și în decizia civilă nr. 171/ A, în sensul de a

se emite o dispoziție corectă, care să menționeze faptul că despăgubirile se

acordă pentru terenul de 220 mp și construcția demolată, în suprafață de 217,81

mp.

Prin sentința civilă

nr. 387 din 15 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către

reclamanții B.Ș. și B.A.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Prin notificările

formulate în baza Legii nr. 10/2001, petenții B.Ș. și B.A. au solicitat

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul proprietatea lor,

situat în strada S.T., sector 5, compus din construcție și teren, imobil trecut

în proprietatea statului în baza H.G. nr. 556/1990, construcția fiind ulterior

demolată.

Prin decizia civilă

nr. 171/ A din 10 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București a fost

obligat intimatul Municipiul București, reprezentat de Primarul General, să

acorde contestatorilor Bucur despăgubiri prin echivalent și pentru cotele de

55/64 din teren și 18/64 din construcție, situate în București, strada S.T.,

sector 5.

În baza acestei

decizii, a fost emisă dispoziția contestată, la data de 30 septembrie 2009,

prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul menționat, compus din teren în suprafață de 220 mp și construcția de

107 mp.

Contestatorii au

susținut, prin prezenta acțiune, că, în privința suprafeței construite, nu au

fost avute în vedere, la emiterea acestei dispoziții, mențiunile inserate în

anexa nr. 23 la H.G. nr. 556/1990, din care rezultă că suprafața construită,

supusă demolării, este de 217,81 mp, iar nu de 107 mp, cum se precizează în

dispoziția contestată, astfel că propunerea de despăgubiri trebuie să privească

suprafața reală.

Tribunalul a

considerat că nu este fondată contestația, întrucât înscrisurile anexate la

dosar nu confirmă susținerile contestatorilor, în sensul că suprafața

construită, ce a fost ulterior demolată, era de 217,81 mp, cum pretind

reclamanții, sub acest aspect, adresele de răspuns emise de Primăria

Municipiului București – Direcția Evidența Proprietății făcând referire la

suprafețe (teren și construcție), care împreună nu depășesc 300 mp și care,

astfel, au fost trecute în anexa 32 la H.G. nr. 556/1990, act normativ, în

temeiul căruia imobilul proprietatea reclamanților a fost preluat de stat.

De altfel, în

evidențele cadastrale, întocmite în anul 1986, pe bază de declarații, imobilul

în litigiu a fost înscris cu un corp de clădire în suprafață de 107 mp, cât

apare și în decizia contestată, iar nu de 217,81 mp, cum pretind reclamanții.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat, în termen legal, apel reclamanții.

Prin decizia civilă

nr. 143/ A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul formulat de apelanții - reclamanți B.Ș. și B.A.; a

schimbat sentința apelată, în sensul că a admis contestația; a modificat în parte

Dispoziția nr. 12169 din 30 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului

București, în sensul că, în art. 2 din dispoziție, componența imobilului,

pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, este de 220 mp teren

și construcție demolată, în suprafață construită desfășurată de 217,81 mp și

suprafață utilă de 157,45 mp.

Pentru a adopta

această soluție, Curtea a constatat următoarele:

Prin dispoziția nr. 7022

din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului, soluționându-se

notificările nr. 1582/2001 și nr. 1572/2001, s-a decis acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent persoanelor îndreptățite B.Ș. și B.A., pentru

imobilul situat în București, str. S.T., sector 5, compus din cotă de 9/64 din

terenul în suprafață de 220 mp și cota de 46/64 din construcția demolată,

respingându-se cererea pentru cota de 37/64 din teren.

Împotriva acestei

decizii, au făcut contestație reclamanții B., iar, prin decizia civilă nr. 171/

A din 10 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, irevocabilă, a fost admisă contestația și obligat intimatul Municipiul

București, prin Primarul General, să acorde reclamanților despăgubiri prin

echivalent și pentru cotele de 55/64 din teren și 18/64 din construcție.

În baza acestei

decizii, prin dispoziția nr. 10928 din 12 noiembrie 2008, emisă de Primăria

Municipiului București, s-a modificat art. 1 al dispoziției inițiale nr. 7022/2006,

în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând

în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru cota de teren de

55/64 din suprafața totală de 207 mp și pentru cota de 18/64 din construcția

demolată, în suprafață de 107 mp.

În final,

constatându-se că, prin dispoziția nr. 10928/2008, nu se respectă decizia civilă

nr. 171/ A din 10 martie 2008, s-a emis o nouă dispoziție nr. 12169 din 30

septembrie 2009, prin care s-a revocat dispoziția nr. 10928/2008 și s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în beneficiul reclamanților din

prezenta cauză, pentru imobilul din București, str. S.T., sector 5, compus din

teren, în suprafață de 220 mp și construcție demolată, în suprafață de 107 mp.

Prin prezenta

contestație, reclamanții solicită modificarea acestei ultime dispoziții numai

in ce privește mențiunile legate de suprafața construcției demolate pentru care

li se cuvin despăgubiri, nu si cu privire la alte aspecte (de altfel, Curtea a

constatat că, prin aceasta dispoziție, s-a recunoscut calitatea reclamanților

de persoane îndreptățite pentru întregul imobil, in acord cu decizia civila nr.

171/ A din 10 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

iar suprafața terenului de 220 mp nu este contestată de reclamanți în cauză).

În ceea ce privește

suprafața construcției demolate, au fost depuse la dosar actele de proprietate

ale imobilului, în cuprinsul cărora nu se face referire la suprafața

construcției din str. S.T., existând doar mențiuni în sensul că aceasta ar avea

parter si etaj.

În evidențele

cadastrale întocmite pe baza de declarații, la nivelul anului 1986, imobilul

figura cu teren de 207 mp si cu un corp de clădire în suprafață de 107 mp,

posesori B.Ș. si I.A.

Imobilul a fost

preluat în fapt de către stat, în anul 1986, astfel cum rezultă din procesele -

verbale de preluare a imobilului, întocmite de I.C.R.A.L. Cotroceni la data de

13 decembrie 1986, care sunt întocmite distinct pe numele B.Ș. si I.A., iar, în

cuprinsul ambelor procese – verbale, se descrie construcția preluată, ca fiind

în regim de înălțime parter si etaj, pivniță, magazie, în plus, în procesul -

verbal încheiat pe numele B.Ș., fiind menționat si garaj, iarăși fără vreo

mențiune a suprafeței acestor construcții.

Ulterior, prin H.G.

nr. 556/1990, s-a stabilit plata de despăgubiri pentru preluările anumitor

suprafețe de teren operate anterior anului 1989, preluări menționate ca atare

în listele anexă la hotărâre.

Conform extrasului

din H.G. nr. 556/1990, anexa 32, la poziția 29, este menționată preluarea

imobilului din str. S.T., sector 5, de la proprietarii B.Ș., B.A. si I.M.,

suprafețele imobilului ce „se expropriază” fiind menționate astfel: 75 mp

teren, 217,81 mp, suprafața desfășurata a construcției si 157,45 mp, suprafața

utila a construcției.

În raport de aceste

mențiuni, Curtea a constatat că pretenția reclamanților este întemeiată, în mod

greșit, in dispoziția atacata, fiind menționata suprafața construcției ca fiind

de 107 mp.

În acest sens, sunt

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, in lipsa unor probe

contrare, întinderea drepturilor de proprietate se prezumă a fi cea menționată

in actul de preluare a imobilului. In cauză, aceasta proba contrara nu a fost

făcută, in condițiile in care actele de proprietate ale părților nu indica o

anumita suprafața a construcției.

În ceea ce privește

mențiunile făcute in evidentele fiscale, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi

avute in vedere drept proba contrara mențiunilor din însăși anexa la H.G. nr. 556/1990,

întrucât, pe de o parte, aceasta evidenta fiscala a fost întocmita pe baza de

simple declarații, in vreme ce un act oficial, ca hotărârea de guvern in

discuție, se prezuma că a fost întocmit, având in vedere și funcția acestuia,

anume de stabilire a unor despăgubiri in favoarea proprietarilor „expropriați”,

după verificarea situației de fapt a imobilului.

Pe de alta parte, de

la data însăși a declarației de impunere, avută în vedere la această înscriere

fiscală, pana la data preluării imobilului de către stat, puteau avea loc extinderi

ale construcției.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului

București, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate,

menținerea, ca legala și temeinică, a hotărârii instanței de fond, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea

criticilor, pârâta a arătat următoarele:

Așa cum rezultă din

dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul

termenului legal de persoana care se consideră îndreptățită la restituire

trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și,

în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind

calitatea de moștenitor a acestor persoane, aceste acte putând fi depuse și

ulterior, în condițiile legii. Odată dovedita calitatea de persoana

îndreptățită, se are în vedere întinderea dreptului de proprietate.

Prin dispoziția

contestată nr. 12161/2009, s-a revocat dispoziția nr. 10928/2008 și s-a propus

acordarea de masuri reparatorii in echivalent, in beneficiul reclamanților,

pentru imobilul situat in București, str. S.T., sector 5, compus din teren, in

suprafața de 220 mp și construcție demolată, în suprafața de 107 mp.

Această dispoziție

este legală, întrucât, în cuprinsul actelor de proprietate ale imobilului, nu

se face referire la suprafața construcției, existând doar mențiuni in sensul ca

aceasta ar avea parter si etaj. In evidentele cadastrale, imobilul figurează cu

teren de 207 mp si un corp de clădire in suprafața de 107 mp.

Astfel, în mod

corect, a reținut prima instanța că nu este fondata contestația, întrucât

înscrisurile anexate la dosar nu confirma susținerile contestatorilor, in

sensul că suprafața construita, ce a fost ulterior demolata, era de 217,81 mp,

cum pretind reclamanții, întrucât situațiile juridice emise de Primăria

Municipiului București fac referire la suprafețe, teren si construcție ce nu

depășesc 300 mp si care au fost astfel trecute in anexa nr. 32 1a H.G. nr. 556/1990.

Examinând criticile

formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor succede:

Asupra criticii

recurentei, conform căreia, în cauză, nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate și a calității de persoană îndreptățită asupra imobilului în

litigiu, prin depunerea înscrisurilor doveditoare în procedura administrativă,

în sensul art. 22 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

aceasta nu poate fi apreciată ca fondată.

În acest sens, în

opinia instanței de recurs, dând eficiență juridică probelor administrate în

procedura judiciară, în dovedirea întinderii dreptului de proprietate, întrucât

dreptul de proprietate în sine si calitatea de persoană îndreptățită la

restituirea imobilului în litigiu nu se contestă, ci, dimpotrivă, au fost

recunoscute de pârâtă, instanța de apel a procedat corect.

Astfel, contrar

susținerii recurentei, cenzurarea legalității dispoziției, prin care unitatea

deținătoare s-a pronunțat asupra notificării, nu se poate face doar prin prisma

dovezilor aflate în dosarul administrativ. Altminteri, ar însemna ca accesul la

un tribunal independent si imparțial, cu deplină jurisdicție, în fapt si în

drept, recunoscut părților interesate, prin reglementarea căii de atac

împotriva actului unității deținătoare, să fie unul iluzoriu, pur formal, de

vreme ce nu li i s-ar îngădui acestora să demonstreze temeinicia pretențiilor

lor.

De asemenea,

principiul care guvernează administrarea probatoriului este acela al

nemijlocirii instanței (conform art. 169 alin. (1) C. proc. civ., administrarea

dovezilor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel),

ceea ce înseamnă că fundamentarea soluției instanței trebuie să se facă, în

primul rând, pe probele administrate în fața acesteia.

În consecință,

urmează să se constate că, încuviințând administrarea probelor, pe aspecte care

vizau întinderea dreptului de proprietate, instanța de apel a respectat normele

procedurale care guvernează desfășurarea judecății, precum și dreptul reclamanților

la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, prin recunoașterea posibilității legale a acestora de a

face dovada susținerilor lor, în procedura judiciară.

Asupra criticii

privind întinderea dreptului de proprietate, instanța de recurs apreciază că

este, de asemenea, nefondată, câtă vreme instanța de apel a făcut, în mod

legal, aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, conform

cărora, în lipsa unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi cea menționată în actul de preluare a imobilului.

Cum, în H.G. nr.

556/1990, anexa 32, la poziția 29, este menționată preluarea imobilului din

str. S.T., sector 5, de la proprietarii B.Ș., B.A. si I.M., astfel: 75 mp

teren; 217,81 mp, suprafața desfășurata a construcției si 157,45 mp, suprafața

utila a construcției, iar recurenta nu a răsturnat prezumția instituită în însuși

actul de preluare, prin înscrisuri cu forță probantă echivalentă, în mod legal,

instanța de apel a dispus modificarea în parte a dispoziției nr. 12169 din 30

septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului București, în sensul că, în

art. 2 din dispoziție, componența imobilului, pentru care se cuvin măsuri

reparatorii prin echivalent, este de 220 mp teren și construcție demolată, în

suprafață construită desfășurată de 217,81 mp și suprafață utilă de 157,45 mp.

Pentru considerentele

expuse, nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului

București împotriva deciziei nr. 143/ A din 15 februarie 2011, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În temeiul art. 274

alin. (1) coroborat cu art. 298 si art. 316 C. proc. civ., instanța o va obliga

pe recurenta Primăria Municipiului București la plata sumei de 500 lei

cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B.Ș. și B.A., reprezentând

onorariu avocațial, conform chitanței nr. 75 din 16 ianuarie 2012 (fila 21,

dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva

deciziei nr. 143/ A din 15 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei

cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B.Ș. și B.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 ianuarie 2012.