ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6137/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 542 din 21 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanții G.P. și I.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General; a anulat Dispoziția nr. 11373 din 26 martie 2009 emisă de pârât, a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție, prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților pentru imobilul situat în București, str. A.O. nr. 33, sector 5, compus din teren în suprafață de 284 mp și pentru construcția demolată de pe teren, în suprafață de 121 mp (suprafață utilă 92,84 mp), din valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor de 48.486 lei încasată în anul 1985, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) din Titlu II al O.U.G nr. 184/2002.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr. 1017 din 24 iulie 2001 comunicată Prefecturii Municipiului București prin intermediul BEJ C.S.A., reclamanții G.P. și I.S.M. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în str. A.O. nr. 33, sector 5, compus din teren în suprafață de 284 mp și construcție demolată. Prin Adresa nr. 11822 din 18 iunie 2002, Prefectura Municipiului București a trimis notificarea formulată de reclamanți spre competentă soluționare Primăriei Municipiului București, unde s-a format Dosarul nr. 26817, pentru analizarea acestei cereri.

Prin Sentința civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 29924/3/2006 a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării ce face obiectul Dosarului nr. 26817. Prin Dispoziția nr. 11373 din 26 martie 2009 emisă de pârât s-a dispus respingerea notificării formulate de reclamanți, cu motivarea că s-a notificat imobilul situat în str. A.O. la nr. 22 și s-au depus acte doveditoare pentru nr. 33, iar îndreptarea erorii materiale s-a făcut în anul 2006, după termenul de 14 februarie 2002. Împotriva acestei dispoziții, reclamanții au formulat contestația ce formează obiectul cauzei de față, criticând-o pentru nelegalitate.

Examinând dispoziția atacată în raport cu criticile formulate, înscrisurile depuse și dispozițiile legale incidente, tribunalul a apreciat că contestația este întemeiată, pentru următoarele considerente: Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat și transcris sub nr. 93/1952 de același tribunal, numiții G.I.A. și G.S. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. A.O. nr. 33, compus din teren în suprafață de 284 mp și casa construită pe acest teren. Imobilul situat în București, str. A.O. nr. 33, sector 5 a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 249/1984 de la numiții G.I.A.

și G.S., aceștia figurând în Anexa nr. 1 la decret, poziția 107, cu teren în suprafață de 280 mp și construcție în suprafață de 121 mp (92,84 mp suprafață utilă) . Din Adresa nr. 2599 din 18 august 2008 emisă de SC C. SA rezultă că pentru imobilul din Str. A.O. nr. 33, sector 5, expropriat și demolat în baza Decretului nr. 249/1984 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 48.486 lei (din care 700 lei pentru teren), conform procesului-verbal nr. 135 din 28 februarie 1985. Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 51/2001 eliberat de BNP A.D., de pe urma defunctului G.I.A., decedat la data de 25 februarie 1987 au rămas ca moștenitori G.S., în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanții G.P.

și I.S.M. și numita G.R., decedată la data de 01 martie 1997, în calitate de descendenți (fii). Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 52/2001 eliberat de BNP A.D., de pe urma defunctei G.S., decedată la data de 10 iulie 1990 au rămas ca moștenitori reclamanții G.P. și I.S.M. și numita G.R., decedată la data de 01 martie 1997, în calitate de descendenți (fii). Din nota de reconstituire întocmită de Primăria Municipiului București - Serviciul Cadastru Imobiliar Edilitar rezultă că imobilul situat la fosta adresă str. A.O. nr. 33, sector 5 este situat în prezent în incinta Palatului Parlamentului. Reclamanții G.P. și I.S.M. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. A.O.

nr. 33, sector 5. În mod greșit s-a reținut prin dispoziția atacată că reclamanții nu ar fi îndreptățiți la restituirea imobilului, întrucât au notificat imobilul situat în str. A.O. nr. 22, iar nu nr. 33, iar îndreptarea erorii materiale s-a făcut după data de 14 februarie 2002. În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar potrivit art. 22 alin. (2) , notificarea trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

În speță, prin notificarea nr. 1017/2001, reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. A.O. nr. 22, compus din teren în suprafață de 284 mp și construcție care a fost demolată. Prin urmare, reclamanții au arătat în cuprinsul notificării formulate elementele de identificare a imobilului - felul acestuia, locul situării sale, suprafața. Împrejurarea că, în ceea ce privește adresa imobilului, reclamanții au indicat, din eroare, un alt număr poștal nu echivalează cu o lipsă a identificării, astfel cum s-a reținut prin dispoziția atacată. Chiar dacă reclamanții au indicat greșit numărul străzii pe care era situat imobilul, acesta putea fi identificat pe baza celorlalte elemente menționate în notificare - denumirea străzii, suprafața imobilului, persoanele cărora le-a aparținut imobilul și de la care a fost preluat de către stat.

Totodată, trebuie avut în vedere că principiul realizării dreptului prevalează în raport de cel al respectării procedurii, așa cum se menționează și în pct. 22.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - reclamanții au arătat în cuprinsul notificării formulate că au indicat un alt număr poștal care echivalează cu o lipsă a identificării, astfel cum s-a reținut prin dispoziția atacată; - având în vedere că reclamanții au indicat greșit numărul străzii pe care era situat imobilul, acesta nu putea fi identificat pe baza celorlalte elemente de vreme ce situația juridică era alta decât cea de la imobilul situat în str. A.O.

nr. 33. Prin Decizia nr. 745/A din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, împotriva Sentinței civile nr. 542 din 21 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G.P. și I.S.M. S-a reținut că singurul motiv de apel formulat de apelant vizează faptul că neindicarea de către reclamanți a numărului corect al imobilului notificat (respectiv nr. 33 și nu nr. 22, cum apare în notificare) echivalează cu o lipsă da identificării imobilului, lipsă ce nu poate fi acoperită ulterior, situația juridică a celor două numere poștale de pe str. A.O.

fiind diferite. S-a constatat că în mod legal instanța de fond a reținut că indicarea greșită a numărului poștal 22 în loc de 33 pe str. A.O. în notificarea nr. 1017 din 24 iulie 2001 este o simplă eroare materială și că pârâtul - apelant trebuia să soluționeze notificarea având în vedere imobilul de la nr. 33. Voința reală a notificatorilor a fost aceea de a dobândi măsuri reparatorii pentru imobilul ce le-a fost expropriat în str. A.O. nr. 33, imobil care, așa cum se arată în notificare, a fost proprietatea părinților lor. Având în vedere că reclamanții au arătat că imobilul a fost proprietatea autorilor lor și au depus odată cu notificarea la dosarul administrativ acte doveditoare din care a rezultat că imobilul ce face obiectul notificării se identifică cu numărul poștal 33 din str. A.O.

(contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951) pârâtul - apelant, în calitate de unitate deținătoare avea obligația de a chema notificatorii și de a se lămuri de ce pentru imobilul indicat în notificare ca fiind la nr. 22 s-au depus acte de proprietate ce vizează imobilul situat la nr. 33 în str. A.O. și/sau să solicite notificatorilor să depună acte de proprietate pentru imobilul din str. A.O. nr. 22 menționat expres în notificare. Neprocedând astfel, apelantul - pârât a încălcat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul general, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în cauză contestatorul nu și-a dovedit notificarea, nedepunând acte care să ateste dreptul de proprietate pentru imobilul 33 și calitatea de persoana îndreptățită, în condițiile art. 22.1 din Normele Metodologice. Obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății, precum și în cazul moștenitorilor, celor care au aceasta calitate, revine potrivit art. 22 din Normele date în Aplicarea Legii nr. 10/2001 notificatorului. Acestea trebuiau depuse ca anexa la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Termenul respectiv a fost prelungit de legiuitor cu 3 luni prin H.G.

nr. 109/2001, cu 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001, cu o lună prin O.U.G. nr. 184/2002 și cu încă 2 luni prin O.U.G. nr. 10/2003. Aceste prelungiri au fost acordate tocmai în ideea acordării unui interval de timp suficient notificatorului pentru depunerea tuturor actelor necesare în vederea susținerea notificării. Or, în aceste condiții instanța de judecată trebuia să analizeze legalitatea și netemeinicia dispoziției Primarului General având în vedere doar actele ce au fost prezentate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 la momentul emiterii dispoziției, iar nu acte ce vor fi obținute sau depuse ulterior în timpul derulării prezentei pricini. Neindicarea de către intimații reclamanți a numărului poștal corect pentru notificarea (respectiv nr. 33 și nu nr. 22, cum apare în notificare) echivalează cu o lipsă a identificării imobilului, lipsă ce nu poate fi acoperită ulterior, situația juridică a celor două numere poștale de pe str. A.O.

fiind diferite. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării, numai că sintagma "până la data soluționării notificării" nu are în vedere numai etapa administrativă a soluționării notificării. Această sintagmă trebuie înțeleasă ca referindu-se la soluționarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entității notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio distincție între cele două faze procesuale de soluționare a notificării.

De altfel, nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluționare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Prin urmare, nedepunerea de către reclamanți, în calitate de titulari ai notificării, a actelor doveditoare până la data soluționării notificării prin decizie/dispoziție administrativă, avea drept consecință doar pronunțarea deciziei/dispoziției administrative pe baza actelor depuse în fața Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nicidecum imposibilitatea depunerii acestor acte în etapa jurisdicțională. Teza contrară, pe care încearcă să o acrediteze recurentul, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conținut etapa judiciară a soluționării notificării, de esența căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părților de a formula în fața instanței apărări și de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecății.

Întrucât administrarea probatoriului constituie elementul esențial al judecății, a nu da posibilitatea părții ce formulează contestație împotriva dispoziției/deciziei administrative prin care s-a soluționat notificarea de restituire să administreze probe noi față de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanța să-și întemeieze soluția, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii cu actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951, prin care autorii lor au dobândit imobilul în litigiu, care era situat în București, str. A.O.

nr. 33 și certificatele de moștenitor din cuprinsul cărora rezultă calitatea reclamanților de succesori ai proprietarilor inițiali ai imobilului. Indicarea greșită a numărului străzii la care se afla imobilul nu echivalează cu o lipsă a identificării și nu poate fi sancționată cu nerecunoașterea dreptului la măsuri reparatorii, în condițiile în care s-a putut face identificarea în raport de actele de proprietate. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva Deciziei nr. 745A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV