ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6137/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6137/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 542 din 21 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a admis cererea formulată de reclamanții G.P. și I.S.M., în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General; a anulat

Dispoziția nr. 11373 din 26 martie 2009 emisă de pârât, a obligat pârâtul să

emită o nouă dispoziție, prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent reclamanților pentru imobilul situat în București, str. A.O.

nr. 33, sector 5, compus din teren în suprafață de 284 mp și pentru construcția

demolată de pe teren, în suprafață de 121 mp (suprafață utilă 92,84 mp), din

valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor de 48.486 lei

încasată în anul 1985, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de

art. I alin. (1) din Titlu II al O.U.G nr. 184/2002.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

a reținut că prin notificarea nr. 1017 din 24 iulie 2001 comunicată Prefecturii

Municipiului București prin intermediul BEJ C.S.A., reclamanții G.P. și I.S.M.

au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în str. A.O. nr. 33, sector 5, compus din teren în suprafață de 284 mp

și construcție demolată.

Prin Adresa nr. 11822 din 18 iunie 2002,

Prefectura Municipiului București a trimis notificarea formulată de reclamanți spre

competentă soluționare Primăriei Municipiului București, unde s-a format

Dosarul nr. 26817, pentru analizarea acestei cereri.

Prin Sentința civilă nr. 59 din 16 ianuarie

2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr.

29924/3/2006 a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General

să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării ce face obiectul

Dosarului nr. 26817.

Prin Dispoziția nr. 11373 din 26 martie 2009

emisă de pârât s-a dispus respingerea notificării formulate de reclamanți, cu

motivarea că s-a notificat imobilul situat în str. A.O. la nr. 22 și s-au depus

acte doveditoare pentru nr. 33, iar îndreptarea erorii materiale s-a făcut în

anul 2006, după termenul de 14 februarie 2002.

Împotriva acestei dispoziții, reclamanții au

formulat contestația ce formează obiectul cauzei de față, criticând-o pentru

nelegalitate.

Examinând dispoziția atacată în raport cu

criticile formulate, înscrisurile depuse și dispozițiile legale incidente,

tribunalul a apreciat că contestația este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 3514/1951 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat și transcris sub nr.

93/1952 de același tribunal, numiții G.I.A. și G.S. au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în București, str. A.O. nr. 33, compus din

teren în suprafață de 284 mp și casa construită pe acest teren.

Imobilul situat în București, str. A.O. nr.

33, sector 5 a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul de

expropriere nr. 249/1984 de la numiții G.I.A. și G.S., aceștia figurând în

Anexa nr. 1 la decret, poziția 107, cu teren în suprafață de 280 mp și

construcție în suprafață de 121 mp (92,84 mp suprafață utilă) .

Din Adresa nr. 2599 din 18 august 2008 emisă

de SC C. SA rezultă că pentru imobilul din Str. A.O. nr. 33, sector 5,

expropriat și demolat în baza Decretului nr. 249/1984 s-au stabilit despăgubiri

în cuantum de 48.486 lei (din care 700 lei pentru teren), conform

procesului-verbal nr. 135 din 28 februarie 1985.

Potrivit certificatului de calitate de

moștenitor nr. 51/2001 eliberat de BNP A.D., de pe urma defunctului G.I.A.,

decedat la data de 25 februarie 1987 au rămas ca moștenitori G.S., în calitate

de soție supraviețuitoare, reclamanții G.P. și I.S.M. și numita G.R., decedată

la data de 01 martie 1997, în calitate de descendenți (fii).

Potrivit certificatului de calitate de

moștenitor nr. 52/2001 eliberat de BNP A.D., de pe urma defunctei G.S.,

decedată la data de 10 iulie 1990 au rămas ca moștenitori reclamanții G.P. și

I.S.M. și numita G.R., decedată la data de 01 martie 1997, în calitate de

descendenți (fii).

Din nota de reconstituire întocmită de

Primăria Municipiului București - Serviciul Cadastru Imobiliar Edilitar rezultă

că imobilul situat la fosta adresă str. A.O. nr. 33, sector 5 este situat în

prezent în incinta Palatului Parlamentului.

Reclamanții G.P. și I.S.M. au calitatea de

persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul situat în București, str. A.O. nr. 33, sector 5.

În mod greșit s-a reținut prin dispoziția

atacată că reclamanții nu ar fi îndreptățiți la restituirea imobilului,

întrucât au notificat imobilul situat în str. A.O. nr. 22, iar nu nr. 33, iar

îndreptarea erorii materiale s-a făcut după data de 14 februarie 2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația să notifice

persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de la data intrării în

vigoare a legii, iar potrivit art. 22 alin. (2) , notificarea trebuie să

cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a

persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat,

precum și valoarea estimată a acestuia.

În speță, prin notificarea nr. 1017/2001,

reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul situat în București, str. A.O. nr. 22, compus din teren în suprafață

de 284 mp și construcție care a fost demolată.

Prin urmare, reclamanții au arătat în

cuprinsul notificării formulate elementele de identificare a imobilului - felul

acestuia, locul situării sale, suprafața. Împrejurarea că, în ceea ce privește

adresa imobilului, reclamanții au indicat, din eroare, un alt număr poștal nu

echivalează cu o lipsă a identificării, astfel cum s-a reținut prin dispoziția

atacată.

Chiar dacă reclamanții au indicat greșit

numărul străzii pe care era situat imobilul, acesta putea fi identificat pe

baza celorlalte elemente menționate în notificare - denumirea străzii,

suprafața imobilului, persoanele cărora le-a aparținut imobilul și de la care a

fost preluat de către stat.

Totodată, trebuie avut în vedere că

principiul realizării dreptului prevalează în raport de cel al respectării

procedurii, așa cum se menționează și în pct. 22.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive:

- reclamanții au arătat în cuprinsul

notificării formulate că au indicat un alt număr poștal care echivalează cu o

lipsă a identificării, astfel cum s-a reținut prin dispoziția atacată;

- având în vedere că reclamanții au indicat

greșit numărul străzii pe care era situat imobilul, acesta nu putea fi

identificat pe baza celorlalte elemente de vreme ce situația juridică era alta

decât cea de la imobilul situat în str. A.O. nr. 33.

Prin Decizia nr. 745/A din 12 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București

prin Primarul General, împotriva Sentinței civile nr. 542 din 21 aprilie 2010,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu

intimații-reclamanți G.P. și I.S.M.

S-a reținut că singurul motiv de apel

formulat de apelant vizează faptul că neindicarea de către reclamanți a

numărului corect al imobilului notificat (respectiv nr. 33 și nu nr. 22, cum

apare în notificare) echivalează cu o lipsă da identificării imobilului, lipsă

ce nu poate fi acoperită ulterior, situația juridică a celor două numere

poștale de pe str. A.O. fiind diferite.

S-a constatat că în mod legal instanța de

fond a reținut că indicarea greșită a numărului poștal 22 în loc de 33 pe str.

A.O. în notificarea nr. 1017 din 24 iulie 2001 este o simplă eroare materială

și că pârâtul - apelant trebuia să soluționeze notificarea având în vedere imobilul

de la nr. 33.

Voința reală a notificatorilor a fost aceea

de a dobândi măsuri reparatorii pentru imobilul ce le-a fost expropriat în str.

A.O. nr. 33, imobil care, așa cum se arată în notificare, a fost proprietatea

părinților lor.

Având în vedere că reclamanții au arătat că

imobilul a fost proprietatea autorilor lor și au depus odată cu notificarea la

dosarul administrativ acte doveditoare din care a rezultat că imobilul ce face

obiectul notificării se identifică cu numărul poștal 33 din str. A.O. (contract

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951) pârâtul - apelant, în

calitate de unitate deținătoare avea obligația de a chema notificatorii și de a

se lămuri de ce pentru imobilul indicat în notificare ca fiind la nr. 22 s-au

depus acte de proprietate ce vizează imobilul situat la nr. 33 în str. A.O.

și/sau să solicite notificatorilor să depună acte de proprietate pentru

imobilul din str. A.O. nr. 22 menționat expres în notificare.

Neprocedând astfel, apelantul - pârât a

încălcat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au

fost interpretate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Municipiul București prin Primarul general, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a

invocat că în cauză contestatorul nu și-a dovedit notificarea, nedepunând acte

care să ateste dreptul de proprietate pentru imobilul 33 și calitatea de

persoana îndreptățită, în condițiile art. 22.1 din Normele Metodologice.

Obligația de a depune actele doveditoare ale

proprietății, precum și în cazul moștenitorilor, celor care au aceasta

calitate, revine potrivit art. 22 din Normele date în Aplicarea Legii nr.

10/2001 notificatorului. Acestea trebuiau depuse ca anexa la notificare odată

cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001. Termenul respectiv a fost prelungit de legiuitor cu 3 luni

prin H.G. nr. 109/2001, cu 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001, cu o lună prin

O.U.G. nr. 184/2002 și cu încă 2 luni prin O.U.G. nr. 10/2003. Aceste

prelungiri au fost acordate tocmai în ideea acordării unui interval de timp

suficient notificatorului pentru depunerea tuturor actelor necesare în vederea

susținerea notificării.

Or, în aceste condiții instanța de judecată

trebuia să analizeze legalitatea și netemeinicia dispoziției Primarului General

având în vedere doar actele ce au fost prezentate Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001 la momentul emiterii dispoziției, iar nu acte ce vor fi

obținute sau depuse ulterior în timpul derulării prezentei pricini.

Neindicarea de către intimații reclamanți a

numărului poștal corect pentru notificarea (respectiv nr. 33 și nu nr. 22, cum

apare în notificare) echivalează cu o lipsă a identificării imobilului, lipsă

ce nu poate fi acoperită ulterior, situația juridică a celor două numere

poștale de pe str. A.O. fiind diferite.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că art. 23 din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă

această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării, numai că

sintagma "până la data soluționării notificării" nu are în vedere

numai etapa administrativă a soluționării notificării.

Această sintagmă trebuie înțeleasă ca

referindu-se la soluționarea notificării în oricare din cele două etape -

administrativă, înaintea entității notificate, sau judiciară - prin hotărâre

irevocabilă a instanței de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio

distincție între cele două faze procesuale de soluționare a notificării.

De altfel, nicio prevedere a Legii nr.

10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a

considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces

la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate

rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de

soluționare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării

adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de

Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a

solicita în justiție măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin.

(5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Prin urmare, nedepunerea de către reclamanți,

în calitate de titulari ai notificării, a actelor doveditoare până la data

soluționării notificării prin decizie/dispoziție administrativă, avea drept

consecință doar pronunțarea deciziei/dispoziției administrative pe baza actelor

depuse în fața Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nicidecum

imposibilitatea depunerii acestor acte în etapa jurisdicțională.

Teza contrară, pe care încearcă să o

acrediteze recurentul, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi

practic de conținut etapa judiciară a soluționării notificării, de esența

căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea

conferită părților de a formula în fața instanței apărări și de a administra

probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective

deduse judecății. Întrucât administrarea probatoriului constituie elementul

esențial al judecății, a nu da posibilitatea părții ce formulează contestație

împotriva dispoziției/deciziei administrative prin care s-a soluționat

notificarea de restituire să administreze probe noi față de cele administrate

în etapa administrativă, pe baza cărora instanța să-și întemeieze soluția, ar

echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces

echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Reclamanții au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii cu actele depuse la dosar,

respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951, prin

care autorii lor au dobândit imobilul în litigiu, care era situat în București,

str. A.O. nr. 33 și certificatele de moștenitor din cuprinsul cărora rezultă

calitatea reclamanților de succesori ai proprietarilor inițiali ai imobilului.

Indicarea greșită a numărului străzii la care

se afla imobilul nu echivalează cu o lipsă a identificării și nu poate fi

sancționată cu nerecunoașterea dreptului la măsuri reparatorii, în condițiile

în care s-a putut face identificarea în raport de actele de proprietate.

Având în vedere aceste considerente, urmează

ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva Deciziei nr. 745A

din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2012.

Procesat

de GGC - GV