ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 339/2/2010, reclamanta A.G.

a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea acestei autorități la emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului București, vizând restituirea prin echivalent a imobilului în suprafață totală de 477 mp, situat în București, str. P., sector 5, compus din imobil-teren în suprafață totală de 477 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 518 mp, din care se deduc despăgubirile acordate în baza Decretului nr. 152/1983, în cuantum de 80.000 RON, cu aplicarea indicelui de inflație aferent și obligarea pârâtei la plata a 200 RON pentru flecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de daune cominatorii.

Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând, în esență, că față de procedura reglementată de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, emiterea titlului de despăgubire presupune parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reglementată în mod concret în H.G. nr. 1095/2005, procedură în cadrul căreia dosarele transmise în temeiul art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se vor analiza în ordinea stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 168 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (Statul Român prin CCSD).

A fost obligată pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere. Totodată, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că autoarea reclamantei, defuncta I.P., decedată în București la data de 8 octombrie 2007, a notificat Primăria Municipiului București cu Notificarea înregistrată sub nr. 1979 din 10 august 2001, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. P, sector 5, compus din imobil-teren în suprafață totală de 476 mp și construcție în suprafață utilă de 518 mp, imobil intrat în mod abuziv în posesia statului, fără titlu, în baza Decretului nr. 152/1983.

Prin Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, Dispoziția fiind comunicată la data de 18 martie 2008 Instituției Prefectului Municipiului București. Întrucât Instituția Prefectului nu a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primarul General al Municipiului București, împreună cu avizul de specialitate și dosarul aferent, reclamanta s-a adresat instanței de judecată, iar prin Sentința civilă nr. 1034 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă această autoritate a fost obligată să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008 emisă de Primăria Municipiului București, împreună cu dosarul aferent și avizul de legalitate.

Dispoziția menționată și dosarul administrativ au fost verificate de Instituția Prefectului Municipiului București, care a comunicat întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009, după cum rezultă din Adresa nr. IM/35099/P din 20 noiembrie 2009 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București. Prin Cererea înregistrată sub nr. 1700 din 14 ianuarie 2010 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reclamanta a solicitat autorității pârâte să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, la care pârâta a răspuns prin Adresa nr. 1700/666/L10 din 19 ianuarie 2010, în sensul celor arătate în întâmpinare.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că dispoziția a făcut obiectul controlului de legalitate al Instituției Prefectului Municipiului București, conform O.U.G.

nr. 81/2007, care a comunicat întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009. Instanța a reținut că prin Adresa nr. 45055/CC din 25 mai 2010 a fost retransmis dosarul Primăriei Municipiului București, întrucât lipsesc înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului, construcție demolată și în considerarea faptului că Dispoziția a fost emisă pe numele autoarei reclamantei, care la data emiterii decedase, iar transmiterea dosarului la evaluator este condiționată de soluționarea dosarului de despăgubiri, așa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Instanța de fond a reținut că Dispoziția nr. 8722 a Primarului Municipiului București, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, a fost emisă la data de 18 martie 2008, iar după cum rezultă din Adresa nr. 1M/35099/P din 20 noiembrie 2009 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București, Dispoziția și dosarul administrativ, după ce au fost verificate de Instituția Prefectului Municipiului București, au fost comunicate împreună cu întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat la Comisie sub nr. 45055/CC din 17 iulie 2009. Prin urmare,

în condițiile în care dosarul reclamanților a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la 17 iulie 2009, a concluzionat instanța de primă jurisdicție că pârâta avea obligația de a analiza dosarul într-un termen rezonabil, chiar dacă procedura analizei prealabile presupune efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a dispoziției de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001.

Susținerea că prin Adresa nr. 45055/CC din 25 mai 2010 a fost retransmis dosarul Primăriei Municipiului București, întrucât lipsesc înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului, construcție demolată și faptul că Dispoziția a fost emisă pe numele autoarei reclamantei, care la data respectivei emiteri era decedată, nu a fost reținută de instanță ca o justificare a nesoluționării dosarului reclamantei, pe de o parte, deoarece pentru verificarea legalității și trimiterea dosarului la evaluator nu era necesară transmiterea dosarului înapoi către PMB, imobilul fiind descris în actele dosarului, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta a făcut dovada, cu certificat de calitate emis la data de 13 martie 2008, că este unica moștenitoare a defunctei I.P., nefiind necesară trimiterea dosarului pentru acest motiv.

În plus, reținând că prin întâmpinare se susține că urmare a verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură, instanța a constatat că în acest caz, nimic nu împiedica pârâta să trimită dosarul la evaluator. Instanța de fond a mai reținut că de la data înregistrării dosarului reclamantei la autoritatea pârâtă, 17 iulie 2009 și până la momentul dezbaterilor, au trecut aproximativ 1 an și 6 luni, timp în care, din apărările din întâmpinare, rezultă că dosarul ar fi parcurs etapa verificării, însă pârâta nu a depus nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care, a constatat nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantei, respectiv parcurgerea procedurii prevăzute de art. 16 alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, și de emitere a unei soluții la dosarul său în sensul în care este îndreptățită sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.

Pe de altă parte, se reține că de la data emiterii Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008 a Primarului Municipiului București au trecut aproape 3 ani, fără să se ajungă la soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire, acest lucru fiind de natură să-i producă o vătămare în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu. Față de aceste considerente, Curtea a obligat pârâta să procedeze la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 RON/zi de întârziere. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, Curtea a apreciat că termenul de executare de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este corespunzător, față de stadiul procedurii și a actelor existente, astfel încât a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), criticând soluția primei instanțe, în esență, pentru următoarele aspecte dezvoltate, vizând pretinsa nelegalitate și netemeinicie: - instanța de fond a obligat la emiterea deciziei conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fără a reține că soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale se face în ordinea prevăzută în Decizia nr. 2815/2008; - în cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, iar în ceea ce privește etapa evaluării, se impune respectarea ordinii de înregistrare a dosarului, pe temeiul arătat, neputând fi reținută depășirea termenului rezonabil și nici refuzul de soluționare; - instanța de fond a ignorat faptul că Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008 a fost emisă pe numele unei persoane decedate, chiar dacă aceasta este autoarea reclamantei, nefiind reținute nici implicațiile juridice ale acestui act administrativ; - prin fixarea unor penalități de întârziere de 100/zi, cu titlu de sancțiune, corelativ executării obligației stabilite, instanța de fond nu face decât să stabilească o sarcină extrem de oneroasă în sarcina autorității pârâte, mai cu seamă că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat penalități de întârziere.

4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul este fondat numai în limitele și în sensul în continuare arătat. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând criticile formulate în raport cu sentința atacată, față de materialul probator și de dispozițiile legale incidente, reține, potrivit art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că recursul este întemeiat și urmează a fi admis numai în ceea ce privește sancțiunea plății unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere stabilită în sarcina recurentei, în considerarea celor în continuare arătate. Reclamanta intimată A.G., în calitate de unică moștenitoare a mamei sale, defuncta I.P., a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a autorității recurente la emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului București.

Actele și lucrările dosarului atestă că defuncta I.P., decedată la data de 8 octombrie 2007, a demarat procedura de notificare pentru imobilul situat în București, str. P, sector 5, în anul 2001, imobilul făcând parte din categoria celor intrate în posesia statului în baza Decretului nr. 152/1983. Autorității recurente i-a fost transmisă Dispoziția nr. 9821 din 18 martie 2008, urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, la data de 17 iulie 2009, împreună cu dosarul aferent și avizul de legalitate fiind creat Dosarul nr. 45056/CC la nivelul CCSD. Până la data soluționării recursului de față, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire și mai mult, a reiterat susținerea înfățișată și cu ocazia judecării cauzei în fond în sensul că nu este posibilă efectuarea unei atare operațiuni, dosarul fiind restituit Primăriei Municipiului București încă din data de 25 mai 2010, pentru completarea cu noi acte și dată fiind intervenirea decesului d-nei I.P.

la 8 octombrie 2007, anterior emiterii Dispoziției nr. 9821 din 18 martie 2008. 4.1. Analizând punctual criticile recurentei, raportat la cele mai sus arătate și cu referire la pretinsul dosar incomplet existent la nivelul CCSD, ca motiv obiectiv ce îngăduie neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte reține în acord cu judecătorul fondului că aceste considerațiuni nu pot fi apreciate ca fiind justificări legale ce legitimează nesoluționarea dosarului reclamantei-intimate și aceasta cu atât mai mult cu cât pentru parcurgerea etapelor conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se impunea restituirea dosarului la Primăria Municipiului București, în ceea ce privește calitatea reclamantei de unică moștenitoare a defunctei I.P., actele depuse fiind deplin doveditoare.

Așa fiind, Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii reclamantei, indiferent de motivația autorității, ar echivala cu vătămarea acesteia într-un drept consacrat de lege, refuzul autorității fiind nejustificat, cum bine a reținut și instanța de fond. 4.2. Nici apărarea recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și va fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite prin Decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la CCSD, nu poate fi primită. Fără a nega dreptul autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimatei și a autoarei sale a debutat cu notificarea din 2001 și nu a fost soluționat nici până în prezent.

Concluzionând pe acest aspect, instanța de recurs reține, raportat la jurisprudența sa consecventă în această materie precum și a CEDO că autoritățile unui stat nu pot invoca chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție. 4.3. Nici critica recurentei vizând obligarea sa directă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu este corectă, fiind evident că o atare decizie va fi emisă în cadrul și cu respectarea întregii proceduri reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv după parcurgerea etapei evaluării. 4.4.

În opinia Înaltei Curți însă hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește obligarea autorității la plata unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere și, pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul și va respinge cererea reclamantei pe aspectul arătat, reținând că autoritatea pârâta trebuie să trimită dosarul reclamantei și la un evaluator, așa cum prevăd dispozițiile din Legea nr. 247/2004, însă fără a se putea stabili un termen obligatoriu în vederea îndeplinirii obligației impuse, având în vedere natura cauzei și procedura administrativă ce trebuie urmată.

Obligarea autorității la plata unei penalități pe zi de întârziere este în contextul cauzei de față, o sarcină exorbitantă având în vedere faptul că reclamanta este satisfăcută în demersul său judiciar de soluționare a cererii de obligare a autorității la emiterea titlului de despăgubire, cât și datorită faptului că întreaga procedură administrativă prevăzută de lege implică scurgerea unei perioade de timp, atât pentru trimiterea dosarului la evaluator, dar și pentru întocmirea propriu-zisă a raportului, fără ca instanța să poată stabili termene, însă având în vedere întotdeauna ca toată această procedură să se încadreze într-un termen rezonabil. Constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va fi înlăturată mențiunea cu privire la sancțiunea plății penalităților de, 100 RON pe zi de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 168 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură sancțiunea plății unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere stabilită în sarcina recurentei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM