ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.

339/2/2010, reclamanta A.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea acestei autorități la

emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr.

9821 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului București, vizând

restituirea prin echivalent a imobilului în suprafață totală de 477 mp, situat

în București, str. P., sector 5, compus din imobil-teren în suprafață totală de

477 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 518 mp, din care se deduc

despăgubirile acordate în baza Decretului nr. 152/1983, în cuantum de 80.000

RON, cu aplicarea indicelui de inflație aferent și obligarea pârâtei la plata a

200 RON pentru flecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data

rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de daune cominatorii.

Pârâta a depus la

dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată arătând, în esență, că față de procedura reglementată de art. 13

alin. (1) din Legea nr. 247/2005, emiterea titlului de despăgubire presupune

parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, reglementată în mod concret în H.G. nr. 1095/2005, procedură în

cadrul căreia dosarele transmise în temeiul art. 16 Titlul VII din Legea nr.

247/2005 se vor analiza în ordinea stabilită de Comisia Centrală prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 168

din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanta A.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (Statul Român prin CCSD).

A fost obligată

pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de

întârziere.

Totodată, a fost

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor

cominatorii, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că autoarea reclamantei, defuncta I.P.,

decedată în București la data de 8 octombrie 2007, a notificat Primăria

Municipiului București cu Notificarea înregistrată sub nr. 1979 din 10 august

2001, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. P, sector 5, compus

din imobil-teren în suprafață totală de 476 mp și construcție în suprafață

utilă de 518 mp, imobil intrat în mod abuziv în posesia statului, fără titlu,

în baza Decretului nr. 152/1983.

Prin Dispoziția nr.

9821 din 18 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, Dispoziția fiind

comunicată la data de 18 martie 2008 Instituției Prefectului Municipiului

București.

Întrucât Instituția

Prefectului nu a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primarul General al

Municipiului București, împreună cu avizul de specialitate și dosarul aferent,

reclamanta s-a adresat instanței de judecată, iar prin Sentința civilă nr. 1034

din 30 septembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă această

autoritate a fost obligată să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008 emisă de Primăria

Municipiului București, împreună cu dosarul aferent și avizul de legalitate.

Dispoziția menționată

și dosarul administrativ au fost verificate de Instituția Prefectului Municipiului

București, care a comunicat întreaga documentație Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie

sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009, după cum rezultă din Adresa nr. IM/35099/P

din 20 noiembrie 2009 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București.

Prin Cererea

înregistrată sub nr. 1700 din 14 ianuarie 2010 la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor reclamanta a solicitat autorității pârâte să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, la care

pârâta a răspuns prin Adresa nr. 1700/666/L10 din 19 ianuarie 2010, în sensul

celor arătate în întâmpinare.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că dispoziția a făcut obiectul controlului de legalitate al

Instituției Prefectului Municipiului București, conform O.U.G. nr. 81/2007,

care a comunicat întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr.

45055/CC din 17 iulie 2009. Instanța a reținut că prin Adresa nr. 45055/CC din

25 mai 2010 a fost retransmis dosarul Primăriei Municipiului București,

întrucât lipsesc înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului,

construcție demolată și în considerarea faptului că Dispoziția a fost emisă pe

numele autoarei reclamantei, care la data emiterii decedase, iar transmiterea

dosarului la evaluator este condiționată de soluționarea dosarului de

despăgubiri, așa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Instanța de fond a

reținut că Dispoziția nr. 8722 a Primarului Municipiului București, prin care

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, a fost emisă la data

de 18 martie 2008, iar după cum rezultă din Adresa nr. 1M/35099/P din 20

noiembrie 2009 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București,

Dispoziția și dosarul administrativ, după ce au fost verificate de Instituția

Prefectului Municipiului București, au fost comunicate împreună cu întreaga

documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17

iulie 2009.

Prin urmare, în

condițiile în care dosarul reclamanților a fost înregistrat la autoritatea

pârâtă la 17 iulie 2009, a concluzionat instanța de primă jurisdicție că pârâta

avea obligația de a analiza dosarul într-un termen rezonabil, chiar dacă

procedura analizei prealabile presupune efectuarea de verificări la autoritatea

emitentă a dispoziției de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001.

Susținerea că prin

Adresa nr. 45055/CC din 25 mai 2010 a fost retransmis dosarul Primăriei

Municipiului București, întrucât lipsesc înscrisuri din care să rezulte

descrierea imobilului, construcție demolată și faptul că Dispoziția a fost

emisă pe numele autoarei reclamantei, care la data respectivei emiteri era

decedată, nu a fost reținută de instanță ca o justificare a nesoluționării

dosarului reclamantei, pe de o parte, deoarece pentru verificarea legalității

și trimiterea dosarului la evaluator nu era necesară transmiterea dosarului

înapoi către PMB, imobilul fiind descris în actele dosarului, iar pe de altă

parte, pentru că reclamanta a făcut dovada, cu certificat de calitate emis la

data de 13 martie 2008, că este unica moștenitoare a defunctei I.P., nefiind

necesară trimiterea dosarului pentru acest motiv.

În plus, reținând că

prin întâmpinare se susține că urmare a verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului notificat s-a constatat că este

legală respingerea cererii de restituire în natură, instanța a constatat că în

acest caz, nimic nu împiedica pârâta să trimită dosarul la evaluator.

Instanța de fond a

mai reținut că de la data înregistrării dosarului reclamantei la autoritatea

pârâtă, 17 iulie 2009 și până la momentul dezbaterilor, au trecut aproximativ 1

an și 6 luni, timp în care, din apărările din întâmpinare, rezultă că dosarul

ar fi parcurs etapa verificării, însă pârâta nu a depus nici o dovadă în acest

sens, motiv pentru care, a constatat nesoluționarea într-un termen rezonabil a

cererii reclamantei, respectiv parcurgerea procedurii prevăzute de art. 16

alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, și de emitere a unei soluții la dosarul

său în sensul în care este îndreptățită sau nu la emiterea unui titlu de

despăgubire.

Pe de altă parte, se

reține că de la data emiterii Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008 a

Primarului Municipiului București au trecut aproape 3 ani, fără să se ajungă la

soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire, acest

lucru fiind de natură să-i producă o vătămare în drepturile sale legate de

aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.

Față de aceste

considerente, Curtea a obligat pârâta să procedeze la emiterea deciziei privind

titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 RON/zi de întârziere.

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, Curtea a

apreciat că termenul de executare de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea

nr. 554/2004 este corespunzător, față de stadiul procedurii și a actelor

existente, astfel încât a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), criticând soluția primei instanțe, în esență,

pentru următoarele aspecte dezvoltate, vizând pretinsa nelegalitate și netemeinicie:

- instanța de fond a

obligat la emiterea deciziei conform procedurii prevăzute de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 fără a reține că soluționarea dosarelor înregistrate la

Secretariatul Comisiei Centrale se face în ordinea prevăzută în Decizia nr. 2815/2008;

- în cauză, etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, iar în ceea ce

privește etapa evaluării, se impune respectarea ordinii de înregistrare a

dosarului, pe temeiul arătat, neputând fi reținută depășirea termenului

rezonabil și nici refuzul de soluționare;

- instanța de fond a

ignorat faptul că Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008 a fost emisă pe numele

unei persoane decedate, chiar dacă aceasta este autoarea reclamantei, nefiind

reținute nici implicațiile juridice ale acestui act administrativ;

- prin fixarea unor

penalități de întârziere de 100/zi, cu titlu de sancțiune, corelativ executării

obligației stabilite, instanța de fond nu face decât să stabilească o sarcină

extrem de oneroasă în sarcina autorității pârâte, mai cu seamă că reclamanta,

prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat penalități de întârziere.

considerentele instanței de recurs

Recursul este fondat

numai în limitele și în sensul în continuare arătat.

Înalta Curte,

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând criticile formulate în

raport cu sentința atacată, față de materialul probator și de dispozițiile

legale incidente, reține, potrivit art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. că recursul este întemeiat și urmează a fi admis numai în

ceea ce privește sancțiunea plății unei penalități de 100 RON pe zi de

întârziere stabilită în sarcina recurentei, în considerarea celor în continuare

arătate.

Reclamanta intimată

A.G., în calitate de unică moștenitoare a mamei sale, defuncta I.P., a învestit

instanța de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a autorității

recurente la emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent

Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului

București.

Actele și lucrările

dosarului atestă că defuncta I.P., decedată la data de 8 octombrie 2007, a

demarat procedura de notificare pentru imobilul situat în București, str. P,

sector 5, în anul 2001, imobilul făcând parte din categoria celor intrate în

posesia statului în baza Decretului nr. 152/1983.

Autorității recurente

i-a fost transmisă Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008, urmare a unei

hotărâri judecătorești irevocabile, la data de 17 iulie 2009, împreună cu

dosarul aferent și avizul de legalitate fiind creat Dosarul nr. 45056/CC la

nivelul CCSD.

Până la data

soluționării recursului de față, recurenta nu a emis decizia reprezentând

titlul de despăgubire și mai mult, a reiterat susținerea înfățișată și cu

ocazia judecării cauzei în fond în sensul că nu este posibilă efectuarea unei

atare operațiuni, dosarul fiind restituit Primăriei Municipiului București încă

din data de 25 mai 2010, pentru completarea cu noi acte și dată fiind

intervenirea decesului d-nei I.P. la 8 octombrie 2007, anterior emiterii

Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008.

4.1. Analizând

punctual criticile recurentei, raportat la cele mai sus arătate și cu referire

la pretinsul dosar incomplet existent la nivelul CCSD, ca motiv obiectiv ce

îngăduie neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte

reține în acord cu judecătorul fondului că aceste considerațiuni nu pot fi

apreciate ca fiind justificări legale ce legitimează nesoluționarea dosarului

reclamantei-intimate și aceasta cu atât mai mult cu cât pentru parcurgerea

etapelor conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se impunea restituirea

dosarului la Primăria Municipiului București, în ceea ce privește calitatea

reclamantei de unică moștenitoare a defunctei I.P., actele depuse fiind deplin

doveditoare.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că nesoluționarea cererii reclamantei, indiferent de motivația

autorității, ar echivala cu vătămarea acesteia într-un drept consacrat de lege,

refuzul autorității fiind nejustificat, cum bine a reținut și instanța de fond.

4.2. Nici apărarea

recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor

înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și va

fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite

prin Decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la CCSD, nu poate fi

primită.

Fără a nega dreptul

autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității

sale, Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimatei și a

autoarei sale a debutat cu notificarea din 2001 și nu a fost soluționat nici

până în prezent.

Concluzionând pe

acest aspect, instanța de recurs reține, raportat la jurisprudența sa

consecventă în această materie precum și a CEDO că autoritățile unui stat nu

pot invoca chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un

proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în

privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție.

4.3. Nici critica

recurentei vizând obligarea sa directă la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire nu este corectă, fiind evident că o atare decizie va fi emisă în

cadrul și cu respectarea întregii proceduri reglementate de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, respectiv după parcurgerea etapei evaluării.

4.4. În opinia

Înaltei Curți însă hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce

privește obligarea autorității la plata unei penalități de 100 RON pe zi de

întârziere și, pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul și va

respinge cererea reclamantei pe aspectul arătat, reținând că autoritatea pârâta

trebuie să trimită dosarul reclamantei și la un evaluator, așa cum prevăd

dispozițiile din Legea nr. 247/2004, însă fără a se putea stabili un termen

obligatoriu în vederea îndeplinirii obligației impuse, având în vedere natura

cauzei și procedura administrativă ce trebuie urmată.

Obligarea autorității

la plata unei penalități pe zi de întârziere este în contextul cauzei de față,

o sarcină exorbitantă având în vedere faptul că reclamanta este satisfăcută în

demersul său judiciar de soluționare a cererii de obligare a autorității la

emiterea titlului de despăgubire, cât și datorită faptului că întreaga

procedură administrativă prevăzută de lege implică scurgerea unei perioade de

timp, atât pentru trimiterea dosarului la evaluator, dar și pentru întocmirea

propriu-zisă a raportului, fără ca instanța să poată stabili termene, însă

având în vedere întotdeauna ca toată această procedură să se încadreze într-un

termen rezonabil.

Constatând incidența

în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul

art. 312 C. proc. civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința

atacată, în sensul că va fi înlăturată mențiunea cu privire la sancțiunea

plății penalităților de, 100 RON pe zi de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 168 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că înlătură sancțiunea plății unei penalități de 100

RON pe zi de întârziere stabilită în sarcina recurentei.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM